SFINȚII MILITARI, MĂNĂSTIREA COZIA, (V) prof. Pădureanu Elena Sanda

La prezentarea fiecărui sfânt militar - realizată în materialul anterior - poate că ar fi trebuit să respect o anumită succesiune cronologică, nu succesiunea imaginilor din materialul prezent pe internet (https://www.facebook.com/sabiidetoledo/posts/sfinti-militari-la-manastirea-cozia/837551429671631/). În această variantă cronologică succesiunea sfinților militari se profilează astfel:

a). Sf. Mare Mucenic Eustachie Plachidia și cei doi fii ai săi, Agapie și Teopist, începutul sec. II (epoca lui Traian, când se manifestă prigoana creștinilor/gnosticilor la nivelul marilor comandanți militari care proveneau din familii aristocratice romane, în legiuni, sau cei ce proveneau din familii aristocratice în trupele secundare, în allae și cohorte, întrucât în luptele cu dacii s-a bazat foarte mult pe trupele auxiliare). Dacă Domițian s-a manifestat ca prigonitor mai ales în rândul familiilor aristocratice romane, în rândul senatorilor, Traian, pentru a evita o criză economică profundă, decăderea templelor, pierderea credincioșilor, a ofrandelor de către politeismul roman, emite un document prin care instituie prigoana creștinilor dovediți, creștinilor denunțați. Prin document, cei care nu apostaziau, erau pedepsiți - nu erau pedepsiți pentru că încălcau legile, ci pentru că erau creștini, pentru că nu renunțau la credința lor. Sunt și alți martiri care sugerează legătura între creștinism/gnosticism și aristocrație laică și militară pe vremea lui Traian. Prigoana creștinilor în vremea lui Traian nu e generalizată la întreg imperiul. (1)

b). Sf. Mare Mucenic Mercurie, sec. III, aprox. 250 (în plină criză a împăraților, el a fost martirizat de către împăratul-soldat Caius Messius Quintus Decius). Sf. Mare Mucenic Mercurie a fost comandant al armatelor imperiale, și-a exprimat credința creștină într-o perioadă de confruntare ideologică în triunghi, și anume; interesul roman, decadent, interesul balcanic traco-geto-dac prin impărați-soldați și unitățile lor militare, interesul creștin și iudeu). Împăratul Decius (249-251), un împărat de origine balcanică, dunăreană, implicat masiv în protejarea provinciilor romane dunărene, dorea distrugerea creștinismului, considerându-l periculos pentru imperiu. În 250 Decius a lansat un edict împotriva creștinilor. A fost prima persecuție anti-creștină care s-a derulat în întreg Imperiul. Episcopilor și preoților creștini li s-a ordonat să se sacrifice pentru împărat sau să treacă la religia romană. Majoritatea creștinilor au considerat o mare ofensă, și au hotărât să moară ca și martiri.

c). Sf. Dimitrie, sf. sec. III-începutul sec.IV (aristocrat, fiul guvernatorului Salonicului, mare comandant militar la sfârșitul crizei împăraților-soldați și pe vremea tetrarhiei/dominatului, el însuși guvernator al Salonicului).

În calitate de guvernator al Tesalonicului, Sf. Dimitrie a avut de a face cu împărații Maximian, Dioclețian, Galeriu.

Venirea la conducerea imperiului a lui Dioclețian (284-306), dincolo de reorganizarea administrativ-teritorială riguroasă, dincolo de impunerea tetrarhiei a adus o modificare treptată a atitudinii față de minoritățile religioase. Treptat a crescut intransigența față de creștini, atitudine care va sfârși prin cea mai crâncenă și ultima etapă de prigonire a creștinilor. A impus împreună cu Maximian și Galeriu edicte prin care limita formele de manifestare ale creștinilor și le cerea să respecte formele de manifestare religioase tradiționale Romei. Împăratul Maximian (Marcus Aurelius Valerius Maximianus Herculius) a avut o evoluție de la simplu soldat la co-împărat. La 1 aprilie 285 este numit Caesar în cadrul Tetrarhiei, ca mai apoi, la 1 martie 286 să fie numit August, co-împărat. La 1 mai 305 a fost forțat șă abdice, și să rămână persoană privată, până la numirea fiului său ca și Caesar. A avut în subordinea sa - în calitate de August, co-împărat - jumătatea de apus a Imperiului și nordul Africii. In subordine îl avea pe caesarul Constanțiu Chlorus (tatăl lui Constantin cel Mare), care guverna peste Hispania, Galii. Redevine August în vremea lui Constantin cel Mare, în 306, pentru scurtă vreme. Intră în conflict cu Constantin cel Mare - care între timp i-a devenit ginere. Este înfrânt în Galia și obligat de Constantin să se sinucidă. (3) Maximian a fost preocupat de poziția de August în apus și de ideea de a-l domina pe Constantin. Persecuția creștinilor - pentru el a fost oarecum în plan secund, chiar dacă atitudinea duce la uciderea unui mare număr de creștini. În calitate de co-împărat ajunge să dea ordin să fie distruse bisericile, cărțile de cult, iar creștinii să fie deposedați de cetățenie și de privilegii. Pentru el celebru devine masacrul celor 20.000 de creștini de la Nicomedia. (4) Dioclețian - cu Maximian ca și co-împărat - impune o severă epurare a armatei de elemente creștine. Condamnă maniheismul, gnosticismul, iudaismul. Se înconjoară de elemente ostile minorităților religioase. Dioclețian ajunge să numească în prima tetrarhie pe Galerius (Gaius Galerius Valerius Maximianus) ca răspunzător de provinciile dunărene. Acesta provine dintr-o aristocratică familie locală (traco-geto-dacică) de proprietari de mari turme. Cu o ascensiune militară deosebită, în calitatea sa de membru al tetrarhiei devine un intransigent opozant al creștinilor. Galeriu cere în 303 lui Dioclețian să declanșeze persecutarea generalizată a creștinilor. Aceasta se declanșează pe 24 februarie 303. Peninsula Balcanică, spațiul grecesc, Tesalonicul sunt și ele marcate de persecuții. (4)

În acest context trebuie văzută viața și activitatea celui care e Sf. Dimitrie, ajuns guvernator al Salonicului.

Biserica creștin-ortodoxă îl comemorează pe 26 octombrie. Sf. Dimitrie, apărătorul Tesalonicului a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, în Serbia). În calitate de persoană aparținătoare de aristocrație în statul roman, iconografic (standardizat creștin) el este reprezentat în costum civil, senatorial, la începuturi. În sec. X apar și reprezentări militare. Sf. Dimitrie e reprezentat în sec. al X-lea ca sfânt militar pe o gravură în fildeș - aici e redat ca soldat de infanterie. În sec al XII-lea, în plină perioadă a cruciadelor, la mănăstirea din Sinai, Sf. Dimitrie apare alături de Sf. Gheorghe, ambii ca sfinți militari călare: Sf. Dimitrie pe cal negru, Sf. Gheorghe pe cal alb. Acolo, Sf. Gheorghe împunge cu sulița balaurul - necredința, cultele necreștine, ereziile - iar sf. Dimitrie pe gladiatorul Lie. În faptă (conform sinaxarelor), Sf. Dimitrie l-a învins pe gladiatorul Lie prin rugăciune, nu prin luptă. Trebuie să vedem aici lupta nevăzută încorporată în rugăciune, în idei, în credință. (5) La Mănăstirea Cozia el este prezent în șirul sfinților militari alături de Sf. Gheorghe. Este prezentat în ținută militară, cu un cerc-scut cu desen solar deasupra umărului stâng și cu coiful răsturnat deasupra umărului drept. Sub picioare are o figură imperială, un conducător de stat, cu coroană pe cap. Este o ieșire din canoanele creștin-ortodoxe impuse în etapa timpurie, a Imperiului Roman de Răsărit. Este o accentuare a rolului său militar, nu administrativ, o accentuare a rolului său în raport cu ierarhia superioară lui, cu capetele încoronate. Este o imagine care s-a cristalizat în sec. al XII=lea (pe fundalul cruciadelor, pe fundalul dezvoltării Țaratului Vlaho-bulgar în opoziție cu stăpânirea bizantină, cu fiscalitatea excesivă a acestui stat în Pen Balcanică, o stăpânire bizantină în decădere accentuată). Simbolic, la Mănăstirea Cozia, Sf. Dimitrie încorporează ideea de nesupunere față de autoritatea monarhică dominatoare (rămășițele Imperiului Bizantin, Regatul Ungariei, Polonia, ca state creștine, Statul Otoman, Hoarda de Aur ca state cu alte credințe oficiale - în epoca lui Mircea cel Bătrân). Simbolic, încorporează ideea de afirmare, de susținere a unei poziții diferită de cea a autorității dominante, încrederea în acest adevăr diferit.

Sf. Dimitrie, Mănăstirea Cozia

d). Sf. Gheorghe - din Capadochia, (+303), 23 aprilie - este un martir al aceleiași epoci dominate de prima tetrarhie în Imperiul Roman. Perioada în care Dioclețian, Maximian, Galeriu adoptă măsuri care duc la persecuția generalizată a creștinilor îi marchează viața. Născut în Capadocia din părinți creștini, are o evoluție militară deosebită. Ajunge comandant militar. Prigoana generalizată din 303 îl atinge și pe el. Pentru că își afirmă credința creștină și nu renunță la ea, la manifestările caracteristice creștinismului pentru acele timpuri, Gheorghe e supus la diferite forme de pedeapsă prin care îi este încercată rezstența fizică, psihică, credința. Este adus la limita dintre viață și moarte. I se fac tot felul de propuneri pe care nu le acceptă. Pentru că nu a renunțat în nici un fel la credința lui, a fost condamnat la moarte.(6) Biserica ortodoxă îl prăznuiește pe 23 aprilie.

Iconografia de început îl prezintă pe sf. Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur situat sub copitele calului (model de curaj în lupta cu diavolul, din perspectivă creștină). Mantia îi e redată în roșu, culoarea martirilor. Sunt și alte reprezentări ale acestui sfânt Gheorghe: aceea de solddat pedestru, de tribun militar în veșminte patriciene, cu o diademă metalică pe cap, cu platoșă sub mantie, având o cruce în mâna dreaptă și o sabie în stânga. (7) În Mănăstirea Cozia Sf. Gheorghe este plasat alături de Sf Dimitrie, ca un militar în picioare. Sub picioare are balaurul. Interesant este faptul că sfântul calcă balaurul iar sulița are vârful îndreptat în sus. (Aceeași poziție a suliței este și a Sf. Dimitrie care calcă peste o ființă imperială). Scutul este unul de factură romană - dreptunghiular, în semicerc. Deasupra umărului drept coiful este redat culcat, în dosul suliței. Mantia sa este roșie iar cea a Sf. Dimitrie de alături este verde, un verde închis. Se pare că la Mănăstirea Cozia s-a folosit canonul iconografic stabilit relativ târziu, cu aproximație în sec. X-XI, referitor la sfinții militari.

Sf. Gheorghe, Mănăstirea Cozia

e). Sf. Procopie, Marele Mucenic este legat de tradiția creștină și de sinaxare de Cetatea Schitopolis din Palestina Secunda, în provincia romană Asia Mică (unde s-a născut), și de Ierusalim. El este membrul unei familii de sorginte senatorială în care, Hristofor tatăl era creștin . Acesta și-a numit fiul la naștere Neania. Rămas fără tată, a fost educat de mamă în spiritul credințelor greco-elenistice pe care le cunoștea foarte bine și cărora, ea le aparținea. A studiat cultura greco-elenistică iar la maturitate mama l-a îndrumat spre serviciul militar în slujba împăratului roman Dioclețian. Acesta l-a păstrat în anturajul său, în garda imperială, ca apoi să îl trimită guvernator în Alexandria, în Egipt, cu scopul de a aplica persecutarea creștinilor acolo. Persoană educată, înțeleaptă, a încercat să îi arate împăratului puterea de rezistență a creștinilor și slăbiciunea ideei de a aplica persecutarea lor generalizată în cazul în care nu renunță la credință și nu se întorc la politeismul romano-greco-elenistic; fără succes, însă. Din poziția de guvernator este atras la creștinism și astfel intră în conflict cu propria mamă, cu ierarhia superioară spirituală, administrativă și militară a statului roman. În răzvrătirea personală a renunțat la funcția în care fusese numit. Pentru gestul său de a se converti la creștinism, de a susține ideile creștinismului în comunitate și de a renunța la funcția de guvernator ce îi fusese încredințată, Neania/Procopie a fost condamnat, supus la cazne și executat. În cele din urmă i s-a tăiat capul cu sabia în Cezareea Palestinei. (8) Procopie e al treilea sfânt militar care e martirizat în vremea lui Dioclețian, prezent în șirul sfinților militari din pictura Mănăstirii Cozia.

f). Sf. Theodor Tiron - din Evhaita Pont, (+304), 17 februarie - este cunoscut și ca Teodor Recrutul sau Teodor Soldatul. El este soldat în vremea împăraților Maximian și Dioclețian, la cumpăna dintre sec. III-IV. A ajuns în oastea tironilor, sub comanda prepozitului Vringa. Chemat să își declare credința, el se recunoaște creștin și refuză trecerea la politeism, ba mai mult, dă foc statuii zeiței Cybele, blasfemie care nu i se iartă în contextul persecuțiilor generalizate declanșate în 303. Theodor Tiron e supus caznelor și în cele din urmă e ars de viu. De numele său este legată ideea de colivă - grâu fiert cu miere.(9) A fost venerat intens în epoca medievală, atribuindu-i-se lupte cu dragoni. Era frecvent confundat cu Theodor Stratilat din Heracleea. Nu este cazul în cadrul frizei pictate a sfinților militari din Mănăstirea Cozia. Cei doi sfinți se află prezenți în șirul Sfinților Militari ceea ce înseamnă că la nivelul Mitropoliei din Țara Românească și la nivelul Domniei, cei doi sfinți se bucurau de o apreciere deosebită, la sfârșitul sec. al XIV-lea. (10)

g). Sf. Theodor Stratilat - din Eracleea, (+320), 8 februarie - soldat creștin care, se manifestă după marea persecuție din 303 dioclețiană, în contextul în care Liciniu (307-327) este împărat al Orientului iar Constantin al Occidentului. - auguști politeiști. Liciniu continuă să fie ostil față de creștini și să creeze mari probleme autorității imperiale a lui Constantin. Faptul că Theodor e numit Stratilat ne arată că a îndeplinit funcția de comandant militar (stratelates - termen grec care desemnează un general și pe filieră bizantină termenul s-a atribuit sfinților militari). El este mare comantant militar în Heracleea Pontica, aproape de Marea Neagră. În confruntarea cu Liciniu este prins, și îndemnat să renunțe la credința creștină, să adopte politeismul roman. Acesta nu renunță la creștinism. A fost supus caznelor în public. Faptul că a fost răstignit pe cruce și chinuit de cei ce asistau la supliciu iar el nu a cedat, a determinat o parte din mulțime să adopte credința sa. Pentru a nu stimula răzvrătirea în cetatea Heracleei, Liciniu a poruncit să i se taie capul. Alături de Sf. Theodor Tiron este un martir mult apreciat în epoca medievală. I se atibuie legenda de a fi ucis un șarpe care a terorizat spațiul rural. (11) Evoluția cronologică a iconografiei pentru sfinții Teodor Tiron și Teodor Stratilat ne arată că s-a impus redarea celor doi împreună atât în pictură cât și în sculptura în fildeș. Așa apar, unul lîngă altul în Tripticul Harbaville de la un atelier din Constantinopol (triptic din fildeș, care se află astăzi în Luvru) - mijlocul secolului al X-lea.(12) La Mănăstirea Cozia, cei doi sfinți militari sunt redați alăturați, ceea ce înseamnă că acest concept iconografic s-a impus în Răsăritul Ortodox iar Mitropolia și Domnia din Țara Românească au considerat de cuviință că cei doi, în structura iconografică impusă, slujesc interesele Puterii muntenești în raport cu forțele interne și externe ale acelora, că exprimă profund afinitatea la tradițiile creștin-ortodoxe.

h. Sf. Nechita sau Nichita Gotul (prăznuit la 15 septembrie) s-a născut în preajma Dunării. A trăit în vremea episcopului Teofil al Sciției și Goției, care a participat la Sinodul din 325. Și-a exprimat credința creștină în fața lui Athanaric, rege al goților, motiv pentru care a fost supus supliciului. I s-au frânt oasele și a fost aruncat în foc. Ordodoxia susține că moaște ale sale au ajuns la Manastirea Vsokie Decani in Serbia.(13) În iconografie, Sf.Nikita Gotul este în primul rând un războinic care este întotdeauna înfățișat în haine ostăsești, în armură, cu o sabie sau o suliță. Comandantul este pus pe o mantie purpurie - un simbol al unui lider militar, comandant. Armele purtate Sf. Mucenic Nikita Gotu întotdeauna o suliță, o sabie, un arc sau un scut. Și chiar dacă o mână ține crucea, cealaltă se sprijină întotdeauna pe sabie.

Sf. Mucenic Nikita Gotul poate fi confundat cu sf. Nichita Dacul socotit a fi trăit și activat în zona Buzăului ca și călugăr, la sf. sec. IV și începutul sec. V. De asemenea poate fi confundat cu Nechita alungătorul de duhuri. Sf. Nechita alungătorul de duhuri este numele de creștin al fiului împăratului Maximian. Maxențiu, ca fiu de împărat a cărui familie promova politeismul roman, a avut grave probleme de sănătate. Socotit persoană posedată, a fost vindecat de Sf. Gheorghe, ca apoi să se creștineze. Odată creștinat, a început să distrugă statuile zeităților, temple. Împăratul Maxențiu a luat măsuri împotriva lui, l-a supus torturii, l-a aruncat în închisoare. Maxențiu/Nichita nu a renunțat la creștinismul adoptat. Martirizarea sa a îndemnat la revolte ample împotriva lui Maximian. (14) Se pare că în timp, sub numele de Nichita se regăsesc de fapt mai multe personalități. Însăși iconografia, de-a lungul timpului a sugerat acest fapt. Sf. Nichita, de-a lungul timpului a fost prezentat în mod diferit. În secolele X-XI, el este adesea înfățișat ca un tânăr martir cu păr blond, de lungime medie și uneori cu o mustață mică. Pe fresca mănăstirii Osios Loukas din Phokis (1030-1040), Marele Mucenic Nikita este înfățișat ca un tânăr voinic fără barbă. Aici este îmbrăcat într-o chlamys și o mantie, ținând o cruce în mână - semn al martiriului. Mai târziu, se răspândesc imaginile sfântului ca tânăr războinic cu părul negru și cu barbă mică. În Herminia (un ghid pentru pictorii de icoane) se spune că înfățișarea Sf.Mare Mucenic Nikita era asemănătoare cu a Domnului Iisus Hristos.

Spre deosebire de Sf. Nikita Gotul, Sf.Nikita Alungător de demoni are o tunică scurtă, apoi o mantie, apoi un caftan și uneori o armură militară cu o pelerină roșie pe umăr. În mâini întâlnim un bici, un băț și cătușe (ca simbol al temniței și al închisorii), iar Sfântul alungă întotdeauna demonul. O sabie este în teaca fixată pe centură, ca atribut al puterii. Sf.Nikita Alungatorul de demoni (Besogon) nu a mai fost menționat în literatura creștină de la început secolul al XVIII-lea până în zilele noastre. Iar Nichita Dacul s-a pierdut în timp. (15)

În iconografia de la mănăstirea Cozia este reprezentat Sf. Nichita ca militar, comandant, cu scutul și coiful situate deasupra umerilor. Peste cămașă, platoșă are mantia roșie de martir. Sulita stă rezemată de mâna dreaptă, cu vârful în sus. În mâini ține o săgeată pe care se pare că o pregătește pentru arcul aflat la spate, în partea stângă. Sub picioare are demonul - dracul. Nu armele, ci credința e cea care învinge demonul, necredința. Se pare că avem de a face cu o suprapunere a unor personalități diferite în aceeași imagine, la Cozia.

Sf. Nichita, Mărturisitorul (prăznuit la 3 aprilie) este născut în Cezareea Bitiniei, în NV Asiei Mici, în a doua jumătate a sec. al VIII-lea. A ajuns la Mânăstirea Medikion, zidită pe muntele Olimp, unde egumen era Sfântul Nichifor. Aici, ca egumen în locul lui Nichifor, el a făcut mănăstirea să prospere și a atras la mânăstire mulți oameni. După mai mulți ani de viața monahală a fost hirotonit preot de către patriarhul Tarasie al Constantinopolului. După 800 revine în mănăstirea din care a plecat și o face din nou să înflorească. În contextul luptelor iconoclaste, din timpul împăratului Leon al V-lea Armeanul (813-820) i-a căzut victimă și faimosul Nichita. Pentru că și-a mărturisit credința ortodoxă în concordanță cu cel de-al șaptelea Sinod Ecumenic, Nichita a fost întemnițat în insula Sfintei Glicheria, din Marea Marmara. Timp de șase ani a suferit torturi cumplite. Asasinarea împăratului în 820 i-a adus lui Nichita eliberarea. Acesta nu s-a mai întors în mănăstire. A continuat să viețuiască în austeritate în apropierea Constantinopolului. „Erminia picturii bizantine” a lui Dionisie din Furna (n. aprox. 1670 – m. 1745/6) face referire la Nichita Gotul, Romanul (15 sept) și la Nichita Mărturisitorul (3 aprilie) dar nu specifică modul în care acest sfânt trebuie reprezentat pentru ortodoxie. De asemenea mai menționează și alți cinci Nichita, prăznuiți în alte cinci zile diferite de-a lungul anului, fără a arăta cum să fie reprezentați. (16) Acest Nichita nu are nimic de a face cu răzbinici, cu armata; cu persecuțiile, da - persecuțiile iconoclaste. Ca atare, acest Nichita - chiar dacă, cronologic este mai apropiat de sec. XIV - nu el e reprezentat la Mănăstirea Cozia, în friza sfinților militari.

i). Sf. MIHAIL - (+1244), mc., moarte prin sabie, 20 septembrie - este voievod al Cernigovului. Ca și conducător al Cernigovului și Kievului, cu legături genealogice până la Oleg, varegul - care a condus Kievul, pe ruta comercială de la varegi la greci - ia atitudine și se opune mongolilor, în contextul marii invazii mongole, în contextul acțiunilor lui Batu-Han, faptă care e încărcată de susținerea credinței creștine pentru cei care deja adoptaseră creștinismul în întinsa stepă din nordul Mării Negre până la Marea Baltică. Conducătorii locali, Mihail, chemați la închinare, supunere față de Batu-Han și față de zeitățile tătărești. Mihail a decis să nu se supună ceremonialului de vasalitate, a decis să își susțină credința în fața hanului. În fața ritualului de supunere a ales să renunțe la puterea de conducător supus mongolilor și s-a întors în Cernigov. Mongolii au venit împotriva lui vijelioși și l-au ucis tăindu-i capul în timp ce susținea și exprima credința creștină, nesupunerea față de Batu-han.

Prezența acestul sfânt militar creștin în șirul sfinților militari din Mănăstirea Cozia ne sugerează că Mitropolia și Domia - ca instituții - încă mai erau marcate de urmările marii invazii mongole, că apreciau foarte mult ideea de rezistență în fața marilor hani veniți vijelios din răsărit.

Pictura Bisericii Mănăstirii Cozia a fost finalizată în pronaos în 1301. Pictura originala s-a pastrat, pana astazi, doar in pronaos. Este o pictură de o calitate deosebită atât ca tehnică, cât și ca redare plastică. Friza Sfinților Militari din Biserica Mănăstirii Cozia transpune pe de o parte cerința expresă a Mitropoliei Țării Românești și a Domniei de a marca rolul Sfinților Militari într-o conjunctură în care instituțiile statului valah se consolidau în raporturile lor interne și externe. Este foarte probabil ca Sf. Nicodim de la Tismana, - care a oficiat slujba de sfințire și care coordona viața monahală în Oltenia la acea vreme - și ieromonahul Chir Gavriil, ucenicul său, care a fost primul egumen însărcinat să conducă obștea monahală a Coziei să fi avut și ei un rol alături de marii comanditari în stabilirea acestei frize a Sfinților Militari, dată fiind conjunctura în spațiul larg balcanic, și nu numai. Echipa de zugravi foarte probabil că a avut rolul de a executa la cerința comanditarilor. Friza Sfinților Militari are la bază erminia (expresia unei gîndiri, a unei școli, a unui curent, a unui concept fundamentalizat atât ca tehnică picturală cât și ca și conținut tematic) pentru meșteșugul zugrăvirii, un meșteșug străvechi și important în creștinism, un meșteșug care respectă canoane ale Bisericii creștine, ortodoxe (reguli, norme de redare, de interpretare, teme transmise din generație în generație de-a lungul secolelor). Astfel, în redarea temei frizei - Sfinții Militari - cei ce au realizat pictura au respectat atât tehnica cât și canonul de redare. Zugravii au ajuns la o exprimare deosebită. Aceste reguli transpuse sugerează influența școlii grecești de la Thesalonic. Mitropolia și Domnia și-au permis să implice ceea ce era de calitate deosebită în spațiul Balcanic, la acea vreme, ceea ce fixa poziția comanditarului, a țării în curentul monahal tradiționalist. Mantiile roșii pe umerii Sfinților militari reprezintă martirajul - suferința și moartea pentru cauza creștinismului. Mantia verde - înseamnă viață, forța de a rezista , de a acționa. Armurile aurii reprezintă rangul înalt în armata romană a secolelor III-V pe care aceste personalităși l-au avut - comandanți militari, generali. Sulița, sabia cantonează imaginea în spațiul balcanic, în spiritul macedonean de a acționa în luptă (spirit care se pare că s-a păstrat mult după epoca lui Filip II și Alexandru cel Mare). Arcul și săgețile ne aduc în zona nord-balcanică. Scutul - prin variantele prezente sugerează conexiunea la armata romană, la lumea traco-geto-dacică dar și influențe ale epocii. Apărătorile de picior fixate cu obiele se plasează pe tradițiile vechi, locale, balcano-dunărene, traco-geto-dacice. Platoșele sugerează îmbrăcăminte de tradiție romană aristocratică, de rang înalt. Desenele de pe scuturi sugerează cunoașterea spațiului micro-asiatic, balcanic și a unor idei care provin de acolo, din timpuri mai vechi - gorgona. Redarea fizionomiei fiecărui sfânt se încadrează canonului atât la redarea feței cât și a părului, a bărbii, a dimensiunilor acestora.

Dacă ne raportăm la Biserica Mănăstirii Cozia în ansamblul său, putem evidenția aspecte artistice complexe: legătura cu occidentul, cu Veneția, cu Renașterea de tip italian, unde lumea romană este readusă în prim-plan (vezi armurile, scuturilede tip roman); legătura cu lumea sârbă (de fapt legătura cu lumea slavă balcanică în ansamblul său) - tipul de arhitectură care alternează cărămidă și piatră dar aduce rozetele ca elemente decorative deosebite, apropiindu-se stfel de gotic; pictura tradiționalist-monahală de tip athonit și creștin-imperial-bizantin, dar și aspecte locale, balcano-dunărene străvechi: friza Sfinților Militari, structura bisericii. Comanditarul a reușit să impună o creație deosebită, într-o conjunctură internă și externă deosebită, să imprime o amprentă personală deosebită acestui lăcaș de cult. Friza Sfinților Militari este o carte expusă pe pereți pentru marii aristocrați, marii boieri și nu numai - din vremea lui Mircea cel Bătrân, acei boieri care împreună cu Domnul ajungeau să participe aici la slujbe, în momente de pace sau de restriște. Friza era o carte, un îndemn la acțiune într-o epocă în care pericolul extern era prezent la tot pasul.

1. https://ro.orthodoxwiki.org/Persecu%C8%9Bii_%C3%AEmpotriva_cre%C8%99tinilor_(epoca_antic%C4%83)#Domi.C8.9Bian_.2881-96.29,

2.https://doxologia.ro/viata-sfantului-mare-mucenic-dimitrie-izvoratorul-de-mir

3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Maximian

4. https://basilica.ro/en/orthodox-calendar-december-28/

5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Persecu%C8%9Bia_cre%C8%99tinilor_sub_Diocle%C8%9Bian

6. https://www.crestinortodox.ro/sfantul-gheorghe/sfantul-mucenic-gheorghe-118692.html

7. https://www.crestinortodox.ro/sfantul-gheorghe/sfantul-mucenic-gheorghe-118692.html

8. https://doxologia.ro/viata-sfantului-mare-mucenic-procopie, v. și https://ro.orthodoxwiki.org/Procopie_(marele_mucenic), v. și https://en.wikipedia.org/wiki/Procopius_of_Scythopolis

9. https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Tiron, v. și https://doxologia.ro/viata-sfantului-mare-mucenic-teodor-tiron, v. și https://en.wikipedia.org/wiki/Theodore_Tiron

10. https://en.wikipedia.org/wiki/Theodore_Tiron

11. https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Stratilat

12. https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Stratilat#/media/Fi%C8%99ier:Triptych_Harbaville_Louvre_OA3247_n4.jpg

13. https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-mucenic-nichita-gotul-153158.html

14. https://www.mgargenti.ro/sfinti-ortodoxi-nume-barbati/sf-mc-nichita-alungatorul-duhurilor-necurate-mare-ajutator-i--286485

15. https://www.mgargenti.ro/sfinti-ortodoxi-nume-barbati/sf-mc-nichita-alungatorul-duhurilor-necurate-mare-ajutator-i--286485

16. https://archive.org/details/dionisie-din-furna-erminia-picturii-bizantine/page/n163/mode/1up?view=theater

SFINȚII MILITARI. MĂNĂSTIREA COZIA, IV, prof. Pădureanu Elena Sanda

La sfârșitul secolului al XIV-lea, Mănăstirea Cozia - prin arhitectură și prin pictură, prin iconografie - exprimă raporturi între instituțiile statului; exprimă aspecte ale politicii externe dezvoltate de domnitor și de mitropolit; exprimă o anumită poziție și direcție de dezvoltare spirituală, culturală, științifică la nivelul elitelor, la nivelul conducerii de stat.

Prezența Sfinților Militari puși sub directa îndrumare a Arhanghelului Mihail - în spațiul iconografic din imediata apropiere a altarului și catapetezmei, în spațiul celor două abside laterale, în ancadramentul interior al ferestrelor de acici, din abside - ne sugerează strânsa legătură dintre Domnitor, Mitropolit și elitele militare, boierime (oastea cea mică) - în promovarea intereselor țării în raport cu forțe ostile externe.

Cine sunt Sfinții Militari din punct de vedere al credinței creștin-ortodoxe? Pentru a reda numele acestor Sfinți militari am folosit un material găsit pe internet (https://www.facebook.com/sabiidetoledo/posts/sfinti-militari-la-manastirea-cozia/837551429671631/), întrucât pozele mele sunt ale unui începător, sunt greu de citit în slavonă. Cu caractere chirilice ale slavonei veacului al XIV-lea, numele fiecărui sfânt militar însoțește imaginea acestuia. Ei sunt: Sf. Mihai, Sf. Mercurie, Sf. Nichita, Sf.Teodor Tiron, Sf. Teodor Stratila, Sf. Procopie, Sf. Dimitrie, Sf. Gheorghe, Sf Coboti (poate că am citit greșit), Sf. Marcu sau Matei (Din nou nu sunt sigură de ceea ce am citit), Sf. Eustatie Plachide însoțit de tinerii Sf. Agapie și Sf. Teopil. În ancadramentele ferestrelor mai sunt la fiecare fereastră câte doi sfinți militari. Sfinții Militari sunt însoțiți de Arhanghelul Mihail și de un alt înger militar. (1) Oricine trece prin Biserica Mănăstirii Cozia se poate apleca asupra celor scrise pe pereți și să citească mai corect decât mine - dacă se pricepe cât de cât la scrierea chirilică, la limba slavonă, la limba română scrisă cu caractere chirilice. Nu am pretenții de atoate știutor.

Acum, care e povestea fiecărui Sfânt Militar reprezentat pe pereții Bisericii Mănăstirii Cozia?

Sf. Arhanghel Mihai/Mihail: este de fapt arhanghelul care e prăznuit împreună cu sf. Gavril/Gabriel pe 8 noiembrie - dată stabilită în sec. IV, pe vremea Papei Silvestru al Romei și ape vremea Patriarhului Alexandru, al Alexandriei. Arhanghelul Mihail este - teologic vorbind - mai marele oștilor îngerești. este arhanghelul care conduce cetele de îngeri și călăuzește sufletelor în Rai. (2) El este cel ce - în credința populară românească - deține cheile Raiului. Mihail este primul care s-a luptat în numele Dommnului cu îngerii răzvrătiți. El este un aprig luptător împotriva diavolului. El are menirea ca, la trecerea în neființă să protejeze pe muritor către Rai, către Lumină, să taie capul Necuratului. El transmite rugăciunile oamenilor către Dumnezeu și îi protejează pe cei bolnavi. Dacă bolnavului îi e dat să trăiască, el stă și veghează la picioarele acestuia. Este primul dintre cei trei arhangheli menționați de textul biblic (Mihail, Gavril/Gabriel, Rafael). Din ebraică, Mihail se traduce: "Cine-i ca Dumnezeu". În credințele românilor, el are un loc special, mult mai important decât Gavril/Gabriel. Din punct de vedere al mitologiei românești, Mihail joacă un rol important în ciclicitatea naturii. El este conectat la Soare și Lună. El este cel care, pe timp de vară dă drumul Soarelui pe cer. El este cel care are sub patronajul său toate viețuitoarele, toți oamenii, atât pe cei vii cât și pe cei morți. În credințele populare, Mihail protejează sufletele oamenilor de la naștere până la moarte.(3)

Care e imaginea acestuie în Biserica Mănăstirii Cozia?

https://www.facebook.com/photo?fbid=837551123004995&set=pcb.837551429671631

Este o imagine sugestivă, mai aproape de militarii antici, greco-macedo-romani, decât de cavaleri medievali caracteristici Renașterii, Umanismului central și vest european: platoșă cu decorații spiralice (am putea spune chiar zvastice); partea inferioară a platoșei aurii sugerează fâșii mobile, comparabile ca decor cu crenguțele de brad (arborele vieții); un corsaj metalic peste piept, peste platoșa aurie, strălucitoare; cămașă de lână sau cânepă pe sub platoșă, o cămașă colorată, verde, cu tiv brodat auriu; brațele dezgolite; o mantie roșie; chip tânăr, cu părul lung, pe umeri, strâns la spate; aripi ample aurii, luminoase; picioare dezgolite (se poate interpreta și in sensul că are pantaloni strâmți pe picior), cu bentițe aurii situate deasupra genunchilor, cu elemente de protecție metalică, aurie fixate pe picior sub genunchi cu două rânduri de obiele diferite; în picioare - încălțări mai aproape de cele bizantine decât de opincile caracteristice Peninsulei Balcanice, zonei Carpatice. În mâna dreaptă, ridicată, Arhanghelul are o Sabie, pregătită să taie. În mâna stângă ține un sul desfăcut, cu un mesaj scris în Chirilică. La picioare se află un om căzut, aproape nud, un om în vârstă un om cărunt, cu părul scurt, cârlionțat - un om căzut, la trecerea spre Lumea Cealaltă? un om ce trebuia îndrumat spre Rai? Auriul semnifică lumina, puterea, autoritatea, fermitatea, pozitivul din viața de aici și de dincolo a oamenilor Raiul.

E necesară și importantă traducerea textului de pe sul și a textului ce însoțește omul de la picioare. Eu nu mă pricep, nu am cunoștințe aprofundate de slavonă și de scriere chirilică medievală.

Sf. Mihai/Mihail este prezent în calendarul sfinților ortodocși de mai mute ori, în mai multe ipostaze: ca Mihail Malinos - la 12 iulie; Mihail Ostașul, Dreptul - la 22 noiembrie; Mihail, Primul Mitropolit al Kievului - la 30 septembrie; Mihail, Mucenicul și Cneazul Cernikovului - 20 septembrie. (4) Dacă ne oprim asupra lui Mihail Ostașul, Dreptul vom afla: că era de neam bulgar, din secolul al IX-lea, care a luptat în armatele bizantine. A trecut la cele veșnice și a fost înmormântat în Tracia (provincie bizantină). La 1206, Ioniță Caloian a mutat moaștele acestuia la Târnovo. Sf. Mihail are o semnificație aparte pentru Îaratul Vlaho-Bulgar, pentru afirmarea independentă față de Imperiul Bizantin, Față de Papalitate (Biserica Catolică), în plină afirmare a Cruciadelor (sec. XI-XIII). (5)

Cum e reprezentat acesta în iconografia de la Cozia:

https://www.facebook.com/photo?fbid=837551076338333&set=pcb.837551429671631

Sf. Mihai/Mihail e redat ca un bărbat în vârstă, cu păr scurt, cârlionțat, cărunt - un militar în vârstă, cu multă experiență pe câmpul de luptă; cu o platoșă al cărei decor diferă de cel al Sf Arhanghel Mihail - pare a avea straturi succesive de pene așezate radial, dreapta-stânga, de la umeri în jos; patoșa prezintă apărători ale mâinii, peste mâneca cămășii (cu decor asemenea crenguțelor de brad); are corsaj metalic pe piept, peste platoșa aurie; are cămașă cu mâneci lungi, strânse la încheietura mâinii, o cămașă verde închis, un verde murdar, cu manșete aurii; are o mantie amplă, mov; are sabie pe care o scoate cu mâna dreaptă, din teaca frumos decorată și cu vârful auriu, are suliță lungă pe dreapta iar pe stânga, la spate are tolba cu săgeți; partea inferioară a platoșei, cu decor asemănător crenguțelor de brad, acoperă șoldurile, iar de sub ea se vede cămașa; picioarele acoperite cu pantaloni strâmți, roșii (pot fi innterpretate aceste picioare și în sensul de a fi goale, fără pantalon) - prezintă genunchiere metalice, aurii cu decorații; sub genunchi - un rând de obiele de aceeași culoare cu cămașa; în picioare - încălțări de model bizantin; pe umărul drept - un scut dreptunghiular, semicircular, bogat decorat, cu o gorgonă poziționată central, albă pe un fond auriu.

Sf. Mihail nu are nici un personaj sub picioare.

Sf. Mercurie este un alt sfânt militar prezent în iconografia de la Cozia. Sf. Mare Mucenic Mercurie se prăznuiește la 25 noiembrie de către B.O.R. Sf. Nicolae Velimirovici în Proloagele de la Ohrida îl prăznuiește cu o zi mai devreme, pe 24 noiembrie. (6) Acest sf. Mercurie a trăit în sec. III. El a fost martirizat în contextul marii prigoane a creștinilor declanșată de împăratul Decius. Sf. Mare Mucenic Mercurie - comandant al armatelor imperiale, creștin care nu a ascuns și nu a renunțat la credința sa creștină - a fost executat la 4 decembrie 250 în Cezareea Capadociei. A fost numit inițial Philopater - Iubitor al Tatălui, în lb. greacă. În lumea arabă e cunoscut sub numele Abu-Seifein - „Cel care are două săbii”. Tradiția teologică ortodoxă ne spune că, pentru a fi biruitor pe câmpul de luptă, Sf. Mucenic Mercurie a primit de la Sf. Arhanghel Mihail o a doua sabie B.O.R. ne spune că în sec. al XVIII -lea, în plin regim fanariot în Țara Românească și Moldova, capul acestuia se afla la biserica „Sfântul Gheorghe” din Ocnele Mari. (7)

Ce ne prezintă pictura din Biserica Mănăstirii Cozia:

https://www.facebook.com/photo?fbid=837551089671665&set=pcb.837551429671631

Ne prezintă un Mercurie în calitate de comandant militar - are platoșă cu aceleași decorații frontale ca și Sf. Arhanghel Mihail (patru spirale aurii), corsaj metalic peste platoșă; cămașă mai lungă decât platoșa, cu tivul brodat cu fir auriu; cămașa e verde, cu mâneci lungi, cu manșete aurii; platoșa prezintă apărători ale brațului, până la cot; are o pelerină/mantie roșie-deschis; chipul este al unui bărbat îngrijit tuns, cu barbă îngrijită, scurtă, cu căciulă țuguiată în față, din blană (probabil de urs), peste care se află fixată o coroană la baza acesteia - o coroană de aur complexă dar fără pietre prețioase, multicolore încastrate (o coroană pe filiera străvechilor conducători balcanici, caucazieni de factură traco-geto-dacico-armeană?); prezintă teaca sabiei fixată la talie (o teacă modestă ca decorații), pe stânga, sabia în mâna stângă, gata să lovească, sulița îndreptată spre sus; un scut dreptunghiular, semicircular, bogat decorat și cu un chip de gorgonă e poziționat peste mâna stângă; picioarele sunt dezgolite, cu apărători de genunchi bogat decorate, aurii; pe coapse se află două rânduri de obiele; în picioare - încălțări bizantine și ciorapi de aceeași culoare cu cămașa. Dacă ne uităm cu atenție la acest sfânt, am putea sesiza câteva erori: piciorul drept inserat incorect în raport cu talia, teaca și sabia - ambele pe partea stângă a corpului (Dacă teaca se află pe stângă, sabia e scoasă cu mâna dreaptă, nu cu stânga. Se pare că desenatorii, pictorii nu erau suficient de familiarizați cu arta războiului. Scutul așezat peste mâna stângă - pare a fi așezat incorect pentru un moment de repaus sau de luptă. Auriul e dominant.

Sub picioarele lui Mercurie se află un personaj căzut, un cap încoronat - un cap încoronat îmbrăcat ca pentru viața de palat, nu ca pentru un împărat obișnuit cu câmpul de luptă. Este o haină lungă, monocromă, cu broderii ample la gât, la mânecile largi, la poale; coroana e una mare, complexă, de aur cu pietre prețioase multicolore - tipic medievală. (un Mercurie comandant militar - și nu numai - care se opune împărăției). Pentru cei care cunost Tăblițele de la Sinaia, acolo, microreliefurile prezintă portrete care au pe cap o căciulă iar la baza acesteia o bentiță-coroană care prin structura sa sugerează rangul, poziția înaltă în conducerea țării. Se prea poate ca ideea prezentă în scrierile apocrife ale geților să fi străbătut timpurile, să fi fost încă prezentă, dar profund marginalizată în epoca lui Mircea cel Bătrân, în spațiul balcanic.

Sf. Nechita - Sf. Nichita Romanul (nu Românul) - este prezentat de Doxologie în cuvinte puține, ca un sfânt care i-a ajutat pe barbari să devină creștini; e prezentat ca o persoană de neam mare (un aristocrat), cu un cuvânt greu de spus și probabil ușor de impus în pământurile în care s-a născut și a trăit. (8) Sf. Nicolae Velimirovici, în Proloagele de la Ohrida, vol. II menționează pe Nichita Mucenicul - prăznuit la 15 septembrie, pe Nichita Plăcutul lui Dumnezeu, prăznuit la 9 septembrie. (9) Sfântul Mucenic Nechita, de neam got (acel neam got/get despre care a scris Iordanes, continuator al geților lui Burebista și Decebal, trăitor mai ales în afara a ceea ce cândva dusese provincia romană Dacia), cinstit în calendarul creștin-ortodox la 15 septembrie s-a născut pe malurile Dunării și a primit credința creștină de la episcopul Teofil al goților - episcop participant la Sinodul de la Niceea din 325. Într-un context în care goții au fost marcați de confruntări interne sângeroase, confruntări care au implicat atât credințele politeiste/păgâne cât și credința creștină, semnul crucii - victoria a fost când de o parte, când de alta. Fritigern (lider al goților) fugit în sud pentru a primi ajutor de la împăratul roman Valens, folosind armata din Tracia și avantajul oferit de credința creștină se impune pentru o vreme. Cu mari pierderi, Athanaric se retrage. Episcopul Teofil, urmat de Ulfila (până la 383) vor face ca credința creștină să se impună printre goți/geți. Ulfila traduce Biblia și o serie de alte texte în limba goților/geților. Athanaric revine vijelios și brutal într-un spațiu în care sub îndrumarea episcopilor, creștinismul se consolidează în rândul populației gotice/getice. Athanaric se impune și bazându-și forța pe credințe tradiționale, politeiste/păgâne dezvoltă prigoana celor creștinați - începe răzbunarea pentru înfrângerile suferite anterior. Nichita - exponent al celor creștinați, aflați în opoziție față de Athanaric - și-a susținut credința în fața regelui Athanaric.(10) Supus la cazne pentru a ceda, trupul i-a fost aruncat în foc dar oasele nu au fost calcinate Asta se întâmpla în 372. Martirizat pe pământul goților/geților -pământurile dintre Carpații Meridionali și Dunăre, dintre Carpații Orientali și Nistru, osemintele sale se spune că au ajuns în Cilicia, unde s-a ridicat o biserica închinată lui, (11) ca mai apoi să se spună că o parte din moaștele sale au ajuns în Serbia, la Mănăstirea Vsokie Decani. (12)

Dacă ne aplecăm asupra Sf. Nichita, plăcutul lui Dumnezeu, prăznuit pe 9 septembrie împreună cu Părinții Ioachim și Ana, cu sf. Mucenic Silvestru, cu Sf.TeofanMărturisitorul și Postitorul (conform cu Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit, p. 344-346, acest Nichita este mai apropiat de epoca lui Mircea cel Bătrân. Aviețuit în sec. al XII-lea la Constantinopol, ca un creștin-ortodox cu puternice manifestări de credință. în Biserica din Vlaherne/Blachernae, suburbie a Constantinopolului, situată în Nordul acestui oraș, nu departe de Mănăstirea Chora, Poart Adrianopole, Cornul de Aur. (13) Se pare că era conectat la o populație romanică din moment ce zona se numea Vlaherne/Blachernae. Acest Nichita este conectat la o biserică de tradiție din sec. al V-lea, o biserică cu o fântână ce avea ape curative, o biserică marcată de interventii diverse ale împăraților din Imperiul Roman de Răsărit întervenții care au pus frecvent în pericol lăcașul de cult, fântâna, până la împărații Iustin și Iustinian. Aceștia au restaurat Biserica și au mărit-o. Acest Nichita e legat de această Biserică ce poseda icoane, obiecte și relicve semnificative pentru credința creștin-ortodoxă în lumea bizantină, pentru ideea de minuni. Sf. Nechita, plăcutul lui Dumnezeu trăiește într-un Constantinopol, capitală a Imperiului Bizantin marcat de epoca cruciadelor, de nesiguranța creștinilor-ortodocși în raport cu catolicii, cu lumea arabă, cu turcii selgiucizi.

Sf. Nicolae Velimirovici în Proloagele de la Ohrida, vol. I, II proslăvește în diferite momente din an și alți Nichita: Nichita de la Peșterile din Kiev, (31 ianuarie), Nichita Mărturisitorul (3 aprilie), Nichita Episcopul Remesianei, 24 iunie), Nichita Mucenicul (4aprilie), Nichita Stîlpnicul, (24 mai), Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului (28 mai) (14) Aceștia au legătură cu spațiul stepelor nord-pontice și baltice europene, cu ținuturile slavilor sau cu Orientului Apropiat, spațiu ca spațiu de extindere a creștinismului, nu cu spațiul balcano-carpatic sau cu Constantinopolul, în mod direct.

Cum e redat Sf. Nechita în Biserica de la Cozia:

https://www.facebook.com/photo?fbid=837551103004997&set=pcb.837551429671631

Sf. Nechita e redat ca un militar cu platoșă cu decor asemănător cu al Sf. Mihai/Mihail; cu platoșă ce prezintă apărători pentru brațe, până la cot; pe sub platoșă prezintă două cămăși - una mai lungă roșie, cu mâneci care au manșete aurii iar a doua mai scurtă cu dungi alb-negru, cămașă sau pieptar care se poate vedea și în zona superioară a brațelor și în zona gâtului; peste platoșă prezintă structura metalică din zona pieptului iar peste aceata, pe umeri se află o mantie roșie

înnodată în față, la gât, o mantie ce prezintă un chenar din dungi negre; pe picioare prezintă pantaloni strâmți, albi, la genunchi prezintă apărători decorate bogat, iar pe partea inferioară a picioarelor se află apărători fixate cu obiele albe; încălțările sunt asemănătoare cu cele ale celorlalți sfinți prezentați până aici - încălțări d e model bizantin, fără a avea ciorapi, sau prezentnd ciorapi roșii. La umărul stâng prezintă un coif complex, care pare a fi căzut din cap - o formă conică ce în mare parte pare a fi albă, solzoasă ca decor, mărginită de o bandă aurie și o frunză tot aurie. La umărul drept se află un element decorativ circular complex - o floare cu petale numeroase, încercuită de o bandă decorativă albă urmată de un cerc de raze alternând cu petale aurii. Chipul lui Nechita este al unui bărbat tânăr, în puterea vârstei, tuns scurt, cu barbă și mustață scurtă, îngrijite, șaten. Prezintă sabia în teacă, prinsă pe șoldul stâng; ot aici se află și arcul; sulița ținută în repaus între mâna dreaptă și corp; tolba cu săgeți fixată la spate, pe șoldul drept. În mâini ține o săgeată pe care pare că o cercetează. Sub picioare are un drac.

Sf.Teodor Tiron e prăznuit pe 17 februarie în calendarul creștin-ortodox. El trăiește la cumpăna veacurilor III-IV, în Orientul Apropiat, în Siria. Este creștin declarat, încadrat în armata romană în vremea împăraților Maximian și Maximus care au acționat ostil la adresa creștinilor civili și militari. (15)

În Biserica Mănăstirii Cozia e reprezentat ca un militar tânăr, care calcă în picioare un balaur - credințele politeiste, păgâne.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551179671656&set=pcb.837551429671631

Sf. Teodor Tiron e redat ca un tânăr militar (păr scurt, des, creț, cu mustață și barbă scurte, îngrijite), cu o armură care are o decorație diferită de cea a Arhanghelului Mihail, Sf. Mihail, Sf. Mercurie, Sf Nechita. Prezintă pe sub armură o cămașă roșie cu mâneși lungi cu manșete aurii. Mânecile prezintă elemente decorative. Armura prezintă apărători ale brațelor până la cot. Peste armură, structura metalică este în cruce - este diferită de ceea ce au sfinții deja prezentați mai sus. Mantia este verde, înnodată pe umărul stâng și prezintă la poale o dungă albă. Pantalonii stâmți pe picior prezintă elemente decorative iar deasupra genunchilor câte o fundă. Apărătorile de picior sunt aurii, fixate sub genunchi cu obiele. Încălțările sunt similare celor purtate de ceilalți sfinți. Ciorapii sunt verzi. Deasupra umărului stâng se află un element circular complex care pare a fi un simbol și în același timp un scut (prezintă o floare roșie cu multe petale, înconjurată de un cerc verde și apoi de un cerc de raze aurii). În mâna stângă are sulița cu vârful îndrptat în sus; pe antebraț se află înt-o poziție ciudată, arcul; tolba cu săgeți e în spate pe șoldul drept; sabia ridicată e în mâna dreaptă,; teaca sabiei eîn spate, pe șoldul stâng.

Sf. Teodor Stratilă/Strtilat cinstit la 8 februarie de către creștin-ortodocși. El este comandant militar în armata romană pe vremea împăratului roman Licinius (307-324). El este martirizat pentru afirmarea credinței creștine în armată, în relație cu împăratul.

Reprezentat în șirul sfinților militari, în Biserica Mănăstiri Cozia, el este redat ca un militar tânăr, robust care calcă în picioare un dragon - credințele păgâne.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551206338320&set=pcb.837551429671631

Sf. Teodor Stratilă prezintă o armură aurie cu decorație solzoasă, cu apărători ale brațelor până la cot, cu o structură metalică pe deasupra, cu curele de piele încrucișate pe talie într-o floare metalică. Pe șolduri armura are o structură diferită de a sfinților deja prezentați Cămașa sub armură este verde, cu mâneci cu manșete și prezintă elemente decorative; pantalonii sunt roșii cu elemente decorative; la genunchi prezintă benzi aurii decorate; obiele albe fixează apărători aurii decorate; încălțările sunt deschise la culoare, de același model cu ale celorlalți sfinți. Deasupra umărului stâng, răsturnat cu vârful spre exterior, se află coiful verde cu elemente decorative aurii.

Sf. Procopie - Procopie Marele Mucenic - a fost contemporan al împăratului Dioclețian (284-305), la sârșitul secolului al III-lea și începutul sec. al IV-lea. A suferit de pe urma prigoanei creștinilor ordonată de Dioclețian. Născut în Ierusalim, într-o familie mixtă creștin-idolatră (tata-creștin, mama-politeismul greco-roman), ajunge prin intervențiile mamei la rang înalt militar în armata imperială unde defectează, datorită crdinței creștine la care nu renunță. A acționat pentru promovarea creștinismului, protejarea comunităților creștine în Orientul Apropiat. A fost martirizat în urma executării sale la 7 iulie 303, în Cezareea Palestinei. (16)

În lucrarea Sf. Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida , vol I se pot găsi Procopie Cehul, (1 aprilie), Procopie Decapolitul (27 februarie) (17) În vol. II se regăsesc: Procopie de la Ustig, cel Nebun pentru Hristos (8 iulie), Procopie Marele Mucenic (8 iulie). (18)

Pictura Bisericii de la Cozia îl redă pe Sf. Procopie (Procopie Marele Mucenic) ca pe un tânăr militar cu părul blond, scurt, creț, cu fața rasă; cu o armură aurie cu decorații spiralice care prezintă apărători pentru mâini, până la cot; o structură metalică peste armură; o cămașă verde cu mâneci ce are manșete aurii și o bordură aurie la poale; o mantie roșie înnodată este umărul stâng; pe picioare, peste pantalonii stâmții, cu elemente decorative prezintă apărători decorate așezate pe coapse, funde în zona genuchilor, apărători prinse cu obiele verzi de picior în zona inferioară; încălțările sunt similare cu ale celorlalți sfinți. Sf. Procopie prezintă sabia în teacă, pe șoldul stâng și sulița cu vârful în sus, în mâna dreaptă. Nu are scut, coif. Nu calcă pe figuri împărătești sau demoni, draci, dragoni oameni goi, precum alți sfinți. Prin poziție, își impune autoritatea, atitudinea, fermitatea personală și de credință.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551223004985&set=pcb.837551429671631

Sf. Dimitrie (Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru de la Tesalonic / Salonic) a trăit în vremea împăraților Maximian, Dioclețian sau poate chiar și pe vremea lui Galerius. A fost martirizat în timpul prigoanei creștinilor organizată în vremea acesto împărați, la cumpăna dintre secolele III și IV. În Biserica ortodoxă el se află printre cei mai mari martiri, sfinți militari. Este prăznuit la 26 octombrie (calendar gregorian). Biserica ridicată pentru comemorarea sa la Salonic a fost ridicată în sec. IV, pe locul unor băi romane. (19). În secolele XIV-XV era un celebru loc de pelerinaj balcanic ortodox. După cucerirea otomană biserica a fost transformată în geamie (până în sec. XIX, până la 1829, când Grecia devine independntă). (20)

Sf. Nicolae Velimirovici în Proloagele de la Ohrida, vol. II meționează pe Dimitrie Marele Mucenic, Izvorâtorul de Mir, cinstit la 26 octombrie și pe Dimitrie episcopul Rostovului. (21) Acesta menționează originea aristocratică a lui Dimitrie, educația aleasă, funcțiile înalte pe care le-a avut Dimitrie la Salonic - comandant militar (voievod), opoziția pe care o face atunci când i se cere să ducă la bun sfârșit prigoana creștinilor, afirmarea credinței creștine pe care o împărtășea, acceptarea deposedării de averi, de poziția înaltă, acceptarea martiriului. (22)

Între Sfinții militari din Biserica Mănăstirii Cozia, Sf. Dimitrie este reprezentat în absida din dreapta, în partea opuăs altarului (dacă ești cu fața spre altar).

https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551239671650&set=pcb.837551429671631

Este redat ca un sfânt militar tânăr, blond, cu păr creț, tuns scurt și fără barbă, mustață. Deasupra umerilor, în dreptul capului, se află un coif cu vârful orientat spre exterior, deasupra mâinii drepte; de cealaltă parte se află un element circular cu reprezentarea Soarelui central, încercuit de o bandă circulară decorativă albă și apoi de una aurie ce reprezintă raze solare la periferie, spre exterior - acest element poate fi privit individual, ca un simbol (caracteristic pentru Sf. Dimitrie) sau poate fi privit ca reprezentarea unui scut circular. Sfântul prezintă armura aurie cu decorații care par a fi solare pe piept (nu reprezentareaunei gorgone). Cămașa pe sub armură este roșie, prezintă elemente decorative și manșete aurii la mâneci. Pelerina sau mantia, mantia prezintă o innodare in diagonală,peste piept, în fața structurii metalice aflată peste armură; ea are o bordură albă; pantalonnii roșii- prezintă elemente decorative iar pe deasupra se află apărătorile de gambe fixate cu obiele de picior; încălțările sunt asemănător cu ale celorlalți sfinți. Sfântul are în dotare o teacă de sabie situată la spate, pe șoldul stâng, o sabie ținută în mâinile amândouă și o suliță cu vârful în sus, sprijinită de mâna dreaptă. Sub picioarele Sf. Dimitrie se află un personaj împărătesc, cu straie lungi, cu broderie, straie de palat cu centrură pe mijloc, mantie - ce pare a fi albastră - pe umeri și coroană pe cap. Personajul sugerează o figură imperială bizantină (după modelul epocii bizantine târzii).
Sf. Gheorghe este un sfânt martir militar de la sfârșitul secolului al III-lea și începutul sec. al IV-lea. Născut în Capadocia, într-o familie creștină greacă, se pare că o familie aristocratică - chiar dacă numele său înseamnă prin traducere agricultor, țăran - el ajunge înalt comandant militar în armata romană și mai apoi ofițer în garda personală a împăratului Dioclețian. Pentru că și-a afirmat credința creștină și nu a renunțat la ea, pentru că a făcut prozeliți chiar în anturajul împăratului, Gheorghe a fost închis si supus caznelor, înfometării. Supliciul la care a fost supus: loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa. A murit în 303. (23) Ca Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 23 aprilie.

Sf. Nicolae Velimirovici în lucrarea sa, vol I notează pe lângă acest Sfânt Mare Mucenic Gheorghe cinstit la 23 aprilie (24) și alți sfinți cu numele Gheorghece sunt cinstiți de calendarul ortodox: Gheorghe de la Mănăstirea Ivrion (3 Mai), Gheorghe din Ioanina (17 ianuarie), Gheorghe din Kratovo, Mucenicul (11 februarie), Gheorghe Hozevitul, (8 ianuarie), Gheorghe Ivireanul (30 iunie), Gheorghe Mărturisitorul (7 aprilie). (25)

Pictura de la Cozia îl prezintă pe Sf. Gheorghe alături de Sf Dimitrie.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551253004982&set=pcb.837551429671631

În iconografia de la Cozia avem un Sf, Gheorghe tânăr, cu prul blond, creț, tuns scurt, cu fața fără barbă și mustață. Deasupra umărului drept se află coiful cu vârful orientat spre exterior, un coif verde cu decorații aurii. Armura prezintă decorații spiralice, apărători de mână până la cot. Sub armură este o cămașă verde cu elemente decorative, cu mâneci lungi, cu manșete aurite. Peste armură se află elemente metalice iar peste ele se află mantia/pelerina roșie înnodată sub bărbie. Pe picioare se află pantaloni stâmți cu elemente decorative, peste care sunt fixate cu obiele, apărătorile de picior (aurii, bogat decorate). Prezintă același model de încălțăminte, ca și ceilalți sfinți. Sub picioare se află balaurul sau dragonul - credințele tradiționale politeiste greco-romane cărora le face o puternică opoziție. Sf. Gheorghe ține sulița în mâna dreaptă, sabia o are în teacă, la spate, pe șoldul stâng. Pe mâna dreaptă ține un scut dreptunghiular, semicircular, bogat decorat, cu un chenar vegetal.

În ancadramentul interior al uneia din ferestrele situate în cele două abside de lângă altar se află partu alți sfinți militari, situați doi cu doi:

https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551293004978&set=pcb.837551429671631

https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551273004980&set=pcb.837551429671631

În cealaltă fereastă situată în cealaltă absidă se află câte un sfânt militar.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551376338303&set=pcb.837551429671631

https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551339671640&set=pcb.837551429671631

Pentru sfinții militari din ancadramentul celor două ferestre nu am putut să stabilesc numele datorită calității pozelor personale și a celor aflate pe internet.

Sfântul Mare Mucenic Eustație Plachida și cei doi fii, Agapie și Teopist, sunt reprezentați în iconografia Bisericii Mănăstirii Cozia. Aceștia, împreună cu Teopista, soție și mamă sunt printre primii creștini martiri, de la începutul sec. al II-lea, din vremea împăratului Traian (98-117) - cel care a interzis manifestprile creștine ale ofițerilor și soldaților în armata sa.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551319671642&set=pcb.837551429671631

Eustație Plachida era pe numele său de închinător la cele politeiste credințe Placida (Placidus / Plachida/ Placid) Fusese un reprezentant de seamă al ofițerilor de rang înalt, bine pregătit și bine văzut pentru faptele sale pe câmpul de luptă de către împărații Titus și Traian. În urma unei revelații în cadrul unei ieșiri la vânătoare se creștinează împreună cu soția și cei doi fii și primesc numele de Eustație, Teopista (soția) Agapie și Teopist (fiii). Odată creștinați, încep necazurile și ajung să se împrăștie, ca familie, să nu mai știe unul de altul, pentru multă vreme. În contextul unor atacuri barbare, împăratul îl caută pe generalul Plachida pentru a beneficia de serviciile sale. În contextul luptelor cu barbarii și-a regăsit pe rând băieții și soția. Ca sfinți făcători de minuni și ocrotitori ai familiei B.O.R susține că o parte din moaștele acestora se află aduse pe la 1850 la biserica Iancu Vechi-Mătăsari din București. (26)

B.O.R. cinstește în calednadrul său ortodox pe Eustație (Placidas), Marele Mucenic la 20 septembrie.

În lucrarea Sf. Nicolae Velimirovici, în volumul al doilea pe lângă acest sfânt mai sunt prezenți și; Eustatie din Ancira, Mucenicul (28 iulie, Eustatie dinMtskheta (Georgia)(29 iulie)

Șirul Sfinților militari îl putem încheia cu reprezentarea îngerului militar, luptător și protector în lumină în numele credinței.

https://www.facebook.com/photo?fbid=837551153004992&set=pcb.837551429671631

Spre deosebire de Arhanghelul Mihail, de sfinții militari, acesta este anonim: nu este însoțit de text chirilic. Îngerul se încadrează în același spirit militar dar parcă sugerează soldatul de rând, în toată modestia ținutei sale războinice: o armură aurie, modestă, cu aspect de solzi (seamănă mai degrabă cu un pieptar din plană de oaie), cu apărători de brațe doar până la cot; o apărătoare de mijloc, pantaloni simpli strânși pe picior sau picioarele goale, obiele pe gambe și încălțări modeste, probabil opinci. Pe sub armură se află o cămașă roșie fără mâneci. Peste armură nu se găsesc acele elemente metalice sau curele care se întretaie, ca la Sfinții Militari.Pelerina/mantia așezată pe umeri nu este legată, stă liber. Ca armament - o sabie ce putea fi pusă în teacă pe șoldul stâng. Sabia se află în mâna dreaptă, ridicată în sus, pentru protejarea dreptei credințe. Culorile calde sunt cele caracteristice acestui înger militar. aripile acestuia au altă culoare decât aripile Sf. Arhanghel Mihail, o culoare mult mai caldă. Calitatea redării picturale pentru acest înger pare a fi ușor inferioară față de felul în care au fost redați Arhanghelul Mihail, Sfinții Militari. Pictura sugerează apartenența acestuia la lumea eterică, astrală.

Note:

1. https://www.facebook.com/sabiidetoledo/posts/sfinti-militari-la-manastirea-cozia/837551429671631/

2. Sf. Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II, Editura Ecumenița, 2010, pp. 620-621, ISBN 978-606-550-019-8,

3. https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26666904-crestinii-sarbatoresc-sfintii-arhangheli-mihail-gavril-obiceiuri-traditii-care-sunt-cele-mai-des-intalnite-prenume-romanii.htm,

3. libertatea.ro/stiri/sfintii-mihail-si-gravil-8-noiembrie-traditii-1645424#sfintii-mihail-si-gavril-in-legendele-romanesti,

4. Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit, p. 875,

5. Ibidem, p. 685,

6. Idem, p. 693-694,

7. https://ro.orthodoxwiki.org/Mercurie, https://www.unitischimbam.ro/mercurie/,

8. https://doxologia.ro/sfantul-mare-mucenic-nichita-romanul#viata,

9. Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit, p. 876,

10. Ibidem, p. 373,

11. https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-mucenic-nichita-gotul-153158.html,

12. https://www.mgargenti.ro/sfinti-ortodoxi-barbati/sf-nichita-gotul-icoana-cu-argint-alungatorul-demonilor-si-s--290322

13. https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Vlaherne

14. Sf. Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I, Editura Ecumenița, 2010, pp. 620-621, ISBN 978-606-550-000-6, p.806,

15. Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit, p. 202-203; v. și https://basilica.ro/calendar-ortodox-17-februarie/, v. și https://doxologia.ro/viata-sfantului-mare-mucenic-teodor-stratilat, v. și https://ro.orthodoxwiki.org/Teodor_Stratilat

16. https://doxologia.ro/viata-sfantului-mare-mucenic-procopie, v și https://ro.orthodoxwiki.org/Procopie_(marele_mucenic)

17. Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit., vol. I, p. 808,

18, Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit., vol. II, p. 878,

19. https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Sf%C3%A2ntul_Dumitru_din_Salonic,

20. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Dimitrie,

21. Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit., vol. II, p.868,

22, Ibidem, p, 564-565.

23. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Gheorghe

24. Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit., vol.I, p. 490-491,

25. Ibidem, p. 801,

26. https://pravila.ro/sfantul-mare-mucenic-eustatie-cu-cei-doi-fii-agapie-si-teopist-20-septembrie/

27. Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit., vol.II, p. 869.