Tumuli sau movile în jurul Mangaliei

prof. Elena Sanda Pădureanu

   În jurul Mangaliei se află foarte multe movile sau tumuli. Arheologii sunt inconsecvenți în utilizarea celor doi termeni. Atunci când vor să fie importanți, să pară mai încifrați folosesc tremenul de tumul. Popular, este mai la îndemână cel de movilă. 

  Vecinii noșri bulgari i-ar zice fie купчина (kupcina) cu sensul de grămadă dar mai ales mогила (mogila), cu sensul similar din limba română, acela de movilă. La ruși могила (могила), mogila (mogila) are sensul de mormânt. la ucrainieni, cu o pronunție ușor diferită, (mohila), are aceeași semnificație ca la ruși, aceea de mormânt. Pentru a desemna un mormânt, bulgarii folosesc tremenul de гробница (gropnița). Faptul că și la bulgari și la români, termenul movilă, mогила (mogila) are același sens, de ridicătură de pământ, poate să se datoreze unui fond lexical comun, mai vechi (nu să fie un împrumut într-un sens sau altul). În Bulgaria majoritatea movilelor studiate arheologic, aparțin lumii tracice, traco-getice.

   În jurul Mangaliei se află foarte multe movile de pământ care au atras atenția. 

 Cele mai vechi preocupări pentru a studia movilele din preajma Mangaliei i-au aparținut lui Orest Tafrali. Bătând în lung și în lat câmpurile pline cu movile, el a evidențiat faptul că cele mai multe nu aveau o origine naturală. Prin săpături efectuate la unii din aceștia a evidențiat că s-ar grupa în două categorii distincte: una din categorii este aceea a movilelor cu caracter funerar - morminte din epoci vechi, diferite, cu forme diferite de înmormântare. Pe direcția nord-vest, movilele au fost supuse unui studiu mai insistent. Cea de a doua categorie sunt movilele cu rol de apărare sau de demarcare a terenului. Orest Tafrali a publicat un material, pornind de la acest studiu: Les Tumuli de Callatis, în Artă și Arheologie, an 1, fasc. 1 (1928), Editura Cartea Românească, București, 1928, p23-35.

  Henri Sanielevici, în Icoane fugare notează despre descoperirea unui mormânt scitic. Un antropolog elvețian, Eugen Pittard, preocupat de împrejurimile Mangaliei a apelat la un antreprenor local ce, în acel moment amenaja un drum local. Lucrătorii care pavau un drum din zonă au fost folosiți să sape o într-o movilă, pe malul sudic al Limanului (Lacului) Mangalia (astăzi acolo se află șantierul naval dintre Mangalia și Doi Mai. Cei ce au fost folosiți ca săpători și paznici au jefuit noaptea ceea ce s-a găsit în mormântul descoperit. Acesta prezenta o cameră rectangulară, prevăzută cu o boltă. Mormântul a fost realizat din blocuri mari de piatră, frumos fasonate spre interior. Au fost elegant cioplite, pentru o cât mai bună îmbinare. La exterior pietrele nu erau deloc prelucrate. Prezentau aspectul natural al pietrelor. În interior, pereții au fost tencuiți și pictați. 

  Grigore Tocilescu, profesor la Universitatea din București, a fost înștiințat și s-a deplasat cât de repede se putea pe atunci.Nu a mai putut recupera nimic din ceea ce se jefuise. Lucrările au rămas baltă. Acest gen de morminte nu erau o preocupare centrală, în acea vreme. 

   Mangalia avea o imensă movilă a gunoaielor în spre tătărime (partea de așezare locuită de tătari). În perioada interbelică a secolului al XX-lea i se spunea Măgura din mijlocul Mangaliei. În preajma anului 1916 au fost primele preocupări de a săpa aici pentru a vedea ce ascunde. S-a format prin aruncarea resturilor menajere în afara cetății Callatis, mai ales a vaselor ceramice sparte, a unor mici statuete de tip Tanagra, pe o perioadă lungă de timp, începând cu secolul al IV-lea d.Hr. Această movilă a ajuns la 5m înălțime și s-a dezvoltat neregulat, pe o suprafață ce în lungime ajungea la 100m. Movila s-a dovedit foarte bogată în statuete de tip Tanagra, sparte sau întregi. Copiii mangaliei se jucau cu aceste păpușele de lut ars, scoase cu mâinile din acest loc numai bun pentru pășunat vitele localității, înainte de a porni spre islaz. În acea vreme de început de secol XX, aceste figurine nu au intrat în atenția arheologilor Nimeni nu le-a dat atenție, nu le-a studiat și publicat, ele împrăștiindu-se, distrugându-se. Multe din ele au ajuns în colecțiile celor ce veneau vara ca turiști la Mangalia.

   După plecarea trupelor sovietice din țară, Mangalia a intrat într-un program de sistematizare - la fel ca și alte așezări românești. Acest program impunea mai întâi realizarea unor cercetări arheologice, acolo unde urmau să se realizeze diferite construcții de interes public, social, economic. Astfel, în 1959, s-a acționat în zona de nord a orașului, în spațiul unui cerc de aproximativ 14m în diametru, delimitat cu piatră. Prin săpătura de salvare executtă în movila circulară, delimitată cu piartă, s-a descoperit groapa de piatră a unui mormânt de înhumare, vase grecești depuse spre a fi alături de cel depus în mormânt. Pietrele folosite pentru a realiza groapa de depunere a defunctului erau finisate spre interior. La exterior erau neprelucrate. Orientarea mormântului era est-vest. Această cutie de piatră a fost închisă peste defunct și peste obiectele ce îl însoțeau, cu trei dale de calcar. Pe acest capac al mormântului au fost găsite coji de ouă, o coroniță fragmentată din frunze de bronz, bobițe de ceramică, prinse pe un cadru de os, toate aurite. În mormânt s-a găsit un schelet bărbătesc, într-o stare precară de conservare, însoțit de un papirus scris cu caractere grecești. Pe craniu avea o coroniță de frunze similară cu cea de pe capac, dar și numeroase boabe de grâu. S-au pus în evidență și resturi de țesătură - îmbrăcămintea -, resturi de încălțări. Papirusul se afla în mâna dreaptă, aflată într-un stadiu avansat de degradare a oaselor. Mormântul din această movilă a fost datat în a doua jumătate a secolului al IV-lea î.Hr. 

  După coronițele descoperite pe capacul mormântului și pe craniul defunctului, după papirusul ce însoțea pe cel trecut la cele veșnice, s-a avansat ipoteza că ar fi fost vorba de un reprezentant important al cetății Callatis. 

  Papirusul, deși inițial a fost întreg, la contactul cu aerul, la deschiderea mormântului s-a fărâmițat. Nu a putut fi conservat decât în fragmente. A ajuns în URSS. De acolo s-a întors la Mangalia în 2011.

  În 1993, la vest de Mangalia, într-un loc ce păstrează un nume de origine turcă - Documaci - pentru a aminti de lunga stăpânire otomană pe aceste meleaguri (aproximativ 460 de ani), s-au făcut săpături arheologice sistematice. S-a scos la iveală un mormânt de secol IV î.Hr. cu sală boltită de depunere a mortului, cu dromos cu două forme de realizare: prima cu boltire semicirculară, a doua cu boltire în două ape. Dispunerea mormântului cu dromos este vest-est. Sala este la vest. Intrarea în mormânt se face pe la est. Mormântul prezintă pietrele dispuse estetic, frumos cioplite la interior. La exterior sunt cu aspect neprelucrat, natural. La vest, dincolo de mormânt s-a găsit o structură din blocuri de piatră de calcar paralelipipedică - un altar de depunere a ofrandelor. 

   Albastru alb roșu sunt culor ce se regăsesc pe tencuiala din interiorul camerei. 

   

  În vestul Mangaliei se află un loc devenit rezervație naturală: Obanul Mare. Oban este un termen turcesc. El desemnează căldările de exploatare a pietrei de calcar. Unele din acestea au fost inundate de ape acumulate în timp. Menținerea acestui termen în spațiul public pentru desemnarea exploatărilor de calcar, sugerează intensa și îndelunga lor exploatare în perioada de stăpânire otomană (sec. XV-XIX). În a doua jumătate a secolului al XX-lea, odată cu utilizarea cărămizii, a betoanelor, aceste exploatări au intrat într-un con de umbră. Au fost părăsite. 

   Obanul Mare este astăzi o rezervație mixtă ce prezintă numeroase movile. 

Movilele de aici - care nu depășesc înălțimea platoului înconjurător - sunt mai degrabă resturile exploatării calcarului, decât vechi morminte, așa cum memoria colectivă locală, avansează această idee. Această Rezervație are 12 hectare. Aici se află și rezervația speologică subterană numită La Movile, unde formele de viață se raportează la hidrogen sulfuros, nu la aerul de la suprafață.
  Pe drumul Mangalia-Constanța, în spațiul Hergheliei, deplasându-te cu mașina poți observa alte movile, care te duc cu gândul în trecutul îndepărtat. 

Bibliografie: 
1. Canarache V., Pontul Euxin, Măști și figurine de tanagra, din atelierele de la Callatis-Mangalia, Muzeul de Arheologie,  Constanța, 1969, p. 3-5. 
2. Henri Sanielevici, Icoane fugare, fără an de apariție, p. 54-56.
3. Orest Tafrali, Les Tumuli des Callatis, în Artă și Arheologie, an 1, fasc.. 2,  (1928), Editura Cartea Românească, Bucuresti, 1928,  p. 23-35.

4. harți aeriene Google Earth, prelucrate personal.

C




C