Mormântul cu papirus
- situat la Mangalia, în necropola elenistică, din imediata apropiere a
fortificațiilor callatiene, la exterior față de zidul nordic al cetății
antice. Acest mormânt reprezintă de fapt vârful unui iceberg: este
cel mai mediatizat monument funerar antic din zona Mangaliei (deși nu
cel mai deosebit din perspectiva structurii arhitecturale pe care oa
încorporat-o); este cel mai bine pus în valoare monument funerar
elenistic, la Mangalia (nu din perspectiva obiectelor găsite in situ, până
la 2011, când papirusul a revenit în muzeu); este încadrat în structura
muzeală a Mangaliei (Muzeul de Arheologie Callatis, Mangalia); este
reprezentarea culturală a unei probleme arheologice complexe din spațiul
larg mangalian - tumulii sau movilele din preajma Mangaliei, care sunt
în continuare supuși vicisitudinilor vremurilor, vremilor pe care le
trăim.
Mormântul cu papirus implică mai multe aspecte: movila sau tumulul cu delimitare la baza printr-un ring de piatră; structura mormântului propriu-zis în casetă din piatră de calcar, închisă cu un capac format din trei lespezi de piatră, casetă fasonată în interior și nefasonată la exterior; obiectele ceramice depuse - un kantharos, două farfurioare mici, o pateră; un papirus în mâna defunctului, acoperit cu scriere în caractere grecești; prezența a două coroane metalice, una pe mormânt, în interiorul tumulului, alături de coji de ouă, a doua, în caseta de piatră, pe capul defunctului. Toate acestea ne fac să adăugăm că se poate bănui, se poate imagina, într-o anumită măsură, ritualul de înmormântare - aspect al tradițiilor, al culturii nescrise, manifestată în comunitate, la acel moment antic, al epocii elenistice (undeva după 323î.Hr și până către 29-28î.Hr.). Cojile de ouă mențin mormântul în sfera ritualurilor funerare conectate la cultul lui Dionysos. Epoca elenistică este parte a ceea ce arheologii, istoricii numesc perioada La Tene, a doua vârstă a fierului, care pentru lumea dunăreană, lumea geto-dacică cuprinde cu aproximație intervalul cronologic 450/400î.Hr-106d.Hr.
Să nu uităm că, pe atunci când în Grecia antică, polisurile grecești erau marcate pe de o parte de democrația ateniană, cultura clasică greacă, pe de altă parte de războaiele greco-persane și apoi de războiul peloponesiac, din zona Munților Balcani, Regatul odrisilor se extinde până la Gurile Dunării. Ne-o spun Herodot (Istorii, IV, 80) și Tucidide (Războiul Peloponesiac, II, 96-97). Să nu uităm că Tucidide si familia sa, pe fundalul decăderii lumii grecești, ca urmare a luptelor dintre polisuri, a ajuns în spatiul de exploatări miniere din zona balcanică. Macedonia, pe versantul sudic al acestor munți, a avut în cele din urmă o forță mai mare, captând lumea polisurilor grecești sub aripa sa.
Să nu uităm că epoca elenistică urmează momentului deosebit în care lumea greacă se întegrase politico-militar, diplomatic, autorității Macedoniei lui Filip al II-lea, după bătălia de la Cheroneea (338î.Hr.) Regele Macedoniei, prin Liga de la Corint dă aparent impresia egalității, democrației între greci și macedoneni (lasă să funcționeze aparent un federalism greco-macedonean). Să nu uităm că Filip al II-lea al Macedoniei și-a întins autoritatea politico-militară până la Dunăre, peste lumea triburilor, uniunilor de triburi montane și de câmpie, traco-getice. Să nu uităm că Alexandru cel Mare, pe la 335, înainte de a se lansa în cucerirea Imperiului Persan, s-aimplicat într-o acțiune militară de amploare la Dunăre, în lumea geților... Urmărea liniștirea convulsiilor ostile autorității macedonene. Să nu uităm de regele Seuthes al III-lea, al odrisilor, ce și-a dezvoltat reședința la Seuthopolisși s-a impus în mod deosebit în Peninsula Balcanică. Să nu uităm de Dromichetes/Dromichaites sau Dromichto(în tăblițele de la Sinaia) ce se confruntă cu diadohul, regele elenistic al Traciei de după moartea lui Alexandru Macedon, de după desființarea Imperiului efemer dar important al macedonenilor, vestitul Lisymachos. Să nu uităm, că în această epocă elenistică, Roma preia treptat spațiul micro-asiatic și balcanic: provincia Macedonia (148î.Hr.), provincia Achaia în zona Greciei (146î.Hr.), provincia Asia (129î.Hr.) ca mai apoi, Pontul lui Mithridates al VI-lea Eupator, să fie supus la 64î.Hr., Tracia (46d.Hr), Moesia (86d.Hr.). Spațiul litoralului vest-pontic, în acest interval de timp a evoluat de la procesul direct al colonizării grecești, așezarea coloniștilor la dezvoltarea unor așezări prospere, așezări autonome cu rol portuar-urban care rapid au dezvoltat fortificații, sisteme complexe de apărare. În acest context, forța polisurilor grecești este contrabalansată de forța economică spațiului balcano-dunăreano-pontic. Resursele acestui spațiu sunt motorul evenimentelor, motorul evoluției în acest spațiu. Aurul, argintul, cuprul, fierul, sunt suportul și în același timp expresia puterii. Dacă fierul mai putea fi redus din calcarele bogate în oxizi de fier din împrejurimi, folosindu-se cuptoare mici, dacă arama mai putea fi obținută din împrejurimile Babadagului de astăzi, cu aurul și argintul era ceva mai complicat.
În acest context, la Callatis se succed momente de autonomie sporită, în raport cu autorități locale din stepa imediată, dintre Pontul Euxin și Dunăre, momente ce au adus cetatea în fruntea unor acțiuni politico-militare, diplomatice deosebite, demonstrând potențialul excepțional, rolul marcant jucat în vestul Pontului Euxin, în spațiul balcano-micro-asiatic.
Callatis - ca așezare întemeiată prin colonizare de către urmași ai dorienilor, locuitori emigranți din Megara și din coloniile acesteia, printre care și Heraclea Pontică, în mod deosebit - a căpătat o valoare aparte prin dezvoltarea sa, în această epocă elenistică, în mod deosebit din secolul al IV-lea (secolul creșterii și descreșterii puterii macedonene, secolul afirmării forțelor balcanice odriso-traco-getice) și până î.Hr. Perioada de dezvoltare locală - ca Cervatis sau Acerbatis - perioada de întemeiere ca și colonie grecească, continuă să fie în umbră, obscure. Rolul deosebit al așezării aparține în mod important acestei epoci elenistice, în toată amploarea și splendoarea sa, când se produce o evoluție ce împletește elementele greco-traco-getice, mai mult sau mai puțin vizibil în elenismul ce devine caracteristic.
Undeva la începutul perioadei elenistice, între 330-283î.Hr., aici la Callatis s-a deschis un atelier de bătut monede (din argint și din bronz). Dacă s-a deschis atelier de prelucrare a argintului, bronzului, înseamnă că aici, comunitatea își putea permite un astfel de atelier, un astfel de meșter(sau meșteri), care câștiga bine în raport cu comunitatea cetății, cu comenzile private. Este foarte probabil ca meșterul sau meșterii să fi realizat și alte obiecte, nu numai monede. Priceperea, probabil că îi recomanda să realizeze obiecte de bronz, aur, argint, atunci când li se cerea, fie de către interesul comunității, fie de către interesul privat. De unde provenea aurul, argintul, cuprul? Foarte probabil că putea proveni din apropiere, din zona de exploatare din preajma Babadagului - de la Altân Tepe (numele de origine turcă consemnează Dealul Aurului). La fel de bine puteau fi aduse din zona balcanică, unde triburile tracice erau implicate în exploatarea metalelor, iar regii macedoneni, traci, odrisi au devenit celebrii prin utilizarea obiectelor de aur, argint. Secolul al IV-lea î.Hr., secol de afirmare a puterii imperiale și monarhice de origine balcanică, este conectat la puterea pe care o confereau tezaurizarea și utilizarea simbolică, artistică a aurului, argintului. La fel de bine aurul în Callatis putea proveni din spațiul de dincolo de Dunăre, din lumea geto-dacică, unde apele curgătoare și piatra muntelui ofereau omului pe baza unor tehnici diferite, caracteristice acelor vremi, metalele atât de râvnite de cei ce doreau sau aveau puterea, gloria, recunoștința. Este foatre probabil ca în acest atelier - conectat la cultul lui Dionysos - să se fi realizat și coroanele din Mormântul cu papirus, sau din mormântul femeii descoperit în spațiul de construire a stațiunii Olimp. (La fel de bine ele puteau fi importate, dar lucrurile erau mai complicate).
Monedele bătute la Kallatis/Kallatianon sunt marcate de anumite caracteristici ale panteonului spiritualității comunității callatiene, de influențele exercitate de monedele epocii macedonene a lui Filip al II-lea și a lui Alexandru cel Mare. Drahma și hemidrahma callatiană de argint au efigii ale lui Herakles, strămoșul mitic cu blana leului pe cap - pe o față - și spicul de grâu alături de armele eroului, ghioaga sau măciuca cu mai multe cuie, arcul, tolba cu săgețile înveninate, numele cetății sub diferite variante(Kalla, Kallati, Kallatia) - pe cealaltă parte. Această efigie a lui Herakles se pare că se emite la Kallatis în strânsă legătură cu perioada lui Alexandru cel Mare și a lui Lisymachos, cel care, conducând Thracia elenistică, a și atacat cetatea, pe la 313î.Hr. De asemenea, foarte frecvent este prezentă efigia lui Dionyssos, dar mai ales pe monede de bronz. Aceste monede redau pe avers chipul lui Dionysos cu iederă, în profil spre dreapta, iar pe avers, un animal de pradă, un câine sau lup, sau o felină mare sărind spre dreapta, cu tyrsos în spate și un spic de grâu sub picioarele din spate.Deasupra și sub animalul în mișcare se află câte o literă - două litere diferite. Un alt model de monedă prezintă pe avers un tyrs, o cunună de iederă iar în interiorul ei sigla monetăriei, iar deasupra coroanei de iederă, numele cetății.
S-ar putea puncta astfel, un curent oficial central, legat de influența directă a puterii imperiale macedonene (și nu de originea doriană, heracliotă a locuitorilor colonizați ai Callatis-ului) - moneda de argint, efigia lui Herakles, care se încadrează curentului ideologic expansionist, războinic, cuceritor impus de caracteristicile puterii macedonene. Piața monetară făcea ca acest tip de monede să fie căutate, să circule intens. Monedele macedonene emise în timpul lui Alexandru Macedon utilizează efigia lui Alexandru Macedon ca fiind Herakles cu blana de carnasier pe cap (leu sau lup) pe avers. (Monedele emise de Filip al II-lea utilizau efigia lui Fillip al II-lea orientat spre dreapta cu coroana din frunze pe cap, coroana regală, pentru lumea macedoneană. La Callatis nu se emit monede care să aibă efigii ale unor zeități cu coroana pe cap. Dar acestă efigie ne obligă să acordăm atenție coroanei din frunze., ea fiind prezentă în Mormântul cu papirus.)
Un al doilea flux monetar local, secundar, din bronz, pune în circulație efigii cu zeitățile dominante locale - Dionysos apărând ca dominant în cetate, dar paralel cu Demetra, Herakles și Apollo, pentru prima jumătate a secolului al III-lea.î.Hr., după luptele cu Lisymachos, după conflictele dintre Lisymachos și Dromichetes, în spațiul balcano-dunărean. De asemenea, la mijlocul secolului al III-lea sunt prezente și monede cu efigia lui Artemis, cu efigia zeiței Athena.
Pe monedele cu efigia lui Apollo, apare coroana pe capul zeului, o coroană de frunze ce poate fi socotită de laur. Coroana de frunze apare și pe revers, adeseori.
Acolo unde apare ideea ce coroană, coroană din frunze, ea este cel mai adesea asociată cu frunzele de iederă - în mod deosebit la Dionysos. Iedera este și astăzi foarte prezentă în spațiul mangalian, în spațiul pădurii de stepă. Este planta care, în această zonă este veșnic verde. Dincolo de simbolistica nemuririi care o are atașată, iedera este și o plantă cu efecte curative, mai ales în zona respiratorie. Este adevărat că iedera implică și efecte toxice, puternice, atinci când nu este utilizată corect, sau atunci când e folosită în acest sens intenționat. Preoții lui Dionysos, cu siguranță cunoșteau aceste aspecte.
Pentru Demetra, coroana vegetală este realizată din spice de grâu. Ele reprezintă bogăția locurilor acestora de stepă sud-est dobrogeană, o anumită grupare socio-economică și politico-militară componentă a cetății.
Coroana vegetală asociată zeităților - Dionysos, Demetra, Apollo - simbolizează viața veșnică, nemurirea, bogăția, prețuirea, respectul.
Deși mai numeroase - monedele cu efigia zeiței Athena - sunt mai târzii, spre sfârșitul perioadei elenistice, perioadă în care atelierul monetar de la Mangalia emite minede (până către 71î.Hr.).
Finalul de secol IVî.Hr. - începutul sec. IIIî.Hr. este perioada în care ni se sugerează că așezarea callatiană a devenit un important centru de producție ceramică. Aici s-au realizat numeroase amfore și statuete de tip Tanagra, importante spiritual-religios. Amforele erau ambalajul caracteristic și foarte răspândit al acelor vremuri. La vest de cetatea Callatis, pe drumul antic ce ducea către interior - într-o zonă prin care se dezvoltase și un val de pământ de apărare (Strada Portului urmează traseul acestui val de apărare antic), se afla o importantă exploatare de pământ galben. Inscripțiile, izvoarele scrise de epocă menționează un templu al lui Dionysos, în afara cetății, și probabil strâns legat de necropola caracteristică epocii elenistice, aflată în afara cetății Callatis, la nord față de zidul nordic al cetății portuare (foarte brobabil că este vorba de urmele templului din spatele Muzeului de Arheologie Callatis), un teatru în care se derulau activități legate de sărbători, de viața comunității. Se prelucra și se folosea piatra de calcar, atât de abundentă și de prezentă la suprafață Calcar alb, calcar cu mult oxid de fier este mult în preajm Mangaliei.. care a funcționat până către 71î.Hr.
Cine erau cei implicați în luarea deciziilor, în negocieri pentru Callatis? Totalitatea cetățenilor cu drepturi depline, poporul (demos-δήμος) erau prezenți în Adunarea poporului. Sfatul (bule-βουλή), ca expresie a întregului corp cetățenesc era chemat să pregătească întrunirea Adunării poporului, activitatea acesteia și în același timp să sugereze ceea ce este mai bine pentru comunitate, să aplice hotărârile Adunării. Sfatul tinde și ajunge să cuprindă aristocrații care patronează comunitatea Cetății. Sfatul are un președinte, un conducător. Acesta era și șeful Adunării Poporului care era chemată să ia hotărâri, pe durata mandatului său. Această formă de conducere este similară la Histria, Tomis, Cllatis. Numele unui astfel de șef al Sfatului și în același timp al Adunării poporului, la Histria este prezent în preambulul decretelor emise, afișate în templu sau în spațiul public și ajunse până la noi. Un astfel de șef al Sfatului, șef al Adunării poporului la Histria, era preot al lui Apollo Tămăduitorul, acolo , la Histria. Foarte probabil că la Callatis, un astfel de Șef al Sfatului, Șef al Adunării Poporului era preot al lui Dionysos, în condițiile în care aici este menționat templul lui Dionysos, monedele emise la Callatis, în cea mai mare parte a lor au efigii legate de Dionysos.
Au fost momente în care negocierile sau confruntările directe au impus autoritatea unor puteri externe, pe o mai mare sau mai mică durată. Cei implicați în negociere în interesul Callatis-ului (Callatidei), probabil că au fost apreciați în mod deosebit, atunci când beneficiile aduse pentru o perioadă mai mare de timp, au fost importante. Probabil că apreciați au fost și cei ce au creat conjuncturi pozitive pentru așezare, cei care au salvat așezarea din situații dificile, cei cu statut de eroi.
Diadohul și apoi regele Traciei elenistice (din 306.Hr.și până în 281î.Hr) a creat mari probleme în spațiul balcano-dunăreano-pontic. În 313î.Hr. cetățile vest-pontice, între care și Callatis se revoltă. Se constată un front comun al tuturor cetăților vest-pontice și foarte probabil nu izolat, ci în strânsă legătură cu acțiuni ale puterilor locale teritoriale traco-getice. Odessos, Callatis, Apolonia, Mesembria se răscoală și se implică în alianțe cu traco-geții. Callatis se așează în fruntea acestor acțiuni (dovedind potențialul economic, forța spirituală, dorința de autonomie, independență a Sfatului, a Adunării poporului). Rezistența Callatienilor este mare. Cetatea se opune lui Lisimach și după ce acesta înfrânge celelalte cetăți, după ce sciții (sau sciții împreună cu geții) sunt alungați dincolo de Dunăre. Lucrurile nu se liniștesc. Sub speranța creată de Ptolemeu, Callatis și celelalte cetăți vest-pontice acționează din nou împotriva lui Lisimachos în 310-309î.Hr. Callatis acționează ca lider al revoltei și este ținta principală a unui asediu de mai mulți ani, prelungit până după 306î.Hr și sfârșit prin depunerea armelor în fața regelui Traciei. Foarte probabil că liderul Callatis-ului din această perioadă a jucat un rol deosebit și a beneficiat de aprecieri deosebite din partea comunității callatiene.
În acest context se fixează raporturile dintre Callatis și spațiul agro-pastoral înconjurător. În acest context apare în zonă o nouă forță politică: regatul efemer al celților cu reședința la Tylis, care implică acorduri cu cetăți vest-pontice. Callatis se află la periferia zonei controlate de regele celt din Tylis și astfel beneficiază de o largă libertate, care-i permite o poziție de vârf între cetățile vest-pontice, în continuare.
În acest context, se știe că pe la mijlocul secolului al III-lea, pe la 260î.Hr., cetatea Callatis s-a aliat cu Histria (vezi afinitățile apollonice de pe emisiunile monetare emise local) și au purtat război contra Byzantionului, pentru stăpânirea Tomisului. Lupta era pentru supremația comercială în acest spațiu vest-pontic. Callatis urmărea să își subordoneze complet Tomisul.
Spațiul balcano-dunăreano-pontic - conectat mai mult sau mai puțin intens la autoritățile ce impuneau reguli, norme politico-militare cu reflecții în planul puterii - ideologic, militar, diplomatic, religios, cultural, artistic - este marcat de aceste conexiuni. Cine sunt cei ce asigură aceste conexiuni? Mai marii Callatisului: Cei ce aveau sarcini diplomatice, cei ce îndeplineau sarcini de conducere - membrii ai aristocrației din așezare, reprezentată în Sfat - angrenați în activități religioase, negustorești, militare, de conducere, activități importante pentru așezare ca intreg - în mod exclusivist bărbați, conform epocii. Cine era cel ce aduna laurii prețuirii publice, în mod deosebit, atunci când se creau avantaje cetății? Șeful Sfatului, Șeful Adunării poporului, preotul cultului religios dominant în cetate.
Femeile erau implicate doar religios, ca și preotese-oracol, în mod deosebit, dacă așezarea avea un templu care să implice asemenea activitate. Probabil că aceasta este situația sicriului de femeie descoperit la construirea stațiunii Olimp, expusă în Muzeul de Arheologie Națională din Constanța. Femeile întrețineau și perpetuau spiritul religios în familie, bărbații impuneau normele, tradițiile în spațiul public. Femeile erau implicate în preziceri oracolare, prețuite sub semnul Zeului Apollo. Foarte probabil că, pe malurile lacului Tatlageac,- în preajma acestui lac, undeva între ape, probabil folosind și apele mezotermale, apele sulfuroase din zonă - ar trebui să se regăsească un templu local, dedicat lui Apollo - dată fiind și emisia monetară cu efigia lui Apollo, la Callatis.
Practic, material, palpabil, la Callatis, emisiunile monetare sugerează că ideea coroanei joacă un rol important ideologic, simbolistic, în strânsă relație cu perioada de sfârșit a secolului al IV-lea și prima jumătate a secolului al III-lea î.Hr., perioadă în care cetatea își apără autonomia față de Lisimach, poziția dominantă în lumea cetăților vest-pontice. Coroana de iederă, plantă veșnic verde - simbol al nemuriri și al preețuirii locale este în strânsă relație cu zeul Dionysos, al cărui templu este menționat în afara cetății.
Despre cele două coroane din Mormântul cu papirus ni se spune că pe capacul mormântului - la îndepărtarea movilei - alături de coji de ouă s-a găsit o coroană din frunze de bronz, dar și bobițe de ceramică prinse de un cadru de os, toate aurite. Nu ni se spune ce fel de plantă reprezentau aceste elemente decorative: măslin, laur (dafin), stejar, iederă. Dată fiind zona (unde iedera crește din abundență strâns legat de pădurea de stepă), dată fiind asocierea iederei cu zeul Dionysos pe emisiunile monetare callatiene, se poate merge mai departe cu presupunerea că această coroană reprezenta frunze de iederă, flori și fructe de iederă.
Coroana este realizată dominant din bronz. Atelierul monetar de la Callatis realizează monede dominant din bronz. Se poate presupune că este o realizare locală (atâta timp cât nu se pot utiliza rapoartele de săpătură arheologică sau obiectul propriu-zis pentru studiu). De asemenea ni se spune că pe capul defunctului s-a descoperit o altă coroană, similară cu cea de pe capac. Presupunem că îmbina bronzul ca element de bază, osul, ceramica pentru bobițe poleite cu aur.
Dat fiind materialul din care este realizată coroana de pe capac - bronz, ceramică, os, aur - se poate discuta despre potențialul material și conceptul pe care acesta îl exprimă. Dacă conceptul este similar cu cel exprimat de coroana din frunze de stejar depusă în Mormântul de la Verghina și atribuit lui Filip al II-lea, sau în mormântul lui Seuthes al III-lea, regele regatului odrisilor, la Seuthopolis, materialele folosite aici sunt inferioare. Regii macedoneni, regii odrizi beneficiau de aurul munților și apelor repezi de munte.
Conducătorii cetății Callatis exprimau un concept comun epocii elenistice comun spațiului macedo-traco-geto-grec și microasiati prin ceea ce își puteau permite, transpus de bronz, ceramică, os, poleiala de aur.
Ringul de piatră delimitează dimensiunea plană, la suprafața solului, a movilei Mormântului cu papirus de la Mangalia. Conceptul este caracteristic epocii. Movila cea Mare (Megali Toumba) de la Verghina (cercetată după 1977), atribuită conducătorilor macedoneni, cuprinde mai multe morminte regale subterane, in situ și un templu. Unul din aceste morminte, neatins de profanatori, este atribuit lui Filip al II-lea (sau lui Filip al III-lea, Arrhidaios, fratele vitreg al lui Alexandru Macedon). Movila este mărginită de un cerc de piatră. Movila este realizată din pământ galben. Are 110m. in diametru și o înălțime de 13m.
Un alt mormânt tumular de dimensiuni mari(cercetat după 2014), datat 325-300î.Hr., descoperit la Amphipolis, socotit de factură regală macedoneană posterioară lui Alexandru Macedon, este mărginit de un amplu cerc de piatră fasonată(pus în evidență în 1964).
Mormântul regelui Seuthes al III-lea (331-300î.Hr.), al Regatului tracilor odrizi este localizat nu departe de Kazanlâk, în Valea regilor traci, în movila Goliamata Kosmatka. Mormântul cuprinde o movilă de pământ galben ce ocrotește un complex arhitectural subteran(un mormânt-templu) în care s-au descoperit rămășițele atribuite lui Seuthes III, o coroană de aur din frunze de stejar (comparabilă cu coroana de la Verghina), capul din bronz al lui Seuthes III, multe alte obiecte ce îl însoțeau ca pe un războinic. Mormântul evidențiază ritualuri tracice orfice și implicarea Zeului Dionysos.
Dacă la Verghina s-a evidențiat incinerația, la Amphipolis se remarcă înhumarea. Concepția , srtuctura arhitectonică subterană a mormintelor tumulare, în ambele situații este una complexă. La Mormântul cu papirus din anticul Callatis avem de a face cu un mormânt modest de înhumare, un mormânt în cistă, o cutie de piatră pentru un defunct îngropat. Regimul aristocratic sau ologarhic de aici s-a contaminat cu elemente caracteristice imperialismului balcanic, dar a folosit dimensiunile pe care și le putea permite, creând astfel amprenta locală. La fel ca și în mormântul de la Verghina, și la Mangalia, în mormântul cu papirus s-au descoperit în mantaua tumulară și alte morminte secundare.
Dacă ne raportăm la cele trei repere funerare de mare anvergură ale epocii maceco-elenistrice și punem alături informațiile despre Mormântul cu Papirus de la Mangalia, ar trebui să ne întrebăm dacă lumea callatiană în secolul al IV-lea este o lume marca marea colonizare greacă, marca cetate greacă, dacă acest mormânt impunător are atât de multe elemente ce îl apropie de lumea macedo-traco-getică?
Surse:
1. Herodot , Istorii, IV, 80,
2. Tucidide, Războiul Peloponesiac, II, 96-97,
3. ***, Istoria României, vol. I, Editura Academieim R.P.R., 1960, p.172-215.
4. http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/xxi/03.htm
5. .http://www.descopera.ro/dnews/13153777-un-mormant-antic-misterios-cel-mai-mare-descoperit-vreodata-in-grecia-ofera-descoperiri-fara-precedent-galerie-foto
6. https://en.wikipedia.org/wiki/Thyrsus
7. http://hartacomorii.blogspot.ro/2014/08/un-urias-mormant-fost-descoperit-in.html
8. http://istoria.md/articol/113/Oraşele_polise_greceşti_din_nord_vestul_Pontului_Euxin_în_secolele_VII_I_î_e_n___Arheologia_oraşelor_antice_din_Nord_Vestul_Mării_Negre
9. https://istoriesinumismatica.wordpress.com/2015/03/04/monedele-isi-dezvaluie-povestea-istoria-monedei-in-dacia-preromana-nicolae-sabin-dordea/
10. https://en.wikipedia.org/wiki/Kasta_Tomb
11. http://mangalia.ro/index.php/2012/10/04/mormantul-cu-papirus/
12.https://milikas.wordpress.com/2013/03/20/calator-in-macedonia-centrala-grecia-mormintele-regale-din-vergina/
13. http://www.thehistoryblog.com/archives/31853
Mormântul cu papirus implică mai multe aspecte: movila sau tumulul cu delimitare la baza printr-un ring de piatră; structura mormântului propriu-zis în casetă din piatră de calcar, închisă cu un capac format din trei lespezi de piatră, casetă fasonată în interior și nefasonată la exterior; obiectele ceramice depuse - un kantharos, două farfurioare mici, o pateră; un papirus în mâna defunctului, acoperit cu scriere în caractere grecești; prezența a două coroane metalice, una pe mormânt, în interiorul tumulului, alături de coji de ouă, a doua, în caseta de piatră, pe capul defunctului. Toate acestea ne fac să adăugăm că se poate bănui, se poate imagina, într-o anumită măsură, ritualul de înmormântare - aspect al tradițiilor, al culturii nescrise, manifestată în comunitate, la acel moment antic, al epocii elenistice (undeva după 323î.Hr și până către 29-28î.Hr.). Cojile de ouă mențin mormântul în sfera ritualurilor funerare conectate la cultul lui Dionysos. Epoca elenistică este parte a ceea ce arheologii, istoricii numesc perioada La Tene, a doua vârstă a fierului, care pentru lumea dunăreană, lumea geto-dacică cuprinde cu aproximație intervalul cronologic 450/400î.Hr-106d.Hr.
Să nu uităm că, pe atunci când în Grecia antică, polisurile grecești erau marcate pe de o parte de democrația ateniană, cultura clasică greacă, pe de altă parte de războaiele greco-persane și apoi de războiul peloponesiac, din zona Munților Balcani, Regatul odrisilor se extinde până la Gurile Dunării. Ne-o spun Herodot (Istorii, IV, 80) și Tucidide (Războiul Peloponesiac, II, 96-97). Să nu uităm că Tucidide si familia sa, pe fundalul decăderii lumii grecești, ca urmare a luptelor dintre polisuri, a ajuns în spatiul de exploatări miniere din zona balcanică. Macedonia, pe versantul sudic al acestor munți, a avut în cele din urmă o forță mai mare, captând lumea polisurilor grecești sub aripa sa.
Să nu uităm că epoca elenistică urmează momentului deosebit în care lumea greacă se întegrase politico-militar, diplomatic, autorității Macedoniei lui Filip al II-lea, după bătălia de la Cheroneea (338î.Hr.) Regele Macedoniei, prin Liga de la Corint dă aparent impresia egalității, democrației între greci și macedoneni (lasă să funcționeze aparent un federalism greco-macedonean). Să nu uităm că Filip al II-lea al Macedoniei și-a întins autoritatea politico-militară până la Dunăre, peste lumea triburilor, uniunilor de triburi montane și de câmpie, traco-getice. Să nu uităm că Alexandru cel Mare, pe la 335, înainte de a se lansa în cucerirea Imperiului Persan, s-aimplicat într-o acțiune militară de amploare la Dunăre, în lumea geților... Urmărea liniștirea convulsiilor ostile autorității macedonene. Să nu uităm de regele Seuthes al III-lea, al odrisilor, ce și-a dezvoltat reședința la Seuthopolisși s-a impus în mod deosebit în Peninsula Balcanică. Să nu uităm de Dromichetes/Dromichaites sau Dromichto(în tăblițele de la Sinaia) ce se confruntă cu diadohul, regele elenistic al Traciei de după moartea lui Alexandru Macedon, de după desființarea Imperiului efemer dar important al macedonenilor, vestitul Lisymachos. Să nu uităm, că în această epocă elenistică, Roma preia treptat spațiul micro-asiatic și balcanic: provincia Macedonia (148î.Hr.), provincia Achaia în zona Greciei (146î.Hr.), provincia Asia (129î.Hr.) ca mai apoi, Pontul lui Mithridates al VI-lea Eupator, să fie supus la 64î.Hr., Tracia (46d.Hr), Moesia (86d.Hr.). Spațiul litoralului vest-pontic, în acest interval de timp a evoluat de la procesul direct al colonizării grecești, așezarea coloniștilor la dezvoltarea unor așezări prospere, așezări autonome cu rol portuar-urban care rapid au dezvoltat fortificații, sisteme complexe de apărare. În acest context, forța polisurilor grecești este contrabalansată de forța economică spațiului balcano-dunăreano-pontic. Resursele acestui spațiu sunt motorul evenimentelor, motorul evoluției în acest spațiu. Aurul, argintul, cuprul, fierul, sunt suportul și în același timp expresia puterii. Dacă fierul mai putea fi redus din calcarele bogate în oxizi de fier din împrejurimi, folosindu-se cuptoare mici, dacă arama mai putea fi obținută din împrejurimile Babadagului de astăzi, cu aurul și argintul era ceva mai complicat.
În acest context, la Callatis se succed momente de autonomie sporită, în raport cu autorități locale din stepa imediată, dintre Pontul Euxin și Dunăre, momente ce au adus cetatea în fruntea unor acțiuni politico-militare, diplomatice deosebite, demonstrând potențialul excepțional, rolul marcant jucat în vestul Pontului Euxin, în spațiul balcano-micro-asiatic.
Callatis - ca așezare întemeiată prin colonizare de către urmași ai dorienilor, locuitori emigranți din Megara și din coloniile acesteia, printre care și Heraclea Pontică, în mod deosebit - a căpătat o valoare aparte prin dezvoltarea sa, în această epocă elenistică, în mod deosebit din secolul al IV-lea (secolul creșterii și descreșterii puterii macedonene, secolul afirmării forțelor balcanice odriso-traco-getice) și până î.Hr. Perioada de dezvoltare locală - ca Cervatis sau Acerbatis - perioada de întemeiere ca și colonie grecească, continuă să fie în umbră, obscure. Rolul deosebit al așezării aparține în mod important acestei epoci elenistice, în toată amploarea și splendoarea sa, când se produce o evoluție ce împletește elementele greco-traco-getice, mai mult sau mai puțin vizibil în elenismul ce devine caracteristic.
Undeva la începutul perioadei elenistice, între 330-283î.Hr., aici la Callatis s-a deschis un atelier de bătut monede (din argint și din bronz). Dacă s-a deschis atelier de prelucrare a argintului, bronzului, înseamnă că aici, comunitatea își putea permite un astfel de atelier, un astfel de meșter(sau meșteri), care câștiga bine în raport cu comunitatea cetății, cu comenzile private. Este foarte probabil ca meșterul sau meșterii să fi realizat și alte obiecte, nu numai monede. Priceperea, probabil că îi recomanda să realizeze obiecte de bronz, aur, argint, atunci când li se cerea, fie de către interesul comunității, fie de către interesul privat. De unde provenea aurul, argintul, cuprul? Foarte probabil că putea proveni din apropiere, din zona de exploatare din preajma Babadagului - de la Altân Tepe (numele de origine turcă consemnează Dealul Aurului). La fel de bine puteau fi aduse din zona balcanică, unde triburile tracice erau implicate în exploatarea metalelor, iar regii macedoneni, traci, odrisi au devenit celebrii prin utilizarea obiectelor de aur, argint. Secolul al IV-lea î.Hr., secol de afirmare a puterii imperiale și monarhice de origine balcanică, este conectat la puterea pe care o confereau tezaurizarea și utilizarea simbolică, artistică a aurului, argintului. La fel de bine aurul în Callatis putea proveni din spațiul de dincolo de Dunăre, din lumea geto-dacică, unde apele curgătoare și piatra muntelui ofereau omului pe baza unor tehnici diferite, caracteristice acelor vremi, metalele atât de râvnite de cei ce doreau sau aveau puterea, gloria, recunoștința. Este foatre probabil ca în acest atelier - conectat la cultul lui Dionysos - să se fi realizat și coroanele din Mormântul cu papirus, sau din mormântul femeii descoperit în spațiul de construire a stațiunii Olimp. (La fel de bine ele puteau fi importate, dar lucrurile erau mai complicate).
Monedele bătute la Kallatis/Kallatianon sunt marcate de anumite caracteristici ale panteonului spiritualității comunității callatiene, de influențele exercitate de monedele epocii macedonene a lui Filip al II-lea și a lui Alexandru cel Mare. Drahma și hemidrahma callatiană de argint au efigii ale lui Herakles, strămoșul mitic cu blana leului pe cap - pe o față - și spicul de grâu alături de armele eroului, ghioaga sau măciuca cu mai multe cuie, arcul, tolba cu săgețile înveninate, numele cetății sub diferite variante(Kalla, Kallati, Kallatia) - pe cealaltă parte. Această efigie a lui Herakles se pare că se emite la Kallatis în strânsă legătură cu perioada lui Alexandru cel Mare și a lui Lisymachos, cel care, conducând Thracia elenistică, a și atacat cetatea, pe la 313î.Hr. De asemenea, foarte frecvent este prezentă efigia lui Dionyssos, dar mai ales pe monede de bronz. Aceste monede redau pe avers chipul lui Dionysos cu iederă, în profil spre dreapta, iar pe avers, un animal de pradă, un câine sau lup, sau o felină mare sărind spre dreapta, cu tyrsos în spate și un spic de grâu sub picioarele din spate.Deasupra și sub animalul în mișcare se află câte o literă - două litere diferite. Un alt model de monedă prezintă pe avers un tyrs, o cunună de iederă iar în interiorul ei sigla monetăriei, iar deasupra coroanei de iederă, numele cetății.
S-ar putea puncta astfel, un curent oficial central, legat de influența directă a puterii imperiale macedonene (și nu de originea doriană, heracliotă a locuitorilor colonizați ai Callatis-ului) - moneda de argint, efigia lui Herakles, care se încadrează curentului ideologic expansionist, războinic, cuceritor impus de caracteristicile puterii macedonene. Piața monetară făcea ca acest tip de monede să fie căutate, să circule intens. Monedele macedonene emise în timpul lui Alexandru Macedon utilizează efigia lui Alexandru Macedon ca fiind Herakles cu blana de carnasier pe cap (leu sau lup) pe avers. (Monedele emise de Filip al II-lea utilizau efigia lui Fillip al II-lea orientat spre dreapta cu coroana din frunze pe cap, coroana regală, pentru lumea macedoneană. La Callatis nu se emit monede care să aibă efigii ale unor zeități cu coroana pe cap. Dar acestă efigie ne obligă să acordăm atenție coroanei din frunze., ea fiind prezentă în Mormântul cu papirus.)
Un al doilea flux monetar local, secundar, din bronz, pune în circulație efigii cu zeitățile dominante locale - Dionysos apărând ca dominant în cetate, dar paralel cu Demetra, Herakles și Apollo, pentru prima jumătate a secolului al III-lea.î.Hr., după luptele cu Lisymachos, după conflictele dintre Lisymachos și Dromichetes, în spațiul balcano-dunărean. De asemenea, la mijlocul secolului al III-lea sunt prezente și monede cu efigia lui Artemis, cu efigia zeiței Athena.
Pe monedele cu efigia lui Apollo, apare coroana pe capul zeului, o coroană de frunze ce poate fi socotită de laur. Coroana de frunze apare și pe revers, adeseori.
Acolo unde apare ideea ce coroană, coroană din frunze, ea este cel mai adesea asociată cu frunzele de iederă - în mod deosebit la Dionysos. Iedera este și astăzi foarte prezentă în spațiul mangalian, în spațiul pădurii de stepă. Este planta care, în această zonă este veșnic verde. Dincolo de simbolistica nemuririi care o are atașată, iedera este și o plantă cu efecte curative, mai ales în zona respiratorie. Este adevărat că iedera implică și efecte toxice, puternice, atinci când nu este utilizată corect, sau atunci când e folosită în acest sens intenționat. Preoții lui Dionysos, cu siguranță cunoșteau aceste aspecte.
Pentru Demetra, coroana vegetală este realizată din spice de grâu. Ele reprezintă bogăția locurilor acestora de stepă sud-est dobrogeană, o anumită grupare socio-economică și politico-militară componentă a cetății.
Coroana vegetală asociată zeităților - Dionysos, Demetra, Apollo - simbolizează viața veșnică, nemurirea, bogăția, prețuirea, respectul.
Deși mai numeroase - monedele cu efigia zeiței Athena - sunt mai târzii, spre sfârșitul perioadei elenistice, perioadă în care atelierul monetar de la Mangalia emite minede (până către 71î.Hr.).
Finalul de secol IVî.Hr. - începutul sec. IIIî.Hr. este perioada în care ni se sugerează că așezarea callatiană a devenit un important centru de producție ceramică. Aici s-au realizat numeroase amfore și statuete de tip Tanagra, importante spiritual-religios. Amforele erau ambalajul caracteristic și foarte răspândit al acelor vremuri. La vest de cetatea Callatis, pe drumul antic ce ducea către interior - într-o zonă prin care se dezvoltase și un val de pământ de apărare (Strada Portului urmează traseul acestui val de apărare antic), se afla o importantă exploatare de pământ galben. Inscripțiile, izvoarele scrise de epocă menționează un templu al lui Dionysos, în afara cetății, și probabil strâns legat de necropola caracteristică epocii elenistice, aflată în afara cetății Callatis, la nord față de zidul nordic al cetății portuare (foarte brobabil că este vorba de urmele templului din spatele Muzeului de Arheologie Callatis), un teatru în care se derulau activități legate de sărbători, de viața comunității. Se prelucra și se folosea piatra de calcar, atât de abundentă și de prezentă la suprafață Calcar alb, calcar cu mult oxid de fier este mult în preajm Mangaliei.. care a funcționat până către 71î.Hr.
Cine erau cei implicați în luarea deciziilor, în negocieri pentru Callatis? Totalitatea cetățenilor cu drepturi depline, poporul (demos-δήμος) erau prezenți în Adunarea poporului. Sfatul (bule-βουλή), ca expresie a întregului corp cetățenesc era chemat să pregătească întrunirea Adunării poporului, activitatea acesteia și în același timp să sugereze ceea ce este mai bine pentru comunitate, să aplice hotărârile Adunării. Sfatul tinde și ajunge să cuprindă aristocrații care patronează comunitatea Cetății. Sfatul are un președinte, un conducător. Acesta era și șeful Adunării Poporului care era chemată să ia hotărâri, pe durata mandatului său. Această formă de conducere este similară la Histria, Tomis, Cllatis. Numele unui astfel de șef al Sfatului și în același timp al Adunării poporului, la Histria este prezent în preambulul decretelor emise, afișate în templu sau în spațiul public și ajunse până la noi. Un astfel de șef al Sfatului, șef al Adunării poporului la Histria, era preot al lui Apollo Tămăduitorul, acolo , la Histria. Foarte probabil că la Callatis, un astfel de Șef al Sfatului, Șef al Adunării Poporului era preot al lui Dionysos, în condițiile în care aici este menționat templul lui Dionysos, monedele emise la Callatis, în cea mai mare parte a lor au efigii legate de Dionysos.
Au fost momente în care negocierile sau confruntările directe au impus autoritatea unor puteri externe, pe o mai mare sau mai mică durată. Cei implicați în negociere în interesul Callatis-ului (Callatidei), probabil că au fost apreciați în mod deosebit, atunci când beneficiile aduse pentru o perioadă mai mare de timp, au fost importante. Probabil că apreciați au fost și cei ce au creat conjuncturi pozitive pentru așezare, cei care au salvat așezarea din situații dificile, cei cu statut de eroi.
Diadohul și apoi regele Traciei elenistice (din 306.Hr.și până în 281î.Hr) a creat mari probleme în spațiul balcano-dunăreano-pontic. În 313î.Hr. cetățile vest-pontice, între care și Callatis se revoltă. Se constată un front comun al tuturor cetăților vest-pontice și foarte probabil nu izolat, ci în strânsă legătură cu acțiuni ale puterilor locale teritoriale traco-getice. Odessos, Callatis, Apolonia, Mesembria se răscoală și se implică în alianțe cu traco-geții. Callatis se așează în fruntea acestor acțiuni (dovedind potențialul economic, forța spirituală, dorința de autonomie, independență a Sfatului, a Adunării poporului). Rezistența Callatienilor este mare. Cetatea se opune lui Lisimach și după ce acesta înfrânge celelalte cetăți, după ce sciții (sau sciții împreună cu geții) sunt alungați dincolo de Dunăre. Lucrurile nu se liniștesc. Sub speranța creată de Ptolemeu, Callatis și celelalte cetăți vest-pontice acționează din nou împotriva lui Lisimachos în 310-309î.Hr. Callatis acționează ca lider al revoltei și este ținta principală a unui asediu de mai mulți ani, prelungit până după 306î.Hr și sfârșit prin depunerea armelor în fața regelui Traciei. Foarte probabil că liderul Callatis-ului din această perioadă a jucat un rol deosebit și a beneficiat de aprecieri deosebite din partea comunității callatiene.
În acest context se fixează raporturile dintre Callatis și spațiul agro-pastoral înconjurător. În acest context apare în zonă o nouă forță politică: regatul efemer al celților cu reședința la Tylis, care implică acorduri cu cetăți vest-pontice. Callatis se află la periferia zonei controlate de regele celt din Tylis și astfel beneficiază de o largă libertate, care-i permite o poziție de vârf între cetățile vest-pontice, în continuare.
În acest context, se știe că pe la mijlocul secolului al III-lea, pe la 260î.Hr., cetatea Callatis s-a aliat cu Histria (vezi afinitățile apollonice de pe emisiunile monetare emise local) și au purtat război contra Byzantionului, pentru stăpânirea Tomisului. Lupta era pentru supremația comercială în acest spațiu vest-pontic. Callatis urmărea să își subordoneze complet Tomisul.
Spațiul balcano-dunăreano-pontic - conectat mai mult sau mai puțin intens la autoritățile ce impuneau reguli, norme politico-militare cu reflecții în planul puterii - ideologic, militar, diplomatic, religios, cultural, artistic - este marcat de aceste conexiuni. Cine sunt cei ce asigură aceste conexiuni? Mai marii Callatisului: Cei ce aveau sarcini diplomatice, cei ce îndeplineau sarcini de conducere - membrii ai aristocrației din așezare, reprezentată în Sfat - angrenați în activități religioase, negustorești, militare, de conducere, activități importante pentru așezare ca intreg - în mod exclusivist bărbați, conform epocii. Cine era cel ce aduna laurii prețuirii publice, în mod deosebit, atunci când se creau avantaje cetății? Șeful Sfatului, Șeful Adunării poporului, preotul cultului religios dominant în cetate.
Femeile erau implicate doar religios, ca și preotese-oracol, în mod deosebit, dacă așezarea avea un templu care să implice asemenea activitate. Probabil că aceasta este situația sicriului de femeie descoperit la construirea stațiunii Olimp, expusă în Muzeul de Arheologie Națională din Constanța. Femeile întrețineau și perpetuau spiritul religios în familie, bărbații impuneau normele, tradițiile în spațiul public. Femeile erau implicate în preziceri oracolare, prețuite sub semnul Zeului Apollo. Foarte probabil că, pe malurile lacului Tatlageac,- în preajma acestui lac, undeva între ape, probabil folosind și apele mezotermale, apele sulfuroase din zonă - ar trebui să se regăsească un templu local, dedicat lui Apollo - dată fiind și emisia monetară cu efigia lui Apollo, la Callatis.
Practic, material, palpabil, la Callatis, emisiunile monetare sugerează că ideea coroanei joacă un rol important ideologic, simbolistic, în strânsă relație cu perioada de sfârșit a secolului al IV-lea și prima jumătate a secolului al III-lea î.Hr., perioadă în care cetatea își apără autonomia față de Lisimach, poziția dominantă în lumea cetăților vest-pontice. Coroana de iederă, plantă veșnic verde - simbol al nemuriri și al preețuirii locale este în strânsă relație cu zeul Dionysos, al cărui templu este menționat în afara cetății.
Despre cele două coroane din Mormântul cu papirus ni se spune că pe capacul mormântului - la îndepărtarea movilei - alături de coji de ouă s-a găsit o coroană din frunze de bronz, dar și bobițe de ceramică prinse de un cadru de os, toate aurite. Nu ni se spune ce fel de plantă reprezentau aceste elemente decorative: măslin, laur (dafin), stejar, iederă. Dată fiind zona (unde iedera crește din abundență strâns legat de pădurea de stepă), dată fiind asocierea iederei cu zeul Dionysos pe emisiunile monetare callatiene, se poate merge mai departe cu presupunerea că această coroană reprezenta frunze de iederă, flori și fructe de iederă.
Coroana este realizată dominant din bronz. Atelierul monetar de la Callatis realizează monede dominant din bronz. Se poate presupune că este o realizare locală (atâta timp cât nu se pot utiliza rapoartele de săpătură arheologică sau obiectul propriu-zis pentru studiu). De asemenea ni se spune că pe capul defunctului s-a descoperit o altă coroană, similară cu cea de pe capac. Presupunem că îmbina bronzul ca element de bază, osul, ceramica pentru bobițe poleite cu aur.
Dat fiind materialul din care este realizată coroana de pe capac - bronz, ceramică, os, aur - se poate discuta despre potențialul material și conceptul pe care acesta îl exprimă. Dacă conceptul este similar cu cel exprimat de coroana din frunze de stejar depusă în Mormântul de la Verghina și atribuit lui Filip al II-lea, sau în mormântul lui Seuthes al III-lea, regele regatului odrisilor, la Seuthopolis, materialele folosite aici sunt inferioare. Regii macedoneni, regii odrizi beneficiau de aurul munților și apelor repezi de munte.
Conducătorii cetății Callatis exprimau un concept comun epocii elenistice comun spațiului macedo-traco-geto-grec și microasiati prin ceea ce își puteau permite, transpus de bronz, ceramică, os, poleiala de aur.
Ringul de piatră delimitează dimensiunea plană, la suprafața solului, a movilei Mormântului cu papirus de la Mangalia. Conceptul este caracteristic epocii. Movila cea Mare (Megali Toumba) de la Verghina (cercetată după 1977), atribuită conducătorilor macedoneni, cuprinde mai multe morminte regale subterane, in situ și un templu. Unul din aceste morminte, neatins de profanatori, este atribuit lui Filip al II-lea (sau lui Filip al III-lea, Arrhidaios, fratele vitreg al lui Alexandru Macedon). Movila este mărginită de un cerc de piatră. Movila este realizată din pământ galben. Are 110m. in diametru și o înălțime de 13m.
Un alt mormânt tumular de dimensiuni mari(cercetat după 2014), datat 325-300î.Hr., descoperit la Amphipolis, socotit de factură regală macedoneană posterioară lui Alexandru Macedon, este mărginit de un amplu cerc de piatră fasonată(pus în evidență în 1964).
Mormântul regelui Seuthes al III-lea (331-300î.Hr.), al Regatului tracilor odrizi este localizat nu departe de Kazanlâk, în Valea regilor traci, în movila Goliamata Kosmatka. Mormântul cuprinde o movilă de pământ galben ce ocrotește un complex arhitectural subteran(un mormânt-templu) în care s-au descoperit rămășițele atribuite lui Seuthes III, o coroană de aur din frunze de stejar (comparabilă cu coroana de la Verghina), capul din bronz al lui Seuthes III, multe alte obiecte ce îl însoțeau ca pe un războinic. Mormântul evidențiază ritualuri tracice orfice și implicarea Zeului Dionysos.
Dacă la Verghina s-a evidențiat incinerația, la Amphipolis se remarcă înhumarea. Concepția , srtuctura arhitectonică subterană a mormintelor tumulare, în ambele situații este una complexă. La Mormântul cu papirus din anticul Callatis avem de a face cu un mormânt modest de înhumare, un mormânt în cistă, o cutie de piatră pentru un defunct îngropat. Regimul aristocratic sau ologarhic de aici s-a contaminat cu elemente caracteristice imperialismului balcanic, dar a folosit dimensiunile pe care și le putea permite, creând astfel amprenta locală. La fel ca și în mormântul de la Verghina, și la Mangalia, în mormântul cu papirus s-au descoperit în mantaua tumulară și alte morminte secundare.
Dacă ne raportăm la cele trei repere funerare de mare anvergură ale epocii maceco-elenistrice și punem alături informațiile despre Mormântul cu Papirus de la Mangalia, ar trebui să ne întrebăm dacă lumea callatiană în secolul al IV-lea este o lume marca marea colonizare greacă, marca cetate greacă, dacă acest mormânt impunător are atât de multe elemente ce îl apropie de lumea macedo-traco-getică?
Surse:
1. Herodot , Istorii, IV, 80,
2. Tucidide, Războiul Peloponesiac, II, 96-97,
3. ***, Istoria României, vol. I, Editura Academieim R.P.R., 1960, p.172-215.
4. http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/xxi/03.htm
5. .http://www.descopera.ro/dnews/13153777-un-mormant-antic-misterios-cel-mai-mare-descoperit-vreodata-in-grecia-ofera-descoperiri-fara-precedent-galerie-foto
6. https://en.wikipedia.org/wiki/Thyrsus
7. http://hartacomorii.blogspot.ro/2014/08/un-urias-mormant-fost-descoperit-in.html
8. http://istoria.md/articol/113/Oraşele_polise_greceşti_din_nord_vestul_Pontului_Euxin_în_secolele_VII_I_î_e_n___Arheologia_oraşelor_antice_din_Nord_Vestul_Mării_Negre
9. https://istoriesinumismatica.wordpress.com/2015/03/04/monedele-isi-dezvaluie-povestea-istoria-monedei-in-dacia-preromana-nicolae-sabin-dordea/
10. https://en.wikipedia.org/wiki/Kasta_Tomb
11. http://mangalia.ro/index.php/2012/10/04/mormantul-cu-papirus/
12.https://milikas.wordpress.com/2013/03/20/calator-in-macedonia-centrala-grecia-mormintele-regale-din-vergina/
13. http://www.thehistoryblog.com/archives/31853
