Din
ciclul: Dobrogea, reconectări carpatice
Prof.
Pădureanu Elena Sanda
Portret
al lui Mihai Viteazul Sigiliul
din 1600 al celor trei
Țări românești unificate
În
1593, Mihai Viteazul (1593-1601),
sprijinindu-se pe un grup de boieri de care era legat prin interese, prin
căsătorie cu doamna Stanca, oține tronul
Țării Românești cu cheltuială mare și cu promisiuni grele la Inalta Poartă. Era
fiu din flori al lui Pătrașcu Vodă și frate al lui Petru Cercel, crescut de
mama sa Teodora pe malurile Dunării, la gura Ialomiței, în prejma Cetătii de
Floci1. Avea contacte directe printre națiile asuprite în Balcani –
datorită negoțului practicat – dar și printre funcționarii și oamenii influenți
de la curtea sultanului. Tributul către Imperiul Otoman ajunsese în pragul
domniei sale la 125.000 de galbeni. Se încadra între marii boieri cu importante
implicații directe, negustorești – a practicat negoțul cu vite și giuvaere - în
Balcani, dar era și strâns legat de boierimea ce poseda întinse moșii (prin
căsătorie și prin negoțul de pământuri). A ocupat diverse dregătorii, având o
ascensiune constantă și rapidă până la cea de ban al Olteniei, prima dregătorie
după cea de Domnitor, dar și de aceea de mitropolit. Era susținut de boierii
olteni – frații Buzești - în mod deosebit.2 Numit
în septembrie 1593, Mihai ajunge în cursul lunii octombrie în țară. Aici, el găsește
o situație din cele mai grele: datorii mari către cămătarii din Constantinopol,
la care se împrumutaseră domnii dinaintea lui și chiar el însuși. În plan
extern, în central și vestul Europei se organizează Liga Sfântă pentru
a duce razboiul cu otomanii. Papa îndemna pe toti creștinii să-si unească
forțele împotriva statului musulman care ocupa sud-estul Europei și amenința
central acesteia; concentrarea urma să se facă în jurul împăratului german,
Rudolf al II-lea, la a cărui curte comandau iezuitii. La această ligă aderaseră
principele Transilvaniei, Sigismund
Báthory, și domnul Moldovei, Aron
vodă, căruia boierii i-au zis Tiranul.
Mihai, fără să aștepte să i se facă propuneri, se oferi el – fapt
esențial și care îl caracterizează de la început – să participe la lupta contra
turcilor. Un
an după preluarea tronului declanșează răscoala antiotomană. La Târgoviște îi
execută pe creditorii levantini și distruge corpul de ieniceri present în București.
La București arde documentele care atestau supunerea față de turci și cheamă
oastea la luptă antiotomană. Această acțiune antiotomană nu era izolată în
spațiul carpato-danubiano-pontic. Transilvania sub Sigismund Bathory și Moldova
sub Aron Vodă acționau similar pe frontul comun, antiotoman. Țara Românească putea fi invadată de
forţe otomane venind din două direcţii: fie din sud, prin vadul de la Giurgiu,
fie din răsărit, venind din Dobrogea; se impunea, pentru siguranţa Ţării
Româneşti ca cel puţin una din direcţiile de atac să fie anihilată sau blocată.
Iată de ce Dobrogea a fost prima provincie românească ce a intrat în atenţia şi
în planul de acţiune al marelui voievod, dincolo de granițele tării pe care o
conducea.
Mihai Viteazul acționează rapid, prompt,
ofensiv, în decembrie 1594-ianuarie1595. Atacă raiaua Giurgiu și distruge
orașul. O parte a populaţiei este prinsă, alta ucisă, dar cetatea cu ziduri
puternice nu poate fi cucerită.
Urmează atacul asupra Cetății de Floci.
Astfel, la 10 decembrie 1594, oastea munteană şi un corp de oaste transilvan,
condus de Albert Kiraly, sunt trimise asupra Cetăţii de Floci.3 Cetatea e
prădată şi distrusă.
Trece pe celălalt mal al Dunării, pe gheață
și atacă cetatea Hârșovei. La 1 ianuarie
1595 4, oşti muntene conduse de fraţii Buzeşti alături de corpul de
tunari ai lui Kiraly, trec, din porunca domnului, să atace Hârşova, o cetate
întărită, aflată cale de o zi de la Brăila, afirmație făcută în cronica sa de Baltasar
Walther. Aici s-a încins o luptă aprigă, chiar pe ghiaţa fluviului – după cum
afirma cronicarul. Cei mai mulţi dintre turci au fost ucişi, ceilalţi alungaţi,
iar bogatul oraş prădat. Totuşi, cetăţuia fiind apărată cu dârzenie de
garnizoana turcească, i-au dat foc.5 În acea vreme, Hârşova era un oraş mare, de
graniţă, cu important rol administrativ-militar. Pe lângă puternica garnizoană
cantonată în cetate, exista şi un număr mare de negustori, fapt ce explica bogăţia
prăzilor luate de români. La acea dată, Hârşova concentra vestigii ale
fortificaţiilor de epocă romană, fortificaţii bizantine de secol X-XI şi
intervenţii genoveze din secolul al XIII-lea.6
Corpuri de oaste comandate de banul
Mihalcea au înaintat spre Silistra, pe care o ating la 8
ianuarie
1595. Au trecut din nou fluviul, distrug
oraşul Durostorum numit şi Silistra, unde este reşedinţa sangeacului, devenit
ameninţător prin întăriturile sale - oraş mare, renumit prin negoţ -
pe
care, după câştigarea unei memorabile lupte i-au dat foc și apoi l-au nimicit
cu tunurile.7 Cetatea, însă, nu a putut fi luată. La Silistra se afla
pașa care comanda trupele otomane din sangeacul de la Dunărea de Jos. Acțiunea
a luat prin surprindere Imperiul Otoman, prin
rapiditate, ofensivă și surpriză, prin violență și dezastrele create. O
îndrăzneală nemaipomenită din partea celor care erau în stare să vândă totul
pentru putere era de neconceput la Poartă. O asemenea acțiune din partea celor
care au făcut împrumuturi colosale pentru a putea lua domnia, Sultanul nu a
putut concepe.
Imperiul și-a pus în mișcare trupele din Peninsula Balcanică.
Din tabăra din Banat se pun în mișcare și tătarii care, se aflau la
iernat, la sudul Dunării.
Bazându-se numai pe forțele tradiționale, specifice Țării Românești, în
acel moment – oastea de boieri și roșii - și micul corp de oaste pe care
Sigismund Bathory i-l trimisese în ajutor, sub comanda lui Albert Kiraly, Mihai asediază cetatea Giurgiu, dar se retrage
în momentul în care tătarii, neștiind ce s-a petrecut la nordul Dunării au
cerut permisiunea de a intra în Țara Românească pentru a se retrage spre
Crimeea. Urmează confruntările de la Putineiu, Stănești, Șerpătești, în
ianuarie-februarie 1595. Tătarii sunt înfrânți. Sunt acțiuni prin care nu le
permite turcilor și tătarilor să facă joncțiunea pentru a fi o forță mult mai
mare și mai greu de stăvilit. Dacă la Putinei și Stănești au fost lupte de
avangardă, la Șerpătești a fost lupta decisivă în fața tătarilor ce trecuseră Dunărea cu permisiunea
lui Mihai.
Trupele otomane din Peninsula Balcanică ajunse
la Dunăre, se confruntă cu Mihai și trupele sale la Rusciuk – o confruntare
complexă, ce îi aduce victoria lui Mihai. Capturarea artileriei la Rusciuc şi
victoria de la Silistra au îngăduit forţelor româneşti atacarea simultană a
celor mai importante puncte de concentrare otomană din Dobrogea şi de la Dunărea
de Jos.
Domnitorul distruge corpul militar turcesc care asedia Cetatea de Floci.
Oştile lui Mihai Viteazul atacă din nou Hârşova şi Silistra, la care se adaugă
şi Turtucaia și Nicopole pentru a-i impiedica pe turci să-l
alunge pe Aron Tiranul de pe tronul Moldovei. În aprilie atacă Nicopole,
cetatea Turnu. Bastionul cetății Turnu a rămas în picioare si nu a putut fi
cucerit.8
Conștient ca Imperiul Otoman nu acceptă
rezultatul acestor acțiuni, Mihai a continuat acțiunile ofensive asupra
raialelor care nu cedaseră și asupra cetăților turcești de pe malul celălalt al
Dunării; sau cel puțin a continuat să provoace cât mai multe pagube în oameni
și materiale. Reuşește să ajungă până la Brăila, a cărei cetate este ocupată în
martie 1595. Brăila era cel mai mare, mai bogat şi mai populat oraş la Dunărea
de Jos. Atacul de aici a adus un mare rezultat: cea dintâi cucerire şi
distrugere a uneia din cetăţile cel mai mult râvnite ale turcilor. La sfârșitul
lunii martie Cetatea Brăilei este bătută cu tunurile și distrusă. Turcii
cedează aici.
De la Dunărea de Jos, Albert Kirăly9 anunţa într-o scrisoare din 24 aprilie 1595 un
atac asupra Babadagului. Un corp de oaste munteană ajunge până la Babadag.
http://www.istoria.md/articol/48/
Harta
Tarilor Române unite de Mihai Viteazul la 1600
În urma campaniei din iarna 1595, încheiată înainte
de dezgheţul Dunării, sistemul militar otoman la Dunăre era, în mod practic,
paralizat şi incapabil să-şi mai exercite atribuţiile pentru care fusese creat.
Linia Dunării în cadrul raialelor și malul din dreapta (malul sudic) ajunge sub
controlul românesc în prima parte a anului 1595.10 În Dobrogea a
cucerit cetăţile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Babadag, Silistra. Nu mai exista o
pază bună a turcilor în Dobrogea.
În urma acţiunilor de la Dunăre, forţele
româneşti au capturat cca. 160 de luntrii, care, împreună cu ambarcaţiunile
deja existente, au format o veritabilă flotilă de intervenţie asupra vaselor
turceşti.11 Stăpânind linia Dunării, ţările române opreau practic
aprovizionarea, nu doar a garnizoanelor turcești din sud, ci şi a Istambulului.12
După bătălia de la Călugăreni (23 august 1595), Mihai continuă campania
ofensivă la sudul Dunării: Plevna (mai 1596), Vidin (iunie 1596), până în
Balcani. “Țăranii de la sudul Dunării, până în Balcani se răscoală. Orasul Sofia
este atacat de o ceata mai însemnata de răsculați.13
În
mai 1596, Mihai îngăduie o incursiune a haiducilor aflați în solda sa, sub
comanda lui Veliciko, în Dobrogea, până la Babadag, pe care îl ard și îl pradă.
Pe când se întorcea din Dobrogea, Veliciko este încolțit de turci, cu care se
bate trei zile. Pier toți haiducii în această luptă.14
Vreo 20 000 de tătari trec prin Dobrogea
pentru a înainta prin sudul Dunării spre Banat, pentru a face joncțiune cu
armata turcă, în lupta împotriva Europei centrale.
Mihai
atacă din nou la Vidin.
Se
srtăduiește să oprească aprovizionarea armatei otomane pe Dunăre. Capturează 6
corăbii cu provizii. Acțiunile antiotomane muntene erau conjugate cu cele ale
domnului moldovean, care acționa în Bugeag, la Ismail, Chilia, Tighina.15
Septembrie 1596 – hanul tătar Gazi-Ghirai
travesează Dunărea și prin Dobrogea se îndreaptă spre Brăila, unde dorea să
pătrundă în Țara Românească pentru pretinse tratative cu Mihai. Mihai îi
alungă, hărțuindu-i. Pentru alianța antiotomană din care făcea parte a adus un
mare serviciu – a împiedicat o mare parte a tătarilor să treacă în Ungaria - și
l-a mâniat încă o dată pe sultan.
Noiembrie 1596 acționează din nou la
Nicopole: dă foc orașului, asediază cetatea. Luînd în sea-mă făgăduielile
turcilor, darurile aduse, rezistența cetății, posibilitatea de sosire în zonă a
altor trupe turcești, Mihai se retrage peste Dunăre.
În 1597 turcii îi reînnoiesc steagul de
domnie, obligându-l astfel să înceteze incursiunile antiotomane.16
La 16 octombrie 1598, Mihai Viteazul scria
arhiducelui Maximilian că s-a decis să treacă iar Dunărea să ardă şi să prade
toată Dobrogea.17 Acţiunile
militare din Dobrogea s-au dus cu sprijinul nemijlocit al populaţiei româneşti (a dicienilor de lângă Dunăre) din
zonele de luptă. Aceasta putea furniza cele mai bune informații despre
efectivele şi dotările garnizoanelor turceşti, ca şi despre convoaiele de
provizii.
Surse otomane ne
arată că Mihai Viteazul ar fi capturat şi reechipat nave mari, otomane. Cum, în
ce condiţii şi care au fost efectele acestor operaţiuni nu se ştie. O sursă
italiană a vremii menţionează şeici şi galere capturate de Mihai ca participând
la asediile cetăţilor otomane de pe malul drept al Dunării. Este sigur însă
faptul că şantierele navale de pe malul stâng al Dunării lucrau la capacitate
maximă. Un călător olandez din 1600, Nicolas Witsen, ulterior primar al
Amsterdamului, a lăsat un jurnal de călătorie bogat ilustrat, în care apare o
şeică, un pod plutitor tip bac, o baterie plutitoare cu vele toate construite
de vasalii turcilor! Şi cum lemn îndestulător exista doar pe malul stâng, cine
erau aceştia?
Mihai a impus
semnificative modificări în traficul pe Dunăre, în activitatea șantierelor de
la Dunăre.18
Politica lui Mihai Viteazul la Dunăre a periclitat
stăpânirea otomană nu numai la Dunăre, în Dobrogea, ci și în Balcani, acţiunile
românilor stimulând lupta de eliberare a populaţiei dominate.19
Frontul dobrogean a constituit o preocupare
constantă a domniei lui Mihai Viteazul. Aici, însă, războiul îmbracă un
caracter special. Nu putea fi vorba de o recucerire, pentru că aceasta ar fi
condus la un permanent război pe mai multe fronturi. Era, în primul rând, vorba
de îndepărtarea pericolului unui atac prin surprindere pornit din principalele
fortăreţe deţinute de otomani, obiectiv ce presupunea, în mod iminent,
stăpânirea liniei Dunării.
Dobrogea
pentru Mihai Viteazul a reprezentat:
- spațiu al incursiunilor militare pentru destabilizarea autorității otomane.
- spațiu de tranzit al trupelor tătare spre teatrul de operații militare din Câmpia Panoniei și în idea de a ataca Țara Românească la cererea sultanului.
- zonă de pornire a unor atacuri turcești asupra Țării Românești.
- zonă locuită intens de o populație romănească pe malurile Dunării.
- spațiu prin care tătarii puteau tranzita spre Țara Românească și spre sud. În sprijinul intereselor otomane.
Probabil că linia Dunării a rămas sub
controlul cel puțin militar muntean pe ambele maluri cel puțin până în
septembrie 1600.
Nu există referire expresă, direct, clară la
un control militaro-administrativ al Dobrogei în ansamblul ei, din partea Țării
Românești, a lui Mihai Viteazul, și nici interesul direct și clar formulat din
partea acestuia pentru zona Dobrogei, în timpul domniei sale efective.
Contactele directe sau diplomatice întreținute de Mihai în Balcani, la sud de
Dunăre probabil i-au pus în evidență importantele transformări etno-economice
suferite de acest spațiu dintre Dunăre și Mare sub stăpânirea otomană și a
ajuns la concluzia că interesul este prioritar strategic – pentru a evita
eventuale atacuri turcești sau tătărești de aici, din această zonă. Prioritară
era acțiunea spre Transilvania și Moldova.
Va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu