La prezentarea fiecărui sfânt militar - realizată în materialul anterior - poate că ar fi trebuit să respect o anumită succesiune cronologică, nu succesiunea imaginilor din materialul prezent pe internet (https://www.facebook.com/sabiidetoledo/posts/sfinti-militari-la-manastirea-cozia/837551429671631/). În această variantă cronologică succesiunea sfinților militari se profilează astfel:
a). Sf. Mare Mucenic Eustachie Plachidia și cei doi fii ai săi, Agapie și Teopist, începutul sec. II (epoca lui Traian, când se manifestă prigoana creștinilor/gnosticilor la nivelul marilor comandanți militari care proveneau din familii aristocratice romane, în legiuni, sau cei ce proveneau din familii aristocratice în trupele secundare, în allae și cohorte, întrucât în luptele cu dacii s-a bazat foarte mult pe trupele auxiliare). Dacă Domițian s-a manifestat ca prigonitor mai ales în rândul familiilor aristocratice romane, în rândul senatorilor, Traian, pentru a evita o criză economică profundă, decăderea templelor, pierderea credincioșilor, a ofrandelor de către politeismul roman, emite un document prin care instituie prigoana creștinilor dovediți, creștinilor denunțați. Prin document, cei care nu apostaziau, erau pedepsiți - nu erau pedepsiți pentru că încălcau legile, ci pentru că erau creștini, pentru că nu renunțau la credința lor. Sunt și alți martiri care sugerează legătura între creștinism/gnosticism și aristocrație laică și militară pe vremea lui Traian. Prigoana creștinilor în vremea lui Traian nu e generalizată la întreg imperiul. (1)
b). Sf. Mare Mucenic Mercurie, sec. III, aprox. 250 (în plină criză a împăraților, el a fost martirizat de către împăratul-soldat Caius Messius Quintus Decius). Sf. Mare Mucenic Mercurie a fost comandant al armatelor imperiale, și-a exprimat credința creștină într-o perioadă de confruntare ideologică în triunghi, și anume; interesul roman, decadent, interesul balcanic traco-geto-dac prin impărați-soldați și unitățile lor militare, interesul creștin și iudeu). Împăratul Decius (249-251), un împărat de origine balcanică, dunăreană, implicat masiv în protejarea provinciilor romane dunărene, dorea distrugerea creștinismului, considerându-l periculos pentru imperiu. În 250 Decius a lansat un edict împotriva
creștinilor. A fost prima persecuție anti-creștină care s-a derulat în întreg
Imperiul. Episcopilor și preoților creștini li s-a
ordonat să se sacrifice pentru împărat sau să treacă la religia romană.
Majoritatea creștinilor au considerat o mare ofensă, și au hotărât să moară ca
și martiri.
c). Sf. Dimitrie, sf. sec. III-începutul sec.IV (aristocrat, fiul guvernatorului Salonicului, mare comandant militar la sfârșitul crizei împăraților-soldați și pe vremea tetrarhiei/dominatului, el însuși guvernator al Salonicului).
În calitate de guvernator al Tesalonicului, Sf. Dimitrie a avut de a face cu împărații Maximian, Dioclețian, Galeriu.
Venirea la conducerea imperiului a lui Dioclețian (284-306), dincolo de reorganizarea administrativ-teritorială riguroasă, dincolo de impunerea tetrarhiei a adus o modificare treptată a atitudinii față de minoritățile religioase. Treptat a crescut intransigența față de creștini, atitudine care va sfârși prin cea mai crâncenă și ultima etapă de prigonire a creștinilor. A impus împreună cu Maximian și Galeriu edicte prin care limita formele de manifestare ale creștinilor și le cerea să respecte formele de manifestare religioase tradiționale Romei. Împăratul Maximian (Marcus Aurelius Valerius Maximianus Herculius) a avut o evoluție de la simplu soldat la co-împărat. La 1 aprilie 285 este numit Caesar în cadrul Tetrarhiei, ca mai apoi, la 1 martie 286 să fie numit August, co-împărat. La 1 mai 305 a fost forțat șă abdice, și să rămână persoană privată, până la numirea fiului său ca și Caesar. A avut în subordinea sa - în calitate de August, co-împărat - jumătatea de apus a Imperiului și nordul Africii. In subordine îl avea pe caesarul Constanțiu Chlorus (tatăl lui Constantin cel Mare), care guverna peste Hispania, Galii. Redevine August în vremea lui Constantin cel Mare, în 306, pentru scurtă vreme. Intră în conflict cu Constantin cel Mare - care între timp i-a devenit ginere. Este înfrânt în Galia și obligat de Constantin să se sinucidă. (3) Maximian a fost preocupat de poziția de August în apus și de ideea de a-l domina pe Constantin. Persecuția creștinilor - pentru el a fost oarecum în plan secund, chiar dacă atitudinea duce la uciderea unui mare număr de creștini. În calitate de co-împărat ajunge să dea ordin să fie distruse bisericile, cărțile de cult, iar creștinii să fie deposedați de cetățenie și de privilegii. Pentru el celebru devine masacrul celor 20.000 de creștini de la Nicomedia. (4) Dioclețian - cu Maximian ca și co-împărat - impune o severă epurare a armatei de elemente creștine. Condamnă maniheismul, gnosticismul, iudaismul. Se înconjoară de elemente ostile minorităților religioase. Dioclețian ajunge să numească în prima tetrarhie pe Galerius (Gaius Galerius Valerius Maximianus) ca răspunzător de provinciile dunărene. Acesta provine dintr-o aristocratică familie locală (traco-geto-dacică) de proprietari de mari turme. Cu o ascensiune militară deosebită, în calitatea sa de membru al tetrarhiei devine un intransigent opozant al creștinilor. Galeriu cere în 303 lui Dioclețian să declanșeze persecutarea generalizată a creștinilor. Aceasta se declanșează pe 24 februarie 303. Peninsula Balcanică, spațiul grecesc, Tesalonicul sunt și ele marcate de persecuții. (4)
În acest context trebuie văzută viața și activitatea celui care e Sf. Dimitrie, ajuns guvernator al Salonicului.
Biserica creștin-ortodoxă îl comemorează pe 26 octombrie. Sf. Dimitrie, apărătorul Tesalonicului a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, în Serbia). În calitate de persoană aparținătoare de aristocrație în statul roman, iconografic (standardizat creștin) el este reprezentat în costum civil, senatorial, la începuturi. În sec. X apar și reprezentări militare. Sf. Dimitrie e reprezentat în sec. al X-lea ca sfânt militar pe o gravură în fildeș - aici e redat ca soldat de infanterie. În sec al XII-lea, în plină perioadă a cruciadelor, la mănăstirea din Sinai, Sf. Dimitrie apare alături de Sf. Gheorghe, ambii ca sfinți militari călare: Sf. Dimitrie pe cal negru, Sf. Gheorghe pe cal alb. Acolo, Sf. Gheorghe împunge cu sulița balaurul - necredința, cultele necreștine, ereziile - iar sf. Dimitrie pe gladiatorul Lie. În faptă (conform sinaxarelor), Sf. Dimitrie l-a învins pe gladiatorul Lie prin rugăciune, nu prin luptă. Trebuie să vedem aici lupta nevăzută încorporată în rugăciune, în idei, în credință. (5) La Mănăstirea Cozia el este prezent în șirul sfinților militari alături de Sf. Gheorghe. Este prezentat în ținută militară, cu un cerc-scut cu desen solar deasupra umărului stâng și cu coiful răsturnat deasupra umărului drept. Sub picioare are o figură imperială, un conducător de stat, cu coroană pe cap. Este o ieșire din canoanele creștin-ortodoxe impuse în etapa timpurie, a Imperiului Roman de Răsărit. Este o accentuare a rolului său militar, nu administrativ, o accentuare a rolului său în raport cu ierarhia superioară lui, cu capetele încoronate. Este o imagine care s-a cristalizat în sec. al XII=lea (pe fundalul cruciadelor, pe fundalul dezvoltării Țaratului Vlaho-bulgar în opoziție cu stăpânirea bizantină, cu fiscalitatea excesivă a acestui stat în Pen Balcanică, o stăpânire bizantină în decădere accentuată). Simbolic, la Mănăstirea Cozia, Sf. Dimitrie încorporează ideea de nesupunere față de autoritatea monarhică dominatoare (rămășițele Imperiului Bizantin, Regatul Ungariei, Polonia, ca state creștine, Statul Otoman, Hoarda de Aur ca state cu alte credințe oficiale - în epoca lui Mircea cel Bătrân). Simbolic, încorporează ideea de afirmare, de susținere a unei poziții diferită de cea a autorității dominante, încrederea în acest adevăr diferit.
.PNG)
Sf. Dimitrie, Mănăstirea Cozia
d). Sf. Gheorghe - din Capadochia, (+303), 23 aprilie - este un martir al aceleiași epoci dominate de prima tetrarhie în Imperiul Roman. Perioada în care Dioclețian, Maximian, Galeriu adoptă măsuri care duc la persecuția generalizată a creștinilor îi marchează viața. Născut în Capadocia din părinți creștini, are o evoluție militară deosebită. Ajunge comandant militar. Prigoana generalizată din 303 îl atinge și pe el. Pentru că își afirmă credința creștină și nu renunță la ea, la manifestările caracteristice creștinismului pentru acele timpuri, Gheorghe e supus la diferite forme de pedeapsă prin care îi este încercată rezstența fizică, psihică, credința. Este adus la limita dintre viață și moarte. I se fac tot felul de propuneri pe care nu le acceptă. Pentru că nu a renunțat în nici un fel la credința lui, a fost condamnat la moarte.(6) Biserica ortodoxă îl prăznuiește pe 23 aprilie.
Iconografia de început îl prezintă pe sf. Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur situat sub copitele calului (model de curaj în lupta cu diavolul, din perspectivă creștină). Mantia îi e redată în roșu, culoarea martirilor. Sunt și alte reprezentări ale acestui sfânt Gheorghe: aceea de solddat pedestru, de tribun militar în veșminte patriciene, cu o diademă metalică pe cap, cu platoșă sub mantie, având o cruce în mâna dreaptă și o sabie în stânga. (7) În Mănăstirea Cozia Sf. Gheorghe este plasat alături de Sf Dimitrie, ca un militar în picioare. Sub picioare are balaurul. Interesant este faptul că sfântul calcă balaurul iar sulița are vârful îndreptat în sus. (Aceeași poziție a suliței este și a Sf. Dimitrie care calcă peste o ființă imperială). Scutul este unul de factură romană - dreptunghiular, în semicerc. Deasupra umărului drept coiful este redat culcat, în dosul suliței. Mantia sa este roșie iar cea a Sf. Dimitrie de alături este verde, un verde închis. Se pare că la Mănăstirea Cozia s-a folosit canonul iconografic stabilit relativ târziu, cu aproximație în sec. X-XI, referitor la sfinții militari.
Sf. Gheorghe, Mănăstirea Cozia
e). Sf. Procopie, Marele Mucenic este legat de tradiția creștină și de sinaxare de Cetatea Schitopolis din Palestina Secunda, în provincia romană Asia Mică (unde s-a născut), și de Ierusalim. El este membrul unei familii de sorginte senatorială în care, Hristofor tatăl era creștin . Acesta și-a numit fiul la naștere Neania. Rămas fără tată, a fost educat de mamă în spiritul credințelor greco-elenistice pe care le cunoștea foarte bine și cărora, ea le aparținea. A studiat cultura greco-elenistică iar la maturitate mama l-a îndrumat spre serviciul militar în slujba împăratului roman Dioclețian. Acesta l-a păstrat în anturajul său, în garda imperială, ca apoi să îl trimită guvernator în Alexandria, în Egipt, cu scopul de a aplica persecutarea creștinilor acolo. Persoană educată, înțeleaptă, a încercat să îi arate împăratului puterea de rezistență a creștinilor și slăbiciunea ideei de a aplica persecutarea lor generalizată în cazul în care nu renunță la credință și nu se întorc la politeismul romano-greco-elenistic; fără succes, însă. Din poziția de guvernator este atras la creștinism și astfel intră în conflict cu propria mamă, cu ierarhia superioară spirituală, administrativă și militară a statului roman. În răzvrătirea personală a renunțat la funcția în care fusese numit. Pentru gestul său de a se converti la creștinism, de a susține ideile creștinismului în comunitate și de a renunța la funcția de guvernator ce îi fusese încredințată, Neania/Procopie a fost condamnat, supus la cazne și executat. În cele din urmă i s-a tăiat capul cu sabia în Cezareea Palestinei. (8) Procopie e al treilea sfânt militar care e martirizat în vremea lui Dioclețian, prezent în șirul sfinților militari din pictura Mănăstirii Cozia.
f). Sf. Theodor Tiron - din Evhaita Pont, (+304), 17 februarie - este cunoscut și ca Teodor Recrutul sau Teodor Soldatul. El este soldat în vremea împăraților Maximian și Dioclețian, la cumpăna dintre sec. III-IV. A ajuns în oastea tironilor, sub comanda prepozitului Vringa. Chemat să își declare credința, el se recunoaște creștin și refuză trecerea la politeism, ba mai mult, dă foc statuii zeiței Cybele, blasfemie care nu i se iartă în contextul persecuțiilor generalizate declanșate în 303. Theodor Tiron e supus caznelor și în cele din urmă e ars de viu. De numele său este legată ideea de colivă - grâu fiert cu miere.(9) A fost venerat intens în epoca medievală, atribuindu-i-se lupte cu dragoni. Era frecvent confundat cu Theodor Stratilat din Heracleea. Nu este cazul în cadrul frizei pictate a sfinților militari din Mănăstirea Cozia. Cei doi sfinți se află prezenți în șirul Sfinților Militari ceea ce înseamnă că la nivelul Mitropoliei din Țara Românească și la nivelul Domniei, cei doi sfinți se bucurau de o apreciere deosebită, la sfârșitul sec. al XIV-lea. (10)
g). Sf. Theodor Stratilat - din Eracleea, (+320), 8 februarie - soldat creștin care, se manifestă după marea persecuție din 303 dioclețiană, în contextul în care Liciniu (307-327) este împărat al Orientului iar Constantin al Occidentului. - auguști politeiști. Liciniu continuă să fie ostil față de creștini și să creeze mari probleme autorității imperiale a lui Constantin. Faptul că Theodor e numit Stratilat ne arată că a îndeplinit funcția de comandant militar (stratelates - termen grec care desemnează un general și pe filieră bizantină termenul s-a atribuit sfinților militari). El este mare comantant militar în Heracleea Pontica, aproape de Marea Neagră. În confruntarea cu Liciniu este prins, și îndemnat să renunțe la credința creștină, să adopte politeismul roman. Acesta nu renunță la creștinism. A fost supus caznelor în public. Faptul că a fost răstignit pe cruce și chinuit de cei ce asistau la supliciu iar el nu a cedat, a determinat o parte din mulțime să adopte credința sa. Pentru a nu stimula răzvrătirea în cetatea Heracleei, Liciniu a poruncit să i se taie capul. Alături de Sf. Theodor Tiron este un martir mult apreciat în epoca medievală. I se atibuie legenda de a fi ucis un șarpe care a terorizat spațiul rural. (11) Evoluția cronologică a iconografiei pentru sfinții Teodor Tiron și Teodor Stratilat ne arată că s-a impus redarea celor doi împreună atât în pictură cât și în sculptura în fildeș. Așa apar, unul lîngă altul în Tripticul Harbaville de la un atelier din Constantinopol (triptic din fildeș, care se află astăzi în Luvru) - mijlocul secolului al X-lea.(12) La Mănăstirea Cozia, cei doi sfinți militari sunt redați alăturați, ceea ce înseamnă că acest concept iconografic s-a impus în Răsăritul Ortodox iar Mitropolia și Domnia din Țara Românească au considerat de cuviință că cei doi, în structura iconografică impusă, slujesc interesele Puterii muntenești în raport cu forțele interne și externe ale acelora, că exprimă profund afinitatea la tradițiile creștin-ortodoxe.
h. Sf. Nechita sau Nichita Gotul (prăznuit la 15 septembrie) s-a născut în preajma Dunării. A trăit în vremea episcopului Teofil al Sciției și Goției, care a participat la Sinodul din 325. Și-a exprimat credința creștină în fața lui Athanaric, rege al goților, motiv pentru care a fost supus supliciului. I s-au frânt oasele și a fost aruncat în foc. Ordodoxia susține că moaște ale sale au ajuns la Manastirea Vsokie Decani in Serbia.(13) În iconografie, Sf.Nikita Gotul este în primul rând un războinic care este întotdeauna înfățișat în haine ostăsești, în armură, cu o sabie sau o suliță. Comandantul este pus pe o mantie purpurie - un simbol al unui lider militar, comandant. Armele purtate Sf. Mucenic Nikita Gotu întotdeauna o suliță, o sabie, un arc sau un scut. Și chiar dacă o mână ține crucea, cealaltă se sprijină întotdeauna pe sabie.
Sf. Mucenic Nikita Gotul poate fi confundat cu sf. Nichita Dacul socotit a fi trăit și activat în zona Buzăului ca și călugăr, la sf. sec. IV și începutul sec. V. De asemenea poate fi confundat cu Nechita alungătorul de duhuri. Sf. Nechita alungătorul de duhuri este numele de creștin al fiului împăratului Maximian. Maxențiu, ca fiu de împărat a cărui familie promova politeismul roman, a avut grave probleme de sănătate. Socotit persoană posedată, a fost vindecat de Sf. Gheorghe, ca apoi să se creștineze. Odată creștinat, a început să distrugă statuile zeităților, temple. Împăratul Maxențiu a luat măsuri împotriva lui, l-a supus torturii, l-a aruncat în închisoare. Maxențiu/Nichita nu a renunțat la creștinismul adoptat. Martirizarea sa a îndemnat la revolte ample împotriva lui Maximian. (14) Se pare că în timp, sub numele de Nichita se regăsesc de fapt mai multe personalități. Însăși iconografia, de-a lungul timpului a sugerat acest fapt. Sf. Nichita, de-a lungul timpului a fost prezentat în mod diferit. În secolele X-XI, el este adesea înfățișat ca un tânăr martir cu păr blond, de lungime medie și uneori cu o mustață mică. Pe fresca mănăstirii Osios Loukas din Phokis (1030-1040), Marele Mucenic Nikita este înfățișat ca un tânăr voinic fără barbă. Aici este îmbrăcat într-o chlamys și o mantie, ținând o cruce în mână - semn al martiriului. Mai târziu, se răspândesc imaginile sfântului ca tânăr războinic cu părul negru și cu barbă mică. În Herminia (un ghid pentru pictorii de icoane) se spune că înfățișarea Sf.Mare Mucenic Nikita era asemănătoare cu a Domnului Iisus Hristos.
Spre deosebire de Sf. Nikita Gotul, Sf.Nikita Alungător de demoni are o tunică scurtă, apoi o mantie, apoi un caftan și uneori o armură militară cu o pelerină roșie pe umăr. În mâini întâlnim un bici, un băț și cătușe (ca simbol al temniței și al închisorii), iar Sfântul alungă întotdeauna demonul. O sabie este în teaca fixată pe centură, ca atribut al puterii. Sf.Nikita Alungatorul de demoni (Besogon) nu a mai fost menționat în literatura creștină de la început secolul al XVIII-lea până în zilele noastre. Iar Nichita Dacul s-a pierdut în timp. (15)
În iconografia de la mănăstirea Cozia este reprezentat Sf. Nichita ca militar, comandant, cu scutul și coiful situate deasupra umerilor. Peste cămașă, platoșă are mantia roșie de martir. Sulita stă rezemată de mâna dreaptă, cu vârful în sus. În mâini ține o săgeată pe care se pare că o pregătește pentru arcul aflat la spate, în partea stângă. Sub picioare are demonul - dracul. Nu armele, ci credința e cea care învinge demonul, necredința. Se pare că avem de a face cu o suprapunere a unor personalități diferite în aceeași imagine, la Cozia.
Sf. Nichita, Mărturisitorul (prăznuit la 3 aprilie) este născut în Cezareea Bitiniei, în NV Asiei Mici, în a doua jumătate a sec. al VIII-lea. A ajuns la Mânăstirea Medikion, zidită pe muntele Olimp, unde egumen era Sfântul Nichifor. Aici, ca egumen în locul lui Nichifor, el a făcut mănăstirea să prospere și a atras la mânăstire mulți oameni. După mai mulți ani de viața monahală a fost hirotonit preot de către patriarhul Tarasie al Constantinopolului. După 800 revine în mănăstirea din care a plecat și o face din nou să înflorească. În contextul luptelor iconoclaste, din timpul împăratului Leon al V-lea Armeanul (813-820) i-a căzut victimă și faimosul Nichita. Pentru că și-a mărturisit credința ortodoxă în concordanță cu cel de-al șaptelea Sinod Ecumenic, Nichita a fost întemnițat în insula Sfintei Glicheria, din Marea Marmara. Timp de șase ani a suferit torturi cumplite. Asasinarea împăratului în 820 i-a adus lui Nichita eliberarea. Acesta nu s-a mai întors în mănăstire. A continuat să viețuiască în austeritate în apropierea Constantinopolului. „Erminia picturii bizantine” a lui Dionisie din Furna (n. aprox. 1670 – m. 1745/6) face referire la Nichita Gotul, Romanul (15 sept) și la Nichita Mărturisitorul (3 aprilie) dar nu specifică modul în care acest sfânt trebuie reprezentat pentru ortodoxie. De asemenea mai menționează și alți cinci Nichita, prăznuiți în alte cinci zile diferite de-a lungul anului, fără a arăta cum să fie reprezentați. (16) Acest Nichita nu are nimic de a face cu răzbinici, cu armata; cu persecuțiile, da - persecuțiile iconoclaste. Ca atare, acest Nichita - chiar dacă, cronologic este mai apropiat de sec. XIV - nu el e reprezentat la Mănăstirea Cozia, în friza sfinților militari.
i). Sf. MIHAIL - (+1244), mc., moarte prin sabie, 20 septembrie - este voievod al Cernigovului. Ca și conducător al Cernigovului și Kievului, cu legături genealogice până la Oleg, varegul - care a condus Kievul, pe ruta comercială de la varegi la greci - ia atitudine și se opune mongolilor, în contextul marii invazii mongole, în contextul acțiunilor lui Batu-Han, faptă care e încărcată de susținerea credinței creștine pentru cei care deja adoptaseră creștinismul în întinsa stepă din nordul Mării Negre până la Marea Baltică. Conducătorii locali, Mihail, chemați la închinare, supunere față de Batu-Han și față de zeitățile tătărești. Mihail a decis să nu se supună ceremonialului de vasalitate, a decis să își susțină credința în fața hanului. În fața ritualului de supunere a ales să renunțe la puterea de conducător supus mongolilor și s-a întors în Cernigov. Mongolii au venit împotriva lui vijelioși și l-au ucis tăindu-i capul în timp ce susținea și exprima credința creștină, nesupunerea față de Batu-han.
Prezența acestul sfânt militar creștin în șirul sfinților militari din Mănăstirea Cozia ne sugerează că Mitropolia și Domnia - ca instituții - încă mai erau marcate de urmările marii invazii mongole, că apreciau foarte mult ideea de rezistență în fața marilor hani veniți vijelios din răsărit.
Pictura Bisericii Mănăstirii Cozia a fost finalizată în pronaos în 1401. Pictura originala s-a păstrat, pâna astăzi, doar în pronaos. Este o pictură de o calitate deosebită atât ca tehnică, cât și ca redare plastică. Friza Sfinților Militari din Biserica Mănăstirii Cozia transpune pe de o parte cerința expresă a Mitropoliei Țării Românești și a Domniei de a marca rolul Sfinților Militari într-o conjunctură în care instituțiile statului valah se consolidau în raporturile lor interne și externe. Este foarte probabil ca Sf. Nicodim de la Tismana, - care a oficiat slujba de sfințire și care coordona viața monahală în Oltenia la acea vreme - și ieromonahul Chir Gavriil, ucenicul său, care a fost primul egumen însărcinat să conducă obștea monahală a Coziei să fi avut și ei un rol alături de marii comanditari în stabilirea acestei frize a Sfinților Militari, dată fiind conjunctura în spațiul larg balcanic, și nu numai. Echipa de zugravi foarte probabil că a avut rolul de a executa la cerința comanditarilor. Friza Sfinților Militari are la bază erminia (expresia unei gîndiri, a unei școli, a unui curent, a unui concept fundamentalizat atât ca tehnică picturală cât și ca și conținut tematic) pentru meșteșugul zugrăvirii, un meșteșug străvechi și important în creștinism, un meșteșug care respectă canoane ale Bisericii creștine, ortodoxe (reguli, norme de redare, de interpretare, teme transmise din generație în generație de-a lungul secolelor). Astfel, în redarea temei frizei - Sfinții Militari - cei ce au realizat pictura au respectat atât tehnica cât și canonul de redare. Zugravii au ajuns la o exprimare deosebită. Aceste reguli transpuse sugerează influența școlii grecești de la Thesalonic. Mitropolia și Domnia și-au permis să implice ceea ce era de calitate deosebită în spațiul Balcanic, la acea vreme, ceea ce fixa poziția comanditarului, a țării în curentul monahal tradiționalist. Mantiile roșii pe umerii Sfinților militari reprezintă martirajul - suferința și moartea pentru cauza creștinismului. Mantia verde - înseamnă viață, forța de a rezista , de a acționa. Armurile aurii reprezintă rangul înalt în armata romană a secolelor III-V pe care aceste personalităși l-au avut - comandanți militari, generali. Sulița, sabia cantonează imaginea în spațiul balcanic, în spiritul macedonean de a acționa în luptă (spirit care se pare că s-a păstrat mult după epoca lui Filip II și Alexandru cel Mare). Arcul și săgețile ne aduc în zona nord-balcanică. Scutul - prin variantele prezente sugerează conexiunea la armata romană, la lumea traco-geto-dacică dar și influențe ale epocii. Apărătorile de picior fixate cu obiele se plasează pe tradițiile vechi, locale, balcano-dunărene, traco-geto-dacice. Platoșele sugerează îmbrăcăminte de tradiție romană aristocratică, de rang înalt. Desenele de pe scuturi sugerează cunoașterea spațiului micro-asiatic, balcanic și a unor idei care provin de acolo, din timpuri mai vechi - gorgona. Redarea fizionomiei fiecărui sfânt se încadrează canonului atât la redarea feței cât și a părului, a bărbii, a dimensiunilor acestora.
Dacă ne raportăm la Biserica Mănăstirii Cozia în ansamblul său, putem evidenția aspecte artistice complexe: legătura cu occidentul, cu Veneția, cu Renașterea de tip italian, unde lumea romană este readusă în prim-plan (vezi armurile, scuturile de tip roman); legătura cu lumea sârbă (de fapt legătura cu lumea slavă balcanică în ansamblul său) - tipul de arhitectură care alternează cărămidă și piatră dar aduce rozetele ca elemente decorative deosebite, apropiindu-se astfel de gotic; pictura tradiționalist-monahală de tip athonit și creștin-imperial-bizantin, dar și aspecte locale, balcano-dunărene străvechi: friza Sfinților Militari, structura bisericii. Comanditarul a reușit să impună o creație deosebită, într-o conjunctură internă și externă deosebită, să imprime o amprentă personală deosebită acestui lăcaș de cult. Friza Sfinților Militari este o carte expusă pe pereți pentru marii aristocrați, marii boieri și nu numai - din vremea lui Mircea cel Bătrân, acei boieri care împreună cu Domnul ajungeau să participe aici la slujbe, în momente de pace sau de restriște. Friza era o carte, un îndemn la acțiune într-o epocă în care pericolul extern era prezent la tot pasul.
1. https://ro.orthodoxwiki.org/Persecu%C8%9Bii_%C3%AEmpotriva_cre%C8%99tinilor_(epoca_antic%C4%83)#Domi.C8.9Bian_.2881-96.29,
2.https://doxologia.ro/viata-sfantului-mare-mucenic-dimitrie-izvoratorul-de-mir
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Maximian
4. https://basilica.ro/en/orthodox-calendar-december-28/
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Persecu%C8%9Bia_cre%C8%99tinilor_sub_Diocle%C8%9Bian
6. https://www.crestinortodox.ro/sfantul-gheorghe/sfantul-mucenic-gheorghe-118692.html
7. https://www.crestinortodox.ro/sfantul-gheorghe/sfantul-mucenic-gheorghe-118692.html
8. https://doxologia.ro/viata-sfantului-mare-mucenic-procopie, v. și https://ro.orthodoxwiki.org/Procopie_(marele_mucenic), v. și https://en.wikipedia.org/wiki/Procopius_of_Scythopolis
9. https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Tiron, v. și https://doxologia.ro/viata-sfantului-mare-mucenic-teodor-tiron, v. și https://en.wikipedia.org/wiki/Theodore_Tiron
10. https://en.wikipedia.org/wiki/Theodore_Tiron
11. https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Stratilat
12. https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Stratilat#/media/Fi%C8%99ier:Triptych_Harbaville_Louvre_OA3247_n4.jpg
13. https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-mucenic-nichita-gotul-153158.html
14. https://www.mgargenti.ro/sfinti-ortodoxi-nume-barbati/sf-mc-nichita-alungatorul-duhurilor-necurate-mare-ajutator-i--286485
15. https://www.mgargenti.ro/sfinti-ortodoxi-nume-barbati/sf-mc-nichita-alungatorul-duhurilor-necurate-mare-ajutator-i--286485
16. https://archive.org/details/dionisie-din-furna-erminia-picturii-bizantine/page/n163/mode/1up?view=theater
.PNG)
Sf. Dimitrie, Mănăstirea Cozia
Sf. Gheorghe, Mănăstirea Cozia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu