La 1959, Mangalia era o așezare cu aspect rural, cu urme ale prezenței trupelor sovietice (1944-1958) - care staționaseră și în zonă - o așezare de graniță cu amintirea unei antice cetăți. Dimensiunile așezării la acel moment erau mult mai mici, în raport cu dimensiunile de astăzi. Era o așezare în care, un număr restrâns de clăriri preyentau unul sau două etaje - vile și mici hoteluri, restaurante care dădeau culoare și aspect balcanic localității. Situl arheologic numit Zidul cetății și Bazilica siriană - astăzi la sud de Hotel Paradiso (mai vechiul Hotel Mangalia sau Siemens, pentru că a fost construit ca proiect al unei colaborări cu Germania, în vremea lui Nicolae Ceaușescu), în zona centrală a așezării - se aflau în nordul așezării iar la nord față de acest sit arheologic se afla cartierul de vile interbelice, ce mai târziu, în epoca comunistă a devenit Parcul Spitalului Orășenesc.
După plecarea trupelor sovietice, începând cu 1959, Mangalia a intrat într-un amplu program de remodelare a zonei de faleză. În partea finală a epocii de sovietizare, a epocii Gheorghe Georghiu-Dej s-au demolat numeroase construcții din zona de centru. Pe faleza înaltă a Mangaliei au dispărut toate vilele caracteristice epocii interbelice. Aspectul balcanic al așezării a avut masiv de suferit. S-a demolat Biserica greacă de pe faleză. S-a demolat prima biserică (capelă) ortodocxă românească, ce intre timp devenise depozit al obiectelor arheologice descoperite în localitate. S-a demolat și geamia dervișilor aflată spre vest, pe Bulevardul Ferdinand - în perioada interbelică (Bulevardul 30 Decembrie 1947, pentru epoca comunistă).
În contextul săpăturilor arheologice de salvare realizate înainte de a se înălța noile construcții, s-au făcut unele descoperiri ce au rămas de o importanță deosebită pentru oraș.
Situl arheologic numit Zidul cetății și Bazilica siriană a fost amenajat pentru a putea fi vizitat. Aspectul său la acel moment era cu mult mai atractiv decât este astăzi. La nord față de acest sit, arheologii au pus în evidență de-a lungul timpului un amplu cimitir antic si spre vest, urmele unui templu.
In spațiul acestei zone de înmormântare din perioada elenistică s-a realizat stadionul, functional si astăzi. la vest de stadion au rămas templul, și câteva morminte, între care și mormântul cu papirus, încadrate costrucției Muzeului de Arheologie Callatis. Ruinele Templului se află în incinta din spatele Muzeului organizată ca lapidariu. Aspectul acestei incinte, din punct de vedere turistic, astăzi lasă de dorit. Treci pe lângă ea fără să știi de ce zac acolo tot felul de pietre, iar peste ele cresc ierburi. Incicații pentru semnficația pietrelor sunt vagi. Templul nu este deloc marcat, pentru ca turiștii să știe de el.
Tumulul Mormântului cu papirus a fost delimitat de un cerc de piatră. Tumulul înalt de aproximativ 14m a fost îndepărtat. La 1,50m adâncime s-a dat de un mormânt rectangular de piatră de calcar: 2,05m x 0,85m x 0,72m. Această cutie de piatră era realizată din lespezi mari de piatră, prelucrate în mod deosebit doar în interior. În partea de sus, pentru a închide mormântul s-au aflat trei lespezi relativ egale. Avea o orientare est-vest. Mormântul era caracteristic pentru epoca elenistică. În Muzeu, pe latura nordică, se mai află și alte câteva exemplificări de asemenea morminte, dar se pare că acelea nu au fost acoperite de tumuli.
Sala tumulară a Muzeului, cu Mormântul cu papirus și imaginea papirusului
Pe capacul mormântului, pe cele trei dale de piatră, arheologii din anii stalinizării României au descoperit o coroniță fragmentară cu frunze de bronz, resturi de coji de ouă, bobițe de ceramică prinse de un cadru de os, toate aurite. În mormânt se afla un schelet bărbătesc. Pecraniul acestuia s-a aflat o a doua coroniță, asemănătoare cu cea de pe capac. Vasele au fost: un kantharos, două farfurioare mici, o pateră. Patera era un vas caracteristic pentru acțiuni ritualice. S-au găsit și boabe de grâu, vase ceramice, urme de țesătură, resturi de încălțăminte ce au aparținut celui depus în mormânt. Între oasele mâinii drepte așezată peste oasele bazinului s-a descoperit papirusul scris în limba greacă. Odată deschis mormântul, elemente de țesătură, încălțăminte, papirusul s-au alterat și au rămas în cele din urmă doar fragmente.
Pe baza obiectelor din mormânt, s-a considerat că data din a doua jumătate a secolului al IV-lea, din perioada elenistică. Prezența papirusului permite afirmația că la nivelul aristocrației militaro-sacerdotale și negustorești, la nivel administrativ, diplomatic se folosea scrierea în zonă; că scrierea era utilizată pentru a trimite mesaje zeilor, Lumii de Dincolo. Coronițele sugerează rolul important al personajului. Cele două coronițe sugerează că este vorba de un conducător local, cu rol politico-militar și probabil și sacerdotal, în același timp. Dacă ne raportăm la morminte tumulare cercetate de bulgari între Dunăre și Munții Balcani, asemenea coronițe au însoțit conducătorii macedoneni și traco-geți, în perioada socotită elenistică - de la dispariția Imperiului Macedonean și până la impunerea stăpânirii romane, la Dunăre. Este adevărat că primeau coronițe și cei care câștigau diferite competiții în cadrul jocurilor dedicate diferitelor centre sacre în lumea balcanică, antică. Interesantă este prezența a două coronițe sau coroane:una pe mormânt, de bronz, și una în mormânt, pe capul decedatului.
Fragmentele de papirus, prezentând un interes deosebit, au fost extrase din mormânt doar în prezența șefului de departament din cadrul Institutului de Arheologie al Academiei de Științe de la Moscova (30 mai 1959). Dus la Institutul de Arheologie din București, s-a considerat că aici nu sunt condițiile necesare pentru conservare și cercetare. Prezidiul Academiei R.P.R. a hotărât trimiterea sa la Moscova. Cadrul democratic masca dorința sovietică de a controla și a fructifica avantajele acestei descoperiri.
Pentru 50 de ani, România a beneficiat doar de informații care cisculau ca zvonuri despre papirusul ce au luat calea Moscovei prin Mihail A. Alexandrovski. Știrile sugerau deteriorarea papirusului. În 1973, într-o revistă sovietică a apărut o informație ce menționa o bună stare a papirusului, fără a indica locul în care era depozitat.
După 1989, dr. Sorin Mihai Colesniuc, pe atunci director al Muzeului de Arheologie Callatis și dr. Ion Pâslaru au făcut demersuri pentru a afla unde se afla Papirusul și pentru aducerea lui în țară, înapoi la Mangalia. Papirusul a fost găsit la la Centrul de Conservare "I.E. Grabar", din Moscova. Dr. Alexaner Lesovoy, directorul Centrului de Conservare a sprijinit demersul de întoarcere a Papirusului în România.
În 2011, Papirusul se afla în aceeași stare în care a fost stabilizat de către cel ce s-a ocupat de restaurarea sa, până în 1961: Mihail A. Alexandrovski. Fragmentele de papirus au fost doar conservate, nu restaurate. În mai, 1959, papirusul a stat în mormantul ce fusese deschis pe 5 mai, până la 30 mai , când a fost ridicat de reprezentantul sovietic. S-a pierdut timp prețios și la București, unde s-a luat decizia ca el să plece la Moscova. Specialiștii sovietici au aplicat tehnicile de conservare unor fragmente de papirus, mai mari și mai mici. În România, la Mangalia au fost predate 154 de fragmente, mai mari și mai mici. Așa cum sunt conservate acum aceste fragmente de diferite dimensiuni, prezintă o scriere cu caractere grecești maronii-închis, de dimensiuni foare mici de 2-3 milimetri.
La 52 de ani de la ridicarea lui de către sovietici, Papirusul s-a întors la Mangalia, într-un cadru oficial și ceremonial.
Sursa: https://www.cugetliber.ro/stiri-diverse-unicul-papirus-din-romania-a-fost-expus-la-muzeul-callatis-102637
Așa s-a prezentat papirusul în contextul ceremonial, oficial, al returnării
La predarea în țară a Papirusului adus de la Moscova, colectivul de specialiști ai Muzeului de Arheologie Callatis, Mangalia au prezentat colaborarea cu prof. universitar Alexandru Avram, de la Universitatea Le Mans din Franța, și cu un specialist din Ucraina. S-au făcut fotografii ale fragmentelor conservate.
Papirusul, deși poate fi o atracție pentru vizitatori, nu este expus, din necesitatea de a fi protejat. Descifrarea și traducerea lui se pare că nu va fi realizată vreodată. Fragmentele sunt foarte mici. Cei ce sunt specialiști la Mangalia, nu stăpânesc acest domeniu iar preocupările lor sunt de o altă factură. Specialistul român de la universitatea franceză, foarte probabil a alergat mai mult după imagine profesională și nu după implicarea efectivă în acest domeniu de cercetare de nișă. Primăria Municipiului Mangalia, directorul și specialiștii Muzeului, universitarul român din Franța au beneficiat de aspecte pozitive de imagine profesională, strâns legat de momentul repatrierii papirusului. Cel ce a realizat munca cea mai dificilă, de detectiv în spațiul rus a fost dr. Ion Pâslaru, care, venind din spațiul URSS la Muzeul din Mangalia postcomunistă, avea avantajul limbii și al cunoașterii lumii științifice, arheologice sovietice - un om modest, muncitor, un specialist care și-a învățat colegii meseria de arheolog.
Condițiile de păstrare și depozitare a fragmentelor de papirus la Mangalia sunt minimale, într-o Românie care crează doar imagine pe internet iar pe teren lucrurile sunt lăsate de izbeliște, cel mai adesea, sau se intrețin la nivel minim cu cheltuială maximă. Interesul specialiștilor pentru înțelegerea scrisului de pe fragmente și descifrarea acestuia este minimal, dacă nu cumva a dispărut total.
Faceți un exercițiu de imaginație: cine se apucă de o asemenea muncă de Sisif, când cultura în România este periferică, este doar de rating? Cine cheltuie bani, pentu ceva ce pare a fi sortit eșecului, după aspectul fragmentelor, și nu câștigului imediat? Câți specialiști lingviști în paleografie greacă veche sau tracă, traco-getică-dacică, scitică avem, sau putem accesa cu cheltuială acceptabilă și cu folos? Poate fi implicată o universitate serioasă într-o asemenea muncă, fără să cedezi în fața ei, să o lași ca specialiștii ei să culeagă laurii unui demers complex, complicat, riscant?
Ce tehnologii sofisticate ar trebui așteptate a se naște, pentru a le putea implica in studierea acestor fragmente?
De ce rușii au acceptat cu atâta ușurință și rapiditate reântoarcerea Papirusului? Pentru că știau că nu se mai poate face nimic cu el? Că nu are rost să îl mai rețină? Dacă ar fi continuat să îl rețină, ar fi avut de a face cu un demers mediatic nefavorabil, pentru ceva ce oricum nu le aducea beneficii?
Poate că sunt eu prea sceptică, prea reticentă?
Ipotetic, prin comparare cu un alt papirus descoperit în zona balcanică - 1962, la Derveni, Macedonia și păstrat la Salonic (Săruna getică) - se presupune că acest papirus ar fi conținut indicațiile, sfaturile de urmat pe drumul de parcurs în Lumea de Dincolo.
Este important că, revenirea papirusului în România, la Mangalia readuce în centrul atenției faptul că în zonă se scria, că aici circula papirusul, ca suport pentru texte scrise.
Surse:
3. http://www.alternativaonline.ca/StudiiPontice1210.html
4. https://www.cugetliber.ro/stiri-diverse-unicul-papirus-din-romania-a-fost-expus-la-muzeul-callatis-102637
5. http://www.muzeulcallatis.ro
7. http://www.ziarulnatiunea.ro/2016/08/18/papirusul-de-la-mangalia-povestea-celui-mai-vechi-document-scris-din-europa/
Un comentariu:
Chiar nu se poate face nimic? Incredibil!!! Si la ce servesc atunci aceste relatari festive despre recuperarea papirusului? De fapt, s-a recuperat CE?
Trimiteți un comentariu