Monumentul de la Adamclisi - Partea I

Din ciclul : Dobrogea – reconnectări Carpatice

Prof. Pădureanu Elena Sanda

Din 29/28î.Hr. şi până în 102, Dunărea a devenit graniţa între statul roman şi lumea geto-dacică nord-dunăreană. Acest fapt nu a putut bloca legăturile dintre locuitorii de pe ambele maluri. Şi nici statul roman nu a acţionat pe deplin în acest sens. Colonizările masive cu populaţie getică la sudul fluviului, chiar dacă aparent induc Romei ideea de siguranţă la graniţă, ideea că i-a pedepsit pe cei ce o atacau, nu făceau altceva decât să îi submineze autoritatea între Dunăre şi Munţii Haemus, să facă să mocnească tensiunea şi dorinţa de revoltă, la cel mai mic semnal şi să întărească aici elementul aparţinător culturii traco-moeso-getice, chiar dacă acesta a fost adus la un statut social, economic, politic inferior şi sărăcit. În 106, Dunărea, cea mai mare parte a cursului său, devine apă curgătoare în statul condus de Roma. O bună parte a lumii geto-dacice, de ambele maluri ale fluviului se integrează colosului roman, de voie, de nevoie. Banatul, Oltenia, o mare parte a Transilvaniei şi foarte puţin din stânga Oltului în Muntenia (denumirea de astăzi a acestor zone), devin provincie romană – Provincia Dacia (Felix). Muntenia, Moldova până la Nistru şi dincolo de el, Maramureşul şi ţinuturile până la Carpaţii Păduroşi şi dincolo de ei, Munţii Apuseni în cea mai mare parte şi Ţara Crişurilor rămân în afara stăpânirii romane – o permanentă ameninţare. Ameninţarea geto-dacilor liberi devine foarte periculoasă pentru autoritetea Romei în zonă în secolele II-III – şi mai ales în secolul al III-lea, când Imperiul Roman se confruntă cu o profundă criză. Carpii şi costobocii – mari triburi geto-dacice cunoscute mai ales după războaiele daco-romane de la începutul secolului al doilea, şi mai târziu goţii vor face ravagii, adânc, în Peninsula Balcanică.

   La Adamclisi, în sud-vestul Dobrogei de astăzi se află un complex de monumente importante pentru istoria locului şi a neamului care a vieţuit pe aceste meleaguri din vechime: un altar funerar, monumentul triumfal/funerar, un mormânt tumular roman şi cetatea Tropaeum Traiani.

Altarul este, după cum afirmă istoricii moderni, cel mai vechi dintre cele trei monumente de la Adamclisi. El a fost descoperit la săparea unei movile aflată la 250 m est de monumentul triumfal. În vecinătatea ruinei s-au descoperit fragmente ale unor plăci de dimensiuni 1,30 x 0,90 x 0,30 m acoperite cu inscripţii. Pe faţada principală era dedicaţia, dar numele împăratului nu s-a păstrat. N. Gostar pledează pentru ideea că războiul trebuie datat numai în epoca lui Domitian, probabil în anul 86 fiind campania condusă de M. Cornelius Nigrinus (Cornelius Nigrinus a fost în anii 85-89 guvernatorul Moesiei, iar apoi al Moesiei Inferior). Pe altar numele necunoscutului poate fi al unui praefectus Ripae Danuvii. Altarul a fost ridicat in honorem et in memoriam fortissimorum virorum qui pugnantes pro republica morte occubuerunt. Pe monument s-a păstrat informația despre comandantul căzut în luptele cu dacii, din care aflăm că era originar din Pompeiul distrus de Vezuviu, locuind ulterior la Neapolis (Napoli). Acest personaj avea calitatea de praefectus. Lacuna din inscripţie împiedecă aflarea cu precizie a titulaturii întregi.¹ Discuţia asupra identităţii praefectului continuă controversele. De ea depinde data luptei în care au căzut soldaţii. Altarul se datează în epoca lui Domiţian datorită faptului că singura trupă pomenită al cărui nume a rămas întreg - Cohors II Batavorum - putea lupta în aceste regiuni doar anterior epocii lui Traian. Lupta în care au căzut cei cca. 300 de soldaţi originari din Italia şi din provinciile vestice, mai puţin din cele estice, încadraţi în legiuni şi trupe auxiliare, trebuie să fi fost cea condusă de Oppius Sabinus, care a fost învins la Adamclisi, sau în împrejurimi, în 85 d.Hr., când a atacat regele dac, Duras și comandaníi săi între care se afla mai mult ca sigur și Diurpaneus (Decebal). Este de presupus însă că lupta de pe dealurile de lângă Adamclisi n-a fost cea condusă de însuşi Oppius Sabinus, al cărui nume ar fi trebuit să apară pe altar căci şi el a fost răpus în luptele cu dacii.²

  În cazul în care se consideră că până la crearea provinciei Moesia Inferior a continuat să existe un praefectus ripae Histri sau Danuvii cum reiese din Iordanes³, se poate presupune că acesta este ucis în cursul invaziei dacice din 85-86, apărând teritoriul Dobrogei, în numele Romei. Locul ridicării altarului nu pare a fi fost ales întâmplător. În general atacatorii Moesiei Inferior nu intrau frontal, prin nordul Dobrogei, ci preferau să treacă prin Muntenia, apoi pe la Cernavodă sau Ostrov. În general, până la începutul epocii migrațiilor nu au fost atacuri mari,  directe, nord-sud în zona dintre Dunăre și Mare. Aceasta probabil în strânsă legătură cu relația dintre Fluviul Dunăre – lunca Dunării – spațiile inundate sau inundabile – zonele afectate neregulat de ape, zonele mlăștinoase care, pe atunci erau mult mai ample decât sunt astăzi, atât în stânga cât și în dreapta fluvilui.

     În urma discuţiilor legate de altar, se poate lua în considerare că, pentru secolul I d.Hr., zona de la Adamclisi era una de importanţă majoră pentru spaţiul dintre Dunăre şi Mare, pentru că, se pare că mai multe lupte s-au dat în timp pe aceleaşi locuri: 29-28 î.Hr.?, 85, 86, 101-102 şi probabil şi altele din secolul I î. Hr. şi din secolul I d.Hr. Dobrogea (sud-estul Dobrogei românești de astăzi) a fost, după cât se pare, teatru de război, pe o perioadă destul de mare de timp.

   Dacă se ia în considerare acest punct de vedere, se poate socoti că în timpul lui  Duras zona de la Adamclisi (numele de astăzi) era importantă strategic pentru statul dac care lupta împotriva Romei instaurată pe malul drept al Dunării. Ba mai mult, se poate avansa ideea că în acest spaţiu din imediata apropiere a Istrului se afla o comunitate  importantă, cu un pronunţat potenţial de a susţine cauza dacică, atunci când forţa statului de pe malul stâng al fluviului se manifesta. Se poate lua în discuţie şi o tactică şi strategie utilizată la nivelul statului dac şi reluată ori de câte ori situaţia impunea forme de reacţie similare. Decebal foloseşte şi el spaţiul în planurile şi acţiunile sale ( în iarna dintre 101-102).

   Numele Adamclisi (în grafii mai vechi Adamklissi sau Adam Klisi) este forma românizată a denumirii turcești Adam Kilisse (Casa lui Adam, interpretată ca fiind Biserica lui Adam sau Biserica Omului, sau Clisa -movila- lui Adam). Turcii au considerat impunătorul monument roman Tropaeum Traiani drept biserică, lăcaş de cult.⁴ Ei au preluat mesajul denumirii locului de la populația autohtonă care perpetua măcar prin denumire tradiția și sensul locului și al monumentului, dacă nu prin manifestarea concretă, atunci când ei au preluat puterea în aceste locuri. Memoria colectivă este statornică, ea transmite din generație în generație mesajele locurilor esențializat, mitizat, dar fără greșală fundamentală. Este interesant că denumirea locului în turcește vorbește de o casă, biserică a Omului, nu a lui Dumnezeu sau Allah.

    Aici, alături de altarul comemorativ se poate vedea pe stepa înaltă, de la mare distanţă, un monument de mari proporţii, circular. Astăzi, oficial, istoricii şi arheologii îl socotesc a fi realizat de împăratul Traian, pe la 109, pentru a marca victoria împotriva dacilor şi a aliaţilor lor din iarna anilor 101-102.

   Între pietrele descoperite în jurul monumentului la primele cercetări, a fost descifrată o inscripţie:

SENATUS.POPVLVSQVE.ROMANVS
IMP.CAESARI.DIVI.NERVAE.F.NERVAE
TRAIANO.AVG.GERM.DACICO.PONTIF
MAXIMO.TRIB.POT.XVII.IMP.VI.COS.VI.P.P.
AD.DECLARANDVM.QVANTAE.ALTITVDINIS
MONS.ET.LOCUS.TANTIS.OFERIBUS.SIT.EGESTVS       

În traducere : 

SENATUL ŞI POPORUL ROMAN
ÎMPĂRATULUI CEZAR, FIUL LUI
NERVA CEL TRECUT ÎNTRE ZEI
NERVA TRAIAN AUGUSTUL, ÎNVINGĂTORUL
GERMANILOR, ÎNVINGĂTORUL DACILOR,
MARE PONTIF, INVESTIT PENTRU A XVII-A
OARĂ CU PUTEREA DE TRIBUN, ACLAMAT
DE VIORI CA IMPERATOR, CONSUL PENTRU
A VI-A OARĂ, PĂRINTE AL PATRIEI,
PENTRU A SE ARĂTA CÂT DE ÎNALT
ERA MUNTELE ŞI LOCUL SĂPAT CU
EFORTURI ATÂT DE MARI.⁵

Mausoleul avea 54 de metope (basoreliefuri aşezate pe frontispiciul unui monument, denumirea provenind din grecescul metopi=frunte) (1,10-1,20m fiecare) cu scene de luptă, dintre care cinci s-au pierdut (Vasile Rudan menţionează că se află căzute în Dunăre, scăpate în momentul în care au fost deplasate spre a ajunge la Bucureşti, în anii lui Nicolae Ceauşescu, că se ştie unde anume sunt, dar nu s-a facut şi nu se face nimic pentru a fi scoase.⁶), iar una este la Istanbul, restul de 48 fiind în muzeul din satul Adamclisi. Monumentul are un diametru de 30 m şi o înălţime de 12 m, trofeul (statuia) de deasupra, măsurând 10,75 m. Aceasta e reprezentată printr-un trunchi de copac îmbrăcat cu haine barbare, platoşă, coif şi 4 scuturi. Aşa cum arată astăzi, în sud-vestul stepei dobrogene româneşti, monumentul a fost reconstituit pe baza cercetărilor arheologice, în 1977, într-o perioadă în care naţionalism-comunismul era la apogeu.⁷ Este interesant cum, o personalitate ca cea a lui Nicolae Ceaușescu a cochetat cu Iosif Constantin Drăgan, cel care a promovat tracologia și dacismul in plan European și românesc, dar a sfârșit prin a admite restaurarea acestui monument și promovarea lui în numele romanității și a lumii romane.

   Metopele Trofeului de la Adamclisi învederează un fapt cu consecinţe însemnate pentru arta romană târzie (susțin cei ce promovează un punct de vedere oficial, generalizat). Pe monumentele din Roma şi Italia figura încă din sec. I î.e.n. pe lângă formalismul elenic şi artizanalul italic de nivel superior, ca al doilea termen al vestitei bipolarităţi a artei romane. La acest monument e interesant să se constate că, deşi este de factură şi decizie imperială - pentru cei ce susțin originea sa roman imperială - aşezat la marginea Imperiului, se regăseşte prezenţa deliberată a artizanalului provincial ca transmiţător al mesajului Romei învingătoare.⁸ Cuceritul se exprimă pentru a proslăvi stăpânirea romană impusă lui cu forța (?).

                Monumentul de La Adamclisi înainte de reconstituire şi macheta reconstituirii                                                                      sursa: http://www.cjc.ro/proiect_histria/Histria/ISTORIE/ADAMCLISI/adamclisi.html

                                                      Monumentul reconstituit în 1977 

                                                           sursa: http://romania.ici.ro/ro/alfabet/pagina.php?id=239

     Există şi un punct de vedere total diferit, bazat pe cercetarea monumentului, conform căruia acesta nu ar fi realizarea împăratului Traian. 

Va urma...