Un mesaj al locului

Prof. Pădureanu Elena Sanda


Ne-am obișnuit să privim istoria diferitelor locuri ca niște miopi, sau ca niște copii duși de mână pe căi bătătorite. Ne cantonăm întotdeauna asupra faptelor semnificative (din punctul nostru de vedere) și neglijăm legătura strânsă dintre fapte, evenimente și puterea pe care o răsfrâng locurile asupra faptelor. Neglijăm și chiar uităm conexiunea strânsă ce exista între locuri și faptele oamenilor atunci când ne deplasăm atenția pe verticala timpului și când, ca într-o spirală temporală, regăsim fapte, întâmplări similare, în momente de timp diferite.
        Am citit de curand un articol al Aurorei Pețan, despre Peștera de la Limanu. Dacă nu simți locurile, puterea lor de seducție, de atracție, nu ai cum să înțelegi faptele.
        La Mangalia locul este binecuvantat de ape – este binecuvantat de Dumnezeu! Este pe de o parte apa mării – cu furiile si bucuriile ei, care, în ulțima sută de ani a stimulat turismul helio-marin. Pe de altă parte sunt numeroase izvoare de ape sulfuroase și termale. Cele mai mari astfel de izvoare au fost la sfarșitul secolului  al XIX-lea și în prima jumatate a secolului al XX-lea exploatate și cunoscute ca Băile de pucioasă sau Băile sulfuroase – cu amenajări minime.
Băile sulfuroase Mangalia


Se regăseau în afara așezării de atunci. Se ajungea la aceste băi cu carușa sau pe jos. Astăzi sunt captate și constituie sursa de ape sulfuroase pentru Spitalul Balnear din Mangalia, pentru Policlinica ce deservește astăzi Hotel Paradiso (fostul Hotel Mangalia). Băile sulfuroase, astăzi sunt unități militare.  
Stabilimentul băilor termosulfuroase (de pucioasă) în perioada interbelică
Stabilimentul băilor termosulfuroase (de pucioasă) în perioada interbelică


Santier naval militar- Mangalia

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/mangalia-combinatii-2x1-in-privatizari-strategice-99587.html
                                                      
Santier naval militar- Mangalia


 Șantierul Naval Militar, unități militare navale


În același spațiu, în perioada comunistă s-au dezvoltat unități de marină militară, Șantierul naval militar. Activitatea balneară a fost mutată și dezvoltată în oraș, în apropierea falezei, funcționale astăzi.

sanatoriul_balnear_si_de_recuperare_mangalia

                   http://www.litoralsud.ro/mangalia/servicii/sanatoriul_balnear_si_de_recuperare_mangalia.php
         
Sanatoriul Balnear, Pavilionul A și Pavilionul B
Sanatoriul Balnear, Pavilionul A și Pavilionul B

Este imposibil ca debitul mare al acestor izvoare sulfuroase să nu fi fost cunoscut în antichitate și să nu fi fost înțeles efectul lor terapeutic așa cum a fost el cunoscut la Germisara, sau pe Valea Cernei, la Baile Herculane. Nu se cunosc informații scrise. Nu se cunosc informatii scrise nici măcar din perioada greco-elenistico-romano-bizantină. Muzeografii mangalieni insistă cu multă ardoare pe aspecte ce țin de marea colonizare greacă și pe evoluția cetății Callatis. Specificul local “primitiv și banal” este marginalizat și neglijat, aproape uitat.
   S-au facut descoperiri ale unei așezări ce aparține culturii Hamangia pe teritoriul pe care astăzi la Mangalia se construieste un cartier de vile – în partea vestică a orașului, foarte aproape de Lacul Mangalia și de locul de altădată al acestor băi (cartierul de azi Dobrogea 3). Ce legatură exista între această așezare și izvoarele termale și sulfuroase din zonă? Destul de aproape se afla și Peștera căreia astăzi ii zicem “de la Limanu“ sau de la Caracicula (numele din perioada stăpânirii otomane al aceleiași așezări), sau “de la Icoane“. Configurația urbană de astăzi, evoluția economică contemporană au șters și ultimele amintiri ale faptelor de altadată. Muzeul și muzeografii, depozitari ai trecutului local geto-dacic “banal și primitiv” se dau și ei după cum sunt vremurile – ridică în slăvi și se prezintă în mod deosebit cu tot ceea ce este grecesc, greco-roman. De altfel Dobrogea în ansamblul său a fost de-a lungul istoriei un creuzet al popoarelor – mulți, mulți venetici dinspre sud, dinspre nord s-au transformat în timp în oameni ai locului, dacă n-au plecat mai departe, și localnicii, modul lor de a gândi și acționa, de a reactiona la stepa dobrogeană (care nu-i un loc tocmai comod de a trai) și la marea cea mare de la rasarit.

Lacul Mangalia


       Poate ca ar trebui să fim mult, mult mai atenți la interdisciplinaritate, atunci când vrem să ajungem la comunitatea geto-dacică și tracică, la comunitățile neolitice, pe care arheologii le cercetează și apoi sunt distruse sub greutatea construcțiilor de astăzi.
   Pentru epocile străvechi, locurile în care se regăseau izvoare cu un debit mare de apă – și pe deasupra și termală și cu calități terapeutice – și pe de altă parte și o peșteră de mari dimensiuni, precum cea de la Limanu - au jucat un rol aparte (vezi Oracolul din Delfi, care utilizase apele unor izvoare cu efect halucinogen se pare). Noi astăzi nu mai suntem în stare să vedem acest rol, am pierdut aceasta piesă de puzzle datorită semnificației cetății Callatis în epoca greco-elenistico-romano-bizantina. Pierdem bruma de conexiune cu acele timpuri străvechi prin captarea izvoarelor pentru activitățile balneare de astăzi și prin construirea de cartiere de vile care rad sub temelia noilor construcții orice urmă a așezării Culturii Hamangia la Mangalia. O casetă de sticlă, într-un colț de muzeu, cu câteva cioburi și artefacte nu recrează imaginea vechii așezării ce tocmai a fost acoperită de cartierul contemporan. E adevărat că, ridicarea noilor construcții a permis realizarea săpăturilor arheologice, pentru că, altfel uitarea, confera și ea un anumit tip de protecție pentru strămoși…
  Nimeni nu este interesat de a salva ceva, in situ. Ne trăim clipa, prezentul. Unde ne sunt legăturile cu trecutul? Populația romanescă a Mangaliei de astăzi își are originile în masiva colonizare românească de la sfarșitul secolului al XIX-lea, după integrarea Dobrogei in România, după câștigarea independenței de stat a României (1878). Populația musulmană - turcă și tătară, găgăuză, sporită aici în secolele de stăpânire a Imperiului Otoman, secolele al XV-lea  al XIX-lea - este interesată de menținerea comunității, a tradițiilor sale specifice, a legăturilor cu Turcia de astăzi sau cu Crimeea. Conexiunile cu Cetatea Callatis pe verticala timpului istoric sunt menținute arheologic și prin izvoare istorice scrise diverse, interne, locale și externe. Din când în când sunt mediatizate pe diferite căi. De cele mai multe ori pentru că dau bine la imagine. Dar aspectele neolitice și traco-geto-dacice? Nu există o filiație directă genetică  a indivizilor ci doar o conexiune general-etnică și intelectualistă la acest trecut îndepartat, la acest trecut traco-geto-dacic. Comunitatea etnică din spațiul carpato-danubian s-a revărsat periodic și s-a întărit demografic între Dunăre și Mare cu toate vicisitudinile vremii – prin transhumanță, colonizare. Sunt de acord că trebuie să cautăm aceste rădacini străvechi,  traco-geto-dacice, să le înțelegem și să le cunoaștem, să le transmitem mai departe generațiilor care urmează. Dacă mai marii locului de astăzi nu sunt interesați decât de turism, comert, industrie și transporturi, ce se poate face? Dacă arheologie se face numai premergător unor lucrări de amenajări portuare, sau premergator deschiderii unor lucrări de construcții, ce se poate face? Ce se poate face când, și în urma acestor descoperiri arheologice nu se conservă nimic? Se poate spune că nu-i așa  și să-mi dați exemplul Hotelului Prezident. Da. Este unic. În România. Este unica realizare de acest fel: la subsol s-a conservat in situ o mică porțiune din cetatea Callatis, în partea ei de sud. Face parte din structura internă a hotelului și poate fi vizitată fără restricții. Nici o altă  tentativă n-a avut sorți de izbandă. Nici un proprietar nu a vrut să se impovăreze cu conservarea in situ a trecutului acestor locuri, în așa fel încât să fie vizitabil de către turiști. E costisitor, complicat, ocupă spațiu și nu se încadrează în goana nebună după venituri realizate ușor și rapid.  Și, dacă mergi în Grecia, în naționalismul lor excesiv, grecii știu să-și prezinte în mod comercial și cele mai banale pietre. Și noi, turistii căscăm gura cu interes. Bravo lor! Noi tăiem paduri, create cu mare greutate de stăpânirea românească, în Pădurea Comorova, radem vestigii ale trecutului. Și ne mirăm ca sabia fărâmițării țării stă deasupra capului nostru ca națiune. Da, am intrat în Uniunea Europeană, ce ne mai trebuie națiune, trecut istoric specific. Ne trebuie un trecut istoric care să dea bine, să nu deranjeze spiritele în uniune. Și noi, har Domnului avem un trecut istoric ce, dacă insistăm pe el, din stravechime și până astăzi, deranjează, și la sud, și la est și la vest și la nord. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu