La sfârșitul secolului al XIV-lea, Mănăstirea Cozia - prin arhitectură și prin pictură, prin iconografie - exprimă raporturi între instituțiile statului; exprimă aspecte ale politicii externe dezvoltate de domnitor și de mitropolit; exprimă o anumită poziție și direcție de dezvoltare spirituală, culturală, științifică la nivelul elitelor, la nivelul conducerii de stat.
Prezența Sfinților Militari puși sub directa îndrumare a Arhanghelului Mihail - în spațiul iconografic din imediata apropiere a altarului și catapetezmei, în spațiul celor două abside laterale, în ancadramentul interior al ferestrelor de acici, din abside - ne sugerează strânsa legătură dintre Domnitor, Mitropolit și elitele militare, boierime (oastea cea mică) - în promovarea intereselor țării în raport cu forțe ostile externe.
Cine sunt Sfinții Militari din punct de vedere al credinței creștin-ortodoxe? Pentru a reda numele acestor Sfinți militari am folosit un material găsit pe internet (https://www.facebook.com/sabiidetoledo/posts/sfinti-militari-la-manastirea-cozia/837551429671631/), întrucât pozele mele sunt ale unui începător, sunt greu de citit în slavonă. Cu caractere chirilice ale slavonei veacului al XIV-lea, numele fiecărui sfânt militar însoțește imaginea acestuia. Ei sunt: Sf. Mihai, Sf. Mercurie, Sf. Nichita, Sf.Teodor Tiron, Sf. Teodor Stratila, Sf. Procopie, Sf. Dimitrie, Sf. Gheorghe, Sf Coboti (poate că am citit greșit), Sf. Marcu sau Matei (Din nou nu sunt sigură de ceea ce am citit), Sf. Eustatie Plachide însoțit de tinerii Sf. Agapie și Sf. Teopil. În ancadramentele ferestrelor mai sunt la fiecare fereastră câte doi sfinți militari. Sfinții Militari sunt însoțiți de Arhanghelul Mihail și de un alt înger militar. (1) Oricine trece prin Biserica Mănăstirii Cozia se poate apleca asupra celor scrise pe pereți și să citească mai corect decât mine - dacă se pricepe cât de cât la scrierea chirilică, la limba slavonă, la limba română scrisă cu caractere chirilice. Nu am pretenții de atoate știutor.
Acum, care e povestea fiecărui Sfânt Militar reprezentat pe pereții Bisericii Mănăstirii Cozia?
Sf. Arhanghel Mihai/Mihail: este de fapt arhanghelul care e prăznuit împreună cu sf. Gavril/Gabriel pe 8 noiembrie - dată stabilită în sec. IV, pe vremea Papei Silvestru al Romei și ape vremea Patriarhului Alexandru, al Alexandriei. Arhanghelul Mihail este - teologic vorbind - mai marele oștilor îngerești. este arhanghelul care conduce cetele de îngeri și călăuzește sufletelor în Rai. (2) El este cel ce - în credința populară românească - deține cheile Raiului. Mihail este primul care s-a luptat în numele Dommnului cu îngerii răzvrătiți. El este un aprig luptător împotriva diavolului. El are menirea ca, la trecerea în neființă să protejeze pe muritor către Rai, către Lumină, să taie capul Necuratului. El transmite rugăciunile oamenilor către Dumnezeu și îi protejează pe cei bolnavi. Dacă bolnavului îi e dat să trăiască, el stă și veghează la picioarele acestuia. Este primul dintre cei trei arhangheli menționați de textul biblic (Mihail, Gavril/Gabriel, Rafael). Din ebraică, Mihail se traduce: "Cine-i ca Dumnezeu". În credințele românilor, el are un loc special, mult mai important decât Gavril/Gabriel. Din punct de vedere al mitologiei românești, Mihail joacă un rol important în ciclicitatea naturii. El este conectat la Soare și Lună. El este cel care, pe timp de vară dă drumul Soarelui pe cer. El este cel care are sub patronajul său toate viețuitoarele, toți oamenii, atât pe cei vii cât și pe cei morți. În credințele populare, Mihail protejează sufletele oamenilor de la naștere până la moarte.(3)
Care e imaginea acestuie în Biserica Mănăstirii Cozia?
https://www.facebook.com/photo?fbid=837551123004995&set=pcb.837551429671631
Este o imagine sugestivă, mai aproape de militarii antici, greco-macedo-romani, decât de cavaleri medievali caracteristici Renașterii, Umanismului central și vest european: platoșă cu decorații spiralice (am putea spune chiar zvastice); partea inferioară a platoșei aurii sugerează fâșii mobile, comparabile ca decor cu crenguțele de brad (arborele vieții); un corsaj metalic peste piept, peste platoșa aurie, strălucitoare; cămașă de lână sau cânepă pe sub platoșă, o cămașă colorată, verde, cu tiv brodat auriu; brațele dezgolite; o mantie roșie; chip tânăr, cu părul lung, pe umeri, strâns la spate; aripi ample aurii, luminoase; picioare dezgolite (se poate interpreta și in sensul că are pantaloni strâmți pe picior), cu bentițe aurii situate deasupra genunchilor, cu elemente de protecție metalică, aurie fixate pe picior sub genunchi cu două rânduri de obiele diferite; în picioare - încălțări mai aproape de cele bizantine decât de opincile caracteristice Peninsulei Balcanice, zonei Carpatice. În mâna dreaptă, ridicată, Arhanghelul are o Sabie, pregătită să taie. În mâna stângă ține un sul desfăcut, cu un mesaj scris în Chirilică. La picioare se află un om căzut, aproape nud, un om în vârstă un om cărunt, cu părul scurt, cârlionțat - un om căzut, la trecerea spre Lumea Cealaltă? un om ce trebuia îndrumat spre Rai? Auriul semnifică lumina, puterea, autoritatea, fermitatea, pozitivul din viața de aici și de dincolo a oamenilor Raiul.
E necesară și importantă traducerea textului de pe sul și a textului ce însoțește omul de la picioare. Eu nu mă pricep, nu am cunoștințe aprofundate de slavonă și de scriere chirilică medievală.
Sf. Mihai/Mihail este prezent în calendarul sfinților ortodocși de mai mute ori, în mai multe ipostaze: ca Mihail Malinos - la 12 iulie; Mihail Ostașul, Dreptul - la 22 noiembrie; Mihail, Primul Mitropolit al Kievului - la 30 septembrie; Mihail, Mucenicul și Cneazul Cernikovului - 20 septembrie. (4) Dacă ne oprim asupra lui Mihail Ostașul, Dreptul vom afla: că era de neam bulgar, din secolul al IX-lea, care a luptat în armatele bizantine. A trecut la cele veșnice și a fost înmormântat în Tracia (provincie bizantină). La 1206, Ioniță Caloian a mutat moaștele acestuia la Târnovo. Sf. Mihail are o semnificație aparte pentru Îaratul Vlaho-Bulgar, pentru afirmarea independentă față de Imperiul Bizantin, Față de Papalitate (Biserica Catolică), în plină afirmare a Cruciadelor (sec. XI-XIII). (5)
Cum e reprezentat acesta în iconografia de la Cozia:
https://www.facebook.com/photo?fbid=837551076338333&set=pcb.837551429671631
Sf. Mihai/Mihail e redat ca un bărbat în vârstă, cu păr scurt, cârlionțat, cărunt - un militar în vârstă, cu multă experiență pe câmpul de luptă; cu o platoșă al cărei decor diferă de cel al Sf Arhanghel Mihail - pare a avea straturi succesive de pene așezate radial, dreapta-stânga, de la umeri în jos; patoșa prezintă apărători ale mâinii, peste mâneca cămășii (cu decor asemenea crenguțelor de brad); are corsaj metalic pe piept, peste platoșa aurie; are cămașă cu mâneci lungi, strânse la încheietura mâinii, o cămașă verde închis, un verde murdar, cu manșete aurii; are o mantie amplă, mov; are sabie pe care o scoate cu mâna dreaptă, din teaca frumos decorată și cu vârful auriu, are suliță lungă pe dreapta iar pe stânga, la spate are tolba cu săgeți; partea inferioară a platoșei, cu decor asemănător crenguțelor de brad, acoperă șoldurile, iar de sub ea se vede cămașa; picioarele acoperite cu pantaloni strâmți, roșii (pot fi innterpretate aceste picioare și în sensul de a fi goale, fără pantalon) - prezintă genunchiere metalice, aurii cu decorații; sub genunchi - un rând de obiele de aceeași culoare cu cămașa; în picioare - încălțări de model bizantin; pe umărul drept - un scut dreptunghiular, semicircular, bogat decorat, cu o gorgonă poziționată central, albă pe un fond auriu.
Sf. Mihail nu are nici un personaj sub picioare.
Sf. Mercurie este un alt sfânt militar prezent în iconografia de la Cozia. Sf. Mare Mucenic Mercurie se prăznuiește la 25 noiembrie de către B.O.R. Sf. Nicolae Velimirovici în Proloagele de la Ohrida îl prăznuiește cu o zi mai devreme, pe 24 noiembrie. (6) Acest sf. Mercurie a trăit în sec. III. El a fost martirizat în contextul marii prigoane a creștinilor declanșată de împăratul Decius. Sf. Mare Mucenic Mercurie - comandant al armatelor imperiale, creștin care nu a ascuns și nu a renunțat la credința sa creștină - a fost executat la 4 decembrie 250 în Cezareea Capadociei. A fost numit inițial Philopater - Iubitor al Tatălui, în lb. greacă. În lumea arabă e cunoscut sub numele Abu-Seifein - „Cel care are două săbii”. Tradiția teologică ortodoxă ne spune că, pentru a fi biruitor pe câmpul de luptă, Sf. Mucenic Mercurie a primit de la Sf. Arhanghel Mihail o a doua sabie B.O.R. ne spune că în sec. al XVIII -lea, în plin regim fanariot în Țara Românească și Moldova, capul acestuia se afla la biserica „Sfântul Gheorghe” din Ocnele Mari. (7)
Ce ne prezintă pictura din Biserica Mănăstirii Cozia:
https://www.facebook.com/photo?fbid=837551089671665&set=pcb.837551429671631
Ne prezintă un Mercurie în calitate de comandant militar - are platoșă cu aceleași decorații frontale ca și Sf. Arhanghel Mihail (patru spirale aurii), corsaj metalic peste platoșă; cămașă mai lungă decât platoșa, cu tivul brodat cu fir auriu; cămașa e verde, cu mâneci lungi, cu manșete aurii; platoșa prezintă apărători ale brațului, până la cot; are o pelerină/mantie roșie-deschis; chipul este al unui bărbat îngrijit tuns, cu barbă îngrijită, scurtă, cu căciulă țuguiată în față, din blană (probabil de urs), peste care se află fixată o coroană la baza acesteia - o coroană de aur complexă dar fără pietre prețioase, multicolore încastrate (o coroană pe filiera străvechilor conducători balcanici, caucazieni de factură traco-geto-dacico-armeană?); prezintă teaca sabiei fixată la talie (o teacă modestă ca decorații), pe stânga, sabia în mâna stângă, gata să lovească, sulița îndreptată spre sus; un scut dreptunghiular, semicircular, bogat decorat și cu un chip de gorgonă e poziționat peste mâna stângă; picioarele sunt dezgolite, cu apărători de genunchi bogat decorate, aurii; pe coapse se află două rânduri de obiele; în picioare - încălțări bizantine și ciorapi de aceeași culoare cu cămașa. Dacă ne uităm cu atenție la acest sfânt, am putea sesiza câteva erori: piciorul drept inserat incorect în raport cu talia, teaca și sabia - ambele pe partea stângă a corpului (Dacă teaca se află pe stângă, sabia e scoasă cu mâna dreaptă, nu cu stânga. Se pare că desenatorii, pictorii nu erau suficient de familiarizați cu arta războiului. Scutul așezat peste mâna stângă - pare a fi așezat incorect pentru un moment de repaus sau de luptă. Auriul e dominant.
Sub picioarele lui Mercurie se află un personaj căzut, un cap încoronat - un cap încoronat îmbrăcat ca pentru viața de palat, nu ca pentru un împărat obișnuit cu câmpul de luptă. Este o haină lungă, monocromă, cu broderii ample la gât, la mânecile largi, la poale; coroana e una mare, complexă, de aur cu pietre prețioase multicolore - tipic medievală. (un Mercurie comandant militar - și nu numai - care se opune împărăției). Pentru cei care cunost Tăblițele de la Sinaia, acolo, microreliefurile prezintă portrete care au pe cap o căciulă iar la baza acesteia o bentiță-coroană care prin structura sa sugerează rangul, poziția înaltă în conducerea țării. Se prea poate ca ideea prezentă în scrierile apocrife ale geților să fi străbătut timpurile, să fi fost încă prezentă, dar profund marginalizată în epoca lui Mircea cel Bătrân, în spațiul balcanic.
Sf. Nechita - Sf. Nichita Romanul (nu Românul) - este prezentat de Doxologie în cuvinte puține, ca un sfânt care i-a ajutat pe barbari să devină creștini; e prezentat ca o persoană de neam mare (un aristocrat), cu un cuvânt greu de spus și probabil ușor de impus în pământurile în care s-a născut și a trăit. (8) Sf. Nicolae Velimirovici, în Proloagele de la Ohrida, vol. II menționează pe Nichita Mucenicul - prăznuit la 15 septembrie, pe Nichita Plăcutul lui Dumnezeu, prăznuit la 9 septembrie. (9) Sfântul Mucenic Nechita, de neam got (acel neam got/get despre care a scris Iordanes, continuator al geților lui Burebista și Decebal, trăitor mai ales în afara a ceea ce cândva dusese provincia romană Dacia), cinstit în calendarul creștin-ortodox la 15 septembrie s-a născut pe malurile Dunării și a primit credința creștină de la episcopul Teofil al goților - episcop participant la Sinodul de la Niceea din 325. Într-un context în care goții au fost marcați de confruntări interne sângeroase, confruntări care au implicat atât credințele politeiste/păgâne cât și credința creștină, semnul crucii - victoria a fost când de o parte, când de alta. Fritigern (lider al goților) fugit în sud pentru a primi ajutor de la împăratul roman Valens, folosind armata din Tracia și avantajul oferit de credința creștină se impune pentru o vreme. Cu mari pierderi, Athanaric se retrage. Episcopul Teofil, urmat de Ulfila (până la 383) vor face ca credința creștină să se impună printre goți/geți. Ulfila traduce Biblia și o serie de alte texte în limba goților/geților. Athanaric revine vijelios și brutal într-un spațiu în care sub îndrumarea episcopilor, creștinismul se consolidează în rândul populației gotice/getice. Athanaric se impune și bazându-și forța pe credințe tradiționale, politeiste/păgâne dezvoltă prigoana celor creștinați - începe răzbunarea pentru înfrângerile suferite anterior. Nichita - exponent al celor creștinați, aflați în opoziție față de Athanaric - și-a susținut credința în fața regelui Athanaric.(10) Supus la cazne pentru a ceda, trupul i-a fost aruncat în foc dar oasele nu au fost calcinate Asta se întâmpla în 372. Martirizat pe pământul goților/geților -pământurile dintre Carpații Meridionali și Dunăre, dintre Carpații Orientali și Nistru, osemintele sale se spune că au ajuns în Cilicia, unde s-a ridicat o biserica închinată lui, (11) ca mai apoi să se spună că o parte din moaștele sale au ajuns în Serbia, la Mănăstirea Vsokie Decani. (12)
Dacă ne aplecăm asupra Sf. Nichita, plăcutul lui Dumnezeu, prăznuit pe 9 septembrie împreună cu Părinții Ioachim și Ana, cu sf. Mucenic Silvestru, cu Sf.TeofanMărturisitorul și Postitorul (conform cu Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit, p. 344-346, acest Nichita este mai apropiat de epoca lui Mircea cel Bătrân. Aviețuit în sec. al XII-lea la Constantinopol, ca un creștin-ortodox cu puternice manifestări de credință. în Biserica din Vlaherne/Blachernae, suburbie a Constantinopolului, situată în Nordul acestui oraș, nu departe de Mănăstirea Chora, Poart Adrianopole, Cornul de Aur. (13) Se pare că era conectat la o populație romanică din moment ce zona se numea Vlaherne/Blachernae. Acest Nichita este conectat la o biserică de tradiție din sec. al V-lea, o biserică cu o fântână ce avea ape curative, o biserică marcată de interventii diverse ale împăraților din Imperiul Roman de Răsărit întervenții care au pus frecvent în pericol lăcașul de cult, fântâna, până la împărații Iustin și Iustinian. Aceștia au restaurat Biserica și au mărit-o. Acest Nichita e legat de această Biserică ce poseda icoane, obiecte și relicve semnificative pentru credința creștin-ortodoxă în lumea bizantină, pentru ideea de minuni. Sf. Nechita, plăcutul lui Dumnezeu trăiește într-un Constantinopol, capitală a Imperiului Bizantin marcat de epoca cruciadelor, de nesiguranța creștinilor-ortodocși în raport cu catolicii, cu lumea arabă, cu turcii selgiucizi.
Sf. Nicolae Velimirovici în Proloagele de la Ohrida, vol. I, II proslăvește în diferite momente din an și alți Nichita: Nichita de la Peșterile din Kiev, (31 ianuarie), Nichita Mărturisitorul (3 aprilie), Nichita Episcopul Remesianei, 24 iunie), Nichita Mucenicul (4aprilie), Nichita Stîlpnicul, (24 mai), Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului (28 mai) (14) Aceștia au legătură cu spațiul stepelor nord-pontice și baltice europene, cu ținuturile slavilor sau cu Orientului Apropiat, spațiu ca spațiu de extindere a creștinismului, nu cu spațiul balcano-carpatic sau cu Constantinopolul, în mod direct.
Cum e redat Sf. Nechita în Biserica de la Cozia:
https://www.facebook.com/photo?fbid=837551103004997&set=pcb.837551429671631
Sf. Nechita e redat ca un militar cu platoșă cu decor asemănător cu al Sf. Mihai/Mihail; cu platoșă ce prezintă apărători pentru brațe, până la cot; pe sub platoșă prezintă două cămăși - una mai lungă roșie, cu mâneci care au manșete aurii iar a doua mai scurtă cu dungi alb-negru, cămașă sau pieptar care se poate vedea și în zona superioară a brațelor și în zona gâtului; peste platoșă prezintă structura metalică din zona pieptului iar peste aceata, pe umeri se află o mantie roșie
înnodată în față, la gât, o mantie ce prezintă un chenar din dungi negre; pe picioare prezintă pantaloni strâmți, albi, la genunchi prezintă apărători decorate bogat, iar pe partea inferioară a picioarelor se află apărători fixate cu obiele albe; încălțările sunt asemănătoare cu cele ale celorlalți sfinți prezentați până aici - încălțări d e model bizantin, fără a avea ciorapi, sau prezentnd ciorapi roșii. La umărul stâng prezintă un coif complex, care pare a fi căzut din cap - o formă conică ce în mare parte pare a fi albă, solzoasă ca decor, mărginită de o bandă aurie și o frunză tot aurie. La umărul drept se află un element decorativ circular complex - o floare cu petale numeroase, încercuită de o bandă decorativă albă urmată de un cerc de raze alternând cu petale aurii. Chipul lui Nechita este al unui bărbat tânăr, în puterea vârstei, tuns scurt, cu barbă și mustață scurtă, îngrijite, șaten. Prezintă sabia în teacă, prinsă pe șoldul stâng; ot aici se află și arcul; sulița ținută în repaus între mâna dreaptă și corp; tolba cu săgeți fixată la spate, pe șoldul drept. În mâini ține o săgeată pe care pare că o cercetează. Sub picioare are un drac. Sf.Teodor Tiron e prăznuit pe 17 februarie în calendarul creștin-ortodox. El trăiește la cumpăna veacurilor III-IV, în Orientul Apropiat, în Siria. Este creștin declarat, încadrat în armata romană în vremea împăraților Maximian și Maximus care au acționat ostil la adresa creștinilor civili și militari. (15)
În Biserica Mănăstirii Cozia e reprezentat ca un militar tânăr, care calcă în picioare un balaur - credințele politeiste, păgâne.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551179671656&set=pcb.837551429671631
Sf. Teodor Tiron e redat ca un tânăr militar (păr scurt, des, creț, cu mustață și barbă scurte, îngrijite), cu o armură care are o decorație diferită de cea a Arhanghelului Mihail, Sf. Mihail, Sf. Mercurie, Sf Nechita. Prezintă pe sub armură o cămașă roșie cu mâneși lungi cu manșete aurii. Mânecile prezintă elemente decorative. Armura prezintă apărători ale brațelor până la cot. Peste armură, structura metalică este în cruce - este diferită de ceea ce au sfinții deja prezentați mai sus. Mantia este verde, înnodată pe umărul stâng și prezintă la poale o dungă albă. Pantalonii stâmți pe picior prezintă elemente decorative iar deasupra genunchilor câte o fundă. Apărătorile de picior sunt aurii, fixate sub genunchi cu obiele. Încălțările sunt similare celor purtate de ceilalți sfinți. Ciorapii sunt verzi. Deasupra umărului stâng se află un element circular complex care pare a fi un simbol și în același timp un scut (prezintă o floare roșie cu multe petale, înconjurată de un cerc verde și apoi de un cerc de raze aurii). În mâna stângă are sulița cu vârful îndrptat în sus; pe antebraț se află înt-o poziție ciudată, arcul; tolba cu săgeți e în spate pe șoldul drept; sabia ridicată e în mâna dreaptă,; teaca sabiei eîn spate, pe șoldul stâng.
Sf. Teodor Stratilă/Strtilat cinstit la 8 februarie de către creștin-ortodocși. El este comandant militar în armata romană pe vremea împăratului roman Licinius (307-324). El este martirizat pentru afirmarea credinței creștine în armată, în relație cu împăratul.
Reprezentat în șirul sfinților militari, în Biserica Mănăstiri Cozia, el este redat ca un militar tânăr, robust care calcă în picioare un dragon - credințele păgâne.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551206338320&set=pcb.837551429671631
Sf. Teodor Stratilă prezintă o armură aurie cu decorație solzoasă, cu apărători ale brațelor până la cot, cu o structură metalică pe deasupra, cu curele de piele încrucișate pe talie într-o floare metalică. Pe șolduri armura are o structură diferită de a sfinților deja prezentați Cămașa sub armură este verde, cu mâneci cu manșete și prezintă elemente decorative; pantalonii sunt roșii cu elemente decorative; la genunchi prezintă benzi aurii decorate; obiele albe fixează apărători aurii decorate; încălțările sunt deschise la culoare, de același model cu ale celorlalți sfinți. Deasupra umărului stâng, răsturnat cu vârful spre exterior, se află coiful verde cu elemente decorative aurii.
Sf. Procopie - Procopie Marele Mucenic - a fost contemporan al împăratului Dioclețian (284-305), la sârșitul secolului al III-lea și începutul sec. al IV-lea. A suferit de pe urma prigoanei creștinilor ordonată de Dioclețian. Născut în Ierusalim, într-o familie mixtă creștin-idolatră (tata-creștin, mama-politeismul greco-roman), ajunge prin intervențiile mamei la rang înalt militar în armata imperială unde defectează, datorită crdinței creștine la care nu renunță. A acționat pentru promovarea creștinismului, protejarea comunităților creștine în Orientul Apropiat. A fost martirizat în urma executării sale la 7 iulie 303, în Cezareea Palestinei. (16)
În lucrarea Sf. Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida , vol I se pot găsi Procopie Cehul, (1 aprilie), Procopie Decapolitul (27 februarie) (17) În vol. II se regăsesc: Procopie de la Ustig, cel Nebun pentru Hristos (8 iulie), Procopie Marele Mucenic (8 iulie). (18)
Pictura Bisericii de la Cozia îl redă pe Sf. Procopie (Procopie Marele Mucenic) ca pe un tânăr militar cu părul blond, scurt, creț, cu fața rasă; cu o armură aurie cu decorații spiralice care prezintă apărători pentru mâini, până la cot; o structură metalică peste armură; o cămașă verde cu mâneci ce are manșete aurii și o bordură aurie la poale; o mantie roșie înnodată este umărul stâng; pe picioare, peste pantalonii stâmții, cu elemente decorative prezintă apărători decorate așezate pe coapse, funde în zona genuchilor, apărători prinse cu obiele verzi de picior în zona inferioară; încălțările sunt similare cu ale celorlalți sfinți. Sf. Procopie prezintă sabia în teacă, pe șoldul stâng și sulița cu vârful în sus, în mâna dreaptă. Nu are scut, coif. Nu calcă pe figuri împărătești sau demoni, draci, dragoni oameni goi, precum alți sfinți. Prin poziție, își impune autoritatea, atitudinea, fermitatea personală și de credință. 
https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551223004985&set=pcb.837551429671631
Sf. Dimitrie (Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru de la Tesalonic / Salonic) a trăit în vremea împăraților Maximian, Dioclețian sau poate chiar și pe vremea lui Galerius. A fost martirizat în timpul prigoanei creștinilor organizată în vremea acesto împărați, la cumpăna dintre secolele III și IV. În Biserica ortodoxă el se află printre cei mai mari martiri, sfinți militari. Este prăznuit la 26 octombrie (calendar gregorian). Biserica ridicată pentru comemorarea sa la Salonic a fost ridicată în sec. IV, pe locul unor băi romane. (19). În secolele XIV-XV era un celebru loc de pelerinaj balcanic ortodox. După cucerirea otomană biserica a fost transformată în geamie (până în sec. XIX, până la 1829, când Grecia devine independntă). (20)
Sf. Nicolae Velimirovici în Proloagele de la Ohrida, vol. II meționează pe Dimitrie Marele Mucenic, Izvorâtorul de Mir, cinstit la 26 octombrie și pe Dimitrie episcopul Rostovului. (21) Acesta menționează originea aristocratică a lui Dimitrie, educația aleasă, funcțiile înalte pe care le-a avut Dimitrie la Salonic - comandant militar (voievod), opoziția pe care o face atunci când i se cere să ducă la bun sfârșit prigoana creștinilor, afirmarea credinței creștine pe care o împărtășea, acceptarea deposedării de averi, de poziția înaltă, acceptarea martiriului. (22)
Între Sfinții militari din Biserica Mănăstirii Cozia, Sf. Dimitrie este reprezentat în absida din dreapta, în partea opuăs altarului (dacă ești cu fața spre altar).
https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551239671650&set=pcb.837551429671631
Este redat ca un sfânt militar tânăr, blond, cu păr creț, tuns scurt și fără barbă, mustață. Deasupra umerilor, în dreptul capului, se află un coif cu vârful orientat spre exterior, deasupra mâinii drepte; de cealaltă parte se află un element circular cu reprezentarea Soarelui central, încercuit de o bandă circulară decorativă albă și apoi de una aurie ce reprezintă raze solare la periferie, spre exterior - acest element poate fi privit individual, ca un simbol (caracteristic pentru Sf. Dimitrie) sau poate fi privit ca reprezentarea unui scut circular. Sfântul prezintă armura aurie cu decorații care par a fi solare pe piept (nu reprezentareaunei gorgone). Cămașa pe sub armură este roșie, prezintă elemente decorative și manșete aurii la mâneci. Pelerina sau mantia, mantia prezintă o innodare in diagonală,peste piept, în fața structurii metalice aflată peste armură; ea are o bordură albă; pantalonnii roșii- prezintă elemente decorative iar pe deasupra se află apărătorile de gambe fixate cu obiele de picior; încălțările sunt asemănător cu ale celorlalți sfinți. Sfântul are în dotare o teacă de sabie situată la spate, pe șoldul stâng, o sabie ținută în mâinile amândouă și o suliță cu vârful în sus, sprijinită de mâna dreaptă. Sub picioarele Sf. Dimitrie se află un personaj împărătesc, cu straie lungi, cu broderie, straie de palat cu centrură pe mijloc, mantie - ce pare a fi albastră - pe umeri și coroană pe cap. Personajul sugerează o figură imperială bizantină (după modelul epocii bizantine târzii).
Sf. Gheorghe este un sfânt martir militar de la sfârșitul secolului al III-lea și începutul sec. al IV-lea. Născut în Capadocia, într-o familie creștină greacă, se pare că o familie aristocratică - chiar dacă numele său înseamnă prin traducere agricultor, țăran - el ajunge înalt comandant militar în armata romană și mai apoi ofițer în garda personală a împăratului Dioclețian. Pentru că și-a afirmat credința creștină și nu a renunțat la ea, pentru că a făcut prozeliți chiar în anturajul împăratului, Gheorghe a fost închis si supus caznelor, înfometării. Supliciul la care a fost supus: loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa. A murit în 303. (23) Ca Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 23 aprilie.
Sf. Gheorghe este un sfânt martir militar de la sfârșitul secolului al III-lea și începutul sec. al IV-lea. Născut în Capadocia, într-o familie creștină greacă, se pare că o familie aristocratică - chiar dacă numele său înseamnă prin traducere agricultor, țăran - el ajunge înalt comandant militar în armata romană și mai apoi ofițer în garda personală a împăratului Dioclețian. Pentru că și-a afirmat credința creștină și nu a renunțat la ea, pentru că a făcut prozeliți chiar în anturajul împăratului, Gheorghe a fost închis si supus caznelor, înfometării. Supliciul la care a fost supus: loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa. A murit în 303. (23) Ca Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 23 aprilie.
Sf. Nicolae Velimirovici în lucrarea sa, vol I notează pe lângă acest Sfânt Mare Mucenic Gheorghe cinstit la 23 aprilie (24) și alți sfinți cu numele Gheorghece sunt cinstiți de calendarul ortodox: Gheorghe de la Mănăstirea Ivrion (3 Mai), Gheorghe din Ioanina (17 ianuarie), Gheorghe din Kratovo, Mucenicul (11 februarie), Gheorghe Hozevitul, (8 ianuarie), Gheorghe Ivireanul (30 iunie), Gheorghe Mărturisitorul (7 aprilie). (25)
Pictura de la Cozia îl prezintă pe Sf. Gheorghe alături de Sf Dimitrie.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551253004982&set=pcb.837551429671631
În iconografia de la Cozia avem un Sf, Gheorghe tânăr, cu prul blond, creț, tuns scurt, cu fața fără barbă și mustață. Deasupra umărului drept se află coiful cu vârful orientat spre exterior, un coif verde cu decorații aurii. Armura prezintă decorații spiralice, apărători de mână până la cot. Sub armură este o cămașă verde cu elemente decorative, cu mâneci lungi, cu manșete aurite. Peste armură se află elemente metalice iar peste ele se află mantia/pelerina roșie înnodată sub bărbie. Pe picioare se află pantaloni stâmți cu elemente decorative, peste care sunt fixate cu obiele, apărătorile de picior (aurii, bogat decorate). Prezintă același model de încălțăminte, ca și ceilalți sfinți. Sub picioare se află balaurul sau dragonul - credințele tradiționale politeiste greco-romane cărora le face o puternică opoziție. Sf. Gheorghe ține sulița în mâna dreaptă, sabia o are în teacă, la spate, pe șoldul stâng. Pe mâna dreaptă ține un scut dreptunghiular, semicircular, bogat decorat, cu un chenar vegetal.
În ancadramentul interior al uneia din ferestrele situate în cele două abside de lângă altar se află partu alți sfinți militari, situați doi cu doi:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551293004978&set=pcb.837551429671631
https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551273004980&set=pcb.837551429671631
În cealaltă fereastă situată în cealaltă absidă se află câte un sfânt militar.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551376338303&set=pcb.837551429671631
https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551339671640&set=pcb.837551429671631
https://www.facebook.com/photo/?fbid=837551319671642&set=pcb.837551429671631
Eustație Plachida era pe numele său de închinător la cele politeiste credințe Placida (Placidus / Plachida/ Placid) Fusese un reprezentant de seamă al ofițerilor de rang înalt, bine pregătit și bine văzut pentru faptele sale pe câmpul de luptă de către împărații Titus și Traian. În urma unei revelații în cadrul unei ieșiri la vânătoare se creștinează împreună cu soția și cei doi fii și primesc numele de Eustație, Teopista (soția) Agapie și Teopist (fiii). Odată creștinați, încep necazurile și ajung să se împrăștie, ca familie, să nu mai știe unul de altul, pentru multă vreme. În contextul unor atacuri barbare, împăratul îl caută pe generalul Plachida pentru a beneficia de serviciile sale. În contextul luptelor cu barbarii și-a regăsit pe rând băieții și soția. Ca sfinți făcători de minuni și ocrotitori ai familiei B.O.R susține că o parte din moaștele acestora se află aduse pe la 1850 la biserica Iancu Vechi-Mătăsari din București. (26)
B.O.R. cinstește în calednadrul său ortodox pe Eustație (Placidas), Marele Mucenic la 20 septembrie.
În lucrarea Sf. Nicolae Velimirovici, în volumul al doilea pe lângă acest sfânt mai sunt prezenți și; Eustatie din Ancira, Mucenicul (28 iulie, Eustatie dinMtskheta (Georgia)(29 iulie)
Șirul Sfinților militari îl putem încheia cu reprezentarea îngerului militar, luptător și protector în lumină în numele credinței.
Spre deosebire de Arhanghelul Mihail, de sfinții militari, acesta este anonim: nu este însoțit de text chirilic. Îngerul se încadrează în același spirit militar dar parcă sugerează soldatul de rând, în toată modestia ținutei sale războinice: o armură aurie, modestă, cu aspect de solzi (seamănă mai degrabă cu un pieptar din plană de oaie), cu apărători de brațe doar până la cot; o apărătoare de mijloc, pantaloni simpli strânși pe picior sau picioarele goale, obiele pe gambe și încălțări modeste, probabil opinci. Pe sub armură se află o cămașă roșie fără mâneci. Peste armură nu se găsesc acele elemente metalice sau curele care se întretaie, ca la Sfinții Militari.Pelerina/mantia așezată pe umeri nu este legată, stă liber. Ca armament - o sabie ce putea fi pusă în teacă pe șoldul stâng. Sabia se află în mâna dreaptă, ridicată în sus, pentru protejarea dreptei credințe. Culorile calde sunt cele caracteristice acestui înger militar. aripile acestuia au altă culoare decât aripile Sf. Arhanghel Mihail, o culoare mult mai caldă. Calitatea redării picturale pentru acest înger pare a fi ușor inferioară față de felul în care au fost redați Arhanghelul Mihail, Sfinții Militari. Pictura sugerează apartenența acestuia la lumea eterică, astrală.
Note:
1. https://www.facebook.com/sabiidetoledo/posts/sfinti-militari-la-manastirea-cozia/837551429671631/
2. Sf. Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II, Editura Ecumenița, 2010, pp. 620-621, ISBN 978-606-550-019-8,
3. https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26666904-crestinii-sarbatoresc-sfintii-arhangheli-mihail-gavril-obiceiuri-traditii-care-sunt-cele-mai-des-intalnite-prenume-romanii.htm,
3. libertatea.ro/stiri/sfintii-mihail-si-gravil-8-noiembrie-traditii-1645424#sfintii-mihail-si-gavril-in-legendele-romanesti,
4. Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit, p. 875,
5. Ibidem, p. 685,
6. Idem, p. 693-694,
7. https://ro.orthodoxwiki.org/Mercurie, https://www.unitischimbam.ro/mercurie/,
8. https://doxologia.ro/sfantul-mare-mucenic-nichita-romanul#viata,
9. Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit, p. 876,
10. Ibidem, p. 373,
11. https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-mucenic-nichita-gotul-153158.html,
12. https://www.mgargenti.ro/sfinti-ortodoxi-barbati/sf-nichita-gotul-icoana-cu-argint-alungatorul-demonilor-si-s--290322
13. https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Vlaherne
14. Sf. Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I, Editura Ecumenița, 2010, pp. 620-621, ISBN 978-606-550-000-6, p.806,
15. Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit, p. 202-203; v. și https://basilica.ro/calendar-ortodox-17-februarie/, v. și https://doxologia.ro/viata-sfantului-mare-mucenic-teodor-stratilat, v. și https://ro.orthodoxwiki.org/Teodor_Stratilat
16. https://doxologia.ro/viata-sfantului-mare-mucenic-procopie, v și https://ro.orthodoxwiki.org/Procopie_(marele_mucenic)
17. Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit., vol. I, p. 808,
18, Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit., vol. II, p. 878,
19. https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Sf%C3%A2ntul_Dumitru_din_Salonic,
20. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Dimitrie,
21. Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit., vol. II, p.868,
22, Ibidem, p, 564-565.
23. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Gheorghe
24. Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit., vol.I, p. 490-491,
25. Ibidem, p. 801,
26. https://pravila.ro/sfantul-mare-mucenic-eustatie-cu-cei-doi-fii-agapie-si-teopist-20-septembrie/
27. Sf. Nicolae Velimirovici, op. cit., vol.II, p. 869.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu