Mormântul cu papirus de la Mangalia - partea II

prof. Pădureanu Elena Sanda

   Și pentru că, mediatizarea postcomunistă a mormântului cu papirus de la Mangalia a insistat asupra papirusului, asupra readucerii sale din Rusia înapoi la Mangalia - fapt petrecut în 2011, datorită domnilor Ion Pâslaru și Marcel Sorin Colesniuc, pe atunci director al Muzeului de Arheologie Callatis, Mangalia -, se poate pune și întrebarea: ce s-a întâmplat cu obiectele ce au fost descoperite în mormânt? Unde se află ele? Dacă papirusul a fost pierdut la ruși, în 1959, celelalte obiecte unde au fost depuse, pierdute? Celelalte obiecte însemnând un kantharos, două farfurioare mici, o pateră       
 - fuseseră depuse în mormânt -, o coroniță din frunze de bronz, cu bobițe de ceramică, prinse pe un cadru de os, toate aurite - fuseseră prezente pe cele trei lespezi ale cutiei de piatră de mărmânt, împreună cu coji de ouă - coronița de pe capul celui înmormântat, foarte asemănătoare cu cea de pe dalele de piatră.

    Mediatizarea post-comunistă doar le menționează - probabil din nevoia de a încadra mormântul într-un cadru istoric.complex. Aceste obiecte făceau parte din ritualul de înmormântare. Materialul postcomunist nu a insistat nici un pic în această direcție de interes.

    Dacă, acum, la 59 de ani de la descoperirea mormântului cu papirus - după ce s-au realizat și alte descoperiri în spațiul balcanic, ce au pus în evidență în lumea macedo-traco-geto-greacă interesul deosebit pentru coronițe din frunze de strejar, dafin, măslin în mod aparte în ceremoniile funerare ale personalităților cu rol special în comunitate - poate că ar fi bine să știm ce s-a întâmplat cu cele două coronițe din mormântul cu papirus. Poate că, măcar o copie a lor ar sta bine în Muzeul de Arheologie Callatis, Mangalia, acolo unde muzeul reconstituie spațiul mormântului cu papirus.

   Conform celor prezente în mass-media acum, cel ce a decis soarta papirusului, faptul ca acesta să ia calea spațiului sovietic pentru conservare și cercetare, a fost Radu Vulpe, în calitatea sa  de Consilier științific și șef de secție al Institutului de Arheologie din București (din 1953 avea această funcție). Din 1952 devenise membru în Consiliul permanent al Uniunii Internaționale a de științe pre și protoistorice (a fost membru între 1952-1964). Din punct de vedere științific era în poziții cheie, pentru ca și cei din domeniul politic al vremii, reprezentanții P.M.R. să țină cont, să îi accepte deciziile dacă au fost într-adevăr deciziile lui, și nu ale securității). Și de altfel, orice impunere din partea sovietică nu putea fi refuzată, dată fiind poziția de subordonare politică, ideologică și militară a statului român, în acel moment (cu toată retragerea trupelor sovietice, petrecută în 1958).

    Radu Vulpe, ca reprezentant al părții române, a predat pe 5 iunie 1959, papirusul lui Mihail A. Alexandrovski, ca reprezentant al părții sovietice. Între 18 mai și 30 mai papirusul a fost ținut în mormântul abia accesat. A fost dus la București și de acolo a plecat în U.R.S.S.

   Ce s-a întâmplat cu celelalte artefacte? Ce s-a întâmplat cu coronițele fie ele de bronz, fie ele aurite?

    Publicația istorică Materiale și Cercetări Arheologice, a Institutului de Arheologie al Academiei de Științe Sociale și Politice, apărută începând cu 1953, (poate fi studiată cu ușurință pe site-ul www.cimec.ro) nu face nici o referire la descoperirea mormântului cu papirus sau eventual la artefactele conținute 

de acesta. Nici Dacia - Revue d'archéologie et d'histoire ancienne nu fapce prin nici un articol referire la acest mormânt cu papirus.

     Aparută ceva mai târziu la Constanța, nici în Pontica nu se fac referiri. 

     Cine au fost arheologii de la București, de la Constanța, ce au fost implicați în cercetarea acestui mormânt care, din 

18 mai 1959 și până la 30 mai 1959 a păstrat pe loc papirusul, pentru ca apoi să fie dus la București unde, dl.

Radu Vulpe a fost nevoit să predea sovieticilor papirusul pe 5 iunie 1959? Împlicațiile politice, raportul de subordonare 
a României față de sovietici a dus la alterarea in situ a papirusului și probabil și la preluarea celorlalte obiecte. Cât timp
a fost in situ se pare că nu s-au  făcut fotografii nici papirusului și nici obiectelor. Există oare desene realizate profesional, 
așa cum se făceau  într-un raport de săpătură, atunci când aparatul fotografic nu era cheia transmiterii mai departe a infor-
mațiilor?

     Sunt celelalte obiecte în depozitele de la Constanța? Probabil că în perioada postcomunistă,  coronițele ar fi fost 

expuse în muzeu  (probabil). Se află în depozitele Institutului de Arheologie Vasile Pârvan? Sau în depozitele Muzeu-

lui Național de Istorie? Au luat și ele calea exilului sovietic? 
     Interesant este că, deși în spațiul public nu au fost informații profesionale și nici jurnalistice despre mormântul cu 
papirus, ca o revanșă, ca o reacție de respect fată de ceea ce public nu s-a scris, ideea mormântului cu papirus a fost 
încorporată în structura muzeului din Mangalia.  Muzeul de Arheologie Callatis din Mangalia prezintă din epoca lui 
Ceaușeșcu o sală conică ce reproduce la dimensiunile inițiale tumulul, mormântul cu papirus.În centrul sălii, în podea, 
se află caseeta de din piatră de calcar fasonată în interior, spațiu în care a fost depus personajul antic implicat în raportu
rile româno-sovietice din epoca de stalinizare a Republicii Populare Române.

     Probabil că în muzeul de la Constanța, sau în ceea ce astăzi se numește Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, s-or 
afla fișele, rapoartele de săpătură.
     Mormântului cu papirus din Muzeul de Arheologie Callatis din Mangalia i-ar fi stat rău să prezinte alături de groapa 
goală din sala circulară  și un kantharos, două farfurioare mici, o pateră  -  obiectele ce au însoțit personajul cu o poziție deosebită în cetate, cu merite deosebite pentru cetate, binefăcă-
torul cetății ce a beneficiat de mormântul tumular cu papirus?

     La Mangalia, în 1954 a fost descoperit un bloc masiv de piatră de marmură, spart în toate părțile, cu inscripția reali-

zată cu caractere  grecești. A fost descoperită fragmentată. A fost depozitată la  Muzeul de Istorie Națională și Arheo-
logie Constanța. Această inscripție cu litere adânc gravate, dar cu variații ca dimensiuni, a fost datată ca aparținând 
secolului III î.Hr. Printr-o întregire cvasicertă a textului, se poate constata că textul face referire la încununarea titula-
rului cu o cunună de aur, foarte probabil cu prilejul unei sărbători, care pare a fi - datorită fragmentelor de text păstra-
te - Dionysiile.  La Callatis se sărbătoreau în perioada elenistică Διονισια τα ξένίϰα (Lupii sau Hienele Dionysiene?) în luna ΛυϰέίοS (lupilor sau hienelor?), dar se pare că decretul nu se leagă de această sărbătoare, ci mai degrabă de Marile Dionysii. Această sărbătoare avea loc în luna Agrianios sau Dionysios (?). Se poate spune că în spațiul greco-macedo-traco- geto-balcanic beneficiau de coronițe competițiile dedicate la Olimpia, lui Zeus, la Delphi - lui Apollo. La Callatis, conform decretului - se dăruiau coronițe de aur cu prilejul sărbătorii celei mari dedicată lui Dionysos (Dionysos era celebrat și în celelalte așezări urbane fortificate din vestul Pontului Euxin). Foarte probabil că personajul care a primit coronița de aur și căruia i s-a realizat un decret în piatră promovat în spațiul public, juca un rol deosebit.

   La Histria, la sfârșitul perioadei elenistice - atunci când încep confruntările între Mithridates VI Eupator al Pontului și Roma -, la Histria s-a pus o stelă pe care arheologii au găsit-o fragmentată, în diferitele căutări ale lor. La întregirea decretului expus public în Histria antică, s-a putut descifra în finalul textului care vorbea despre un strateg al lui Mithridates VI trimis la Histria: "Poporul să găsească cu cale. Diogenes, fiul lui Diogenes din Am[astris], strateg al cetții să primească pe aceste temeiuri elogiul; să fie încununat la toate concursurile cu o cunună de aur pentru râvna și bunele sentimente arătate poporului; să i se ridice o statuirede bronz..."
   În epoca elenistică, Dionysiile erau una din principalele ocazii solemne în care, cetățile din Pontul stâng emiteau decrete de recunoștință, decrete onorifice emise de Sfatul și Adunarea Poporului, decrete ce trebuiau să amintească public recunoștința pentru beneficiile aduse comunității. Această sărbătoare oferea prilejul de a onora meritele binefăcătorilor - prin decrete, coroane de aur (sau, probabil, uneori aurite).
    Sărbătoarea de întâmpinare a lui Dionysos avea caracter public, în și în preajma teatrului callatian (despre care sunt informații, dar nu se știe unde anume era). Într-o anume zi a ceremoniilor se proceda la încoronarea binefăcătorilor cetății în lăcașul teatrului callatian. 
  În afara procesiunilor, meselor ofrandelor publice desfășurate cu prilejul sărbătorilor dionysiace, existau și misterele dionysiace, practicate în sânul thiasos-ului (grup aristocratic de preoți preotese, nobili, regi, funcționari, militari de rang înalt, cel mai adesea). Inițierea în misterele lui Dionysos presupunea un banchet cu caracter orgiastic și mistic.
   La Callatis au existat asociații dionysiace, un thiasos foarte activ. Sărbătorile dionysiace au avut un caracter public foarte accentuat. Binefăcătorii cetății deveneau Κτίσταί  τας  πολίος .  Două decrete  emise de thiasos-ul callatian menționează sărbătorile trieterice, desfășurate în luna Dionysos, cu ocazia cărora se proclamau, între altele coroanele acordate unor binefăcători ai cetății. Thiasos-ul juca un rol deosebit în organizarea sărbătorilor dionisyace publice și sub forma misteriilor, dar nu numai. Dacă ceremoniile publice - la care aprticipa orice persoană din cetate ce se închina lui Dionysos - se petreceau în teatru, misteriile se desfășurau în sanctuare sau în afara cetății, implicând doar thiasos-ul. Sanctuarul public al lui Dyonisos se afla la Callatis în afara orașului. La Callatis se menționează un templu realizat prin subscripție publică spre sfârșitul sec. III î.Hr. La sanctuar erau depuse și decretele emise de thiasos-ul callatian. Există sugestia ca acest templu să imite o grotă dionysiacă, pregătită să adăpostească ceremoniile însoțite de misteriile dionysiace.
  Sărbătorile Dionysiace erau bianuale. Cu prilejul acestora, erau nelipsite dansul sacru și competițiile muzicale. Dansul sacru era o componentă importantă. Erau executate în ritmul instrumentelor de percuție. Dansul era practicat de oamenii cei mai de neam și fruntașii din oraș. Ei nu numai că nu se rușinează, dar se mândresc cu acest dans, mai mult decât se mândresc cu neamul lor ales, cu dregătoriile publice. Dansurile erau riguros excecutate în cadrul ceremoniilor religioase și reprezentau o atracție publică generală. Dansurile pantomimice erau foarte apreciate în epocă.
   Muzica implica instrumentele de percuție, de suflat, cu corzi dar și corul. Existau asociații de cântăreți corali. Grupurile corale (ale hypnozilor) interpretau imnurile religioase. Acestea erau organizate în asociații și se întreceau în compețiții muzicale și poetice din cadrul sărbătorilor. Asigurau partea vocală muzicală a ceremoniilor Dionysiace. La Callatis, competițiile muzicale sunt presupuse, ele nefiinnd atestate de inscripții, așa cum se întâmplă la Histria.
   În Pontul stâng, lui Dionysos îi erau dedicate cele mai multe ceremonii, sărbători. Încorporau dansul, muzica, ceremonialul, sacrificiile, banchetele, spectacole de tragedie, comedie, concursuri muzicale.
  Coroana de aur - încununare oficială, publică, sacră a activității prin care a fost servită comunitatea, cetatea în vestul Pontului - era decernată în mijlocul bucuriei generale la sărbătorile Dionysiace, cele mai însemnate și cele mai populare la Callatis și în celelalte cetăți de la țărm de mare. Un decret  - un text în piatră afișat în templul dedicat lui Dionysos celebra în spațiul sacru acest fapt.
  Dionysos s-a bucurat de o foarte largă popularitate pe o mare perioadă de timp, în lumea cetăților vest-pontice. 
  Manifestările Dionysiace atât la Callatis cât și în celelalte cetăți vest-pontice se perpetuează și în timpul stăpânirii romane, până târziu, în sec. IV, chiar dacă se produce sincretismul Dionysos-Bachus iar unele elemente ceremoniale se modifică.

 
 

Surse:
1. Alexandru Avram, Maria Bărbulescu, Inscriptii inedite de la Callatis, aflate în Muzeul de de istorie națională și arheologie Constanța, în Pontica, 25,1992, p.175-177. 
2. A. Avram, O. Bounegru, Mithridates al VI-lea Eupator și coasta de vest a POntului Euxin. În jurul unui decret inedit de la Histria, în Pontica, 30, 1997, p. 156-165.
3. Remus Mihai Feraru, Sărbători Dionysiace din cetățile grecești din Pontul stâng, în Pontica 37-38, 2004-2005
4. http://mangalia.ro/index.php/2012/10/04/mormantul-cu-papirus/
5. http://metrolinks.ro/radu-vulpe/
 

Papirusul de la Mangalia - continuare 1

prof. Padureanu Elena Sanda

Materialul inițial ce face referire la Mormântul cu parirus de la Mangalia, spune că, în procesul de remodelare urbană a Mangaliei în epoca Gheorghe Gheorghiu-Dej, atunci când s-au conturat teatrul de vară și stadionul orașului, o movilă înaltă a fost rasă, până s-a ajuns la un cerc de piatră cu un diametru de 14m. In centrul acestui cerc, s-a găsit o groapă rectangulară de 3,90x2,25m. Aici au fost găsite vase: un kantharos, două farfurioare mici, o pateră (un vas pentru libații, gesturi ritualice).

La adâncimea de 1,5 m de la nivelul ringului s-a găsit un mormânt din blocuri de piatră - o cistă. Dimensiunile erau de 2,05x0,75x0,72m Piatra de calcar folosită la această groapă era prelucrată în interior și neprelucrată la exterior. Avea orientarea est-vest, la fel ca toate mormintele din necropola elenistică din care făcea parte și acest mormânt.

Acest tip de morminte în casetă sau cistă de piatră sunt caracteristice Dobrogei pentru epoca fierului, epocii elenistice. Ele sunt prezente și în nord-estul Bulgariei.

Pe capacul de piatră al mormântului - realizat din trei dale de piatră - se aflau, în momentul în care arheologii au ajuns cu săpătura, resturi de coji de ouă, o coroniță fragmentară din frunze de bronz, bobițe de ceramică, prinse de un cadru de os, toate aurite.

În interiorul mormântului, sub cele trei dale de calcar a fost descoperit un bărbat, ale cărui oase se conservaseră precar. Pe craniul acestuia a fost găsită o coroniță asemănătoare cu cea de pe capac. S-au mai găsit resturi de țesături, de încălțăminte, numeroase boabe de grâu, toate într-o stare avansată de degradare. În mâna dreaptă, așezată peste zona bazinului s-a găsit papirusul scris cu caractere grecești, spun arheologii care au lucrat în epoca lui Gheorghe Gheorghiu Dej la deschiderea mormântului.

Dacă unele obiecte țin de ritualul practicat la înhumare - cojile de ou, boabele de grâu, vasele - cele două coronițe țin de rang, de poziția socio-politică și spirituală, în epocă. Putem spune că strâns legat de aceste aspecte, ele țin de o anumită "modă" a epocii elenistice, secolului al IV-lea î Hr., căruia i se integrează.

Descoperirea a fost făcută într-o perioadă în care toate descoperirile arheologice deosebite au trecut prin filtrul politic al Partidului Muncitoresc Român și al controlului sovietic, România fiind în perioada în care, trupele sovietice abia s-au retras, în contextul înțelegerii dintre GH. Gheorghiu-Dej și Hrusciov. Informațiile despre acest mormânt nu au for prelucrate în revista cu caracter regional, Pontica, ce apare mult mai târziu, din 1968. Despre papirus se vorbește în mod deosebit, în perioada postcomunistă, mai ales în contextul în care s-au făcut demersurile pentru a aduce ceea ce a mai rămas din el, înapoi, în România. Revenirea papirusului a fost intens mediatizată.

Despre coronițele din mormânt nu circulă informațiile. Probabil pentru că nu erau din aur, masiv? Pentru că au fost atribuite doar cadrului religios, iar comunismul epocii promova ateismul? Atitudinea arheologilor și istoricilor față de aceste coronițe este una de indiferență. Și ideea de mormânt tumular sau mormânt-cistă într-o movilă a rămas una secundară și ușor de intrat în uitare.Interesul pentru această descoperire a fost reîncălzită doar de readucerea resturilor de papirus din Rusia, înapoi la Mangalia în 2011.
 

Astăzi, Ministerul Culturii, depozitar al informațiilor arheologice de interes național, în cadrul Repertoriului Arheologic Național (RAN), prezintă o fișă ce poate fi accesată ușor.

Fișa menționează: punct - mormântul cu papirus, nume - mormânt roman cu papirus. La datare se menționează La Tene (sec. IV-I î.Hr.), iar pentru cultură/fază culturală se menționează ca fiind geto-dacică. Menționează ca o ultimă modificare a fișei în 13.07.2011. ( http://ran.cimec.ro/sel.asp?codran=60491.10 )

Este mormânt roman, geto-dacic sau elenistic? 

Dacă mormântul a fost descoperit în incinta unei necropole elenistice, prezintă caracteristici similare celorlalte morminte din necropola în care se află, este datat pe baza obiectelor din mormânt ca aparținând secolului al IV - lea î.Hr., de ce i se acreditează apartenența romană pe această fișă de interes național?

Este de vină insuficienta pregătire a celui ce a introdus informațiile în acest site?

Este dezinteresul celui care a prelucrat digital, informațiile?

Cum poți să prezinți un mormânt de epocă elenistică drept mormânt roman? (la nivel național) Este rea voință, credință? 

Tot ce este deosebit trebuie să se încadreze la epoca de stăpânire romană în această zonă?

Și digital, se mistifică, în folosul teoriei romanizării și romanității excesive?

Nu cumva acest gen de fișe crează o mai mare debandadă și o reinterpretare eronată a descoperirilor arheologice?

Fișa este una seacă, anemică, plină de contradicții. Denotă interesul minimal pentru inventarul acestui mormânt, al unei statistici seci, ce înregistrează mormântul, nu și obiectele din mormânt, complexitatea mesajelor pe care acest mormânt le încorpora la deschiderea sa.

Ceva mai la nord, ceva mai târziu, în timpul lui Nicolae Ceaușescu, prin 1970, când se lucra la realizarea clădirilor din stațiunea Olimp, s-a descoperit un sarcofag foarte bine sigilat. Repertoriul Arheologic Național consemnează la nord de Olimp - acolo unde astăzi este parte a Padurii Comorova, până la Lacul Tatlageac - o așezare elenistică. Foarte probabil că cimitirul acesteia să se fi aflat în zona în care se realizau construcțiile nordice din Olimp.

Acest sarcofag, foarte bine sigilat, a scos la iveală scheletul unei femei foarte bine conservate, mumificate, însoțită de obiectele ce au fost depuse odată cu ea: trei salbe de aur, două cutii de lemn în care se regăseau obiecte mici de sticlă, un opaiț cu stativ, instrumente pentru amestecarea diferitelor substanțe (cosmetice foarte probabil, dar la fel de bine și substanțe cu caracter medical) și un instrument muzical, probabil. Sicriul a fost dus la Constanța. O parte din obiectele ce au însoțit defuncta o însoțesc în spațiul expozițional al Muzeului Național de Arheologie Constanța.

Felul în care sunt prezente imaginile pe internet, sugerează faptul că acest conținut, afișat în muzeu, a suferit modificări, foarte probabil în minus.

1.



2.

Din nou apare în spațiul mediatic, digital discrepanța: spațiu de locuire, necropolă elenistică - patriciană romană în sicriul descoperit. Oare doar în timpul stăpânirii romane puteau fi asemenea depuneri funerare, de o deosebită calitate?!? Este această femeie o patriciană romană? Patriciatul roman este caracteristic Romei. Cetățenia Romană s-a acordat și tuturor provincialilor, oameni liberi ai Imperiului Roman abia din 212, în timpul împăratului Caracalla. Pentru reprezentanții bogați ai societății, în acest spațiu s-ar putea folosi cel mult termenul de Cetățean. Târziu, în secolul al III-lea, pentru un aristocrat bogat (deși este mai degrabă un pleonasm, aristocrat bogat) și femeia sa, membrii familiei sale - nu se putea aplica termenul de patrician sau patriciană, decât dacă îi pui gilimenene de rigoare, pentru a arăta opulența, bogăția de care beneficia, nu statutul de patrician efectiv în societatea romană. O patriciană Romană nu ar fi fost înmormântată în spațiul rural al unei așezări precum Callatisul, la periferia Imperiului Roman, sau aproape de periferia acestuia. Neglijența în utilizarea termenilor, în înțelegerea epocii respective, în explicarea ei, ne caracterizează. Prea mulți romani propriu-ziși, prin zonă nu s-au stabilit permanent după semnarea tratatului redactat în latină și expus la Callatis, în sec. I î.HR. Probabil că nici după 46, când în zonă s-a impus organizarea Moesiei. La militari și veterani, coloniști trebuie să ne gândim mai ales după 86, sau și mai bine, după 101-106, după războaiele daco-romane, când ținuturile între Dunăre și Mare se militarizează intens.

Eu aș socoti-o mai degrabă o preoteasă, o prezicătoare (oracol), o vindecătoare a epocii sale - o femeie care a beneficiat de respectul comunității în care a trăit. În spațiul balcano-dunărean, mormintele bogate aparțin în mod deosebit bărbaților. Femeile respectate erau doar cele care aveau un statut aparte în comunitate. Poate că eu greșesc. Dar sunt prea multe inadvertențele în utilizarea termenilor, a sugestiilor. Este prea multă indiferență în felul în care se folosesc conceptele și prea puțină atenție în ce fel de mesaj se conturează. Jurnaliști, IT-iști, istorici, - cred că ar fi necesară o mai mare responsabilitate atunci când realizăm un text pe o anumită temă istorică. Deformările, mistificările, manipulările cresc exponențial datorită goanei după senzațional, după rate-ing.

Repertoriul Arheologic Național nu face referire la această decoperire. Nu menționează decât așezarea elenistică, nu și necropola ei. Este foarte probabil ca, făcându-se lucrările pentru Hotelurile și restaurantele din Olimp, constructorii din epoca Ceaușescu să fi dat peste acest mormânt, acest sicriu situat în necropola acestei așezări de lângă mare și lacul Tatlageacul Mare Este la fel de bine să fie un caz izolat, dacă este un templu important pentru comunitățile de pe malurile Lacului Tatlageac. Sarcofagul foarte bine închis ne sugerează un personaj respectat, important. Revista Pontica nu face referire la această descoperire, deși apare din 1968, anual la Constanța.

Articolul din Cuget Liber pune în evidență faptul că membrul echipei de constructori germani, solicitați să realizeze lucrări dificile de consolidare a fundației noilor clădiri în teren nisipos, ar fi descoperit fie la Olimp acest sarcofag, acest sicriu, fie în zona de necropolă a anticului Callatis (o formulare vagă, Callatisul având mai multe zone de înmormântare, funcție de etape istorice, de epoci). La o lecturare atentă, articolul tinde să creeze confuzie.(http://www.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-o-descoperire-arheologica-de-senzatie-de-la-olimp-la-musei-capitolini-252595)

Cu hașura roșie sunt zone de înmormântare aparținând epocii elenistice

Sunt necropolele din preajma Cetății Callatis. Stațiunea Olimp, ridicată pe vremea lui Nicolae Ceaușescu este mult mai la nord, pe țărmul Mării Negre, la sud de Lacul Tatlageacul Mare (sau simplu, Tatlageac)

Coronița cu frunze, așezată de-asupra capului, semn că așa a fost găsită în sicriu, la deschiderea lui, expusă în muzeu, face trimitere la mai vechile două coronițe din Mormântul cu papirus - sugerează demnitate sau demnități înalte în comunitate, respectul acordat acestei femei. Coronița, având pietre semiprețioase încastrate în aur, face trimitere la tezaurul de la Pietroasa, pe care îl încadrăm secolului al V-lea, lumii gotice, în mod stereotip. Tehnica de încrustare a pietrelor semiprețioase în metal, teoretic, este o tehnică deosebită. Tehnica cloissone este o tehnică ce este considerată mai târzie.

Coronița realizată dintr-o bandă de aur, prezintă și ea piatre semiprețioase montate în aur. De asemenea prezintă și frunze atașate. Frunzele de dafin erau asociate în lumea balcanică cu ideea de nemurire.Aceste frunze sunt alungite și crestate. E foarte probabil să reprezinte ușr stângaci, frunze de strjar.

Prezența acestor coronițe în morminte de pe teritoriul sudic al Dobrogei românești nu este izolată, pentru epoca fierului, pentru epoca La Tene, pentru epoca elenistică, mai precis, pentru secolele IV-I î.Hr.

În Grecia antică, în perioada specific greacă - sec.VIII-V î.Hr. - coronița de măslin se punea pe capul celor ce erau învingători la Joburile Olimpice, dedicate lui Zeus.

Coronița din foi de dafin s-a folosit și s-a impus sub influența Jocurilor Pithice sau Pithiene, dedicate cultului Zeului Apollo, la Delphi, începând cu 582î.Hr. Erau coronița naturale, care simbolizau nemurirea, întrucât frunzele de dafin rămân verzi tot timpul anului în Grecia.

La Delphi, sub patronajul zeului Apollo, celebra prezicătoare Pitia, mesteca frunze de dafin înainte de a face prezicerile și îi învelea în fum de la frunzele de dafin arse pe cei ce așteptau prezicerile sale.

Coronițe de aur depuse în morninte tumulare se pare că nu sunt caracteristice Greciei antice clasice, acelei Grecii din sec. VIII-Vî.Hr., când s-au dezvoltat polisurile și marea colonizare greacă.

La Verghina, pe teritoriul anticei Macedonia, astăzi, în Grecia națională și naționalistă un mormânt  tumular a fost cercetat  în 1977. Acesta conținea o coroană foarte bogată ce prezenta frunze de stejar, realizată din aur.

    Este un mormânt controversat, cu ritual de incinerație.Osemintele unui bărbat și al unei femei foarte tinere au fost descoperite într-o urnă-casetă de aur. A fost atribuit lui Filip al II-lea (359-336î.Hr.), ca apoi să fie atribuit lui Filip al III-lea, care a domnit la scurt timp după moartea lui Alexandru cel Mare, și a fost asasinat într-un conflict pentru succesiunea la tron, obligată la a-l urma în moarte fiind și soția acestuia, mult mai tânără. Indiferent al cui este acest mormânt, el a impus un program referitor la obiectele depuse în mormintele princiare, pentru zona macedo-traco-getică și scitică, pentru secolele IV-Iî.Hr.  

     De asemenea s-a descoperit o astfel de coroană și la Derveni (antuicul Lete), Macedonia. Este o coroană bogată în frunze și flori, comparabilă cu cea din mormântul din Verghina. Aceeași tehnică, același curent ideatic, spiritual, chiar dacă frunzele, florile aparțin altei plante. 

    O altă personalitate balcanică ce are depusă într-un mormânt tumular complex o coroană de aur este Seuthes al III-lea, rege în Regatul Odrisilor, aproximativ între 331-300î.Hr., rege ce s-a opus cu îndârjire Macedoniei Elenistice, Regatului Traciei Elenistice, condus de Lisymachos.Regatul Odrisilor a fost amplu implicat în revoltele îndreptate împotriva lui Alexandru cel Mare, după moartea lui Filip II. Dacă tracii balcanici au trimis semnificative trupe în acțiunile dezvoltate de Alexandru, Regatul Odrisilor a creat opoziție foarte puternică în 325 Î.Hr, pentru a se desprinde de autoritatea macedoneană imperială. Seuthes III își crează o măreață reședință - Seuthopolis, în munți, spre nord, nu departe de Kazanlâk, astăzi. În Bulgaria de astăi Seuthopolisul e acoperit de apele unui lac de acumulare. 

    În tumulul Goliamata Kosmatka, situat în Valea Regilor Traci, cercetat în 2004 de arheologii bulgari, s-au găsit obiecte ce l-au însoțit pe rege în mormânt, printre care o coroană din aur, realizată cu multe frunze - .Mormântul complex din piatră prezintă ritualul de incinerare a regelui și un sarcofag de piatră. Obiectele au fost depuse în sarcofagul de piatră. Prin textele scrise prezente pe obiecte, mormântul a fost atribuit lui Seuthes III. Bulgarii, și ei promovează inadvertențe: atribuie mormântul secolului al V-lea î.Hr., în timp ce cronologia evenimentelor în  plasează pe Seuthes III în a doua jumătate a secolului al IV-ea. 

    Interesant că și aici apar frunzele de stejar. Foarte probabil că avem de a face cu o simbolistică ce este comună macedonenilor și tracilor, sau s-a impus în acest context al imperialismului macedonean și al luptei pentru afirmare independentă în zona balcanică, în secolul al IV-lea î.Hr. 

    

  Un alt mormânt tumular în Bulgaria - Tumulul Mogilanska - nu departe de Vrața, a găzduit o coroană de aur alături de alte obiecte tot din aur tezaurizate la înmormântarea celui ce prin autoritatea exercitată a beneficiat de acest spațiu funerar. Deschis în 1965-1966, în acest mormânt s-au găsit scheletul unei femei cu coroana pe cap, un car și trei cai cu argintărie, alte schelete. Foarte probabil un mormânt princiar. Este posibil să fie o aristocrată-oracol?! Se presupune că acest gen de femei primeau un respect deosebit la trecerea în Lumea de ddincolo. 

   În 2005,  la  MalomirkoZlatinitsa  s-a descoperit mormântul unui conducător tânăr, însoțit de obiecte de aur și argint caracteristice unui mare comandant militar. Pe cap avea o coroană deosebită: 

  În Bulgaria s-au mai descoperit frunze ale unor astfel de coroane și la Kabyle, tumulul Ploska, lângă  Shipka, la Rozovets, in alte două complexe tumulare și la Strelcha. Prezența doar a unor fragmente de coroane sugerează că părți din ele au fost realizate din materiale degradabile în timp. Conducătorii bogați, aristocrații conectați la exploatarea aurului din munți, din apele curgătoare, repezi de munte au folosit ceea ce s-a conturat la curtea lui Filip al II-lea, și a lui Alexandru cel Mare.

    În Bulgaria a fost descoperită și scoasă din țară o coroană de aur, ușor diferită de cele de la Verghina, Goliamata Kosmatka. Prezintă o bentiță metalică, lată de câțiva centimetri, pa care se află montate frunze alungite, grupate câte trei. Este atribuită inițial secolului Iî.Hr. S-a considerat probabil că, odată cu trecerea timpului s-a pierdut dexteritatea de a realiza coronițe din frunze de o calitate deosebită. Probabil s-a considerat că, sub stăpânire romană, pierzându-se rangul regal într-o zonă transformată în provincie romană, ultimi aristocrați decăzuți sub stăpânirea cuceritorilor, au mai manifestat, cu slabe posibilități artistice, tradițiile caracteristice secolelor anterioare, elenistice. Revenindu-se, s-a atribuit și o vechime mult mai mare, și anule perioadei d eînceput a fierului , anilor în care, Troia a fost înfrântă de ahei(cca.280î.Hr.)Probabil s-a luat în considerare evoluția de la simplu spre complex, rafinat. Intrată în circuitul obiectelor traficate, nu se pot face decât speculații.

    Se poate face însă o comparare a acestei coronițe cu cea care este expusă în Muzeul de Arheologie Națională din Constanța, coroniță ce însoțește femeia descoperită în sicirul din sarcofagul găsit la Olimp.  Se pot constata unele asemănări: bentița lată de câțiva centimetri, din aur. Pe bentiță sunt montate frunze. E adevărat că pe una sunt la interior (cea de la Constanța), pe cealaltă la exterior (cea revenită în muzeul bugăresc). Cea de la Constanța prezintă și pietre semiprețioase montate în aur. Pot aparține unei etape sau unei școli comune de realizare a unor asemenea obiecte.

 

    Dacă se ia în discuție sugestia unei foarte mari vechimi a acestui tip de coroană de aur, atunci poate că ar trebui să alăturăm spre comparare  ceea ce a descoperit Schliemann la Troia.

 În Grecia de astăzi, într-un muzeu nu departe ede Thesalonic se află o astfel de coroană ce segerează frunze de măslin.

 Muzeul Benaki din Athena găzduiește o astfel de coroană, doar că este cu frunze mai degrabă de măslin. E datată sec. IV-IIIî.Hr.

       În Turcia s-a descoperit o asemenea coroniță din frunze de stejar însoțite de ghinde.Se pare că provine din Regiunea Marmara,Çanakkale (provincia),Dardanele. Aparține perioadei 350-300î.Hr. 

   În traficul de obiecte istorice, traficul obiectelor de artă, al obiectelor de aur, unele asemenea coronițe au ajuns în Occident, în S.U.A.:

   Traficul cu astfel de coroane a făcut ca o coroniță care, aparent aparține unei alte etape în evoluția acestor coronițe să fi fost găsită în Anglia, într-o banală cutie de carton, printre foi de ziar.

  Lumea romană va prelua și ea acest concept spiritual, artistic, simbolistic. Nu îl va asocia ritualurilor funerare, nemuririi, ci gloriei împăraților, ceremonialurilor publice în care împăratul își afirma autoritatea. Coroanele din dafin (laur) vor reprezenta onoare, victorie, glorie. Estetica acestui tip de coroane se va modifica ușor, semnificativ. Se produce integrare și în același timp modificare.

   Noi, aici în spațiul dintre Dunăre și Mare va trebui să fim atenți să nu mistificăm singuri și să nu prezentăm eronat ceea ce aparține unei etape istorice și să atribuim alteia. Ne furăm singuri căciula. Dincolo de faptul că multe artefacte se pierd, dispar, rămân uitate, necunoscute prin depozite muzeale.

   Zona Mangaliei a fost și continuă să fie gogată în elemente caracteristice epocii elenistice. Aceste elemente ancorează zona în legăturile cu Macedonia, Regatul Odrisilor, cu Tracia elenistică, cu Asia Mică pentru secolele IV-Iî.Hr., chiar dacă Roma se înfiltrează treptat în zonă. Legăturile tradiționale locale nu se pierd și nu se distrug ușor sub spectrul marelui cuceritor, marelui războinic și consumator - Roma antică.

Surse:

M. Irimia, Date noi privind necropolele din Dobrogea în a doua epocă a fierului, în Pontica, 16, 1983, p. 69-148

http://a1.ro/news/inedit/o-adevarata-comoara-de-peste-doua-milenii-descoperire-extraordinara-facuta-de-un-batran-intro-cutie-de-carton-habar-nu-aveam-ca-tin-o-asemenea-valoare-in-casa-id495504.html

http://art-historia.blogspot.ro/2008/08/muzeul-din-constanta.html

http://bgtreasures.eu/mound_goliamata_kosmatka_en.php?lang=en

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Vratsa-history-museum-Mogilanska-tumulus-golden-wreath.jpg

https://en.wikipedia.org/wiki/Ancient_Olympic_Games

http://mangalia.ro/index.php/2012/10/04/mormantul-cu-papirus/

http://m.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-o-descoperire-arheologica-de-senzatie-de-la-olimp-la-musei-capitolini-252595

http://psiho-spiritualitate.blogspot.ro/2011/07/dafinul-simbol-al-succesului-si-pacii.html

http://ran.cimec.ro/sel.asp?codran=60491.10

http://ran.cimec.ro/sel.asp?descript=neptun-municipiul-mangalia-constanta-descoperiri-funerare-la-neptun-cod-sit-ran-63205.01

https://ro.pinterest.com/pin/418975571554042422/

http://rumika.eu/en/tomb-of-malomirovo-zlatinitsa-near-elhovo/

http://www.britishmuseum.org/research/collection_online/collection_object_details.aspx?objectId=459359&partId=1

http://www.cjc.ro/MINAC/ro/foto-2.html

https://www.exquis.ro/lucrurile-mai-putin-stiute-despre-frunzele-de-dafin/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/controversatul-mormant-antic-de-la-vergina

https://www.metmuseum.org/blogs/metkids/2016/pergamon

http://www.thehistoryblog.com/archives/42404

https://www.tpu.ro/timp-liber/ce-semnificatie-are-coroana-de-lauri-dau-funda/

Papirusul de la Mangalia

prof. Pădureanu Elena Sanda

     La 1959, Mangalia era o așezare cu aspect rural, cu urme ale prezenței trupelor sovietice (1944-1958) - care staționaseră și în  zonă - o așezare de graniță cu amintirea unei antice cetăți. Dimensiunile așezării la acel moment erau mult mai mici, în raport cu dimensiunile de astăzi. Era o așezare în care, un număr restrâns de clăriri preyentau unul sau două etaje - vile și mici hoteluri, restaurante care dădeau culoare și aspect balcanic localității. Situl arheologic numit Zidul cetății și Bazilica siriană - astăzi la sud de Hotel Paradiso (mai vechiul Hotel Mangalia sau Siemens, pentru că a fost construit ca proiect al unei colaborări cu Germania, în vremea lui Nicolae Ceaușescu), în zona centrală a așezării - se aflau în nordul așezării iar la nord față de acest sit arheologic se afla cartierul de vile interbelice, ce mai târziu, în epoca comunistă a devenit Parcul Spitalului Orășenesc.

   După plecarea trupelor sovietice, începând cu 1959, Mangalia a intrat într-un amplu program de remodelare a zonei de faleză. În partea finală a epocii de sovietizare, a epocii Gheorghe Georghiu-Dej s-au demolat numeroase construcții din zona de centru. Pe faleza înaltă a Mangaliei au dispărut toate vilele caracteristice epocii interbelice. Aspectul balcanic al așezării a avut masiv de suferit. S-a demolat Biserica greacă de pe faleză. S-a demolat prima biserică (capelă) ortodocxă românească, ce intre timp devenise depozit al obiectelor arheologice descoperite în localitate. S-a demolat și geamia dervișilor aflată spre vest, pe Bulevardul Ferdinand - în perioada interbelică (Bulevardul 30 Decembrie 1947, pentru epoca comunistă).

    În contextul săpăturilor arheologice de salvare realizate înainte de a se înălța noile construcții, s-au făcut unele descoperiri ce au rămas de o importanță deosebită pentru oraș.

    Situl arheologic numit Zidul cetății și Bazilica siriană a fost amenajat pentru a putea fi vizitat. Aspectul său la acel moment era cu mult mai atractiv decât este astăzi. La nord față de acest sit, arheologii au pus în evidență de-a lungul timpului un amplu cimitir antic si spre vest, urmele unui templu.

   

       In spațiul acestei zone de înmormântare din perioada elenistică s-a realizat stadionul, functional si astăzi. la vest de stadion au rămas templul, și câteva morminte, între care și mormântul cu papirus, încadrate costrucției Muzeului de Arheologie Callatis. Ruinele Templului se află în incinta din spatele Muzeului organizată ca lapidariu. Aspectul acestei incinte, din punct de vedere turistic, astăzi lasă de dorit. Treci pe lângă ea fără să știi de ce zac acolo tot felul de pietre, iar peste ele cresc ierburi. Incicații pentru semnficația pietrelor sunt vagi. Templul nu este deloc marcat, pentru ca turiștii să știe de el.

    Tumulul Mormântului cu papirus a fost delimitat de un cerc de piatră. Tumulul înalt de aproximativ 14m a fost îndepărtat. La 1,50m adâncime s-a dat de un mormânt rectangular de piatră de calcar: 2,05m x 0,85m  x 0,72m. Această cutie de piatră era realizată din lespezi mari de piatră, prelucrate în mod deosebit doar în interior. În partea de sus, pentru a închide mormântul s-au aflat trei lespezi relativ egale. Avea o orientare est-vest. Mormântul era caracteristic pentru epoca elenistică. În Muzeu, pe latura nordică, se mai află și alte câteva exemplificări de asemenea morminte, dar se pare că acelea nu au fost acoperite de tumuli.

Sala tumulară a Muzeului, cu Mormântul cu papirus și imaginea papirusului

     Pe capacul mormântului, pe cele trei dale de piatră, arheologii din anii stalinizării României au descoperit o coroniță fragmentară cu frunze de bronz, resturi de coji de ouă, bobițe de ceramică prinse de un cadru de os, toate aurite. În mormânt se afla un schelet bărbătesc. Pecraniul acestuia s-a aflat o a doua coroniță, asemănătoare cu cea de pe capac. Vasele au fost: un kantharos, două farfurioare mici, o pateră. Patera era un vas caracteristic pentru acțiuni ritualice. S-au găsit și boabe de grâu, vase ceramice, urme de țesătură, resturi de încălțăminte ce au aparținut celui depus în mormânt. Între oasele mâinii drepte așezată peste oasele bazinului s-a descoperit papirusul  scris în limba greacă. Odată deschis mormântul,  elemente de țesătură, încălțăminte, papirusul s-au alterat și au rămas în cele din urmă doar fragmente.

     Pe baza obiectelor din mormânt, s-a considerat că data din a doua jumătate a secolului al IV-lea, din perioada elenistică. Prezența papirusului permite afirmația că la nivelul aristocrației militaro-sacerdotale și negustorești, la nivel administrativ, diplomatic se folosea scrierea în zonă; că scrierea era utilizată pentru a trimite mesaje zeilor, Lumii de Dincolo.  Coronițele sugerează rolul important al personajului. Cele două coronițe sugerează că este vorba de un conducător local, cu rol politico-militar și probabil și sacerdotal, în același timp. Dacă ne raportăm la morminte tumulare cercetate de bulgari între Dunăre și Munții Balcani, asemenea coronițe au însoțit conducătorii macedoneni și traco-geți, în perioada socotită elenistică - de la dispariția Imperiului Macedonean și până la impunerea stăpânirii romane, la Dunăre. Este adevărat că primeau coronițe și cei care câștigau diferite competiții în cadrul jocurilor dedicate diferitelor centre sacre în lumea balcanică, antică. Interesantă este prezența a două coronițe sau coroane:una pe mormânt, de bronz, și una în mormânt, pe capul decedatului.

     Fragmentele de papirus, prezentând un interes deosebit, au  fost extrase din mormânt doar în prezența șefului de departament din cadrul Institutului de Arheologie al Academiei de Științe de la Moscova (30 mai 1959). Dus la Institutul de Arheologie din București, s-a considerat că aici nu sunt condițiile necesare pentru conservare și cercetare. Prezidiul Academiei R.P.R. a hotărât trimiterea sa la Moscova. Cadrul democratic masca dorința sovietică de a controla și a fructifica avantajele acestei descoperiri.

    Pentru 50 de ani, România a beneficiat doar de informații care cisculau ca zvonuri despre papirusul ce au luat calea Moscovei prin Mihail A. Alexandrovski. Știrile sugerau deteriorarea papirusului. În 1973, într-o revistă sovietică a apărut o informație ce menționa o bună stare a papirusului, fără a indica locul în care era depozitat.

    După 1989, dr. Sorin Mihai Colesniuc, pe atunci director al Muzeului de Arheologie Callatis și dr. Ion Pâslaru  au făcut demersuri pentru a afla unde se afla Papirusul și pentru aducerea lui în țară, înapoi la Mangalia. Papirusul a fost găsit la la Centrul de Conservare "I.E. Grabar", din Moscova. Dr. Alexaner Lesovoy, directorul Centrului de Conservare a sprijinit demersul de întoarcere a Papirusului în România.

     În 2011, Papirusul se afla în aceeași stare în care a fost stabilizat de către cel ce s-a ocupat de restaurarea sa, până în 1961: Mihail A. Alexandrovski. Fragmentele de papirus au fost doar conservate, nu restaurate. În mai, 1959, papirusul a stat în mormantul ce fusese deschis pe 5 mai, până la 30 mai , când a fost ridicat de reprezentantul sovietic. S-a pierdut timp prețios și la București, unde s-a luat decizia ca el să plece la Moscova. Specialiștii sovietici au aplicat tehnicile de conservare unor fragmente de papirus, mai mari și mai mici. În România, la Mangalia au fost predate 154 de fragmente, mai mari și mai mici. Așa cum sunt conservate acum aceste fragmente de diferite dimensiuni, prezintă o scriere cu caractere grecești maronii-închis, de dimensiuni foare mici de 2-3 milimetri.

     La 52 de ani de la ridicarea lui de către sovietici, Papirusul s-a întors la Mangalia, într-un cadru oficial și ceremonial.

Sursa: https://www.cugetliber.ro/stiri-diverse-unicul-papirus-din-romania-a-fost-expus-la-muzeul-callatis-102637

Așa s-a prezentat papirusul în  contextul ceremonial, oficial, al returnării

     La predarea în țară a Papirusului adus de la Moscova,  colectivul de specialiști ai Muzeului de Arheologie Callatis, Mangalia au prezentat colaborarea cu prof. universitar Alexandru Avram, de la Universitatea Le Mans din Franța, și cu un specialist din Ucraina. S-au făcut fotografii ale fragmentelor conservate.

    Papirusul, deși poate fi o atracție pentru vizitatori, nu este expus, din necesitatea de a fi protejat. Descifrarea și traducerea lui se pare că nu va fi realizată vreodată. Fragmentele sunt foarte mici. Cei ce sunt specialiști la Mangalia, nu stăpânesc acest domeniu iar preocupările lor sunt de o altă factură. Specialistul român de la universitatea franceză, foarte probabil a alergat mai mult după imagine profesională și nu după implicarea efectivă în acest domeniu de cercetare de nișă. Primăria Municipiului Mangalia, directorul și specialiștii Muzeului, universitarul român din Franța au beneficiat de aspecte pozitive de imagine profesională, strâns legat de momentul repatrierii papirusului. Cel ce a realizat munca cea mai dificilă, de detectiv în spațiul rus a fost dr. Ion Pâslaru, care, venind din spațiul URSS la Muzeul din Mangalia postcomunistă, avea avantajul limbii și al cunoașterii lumii științifice, arheologice sovietice - un om modest, muncitor, un specialist care și-a învățat colegii meseria de arheolog.

    Condițiile de păstrare și depozitare a fragmentelor de papirus la Mangalia sunt minimale, într-o Românie care crează doar imagine pe internet iar pe teren lucrurile sunt lăsate de izbeliște, cel mai adesea, sau se intrețin la nivel minim cu cheltuială maximă. Interesul specialiștilor pentru înțelegerea scrisului de pe fragmente și descifrarea acestuia este minimal, dacă nu cumva a dispărut total.

   Faceți un exercițiu de imaginație: cine se apucă de o asemenea muncă de Sisif, când cultura în România este periferică, este doar de rating? Cine cheltuie bani, pentu ceva ce pare a fi sortit eșecului, după aspectul fragmentelor, și nu câștigului imediat? Câți specialiști lingviști în paleografie greacă veche sau tracă, traco-getică-dacică, scitică avem, sau putem accesa cu cheltuială acceptabilă și cu folos? Poate fi implicată o universitate serioasă într-o asemenea muncă, fără să cedezi în fața ei, să o lași ca specialiștii ei să culeagă laurii unui demers complex, complicat, riscant?

    Ce tehnologii sofisticate ar trebui așteptate a se naște, pentru a le putea implica in studierea acestor fragmente?

    De ce rușii au acceptat cu atâta ușurință și rapiditate reântoarcerea Papirusului? Pentru că știau că nu se mai poate face nimic cu el? Că nu are rost să îl mai rețină? Dacă ar fi continuat să îl rețină, ar fi avut de a face cu un demers mediatic nefavorabil, pentru ceva ce oricum nu le aducea beneficii?

    Poate că sunt eu prea sceptică, prea reticentă?

    Ipotetic, prin comparare cu un alt papirus descoperit în zona balcanică - 1962, la Derveni, Macedonia  și păstrat la Salonic (Săruna getică) - se presupune că acest papirus ar fi conținut indicațiile, sfaturile de urmat pe drumul de parcurs în Lumea de Dincolo.

    Este important că, revenirea papirusului în România, la Mangalia readuce în centrul atenției faptul  că în zonă se scria, că aici circula papirusul, ca suport pentru texte scrise.

Surse:

1.https://ecomareaneagra.wordpress.com/litoralul-romanesc/mangalia/situri-arheologice/

2.  http://jurnalul.ro/stiri/observator/ruinele-cetatii-callatis-din-mangalia-facute-praf-de-teribilism-si-ignoranta-652904.html

3. http://www.alternativaonline.ca/StudiiPontice1210.html

4. https://www.cugetliber.ro/stiri-diverse-unicul-papirus-din-romania-a-fost-expus-la-muzeul-callatis-102637

5. http://www.muzeulcallatis.ro

6. https://www.romaniadigitala.ro/news/lansare-ro-a-d-2014-10/

7. http://www.ziarulnatiunea.ro/2016/08/18/papirusul-de-la-mangalia-povestea-celui-mai-vechi-document-scris-din-europa/