Prof.
Pădureanu Elena Sanda
44î.Hr.
este un an de răscruce în evoluția a două lumi și civilizații: lumea
mediteraneană, romană și lumea hiperboreană,
traco-geto-dacică. La Roma este asasinat Caesar și se impune triumviratul lui Leppidus,
Marc Antoniu și Octavianus. Statul roman intră în perioada sa de maximă
dezvoltare și expansiune. Proiectul de cucerire a Daciei lansat de Cezar își
caută căi de înfăptuire. La geto-daci este asasinat Burebista. După moartea lui
Burebista, puterea politico-militară intră într-un con de umbră. În prim-plan
trece Marele Preot Deceneu care, își
exercită autoritatea peste conducătorii politico-militari. La moartea lui
Burebista, statul său s-a fărâmat în patru – ne spune Strabon (Geographia,
VII), la vreo trei decenii mai târziu.
Regatul
s-a divizat, astfel încât în timpul împăratului roman Octavianus Augustus izvoarele istorice clasice
menționau 5 regate dacice, în stânga Dunării.1 Cassius Dio îl
menționează în Câmpia Română pe Dicomes2
pentru a doua jumătate a secolului Iî.Hr. izvoarele vremii aceleia îl
menționează și pe Cotyso3,
ca stăpânind în zona Olteniei și Banatului. Dicomes și Cotyso sunt menționați
ca fiind ostili romanilor, implicați direct în acțiuni antiromane în zonă.
Octavian Augustus ia măsuri împotriva lor. Înaintarea stăpânirii romane în
nordul Peninsulei Balcanice aduce în prim-plan evenimentul din la 29/28î.Hr. În
acest context, între Dunăre și Mare erau menționați Rholes (Roles), Dapyx și Zyraxes.4
Nici un izvor istoric nu sugerează dacă aceste trei diviziuni dintre
Dunăre și Mare se încadrează între cele cinci structuri statale ce i-au
succedat statului lui Burebista, sau este vorba de o și mai profundă
fărâmițare. Nu sunt informații despre zonele nordice, nord-estice. Informațiile
sunt numai despre zonele directe de contact și interes ale stăpânirii romane în
zonă. Fărâmițarea în ținuturile dintre Dunăre și Mare, numită generic Scyția
Minor mai ales de romani, este strâns legată de rutele comerciale ce
traversează acest pământ, de potențialul de organizare
teritorial-administrativă la nivelul comunităților locale, de raportarea la
cetățile grecești, de raportarea la organizarea existentă dincolo de Dunăre și
nu în ultimul rând de manifestările independente ale personalităților locale,
exponente ale intereselor restrânse locale. În afara acestei distribuiri în
trei entități de putere locală în zona de stepă, pe țărmul mării exista
tendința unei autorități hegemonice la nivelul cetăților-colonii grecești
aflate la sud de Delta Dunării și până la poalele Munților Haemus/Balcani,
venită dintr-o etapă istorică anterioară. Existau aici colonii grecești de
primă mărime care, datorită rolului lor commercial-portuar s-au impus: Histria,
Tomis, Callatis, Dyonissopolis, Mesembria. Existau și așezări mai mici. Pliniu
cel Bătrân (NaturalisHistoria, IV) menționează la sud de Tomis (în zona
scitică, între Tomis și Dyonissopolis – probabil mai în interior, nu la țărm de
mare) Aphrodisias, Eumenia, Parthenololis; aproape de Tomis, la capul Tusla Pliniu
cel Bătrân menționează Stratonis (Turis). lângă Callatis o Heracleia; între
Callatis și Capul Tirizis menționează Portul Carienilor; La nord, la Capul
Dolojman, lângă Jurilofca e menționat Orgame (Arganum).5 Aphrodisias,
Eumenia, Parthenopolis, Heraclea se încadrează spațiului agricol callatian.6 Arian penționează la nord de Istros, Portul
Istrienilor. Între aceste cetăţi
greceşti, Callatis continuă să se manifeste dominant. Unele colonii grecești
și-au dezvoltat fortificații puternice.
Această fărâmițare a autorității locale convine
de minune Imperiului Roman, pentru a se impune în zonă.
Rholes (Roles) a fost
conducător get în Scytia Minor/Dobrogea modernă, menționat de Dio Cassius în Istoria Romană. Conform acestuia, l-a
ajutat pe generalul roman Marcus Licinius Crassus să îi înfrângă pe bastarni.
Atunci când l-a vizitat pe Octavianus la Roma, a fost tratat ca un aliat
important și prieten datorită suportului acordat acestuia. Ajutorul dat
romanilor împotriva bastarnilor îi va aduce regelui dac titlul de "prieten
și aliat al poporului roman" acordat de Octavian
personal la Corint
în anul 29 î.Ch. Mai târziu i-a cerut ajutor lui Crassus în conflictul pe care
l-a avut cu Dapix. Evenimentele
se petrec între 31-27 î.Hr.7 A avut
reședința probabil la Sacidava, nu de parte de Durostolon/Durostorum/Silistra
de astăzi.8
Dapyx a fost conducător local între
Dunăre şi Mare/Scytia Minor. El a intrat în conflict direct și deschis cu
Rholes/Roles. L-a atacat pe Rholes iar acesta a cerut ajutor generalului roman
Marcus Licinius Crassus, în virtutea relațiilor diplomatice pe care le avea cu
Roma. Cele două armate aliate reușesc să alunge de pe câmpul de luptă armata
lui Dapyx într-o cetate fortificată. Trădarea se materializează prin
deschiderea porților cetății. Dapyx moare eroic în fruntea armatei sale. Dapyx probabil s-a sinucis împreună cu căpetenii din
subordinea sa, pentru a nu cădea în mâinile romanilor. Fratele regelui a căzut prizonier.9
După căderea
cetății, generalul roman s-a îndreptat spre peștera Keiris (dupa alte surse, Keiras),
o peșteră vastă și puternică. Această
peșteră era în stăpinirea localnicilor, ce își căraseră înăuntrul ei avuțiile mai de preț și toate turmele. După
ce descoperi toate gurile peșterii, Crassus le zidi și în acest fel îi sili pe
refugiați să se predea pe calea înfometării. Cînd se referă la
asediul peșterii, în "Istoria romana", Dio
Cassius menționează o deplasare a lui Crassus de la cetatea lui Dapyx. Aceasta înseamnă
că locul de refugiu ales de geți se găsea la o distanță destul de mare de
reședința formațiunii statale, dacă istoricul antic a socotit necesar să o
menționeze. Peșterea Keiris poate fi căutată nu în nordul ținuturilor stăpânite
de Dapyx, ci undeva în apropiere de statul lui Rholes spre granița sudică.
Dintre peșterile din această zonă a Dobrogei,
cea mai potrivită este cea de la Limanu, localitate la sud-vest de Mangalia, în
zilele noastre. Această peșteră este cunoscută azi ca peștera de la Limanu, sau
Caracicula (denumirea din perioada de stăpânire turcă a satului actual) ori "de
la Icoane".
Cercetătorii
secolului al XX-lea au cartat 3.200 m lungime și a fost împărțită convențional
în trei sectoare. Peştera este ceva mai mare. Este un veritabil labirint subteran
în calcar ce aparține sarmațianului superior.10 Culoarele sunt lungi
și întortocheate, cu peretii și tavanele cioplite drept. Din aceste coridoare sunt
de o parte și de alta, numeroase încăperi și săli laterale în care se poate
intra. Aceste lucrări s-au făcut prin cioplire – se pare - după un plan,
urmându-se, în general, traseul galeriilor naturale. In unele porțiuni, pentru
a ușura legătura între diferite încăperi, oamenii au săpat noi galerii. La
susținerea tavanelor s-au păstrat coloane din roca mamă; acolo unde galeriile
naturale erau prea mari și nu prezentau siguranță s-au construit coloane din
piatră și ziduri de susținere a tavanului. Din loc în loc s-au săpat mici
firide, destinate opaițelor ce serveau la iluminat. Legăturile dintre coridoare
au fost marcate cu semne. Sensul acestora era cunoscut doar de utilizatorii de
atunci ai peșterii, servind ca puncte de orientare. În fiecare din cele două
camere cu altar, situate în partea de Nord, altarul se află în fundul camerei,
iar tavanul și pereții sunt puternic afumați, ceea ce arată că încăperile
interioare serveau pentru oficierea cultului și au fost intens folosite.
Peştera de la Limanu
Pe pereții și
tavanele unor galerii și încăperi laterale, se observă urmele lăsate de
uneltele cu care s-a făcut săparea (tesle sau dălți). Toate aceste amenajări se
găsesc în primul dintre cele trei sectoare ale peșterii.
Sursa:
http://adevaruldespredaci.ro/gauri-negre-ale-istoriei-pestera-de-la-limanu/
In
celelalte două sectoare, lucrările lasă mai curând impresia că au fost doar
începute și apoi abandonate. Peștera are mai multe guri de ieșire. Cele mai
multe din ele astăzi sunt blocate. Pe pereții și pe tavanele unor galerii se află
o serie de desene, simboluri, semne de orientare, însemnări în genul răboajelor
sau caractere chirilice. Reprezentările sunt operele mai multor generații.
http://www.carpati.org/articol/pesteri_si_canarale_in_dobrogea_de_sud/994/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Pestera_Limanu_%28IV%29.JPG
Pe culuarul de
intrare de astăzi - nu departe de
intrare - se află în partea stângă un imens bolovan de calcar. 10
Galeriile, cotloanele, sălile sunt afectate
de resturile de săpătură nedezafectate complet, de prăbușiri calcaroase din
tavan sau de guano acumulat în timp de la coloniile de lilieci ce-și fac veacul
aici.
http://www.cugetliber.ro/stiri-diverse-pestera-limanu-punct-de-atractie-pentru-turistii-care-iubesc- natura-44306
Labirintul de la Limanu a fost realizat de o
autoritate locală și o comunitate compactă, solidară cu o anumită mentalitate,
într-o epocă mai timpurie - probabil sfârșitul neoliticului, începutul epocii
bronzului – dacă ținem cont de referirea la titani și la înfrângerea lor de
către zei pe care o face cel ce ne vorbește în antichitate despre ea (dacă
Keiris e una și aceeași cu Peștera de la Limanu). A fost făcută într-o vreme în
care conceptul de locuire subterană juca un rol important. Sau dacă nu,
conceptul de spațiu sacru și de refugiu sub ocrotirea sacrului subteran era
important. Modul de dispunere al galeriilor, modul de realizare al galeriilor,
sălilor, cotloanelor sugerează că la realizarea ei s-a lucrat în mai multe
etape. Sectorul A, prin felul în care sunt dispuse galeriile ne sugerează cel
puțin două etape diferite de realizare a spațiului subteran: Spațiile din jurul
galeriei principale de acces sunt mai sistematizate, multe spații fiind în
unghi drept. Spte N, N-E, galeriile sunt
haotice și cu denivelări ale pavimentului. Ele coboară în comparație cu
galeria inițială. Conceptul se continuă dar
aplicarea, lucrarea par a fi ale
altcuiva, într-o altă etapă clitativă – sau în strânsă legătură cu materialul
litic. Sunt încăperi în al căror tavan apar rădăcinle plantelor ierboase, fapt
ce sugerează cât de subțire este materialul calcaros până la suprafață.
Galeria de intrare a păstrat aspectul inițial
al galeriei naturale probabil din motive sacre sau de siguranță.
Sectorul al doilea (B) reprezintă o nouă fază
de săpare a galeriilor. este la un nivel
ceva mai jos decât primul sector. Este mai puțin complex față de primul sector
și este mai puțin prelucrat. Dacă la primul sector unele galerii cărora li se
atribuie rolul de sanctuar-altar ating înălțimea de 3-3,5m, aici încăperile
ating 1-2m. În multe locuri pare un șantier părăsit, greu accesibil.
Extremitatea estică a galeriilor a comunicat cândva cu exteriorul, pe malul
înalt al dealului. Astăzi toate aceste galerii pe versantul estic sunt blocate.
Sectorul este rar atins de curioșii lumii contemporane. Se pare că resturile
ceramice evidențiate în acest sector, în cercetarea din 1965, erau de epocă
romană.
Sectorul al treilea (C) are galeriile lungi
și haotice. Nu mai respectă dispunerea inițială, din jurul galeriei de intrare,
orientarea V-E. galeriile nu mai sunt compacte, nu mai respectă paralelismul,
concepția organizată din sectorul A. Multe din spațiile interioare sunt mai
mici, de 50-60 centimetri, unele însă ajung la 1,60-2m. În accest sector se
află și o încăpere mică de înălțime, care are doi pereți zidiți. Între spații
interioare înalte se află puncte de trecere foarte înguste și joase – de 30-40
cm. Nivelul acestor galerii este și mai jos față de sectorul B. Urmele umane
sunt numeroase și sunt legate de modul de folosire, depozitare a materialului
rezultat din săpături. Acest sector al peșterii este mult mai izolat de
exterior, neputându-se indica decât eventual două ieșiri, una spre est și una
spre vest, colmatate, greu de evidențiat.
Este partea de peșteră cu cele mai puține
însemnări umane, cea mai puțin accesată de oameni de la pierderea destinației
ei inițiale.11
Ea a
fost utilizată în epoca clasică geto-dacică de conducătorii locali. Să fi fost
a o exploatare a unui anumit tip de calcar, în epoca romană, cu sclavi? În
jurul Mangaliei, până nu demult calcarul s-a exploatat la suprafață, în
cariere. Imperiul Otoman ne-a lăsat numele de obane pentru aceste exploatări. E
mai ușor, mai sigur. Să fi fost în strânsă relație cu cultul zalmoxian, o
peșteră cu destinație sacră, în preajma unei așezări cu rol de reședință a unui
conducător local? ( Pe malul Nordic al Lacului Mangalia, nu foarte departe de
această peșteră a fost descoperit după 1990, un mormânt princiar, care poate,
cu cinste să strea alături de mormintele
din Valea regilor odriși, din Bulgaria. Un alt asemenea mormânt a mai
fost cercetat pe malul sudic al Lacului Mangalia, pe la 1900, de Grigore Tocilescu,
dar a fost jefuit și în timp dispărut)
Să fi
fost locul de viețuire al comunităților de troglodiți, menționați de Strabon,
dincolo de Callatis?
Casssius
Dio ne arată că peșterea Keiris – posibil peștera de la Limanu - era un loc de
refugiu anume ales și pregătit, nu o cavernă întîmplătoare. Dacă ne
gândim că peșterii i s-a păstrat și numele de Peștera de la Icoane,
mai mult ca sigur, este necesar să luăm în considerare ideea de spațiu utilizat de o
comunitate cu sarcini legate intens de sacru, mai mult decât de spațiul laic,
dar conectat la o putere politico-militară.
Să nu uităm că și Adamclisi, deși este un termen
de sorginte turcă, traduce în această limbă sacralitatea străveche, de
dinaintea prezenței romane, a acelui loc, sacralitate transmisă de oralitatea practicată
în acel spațiu. Oralitatea este mai fidelă adevărului inițial, decât vrem noi,
cei de astăzi să acceptăm.
Ce
comunitate locală este menționată în izvoarele antice, care putea îmbina
sacralitatea cu elmentele politico-militare, cu succes, în zonă? În
secolul I î.Hr. spațiul dintre Dunăre și Mare era locuit în mare majoritate de geți, care au dezvoltat o
organizare economico-administrativă diferită și în opoziție sau
complementaritate oraşelor vest-pontice (datorită sărăcirii lor, cît şi din
pricina unor presiuni ale altor etnii aflate în mişcare de la est spre vest sau
sud – mai ales bastarnii). Populaţiile
stepei ne sînt înfăţişate de Strabon, bun cunoscător al realităţilor din
regiunile învecinate, cu trei decenii ulterioare momentului Burebista: “tribalii,
misii, crobizii, şi aşa-zişii troglodiţi locuiesc pe teritoriul ce se întinde
mai sus de Callatis, Tomis şi Histria”. (adică dinspre ţărm spre
interiorul stepei dobrogene).
Despre crobizi au
lăsat informații de-a lungul timpului Hecateu, Strabon, Pseudo-Scymnus,
Phylarchos și Athenalos. În general sunt localizați între Tomis și Callatis,
chiar către Dionysopolis. Istoricii leagă numele tirizilor sau terizilor
de capul Tirizis, azi capul Caliacra,
(numele actual apare în izvoarele bizantine încă din sec.XIV d.Hr.), la est de Balcic
(Dionysopolis), amintit de mai mulți autori antici, printre care Strabon, Ptolomeu,
Arrian.Troglodiții sunt o comunitate umană
care dezvoltă o locuire legată de peșteri și caverne, de-a lungul canaralor
înalte care oferă adăpost și sursă de apă.
Dacă ne gândim la
complexitatea peșterii-labirint de la Limanu - probabil peștera Keiris din
textul lui Dio Cassius - pot fi puse în evidență similitudini cu complexele
subterane din Asia Mică, din Capadocia unde, de teama invaziilor frecvente,
comunitățile sedentare și-au dezvoltat așezări complexe subterane, pe mai multe
nivele. Se datează construirea
unor asemenea structuri subterane
în 2000-1500 î.Hr. Sunt considerate chiar mult mai vechi.
Imagini de la Derynkuiu,
Asia Mică structură subterană complexă
Demn de remarcat
este că aceste construcții la Derinkuiu sunt foarte precise, fapt ce dovedea
cunoștințe de geologie, inginerie, rezistența materialelor și inginerie de sisteme
și instalații urbane. Trebuia să știi toate acestea ca să construiești
labirintul subteran supraetajat, astfel încât să nu se prăbuşească.
S-ar putea discuta
despre o arie culturală și de atitudine comune stepei dobrogene și Asiei Mici,
atâta timp cât se pot face aceste similitudini?12
Alexandru Mitru repovestește o legendă
conform careia Crassus a venit în pețit la Dapyx.
I-a
cerut fata – pe Gebila - în căsătorie, pentru a nu declanșa acțiunile militare
de cucerire. Fata promisă se deplasează în tabăra lui Crassus pentru nuntă,
însoțită de un alai de fete, călare. Intrate călare în tabăra romană,
fetele-războinici declanșează atacul, făcând ravagii între soldații romani.13
Romanii iau sub controlul lor aceste ținuturi
și se îndreaptă spre nordul ținuturilor dintre Dunăre și Mare, dar controlul
lor direct continuă să fie greu de realizat.
Se folosesc într-o primă fază de regii odriși, clientelari Romei. Rholes
nu este sufficient de sigur pentru ei. Stepa intră pentru scurt timp sub
controlul regilor odriși. Cetățile grecești de la Pontul Euxin strâng
legăturile cu Roma.
Zyraxes14 este un conducător
al geților despre care avem puține informații venite din lumea Greco-romană. A
fost rege al geților în secolul I î.Hr.
stăpânind nordul și nord-vestul Dobrogei și a fost amintit de către Dio Cassius
în legătură cu campaniile lui Marcus Licinius Crassus la Dunărea de Jos. Reședința
autorității lui Zyraxes pare a se afla la Genucla15, puternica cetate pe care
istoricii și arheologii o amplasează ipotetic în nordul Dobrogei, pe Dunăre,
între Aegysus și Dinogeția, într-un punct important pe rutele comerciale ale
vremii. Genucla nu este evidențiată decât prin texte antice externe și prin
legendă. Arheologic ea nu a fost fixată pe teren.
În 29-28î.Hr. Marcus Licinus Crassus
recuperează trofeele luate de geți de la Antonius Hybryda (acesta atacase în
62-61 î.Hr, cetatea Genucla, iar geții îl înfrânseră). În 28 î.Hr.,
Zyraxes a știut bine că nu poate rezista singur în fața trupelor romane conduse
de Crassus și s-a retras peste Dunăre, unde avea legături de alianță, luându-și
tezaurul cu el. Cetatea a căzut în absența sa în urma unui scurt, dar greu
asediu.
Vom mai
regăsi același mod de utilizare a spațiului înconjurător subteran, în piatră,
continuat și mai târziu, la creștinii din epoca timpurie, epoca de prigonire,
în Capadocia, în Asia Mică și la comunități de monahi din Imperiul Bizantin și
din Balcani, ca să le regăsim și în epoca medievală românească, până în secolul
al XVII-lea (la Saharna, Orhei, Țâpova). Îl regăsim sub forma peșterilor,
chiliilor în piatră, sub forma bisericuțelor care combină peștera cu
construcția, în spațiul balcano-carpato-danubiano-pontic.
Sacralitatea spațiului subteran dublată de
locuire va fi reactivată de creștinism în spațiul balcano- carpato-danubiano-pontic,
în secolele IV-VI apoi în secolele X-XI, dar și mai târziu, prin isihasm – vezi
chilia lui Daniil Sihastru în Moldova lui Ștefan cel Mare, vezi chiliile de la
Nucu și Aluniș, în județul Buzău dar nu la un nivel atât de elaborat ca în
Peștera de la Icoane.
Bisericuțele care combină peștera cu
construcția se întâlnesc și astăzi în zona extracarpatică, unele active
(Nămăiești, Cetățuia Negru Vodă, Corbii de Piatră), altele monumente
arheologice (bisericuțele din dealul de cretă de la Basarabi), în zona de
curbură a Carpaților (Nucu-Aluniș), dar și pe versantul Nordic al Masivului
Făgăraș (Șinca Veche).
Concepte
străvechi se regăsesc sub straie noi, uitând de vechii zei.
Peștera
de la Icoane (de la Limanu), în cercetările celor din 1965 sau ale lui Vasile
Boroneant nu a sugerat în mod clar o eventuală folosire de către creștini.
Urmele necreștine, sunt evidente.
Sunt evidente și urmele celor ce astăzi o
vizitează și lasă în urmă semne nedemne ale trecerii lor, semne care reprezintă
orice, numai respect pentru aceste locuri încărcate de istorie, nu.
_____________
Note:
1.
V.
Iliescu, V. Popescu, Gh. Ștefan, Izvoare
privind Istoria României (Fontes ad Historiam Dacoromaniae
Pertinentes). Vol. I. De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus,
București, 1964, disponibil în www.dacoromanica.ro, sau în http://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/08/05/strabon-despre-burebista/
3.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cotiso
5.
Pliniu
del Bătrân, Naturalis Historia IV, cf.
Izvoare, privind Istoria Românilor, vol. I, p.
398-9.
6.
Nicolae Alexandru,
Teritoriul callatian în epoca elenistică, Rezumatul Tezei de
doctorat, Universitatea București, Facultatea de Istorie, 2010, p.14,
disponibil în http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2010Noiembrie/Alexandru%20Nicolae%20-%20Teritoriul%20Callatian%20in%20Epoca%20Elenistica/Nicolaie%20Alexandru,%20Rezumat%20teza%20doctorat.pdf
8.
.Rolul
strategic al fortăreței Noviodunum-Isaccea, disponibil în http://www.personalia.tulcealibrary.ro/noviodunum.pdf
10.
Vasile
Boroneant, Labirintul subteran de la Limanu, disponibil în: http://www.dacia.org/congres/boroneant/boroneant.html
11.
Margareta
Dumitresccu, Tr. Orghidan, Jana Tanasachi, M Georgescu, Contribuții la studiul monografic
al Peșterii de la Limanu, Lucrările Institutului de Speologie, Emil Racoviță, t.4, p. 21-58, București,
1965, disponibil în http://www.scribd.com/doc/94026837/Dumitrescu-et-al-1965#download
12.
http://www.descopera.org/derinkuyu-orasul-subteran/
;
gebila?showall=1&limitstart=
14. Xxx, Dicționar
de istorie veche a României Editura
Științifică și Enciclopedică, București, (1976), pag. 625.
15. Rădulescu Nicolae, Genucla, în Noviodunum,
nr.37(7), ianuarie 2011, p.7-10, disponibil la
http://www.isaccea.ro/docdisp.php/n/31/t/M05/name/Noviodunum%2037.pdf
Un comentariu:
Am facut transpunerea hartii pesterii (la scara si nord pe nord) pe planul de suprafata Google. Gasiti aceasta harta la acest link:
http://alpinet.org/main/articole/show_ro_t_pestera-limanu-ii_id_3741.html
Nici vorba ca pestera sa ajunga sub sat, nu ajunge nici macar in dreptul primului stalp de inalta tensiune.
Trimiteți un comentariu