Fanariotii


Prof. Pădureanu Elena Sanda

     România a plătit către FMI în timpul lui Nicolae Ceaușescu un împrumut și dobânda acestuia integral. Statul a fost izolat economic și financar din toate părtile. Se orienta către crearea unei Bănci roâmâno-arabe,  o bancă ce ar fi coordonat circulația banilor în afara sistemului dominat de S.U.A. sau de URSS. Populația a avut de suferit: a fost adusă la limita minimă a supraviețuirii la alimentele de bază, căldură, energie electrică. Pentru această îndrăzneală de a plăti datoria către F.M.I. și de a crea o bancă independentă față de S.U.A. și U.R.S.S., cele două sisteme și-au dat mâna și au stârnit o ‘’revoluție’’ – o revoluție în care românii au fost împinși să iasă în stradă cu înregistrări și cu împușcături de import, cu teroriști de import; o revoluție în care românii au fost satanizați spiritual în momentul  în care și-au executat conducătorul  pe 25 Decembrie 1989 și nu i-au marcat mormântul. Marile puteri ale lumii, două sisteme politico-ideologice și-au dat mâna și au aruncat la coșul de gunoi al istoriei și al societății un conducător de stat pentru că nu mai corespundea nevoilor lor. Au aruncat în vâltoarea debandadei, haosului, jafului o țară și un popor, pentru a le fi lor bine. Și cei dornici de putere și mărire, de decizie și control, eșalonul doi al vechii puteri au devenit executanții fideli ai noii orientări a României, impusă la negocierile dure din spatele cortinei de fier căzute și zdrențuită de dezmembrarea URSS, unificarea Germaniei, de apariția noilor state independente de la Marea Baltică la Marea Neagră  - un joc perfid între Estul și Vestul Europei peste capul României care a trecut dintr-un sistem în altul. Toate valorile predicate au fost aruncate la gunoi. Se impuneau noi valori greu de ingurgitat de romîni, cu o viteză uluitoare.
     Și România plătește o altă datorie, de proporții mult mai mari decât pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Și Nația aceasta va suferii și mai mult, pentru că cei ce ne conduc, nu doresc decât scaunul pentru ei și buzunarul lor să fie plin. Să ne ferească Dumnezeu să se rupă acestă țară în bucăți, sub povara banilor ce-i avem de dat spre FMI și spre UE. Pentru că Nicolae Ceaușescu va ajunge alături de Constantin Brâncoveanu, de Mihai Viteazu, Decebal și Burebista,  pentru cei ce vor vrea să mențină cauza acestui neam trează.
    Ca profesor, făceam parte dintr-un grup social apreciat. Dacă întrebai un tânăr ce vrea să devină - de pe la 12 ani spunea că dorește să devină medic, profesor, avocat sau ofițer. Despre ofițeri nu mai poate fi  vorba. Armată nu mai avem. Iar armata anulată prin pensionare forțată și sume de bani  - compensații pentru a fi liniștiți în viața civilă, pentru a nu crea opoziție activă – astăzi sunt mediați negativ la televizor pentru pensiile nesimțite – se poartă un surd război civil cu ei, sunt hărțuiți pentru a nu deveni o forță. Pe cei mai mulți îi regăsești ca pensionari sau în firme de protecție și pază, dacă nu au trecut la cele veșnice din diferite motive. Prea puțini au făcut saltul în lumea afacerilor, în ceea ce este capitalismul sălbatic postcomunist din România de azi. Cu medicii se procedează la fel – Salarii de mizerie pentru manoperă de o complexitate intelectuală deosebită. Creierele medicale luminate sunt masiv stimulate să plece spre occident sau aiurea. Sistemul medical a ajuns la cea mai de jos formă de existență și funcționare. Aproape ca poti sa spui ca este antiuman daca nu ai bani sa scoti din buzunar, oficial si neoficial atunci când ești nevoit să ajungi pe ușile spitalelor. S-a ajuns în situația în care este normalitatea normalităților să ajungi în spital și să scoți din buzunar bani pentru cel mai mic gest făcut de angajații spitalelor (gesturi pentru care ei iau leafă din bani publici – banii mei, ai tăi, ai lui...ai nostri).
    In cifre – fără să vorbim de diferența valorică, de sistem valutar, de puterea de cumpărare a banului – în 1989, după șase ani de vechime în învățământ, aveam 3.600 lei salar lunar iar plata navetei era acceptabilă și suportabilă, fara sa greveze bugetul unei vieti normale. Eram în ceea ce se cheamă categoria socială de mijloc a României și eram respectați și de marea masă a populației și de activiștii de partid și de toți cei ce se aflau în ierarhiile superioare de conducere. Eram respectați și de părinți și de elevi. Știau că suntem formatori de opinie și oficial și neoficial. Chiar dacă eram navetiști de la oraș la sate, aveam un statut pozitiv. Eram un grup social compact la nivelul întregii țări. Eram mulțumiți, chiar dacă nu ne puteam muta cu prea mare ușurință de pe un post pe altul, sau atunci când beneficiam de repartiția guvernamentală, la terminarea facultății, nu obțineam postul viselor noastre studențești.
  Astăzi, am 30 de ani vechime în învățământ. Iau pe lună aproximativ 1896 lei salar – este ceea ce ridic efectiv  prin card – pentru care banca îmi percepe tot felul de comisioane (Am doi stăpâni – statul și banca).  Modul de raportare la activitatea noastră continuă să fie unul dual discriminatoriu – sunt femei și se orientează ele spre bărbați care să le asigure traiul; și apoi în învățământ se lucrează doar 18 ore – doar pentru atât trebuie să fie plătiți. Când este vorba de creșterea numărului de hârtii de întocmit și de numărul de ore state în fața calculatorului (calculator personal folosit pentru probleme profesionale, pentru ca Ministerul căruia mă supun nu distribuie angajaților săi calculatoare sau laptop-uri, asa cum fac firmele care se respectă, și nu plătește spor de calculator nici profesorilor de informatică, dacă aceștia nu îl cer cu insistență) fără spor de calculator – atunci se vorbește de sarcină de serviciu, de obligații fară comentariu în baza a 40 de ore de muncă saptamânale – chiar dacă se fac mai mult de 40 de ore săptămânal. Ți se cere participare la olimpiade și concursuri cu elevii, realizarea de proiecte extracurriculere și  activități extrașcolare pentru a fi apreciat cu calificativ de foarte bine, pentru a avea avantaj la restrângere de activitate, la concurs pe post. Acestea sunt de fapt vechile activități pionierești și U.T.C.-iste – mult amplificate și complicate de lumea postcomunistă a capitalismului sălbatic românesc, sunt activitățile Cluburilor Elevilor, Caselor Pionierilor, transferate în cârca profesorilor, a școlilor, pentru că aceste cluburi ale elevilor, foste case ale pionierilor nu mai sunt atractive, sunt mai mult moarte decât active. Nu mai suntem un grup omogen. Suntem dezbinați economic  (profesorii de română și matematică sunt aristocrații învățămîntului datorită Testelor Naționale și Bacalaureatului, datorită sistemului de meditații practicate, conex examenelor practicate în educație; lor li se mai adaugă cei de limbi străine, cei de limba engleză, în mod deosebit; profesorii de educatie fizică si sport sunt prin tradiție lideri de sindicat, un alt aspect al aristocrației educaționale, care le permite practicarea a tot felul de activitați nelegate de învățămînt) dar și politic, de orientările politice diverse. Suntem dezbinați de nevoia de a avea un loc de muncă  la o vârstă înaintătă, până la vârstă de pensionare – pentru că noi, la fel ca și CAP-iștii din timpul lui Ceaușescu – în ultimii 20 de ani am beneficiat doar de micșorarea continuă a veniturilor  și a drepturilor la pensionare, doar de o deteriorare continuă a imaginii și a statutului profesional și social, a puterii de supraviețuire ca angajat și ca pensionar, doar de șantaj emoțional din partea statului și a părinților, atunci când am vrut să ne cerem drepturile profesionale.
   Am doi copii. Când au terminat clasa a XII-a a fost o adevărată dramă emoțională – dacă pot sau nu  să îi susțin în realizarea viselor lor, pentru că venitul a două cadre didactice (suntem soț și soție- cadre didactice), fără alte venituri suplimentare sau alt sprijin din familia lărgită, era la limita inferioară și chiar sub aceasta, pentru a-i susține în același timp la studii, pe amîndoi. Să te vezi cu studii superioare și să simți că nu îți poți susține copiii – copiii cu potențial foarte ridicat – pentru că faci parte dintr-o categorie socială în care veniturile salariale și statutul social s-au deteriorat continuu  prin atitudinea guvernanților, prin legislație, prin mediatizare...
   Intre Est și Vest, după 1989 am fost absorbiți de Vest.  Ni s-au impus regulile lor de pe poziție de dictat , care în public a fost mediatizată cu totul altfel...
   În educație ni se impune continuu să reducem conținuturi și calitate...Ni se impune prin lege să reducem numărul de ore la clasă, dar nu există un sistem prin care elevul să fie sub control până părintele ajunge de la muncă acasă.
   Se jonglează cu ideea de after school – program educațional și de supraveghere calificată a tinerei generații  pe intervalul de timp până la venirea părinților de la serviciu – de fapt se speculează o sursă de bani, banii părinților, tot pe spinarea cadrelor didactice – de cele mai multe ori un al doilea loc de muncă, o sursă în plus de a scădea calitatea muncii la catedra de bază, o sursă în plus de a diminua calitatea fizică și psihică a cadrului didactic, pentru un pumn de țechini în plus. Timpul liber pentru refacere neuro-psihică se duce, viața personală e făcută praf, familia beneficiază de bani dar prezența în familie și echilibrul neuro-psihic atât de necesar...
   Elevul nostru, stăpânul nostru... Se mediatizează exagerat de mult drepturile și libertățile elevilor în timp ce obligațiile acestora sunt ca și inexistente, iar ei, elevii, se comportă ca atare. Uneori stau și mă întreb, de ce ne mai facem că facem școală?
   Ni se impune  utilizarea calculatorului dar calculatoarele din școli nu sunt suficiente, sunt învechite moral deja, sau nu sunt suficiente. Banii la buget se rectifică în minus, cel mai adesea. Ni s-au redus continuu veniturile... Am fost angajați ca persoană fizică în educație, dar lucrăm ca persoană cu calculator personal (inițial o jucărie personală, devenită o unealtă profesională indispensabilă), de cele mai multe ori realizand sarcini de acasă. Nimeni nu vrea să regleze problema relației  18 ore normă didactică – 40 de ore normă pe saptamână, pentru că în acel moment, dacă cadrul didactic ar sta efectiv la școală 40 de ore din săptămână, s-ar vedea efectiv raportul dintre activitatea la catedră, timpul petrecut pentru pregătirea orelor, timpul petrecut pentru tot felul de comisii interne sau externe scolii – consumatoare de hârtie și timp, s-ar vedea supradimensionarea activităților extracurriculare și competiționale și diminuarea activității la clasă, toate pe seama aceluiași cadru didactic. S-ar vedea suprapunerea de activități, legal, în aceeași unitate de timp – tot felul de simulări și probe de competențe suprapuse peste ore de predare-învățare-evaluare.
  Pe acest fundal, nimeni nu vorbește de îmbătrânirea personalului didactic, de faptul că tot mai multe cadre didactice nu mai întemeiază familii, ci trăiesc în tot felul de relații instabile, care accentuează dezechilibre psiho-emoționale. Nimeni nu vorbește de deteriorarea stării de sănătate fizică și psiho-mentală și emoțională a cadrelor didactice. Când se vorbește, se face pentru a fi arătați cu degetul și blamați. Infarctul miocardic, cardiopatia ischemică, comoția cerebrală, depresiile și alte afecțiuni psihiatrice sunt tot mai frecvente. Între coșul de hrană zilnic, problemele de familie, existența zilnică și tratarea bolilor de cele mai multe ori cadrele didactice se pot trata la nivel  minim. În schimb se cere scoaterea lor din sistem, pentru că devin un pericol pentru elevi.... Unealta uzată se aruncă la gunoi, la fier vechi....Dar Ministerul nu vorbeste de boli profesionale în educație și de nevoia de a fi tratate. Liderii de sindicat nu fac nimic în această directie.
  Cei mai bine plătiţi profesori din Europa sunt cei din Luxemburg. Chiar dacă predau la şcoala generală, aceştia câştigă 85 de euro pe oră, ceea ce înseamnă că primesc în 3-4 ore cât un profesor român într-o lună întreagă. Pe locul doi în topul salariilor acordate profesorilor de ţările civilizate se află Danemarca, cu o medie de 57 euro pe oră, urmată de Germania, cu 54 euro pe oră şi Anglia, cu 48 de euro.
   Potrivit raportului OECD "Education at a Glance, 2013", salariul mediu lunar primit de un profesor din Luxemburg se ridică la 5.800 euro, iar în Germania la 3.600 euro. Conform publicaţiei Daily Mail, profesorii englezi de şcoală primară primesc 2.700 euro pe lună, mai mult decât cei din Franţa (2.100 euro) sau Italia (2.080 euro). Un profesor de liceu din Germania are salariul de început de 3.600 euro pe lună. După 15 ani de vechime ajung la 4.500 euro, iar vârful de salarizare pe care îl poate atinge este de 8.000 euro pe lună. (Și  Germania a devenit  „motorul” Uniunii Europene)
  Cât înseamnă 1895 de lei în Euro? (30 de ani vechime în învățământ?)
  Un profesor din România din învăţământul preuniversitar, cu gradul I, peste 15 ani de vechime şi normă întreagă nu câştigă mai mult de 1.700 lei pe lună - sub 380 euro.
Conform celor mai recente date INS, salariul mediu orar din sistemul de educaţie este de 9,1 lei - adică 2 euro pe oră (o oră în care în clasă se află 28-30-33 de elevi. Împărțiți 2 euro la 30 de elevi, și vedeti cât costă într-o oră, prezența fiului dumneavoasrtă, în plata profesorului; cât primește profesorul pentru lipsa de disciplină a fiului dumneavoastră, în timp ce el, profesorul trebuie să predea cunoștințe noi, să le consolideze în mintea elevului, să închege relații de grup la elevi, să evalueze rezultatele învățării, să fie în armonie cu colectivul de elevi).
  Si vreti ca acesti oameni sa traiasca doar din salariu.Uitați-vă la ei, la cum se îmbracă(nu la cei care au în spate un soț patron sau politician, la cei ce trăiesc efectiv din salariul de profesor)
  Pentru calificativ intern li se cer minim două cursuri de perfectionare pe an – cea mai mare parte a cursurilor de perfectionare sunt contra cost și se fac în reședința de județ, de către C.C.D. sau diferite fundații conexe sistemului de educație. Prețul variază, naveta pentru aceste cursuri e si ea semnificativă. Cheltuieli conexe pentru realizarea portofoliilor finale ale acestor cursuri sunt. Cursurile oferă competențe și credite – competențele rămân permanent dar perversitatea este a creditelor, care expiră după un anumit număr de ani.... și e necesar să faci alte și alte cursuri.... Aceiași profesori de la catedră sunt și formatori la aceste cursuri de perfecționare, prin C.C.D., sau diferite fundații, programe P.O.S.D.R.U. – ele ar trebui să încorporeze un corp de cadre didactice separat iar programul acestor cursuri să se facă cu scoatere din program, nu să se suprapună, iar portofoliile să se realizeze în program, nu în afară acestui program de perfecționare. Cursurile acestea înseamnă de fapt supraîncărcare fizică și psiho-emoțională, peste programul de ore de curs, de activități extracurriculare, de ore de făcut hârtii pentru diferite comisii și activități. Profesorii români, hiperspecializați, cu o puzderie de diplome de tot felul post-universitare, sunt veșnic nespecializati suficient, neplătiți suficient, într-o nesiguranță în creștere – O continuă agitație care mai mult descompune, decât compune constructiv jocul de forțe educaționale.

  9,1 lei pe ora predată/2euro – cât revine plata per elev, la acest nivel, la clase cu 30-33 elevi? Și trebuie să se țină cont că atât calitatea familiilor, a atitudinii lor față de educație și față de profesori s-a schimbat – negativ în creștere.  

  Mulțumesc guvernanților pentru că apreciază munca celor care asigură calitatea generației de mâine, că aplică programe educaționale care servesc orice-altceva, numai întărirea națiunii române, nu.


La Movile


Prof. Pădureanu Elena Sanda

   Mangalia este o așezare cu trecut urban străvechi.
   Este o așezare în care, de-a lungul timpului s-au folosit diferite tehnici de construire a locuințelor, a clădirilor. Pământul galben pentru chirpici și piatra de calcar, ușor de prelucrat. Lemnul a fost și el prezent în zonă, dar specific padurilor de stepă cu influențe mediteraneene. De-a lungul timpului pădurea a fost decimată, rămânând până astăzi restul a două zone endemic împădurite: Hagieni și Comorova. În amândouă ariile forestiere s-au practicat masive împăduriri organizate de statul român, după 1880 și până în pragul primului război mondial.  Predominant au fost pinul și  diferite tipuri de foioase care se pretau pe solul format dominant din diferite calcare si loess.

      Fiind în zona în care calcarele ies la suprafaţă pe spații relativ întinse, oamenii s-au ocupat cu exploatarea acestora. La Mangalia, în nordul, nord-vestul și vestul acesteia, lacurile şi obanele Ciucur-Bostan, Ac-Oban, Cara-Oban, Percemli-Salcic, Cazan-Ciucur erau gropile inundate ale mai vechilor exploatări de calcare pentru construcţii. Intens exploatate, în1933, mai ales la Ciucur-Bostan încă se putea vedea calea de extracţie spre sud, cu birourile de înregistrare a materialului ieşit, cu puţ pentru apa de băut, în groapa Ciucur, şi cu un cimitir cu numeroase morminte în formă de movile în jur. Ciucur Bostan se pare că astăzi poartă oficial numele de Obanul Mare. În perioada interbelică se afla la nord-vest de așezării. Astăzi este în vestul orașului care este gata să desființeze această amintire a exploatărilor de calcar prin permanenta extindere.

Vedere aeriana (Google Earth). Pestera Movile. Rezervatia Obanul Mare

                                               Obanul Mare. Vedere aeriană (Google Earth)

    Oban este termen turcesc prin care se desemnează aceste căldări de exploatare a calcarului inundate de ape acumulate în timp. Menținerea acestui termen în denumirea urmelor de exploatare a calcarelor în jurul Mangaliei sugerează intensa și îndelugata lor exploatare în perioada de stăpânire otomană (sec.al XV- lea – al XIX- lea).
  În a doua juătate a secolului al XX-lea, odată cu intensa utilizare a cărămizii adusă în zonă și a betoanelor, aceste puncte de exploatare a calcarelor au încetat a mai fi exploatate.
  Prin anii ’80, regimul communist, epoca Ceaușescu dezvoltase un amplu proiect de remodelare urbanistică a Mangaliei. Se urmărea crearea unui boulevard impozant nord-sud, mutarea centrului administrative al orașului într-un complex architectonic nou, măreț, mutarea gării și a căii ferate  industrial care ducea la șantierul naval, în afara orașului, la vest de acesta. Din acel proiect s-a dezvoltat doar o parte – complexul de blocuri de pe Bulevardul Callatis. Proiectul avea nevoie de o rezolvare eficientă a problemei încălzirii în blocurile înălțate și în toate blocurile orașului.
  In obanul cu movile din nord-vestul Mangaliei s-au făcut prospectări geologice pentru a se vedea rezistența locului în perspectiva ridicării unei centrale de energie termică.    Locul s-a dovedit a fi străbătut subteran de cavități mari, fără legătură cu exteriorul. Pe atunci nu prea se mai folosea termenul de oban. Îl foloseau doar cei din comunitatea turco-tătară, atunci când vorbeau în limba lor. Comunitatea românească îi spunea La Movile. Pe atunci locul era folosit intens la păscutul oilor și vacilor de către cei din marginea orașului. Locul era înconjurat de câmpuri cultivate intens.
   În urma prospectărilor geologice 1986 s-a evidențiat o cavitate destul de mare sub locul numit pe atunci La Movile, o cavitete fără legătură cu suprafața. De altfel sub toată Mangalia se află caverne mai mari sau mai mici în calcarele ce susțin orașul). Proiectul unei mari centrale de energie termică a fost părasit.
  Geologic se poate vorbi calcare sarmaţiene, pe care se conturează doline reduse ca înălţime, şi depresiunea propriu-zisă, cu o adâncime de - 14 metri în centru şi de 10 metri pe margine. Se distinge şi un strat de loess-uri, caracterizat la suprafaţă prin prezenţa solurilor fosile, la baza cărora există blocuri de calcar.
  Obanul poate fi privit ca un spațiu în care o cavitate subterană s-a prăbușit geologic, dând naștere la o zonă relativ circulară în care omul a creat de jur împrejur un număr imens de movile care nu depășesc înălțimea platoului în care se dezvoltă. Movilele sunt mai de grabă resturile exploatării de calcar decât morminte, cum se promovează în tradiția orală locală.

   Astăzi vorbim de Rezervaţia naturală mixtă Obanul Mare care se întinde, în vestul municipiului Mangalia, pe o suprafaţă de 12 hectare. Are, în principal, scopul de protejare şi de conservare a unui ecosistem format din specii floristice şi faunistice rare, dar şi de ocrotire a rezervaţiei speologice de pe teritoriul său: peştera la Movile, o peșteră în platforma Moesica ce dateaza din Cuaternar.
  Peștera este de interes științific și este închisă turiștilor. Intrarea a fost inchisa cu o poarta masiva de beton armat pentru a izola mediul interior de influentele climatice si biologice de la suprafata, iar pestera nu poate fi vizitata decat de specialisti, in echipe de 2-3 persoane, durata unei vizite fiind de maxim doua ore.  Aceasta este o peşteră unică în lume, o rezervaţie speologică de o importanţă deosebită, un „colţ extraterestru” unde se adăpostesc nişte vieţuitoare complet necunoscute pe Terra până la descoperirea cavernei. Într-o lume total ostilă oamenilor, dar şi animalelor şi plantelor de la suprafaţa pământului, își desfășoară existența viețuitoare, specii numeroase nevertebrate, aparent normale: viermi, melci, gândaci într-un mediu predominat de hidrogen sulfurat, metan și mai puțin de oxigen. Viețuitoarele de aici nu depind deloc de energia solară. Bacteriile găsite aici obţin energia necesară pentru a supravieţui printr-un proces numit chemosinteză. Ele au un metabolism bazat nu pe arderile de oxigen, aşa cum este normal, ci pe extrăgerea dioxidului  de carbon şi hidrogenului sulfurat din mediul peşterii. O alta enigmă a fost sursa de hrană pentru vietățile din subteran, deoarece în această caverna nu se infiltrează apă de la suprafață care să transporte elemente biologice de suprafață, sau alte substanțe organice cu care se mulțumesc de obicei nepretențioasele vietuitoare de aici. Apa sulfuroasă și termală din peșteraă(21 grade Celsius) circulă prin canale carstice închise, venind direct din adâncul pământului, pe o falie profundă.


Este cea mai vestită peşteră din lume din acest punct de vedere. Mai există doar o peşteră Pestera Mammoth pe continentul nord american, în care au fost descoperite la fel de multe specii, însă aceea are 550 de kilometri, spre deosebire de mica peşteră de 200 de metri de lângă Mangalia.
   Peştera a atras atenţia cercetătorilor de la NASA care,  în anii ’90, au comparat mediul din Peştera Movile cu cel de pe Marte şi au atras în mrejele lor şi pe cei mai buni dintre cercetătorii români care au participat la acest proiect.
  Alocațiile pentru cercetarea în continuare a acestui ecosistem special stagnează.
  Pestera Movile a reprezentat un subiect de interes si pentru scenariul a doua cunoscute filme realizate in America: “The Cave” si “The Ends of the Earth: Secret Abyss of Movile Cave“.

  Pentru explorarea, dezvoltarea si exploatarea gazelor de sist, companiei Chevron i s-au alocat trei blocuri de teren în regiunea Dobrogea din sud-estul Romaniei: Blocul 17 (Costinesti), Blocul 18 (Vama Veche) și Blocul 19 (Adamclisi). Blocurile au o suprafață totala de aproximativ 2.700 km patrati. Conform hărții cu locațiile blocurilor de exploatare ale Chevron, rezervația speologică de La Movile se afla fix în zona de exploatare.
   Se pare că importanța  mondială a acestei peșteri nu a primat în fața interesului de viitoare exploatare a gazelor de șist. Cei ce au hălcuit subsolul românesc și l-au distribuit firmelor americane și occidentale spre explorare și exploatare nu au avut deloc în atenție interesul românesc. Zona este la periferia orașului! Sau sub masca explorării și exploatării gazelor de șist s-a preluat sub control american acest perimetru unic, spre exploatare științifică doar? în interesul cercetării ameicane?!
   Este un mare conflict de interese între proprietatea de suprafață și proprietatea de profunzime subterană în România, la mai mult de 50 metri adâncime.

   Pe internet se poate găsi această hartă care stabilește relația între Obanul Mare (astăzi) și străzile de la periferia de vest a Mangaliei.

Pestera Movile. Locatia pe Google Maps


În partea de vest a Obanului, la suprafață se dezvoltă o fermă.
  Peste an, spațiul Obanului Mare este în continuare loc de păscut oile și caprele iar zona de margine dinspre oraș este spațiu de depozitare a gunoaielor de către cei care nu respectă ideea de Rezevatie Naturală și astfel își ușurează bugetul personal de o cheltuială în plus.  De asemenea spațiul este folosit de copiii din cartierul mărginaș al Mangaliei pentru a bate mingea. În cadru organizat, școlar se mai fac din când în când activități extrașcolare, cu elevii de gimnaziu sau de liceu.

Obanul Mare văzut dinspre est spre vest

Obanul Mare văzut dinspre est spre vest. În prim-plan intrarea în Peștera de la Movile, o peșteră riguros menținută izolată de zona de suprafață pentru a nu se distruge micro-climatul subteran, pentru a nu se distruge ecosistemul din interior care are alte coordonate decât cel de la suprafață.
 (Mediul din subteran este foarte bogat în hydrogen sulfurat și metan dar sărac în oxigen)
Imagine de la Obanul Mare
                           




Imagine de la Obanul Mare
                                                                        Imagine de la Obanul Mare
                                Imagine de la Obanul Mare

                                                                          Imagine de la Obanul Mare
 Imagine de la Obanul Mare


                         Fotografii personale din timpul unei ieșiri cu elevii la Movile (Obanul Mare), 2013


   Ținând  cont de prezența copiilor în peisaj, se poate aprecia mărimea movilelor. Pe timp de toamnă-iarnă-primăvară, când iarbă nu este și pământul movilelor este frământat de picioarele oilor și caprelor, acesta arată ca un amestec de loess și calcar mărunțit. Din când în când și din loc în loc, o privire atentă poate detecta cioburi de calcar prelucrat, abandonat la suprafață.
 
 
Bibliografie:

1.      https://plus.google.com/100708635663580008726/about?gl=ro&hl=ro
3.      http://www.ibiol.ro/man/2012/Diaspora/02_Sarbu_Pestera%20Movile.pdf
4.       http://www.mangalia.ro/pestera-movile/
7.       Sanielevici H, Icoane fugare, Impresii din Dobrogea, conține:
8.       Voineşti I. P., Mangalia. Situaţia arheologică şi originea izvoarelor sale sulfuroase, în Analele Dobrogei, anul XII-XIV, 1932-1933, p.10.