Prof. Pădureanu
Elena Sanda
Memoria
colectivă este statornică. Ea transmite din generație în generație mesajele
locurilor esențializate , mitizatee dar
fără greșală fundamentală. Este interesant că denumirea locului în turcește
vorbește de o casă, biserică a Omului (a
primului Om), nu a lui Dumnezeu sau Allah. Vorbește de Om și nu
de oameni și faptele lor.
OM, OMU, OUM,
AUM – invocă sufletul lui Brahma în spiritualitatea indiană, la capătul
celălalt al lumii indo-europene. În inițíerea brahmanică OMU, OUM, AUM înseamnă
sufletul lui Dumnezeu, sau Dumnezeu spirit. Fiecare din aceste litere corespund
la una din facultățile divine, popular vorbind, la una din persoanele
trinității. Este foarte posibil să fie o strânsă relație spirituală de tradiție
veche între Adamclisi, ca loc sacru pentru lumea getică, din spațiul dintre
Dunăre și Mare - premergătoare stăpânirii romane - și Vârful Omu din Carpații
Meridionali.
Astăzi, cel
ce ajunge la Adamclisi, cu o îndrumare corectă și atentă, poate să cunoască: un
altar funerar, monumentul comemorativ triumfal/funerar, un mormânt tumular zis
roman şi cetatea Tropaeum Traiani. Mai poate primi informații despre cariera de
piatră de la Urluia. Dacă altarul funerar tinde a fi atribuit printr-o
interpretare atentă și riguroasă a tuturor datelor legate de el, domniei lui
Domițian, în strânsă relație cu lupte aprige desfășurate în această zonă,2
monumentul triumfal sau funerar a permis lansarea mai multor ipoteze,
îmbrățișate de grupuri disproporționate de cercetători.
Monumentul circular are un diametru de 30 m şi
o înălţime de 12 m iar trofeul (statuia) de deasupra, măsoară 10,75 m. Aceasta
e compusă dintr-un trunchi de copac pe care se află depuse elemente de
îmbrăcăminte militară: platoşă, coif, 4 scuturi, teacă de sabie și sabia în
teacă. Aşa cum arată astăzi, în sud-vestul stepei dobrogene româneşti,
monumentul a fost reconstituit pe baza cercetărilor arheologice, în 1977,
într-o perioadă în care naţionalism-comunismul românesc al epocii Ceaușescu era
la apogeu. Este interesant cum, o personalitate precum cea a lui Nicolae Ceaușescu
fondatorul naționalism-comunismului românesc, care a cochetat cu dacismul, cu Iosif
Constantin Drăgan (cel care a promovat tracologia și dacismul în plan European
și românesc) a sfârșit prin a admite restaurarea acestui monument și promovarea
lui în numele romanității, romanizării și a lumii romane.
Ipotezele pe
care cercetătorii Regatului României, României Mari, a României comuniste și
postcomuniste le-au formulat, s-ar grupa astfel:
1. El
este
de factură şi decizie imperială, din timpul lui Traian – ridicat între 106-109 - aşezat
la marginea Imperiului și încorporează prezenţa deliberată a artizanalului
provincial ca transmiţător al mesajului Romei învingătoare.5 Cuceritul
se exprimă pentru a proslăvi stăpânirea romană impusă lui cu forța, la foarte
scurt timp după evenimentele brutale (?!).
2. Acesta
nu ar fi realizarea împăratului Traian (98-117), el fiind construit anterior
epocii lui Traian, neavând mimic comun cu ceea ce era specific epocii lui
Traian. S-a sugerat a fi înălțat pe vremea lui Octavian Augustus, din ordin
imperial.
3.
Realizarea acestui monument în
timpul lui Constantin cel Mare (306-337) – el a refăcut fortificaţiile de la
Tropaeum Traiani - sau al lui Valens.
4. Monumentul
pare mai degrabă o confiscare a unui monument mai vechi, al localnicilor geţi,
în interesul triumfalist şi comemorativ al Romei imperiale, specific împăratului
Traian.
5. Monumentul este o
ralizare a conducerii laice și
spirituale locale getice – de tip mausoleu -
în două etape diferite, întrucât artistic se pot distinge două etape
diferite, ca apoi să fie confiscat de împăratul Traian prin adausul pietrei cu
inscripția latină.
Sursa: http://lodans.wordpress.com/
6. Monumentul la 1909.
În Regatul României, Grigore Tocilescu
(n. 26 octombrie 1850, Fefelei, Prahova - d. 18 septembrie 1909, București) a fost
un istoric, arheolog, epigrafist și folclorist român, membru titular al Academiei Române (1890). El a pus
bazele școlii de arheologie în statul român. Monumentul de la Adamclisi a fost
un element de referință al preocupărilor sale, la începuturile arheologiei
românești. Puterea lui de convingere a determinat punerea sub incidența primei
legi de protecție a monumentelor istorice a ceea ce se afla la acea dată in
picoare, la Adamclisi. La Adamclisi Gr. Tocilescu a impus crearea unei
rezervații arheologice iar mai târziu, la 1891 a deschis un șantier arheologic
în care se lucrează constant, vară de vară, cu unele întreruperi, de echipe de
arheologi, până în zilele noastre.
In
preocupările sale, la nivelul cunoașterii istorice și arheologice de atunci,
sub influența unui curent politico-ideologizant amplu, conform căruia în Europa
totul își are rădăcinile în faptele Romei antice și în lumea Imperiului Roman
(totul în Europa se trage de la ROMA), Grigore Tocilescu a cochetat cu două
ipoteze în legătură cu acest monument. Mai întâi l-a considerat o realizare a
Imperiului Roman din secolul al IV-lea, din timpul lui Constantin cel Mare. Ideea
aceasta o avusese iniţial înainte de descoperirea fragmentelor de inscripţie cu
numele împarătului Traian, luând ca argument stilul reliefurilor de pe
monument. După descoperirea pietrei cu textul latin ce amintește de împăratul
cuceritor al Daciei, a îmbrățișat ipoteza ca el este de
factură şi decizie imperială romană, din timpul lui Traian și a impus în școala
istorică românească această poziție. Tocilescu şi colaboratorii săi au
acceptat ideea că metopele înfăţişează ambele războaie dacice. Cuvântul
maestrului nici astăzi nu prea lasă oficial loc, chiar dacă există puternice
argumente care vin și spun altceva.
în Kurt Hielscher,Abum foto din 1933, disponibil în
http://www.infodobrogea.ro/arta-si-cultura/mozaic-cultural/kurt-hielscher-album-foto-1933/
Monumentul de la Adamclisi
Monumentul
se află pe deal - de fapt pe un bot de deal. El este într-o poziție deosebită,
care nu are deloc de a face cu mentalitatea romană, cu modul roman de a menține
monumentele în atenția publică. Pentru mentalitatea romană, monumentele erau
legate de spațiul urban iar în spațiul urban acestea erau legate de locurile în
care se adunau cât mai mulți oameni, cât mai frecvent. Cel puțin Columna este
legată de acest mod de a gândi. Acest bot de deal este din perspectivă romană
total în afara gândirii specific imperiale – doar dacă Troianus/Thrahianus/Thrachianus/Traianus
împăratul nu a pus în funcțiune idea de întoarcere la rădăcini ancestrale
regăsite aparent (prea puțin probabil și posibil). Poziția monumentului,
circularitatea lui sunt similare însă unui mod de amplasare și realizare a unor
construcții izolate sau în grup prezente între Dunăre și Mare și în alte puncte,
ele aparținând unor etape istorice anterioare prezenței romane în zonă.
La Seimeni,
la Mireasa, între Vârtop și Albești, la sud de Albești, toate numai în județul
Constanța, sunt urme umane circulare în grup mai mare și mai mic, sau izolat,
majoritatea pe deal, pe boturi de deal în mod constant, mai mult sau mai puțin
protejate natural de ape (existente acolo în acele timpuri îndepărtate, nu
astăzi) sau de structura specifică a dealurilor. Ele sunt caracteristice unei
arii largi de locuire getică și masagetică. Probabil că ele sunt mult mai multe
și pe o arie mult mai amplă (Se regăsesc ușor prin arheologie aeriană pe
internet, cu programul Google Earth). Monumentul de la Adamclisi se conectează
mai degrabă la această mentalitate colectivă, străveche, legată de existență pe
partea superioară a platoului dobrogean, decât de mentalul cuceritorului roman
care și-a dezvoltat baza militară și apoi fortificația unui amplu centru urban
pe o importantă rută strategică și comercială dobrogeană, în vale – Tropaeum
Traiani. Este ciudat că așezarea
fortificată romană așezată în vale poartă numele de Tropaeum Traiani - trofeul
lui Traian - și duce acest nume pe toată durata existenței sale. Nici o altă
așezare creată de romani nu și-a luat numele de la un monument, fie el și creat
de romani – dacă este el creat de romani. Dicționarele explicative dau pentru Antichitate
faptul că trofeul reprezenta armura unui dușman învins, așezată de obicei pe un
trunchi de copac, în semn de victorie; sau echipament al unui dușman învins,
expus pe un trunchi de copac în semn de victorie; sau un monument ridicat în amintirea unei victorii sau
în cinstea unui erou, pe care se așezau de obicei armele învinsului; sau pradă de război luată de la un inamic;
sau semn, amintire glorioasă: a te mîndri cu trofeĭele. Ce reacție au avut geții cuceriți față de un
astfel de nume al așezarii și al monumentului? Numele în sine încorporează
mândira fără de margini a celor ce au învins pe aceste locuri și ocultează
brutal ceea ce este getic în zonă. Acest nume de fapt induce în eroare.
Foarte
aproape de monument, la intersecția drumului național DN3 cu aleea spre
monumentul triumfal (la sud față de monument), se află o necropolă de perioadă
La Tene, datată secolele V-IV î.Hr. Este încadrată orizontului cultural
geto-dacic din acea vreme.De obicei, descoperirile arheologice sunt prezentate
și catalogate ca o realizare în sine, izolat. Corelarea cu alte descoperiri din
zonă se pune în valoare mai greu. Dacă
s-ar fi ținut cont de prezența acestei necropole atât de aproape de monument,
de relația dintre necropolă și monument, poate că s-ar fi impus o altă
atitudine față de monument și tot complexul de monumente de pe deal, față de
ruinele încă nedescoperite și nevalorificate. Se vorbește despre necropolă și
se prezintă izolat, dar nimeni nu este preocupat de așezarea geto-dacică de
care ea aparține – unde se află, cum arăta, cum s-a dezvoltat și a evoluat.
Unde se afla așezarea getică în relație cu necropola și cu monumentul? – Se
pare că ajungem pe acest fir la idea susținută de Vasile Rudan – aceea că este
ocultată o așezare geto-dacică proto-urbană cu rol major în acest spațiu pe o
perioadă destul de lungă de timp: secolele V î.Hr.- II d.Hr. Este greu să
urmărești arheologic așezări care, probabil nu au folosit piatra ca meterial de
construcție în mod dominant, ci lemnul, lipitura de pământ, chirpicul - piatra
fiind destinată îngrăditurilor de teren, monumentelor și eventual
fortificațiilor, construcțiilor regale. Este și mai greu, atunci când un tipar
politico-ideologizant nefavorabil ipotezelor alternative, este rigid și
blocant. Să nu uităm că secolele V-IV î.Hr. reprezintă o perioadă de dezvoltare
a triburilor și uniunilor de triburi balcanice și dunărene, blocată doar de
puterea Macedoniei lui Filip al II-lea și Alexandru cel Mare, care au impus
Imperiul Macedonean pe spații vaste, pentru scurtă vreme. Autorități locale,
marcate mai mult sau mai puțin de influența elenistică și-au continuat
existența și manifestarea plenară pe aceleași locuri, după ce marele imperiu al
lui Alexandru Macedon s-a destrămat. Și-au continuat existența și s-au
manifestat în modul lor specific. Regatele elenistice, prezentate ca și
continuatoare ale ideii imperiale și culturale macedonene (greco-macedonene)
impusă de cei doi mari regi macedoneni sunt de fapt expresia lumii balcanice și
dunărene, a triburilor și uniunilor de triburi de sorginte pelasgo- traco-getică.
Însuși marele Imperiu Macedonean este de factură traco-pelasgică (conform cu
Branislav-Ștefanovschi). Oricât de mult am recunoaște rolul lumii grecești
antice de natură urbană, coloniilor grecești la Pontul Euxin, tot nu am putea
pune în umbră realizările spațiului balcano-carpato-dunăreano-pontic. Nu se
poate declina totul doar de la lumea greco-elenistică, fără să nu recunoaștem
ceea ce aparține lumii traco-geto-dacice în contemporanitate cu elemente
caracteristic greco-elenistice.
Dacă urmărim
cu atenție informațiile pe care anticii, mitologia greco-romană și
balcano-dunăreană ni le pun la dispoziție, aflăm că la hiperboreo-pelasgi
religia era prin excelență Apolinică. Apollo, divinitate prin excelență solară,
era o zeitate cu legende, dogme, cu rituri ce căpătau o caracteristică
națională, pelasgă, pe o arie foarte largă, balcano-dunăreană. Apolo era apărătorul păstorilor de vite și
oi. Homer, prin Iliada ne transmite faptul că Apollo și pelasgii au sprijinit Troia
împotriva inamicilor acesteia și acest zeu a dorit ca victoria să fie de partea
lor. Apollo a ajutat deseori pe Elena și pe Hector, iar acesta, pornit pe câmpul
de luptă, a promis că dacă zeul Apollo îi
va da gloria, ca să ucidă pe cel ce va ieși să lupte cu dânsul, atunci va aduce
armele aceluia în Iliul (Troia) cel sfânt și le va suspenda ca trofee în
templul lui Apollo departe-săgetătorul. (Homer, Iliada, VII, 452; XXI,
515; IV, 507, VII, 21; V, 344; XV, 249,
VII, 51, apud Nicolae Densușianu, Dacia
preistorică, București, 1913, p. 90.). La o populație agro-pstorală tradițiile erau
respectate cu o deosebită consecvență în timp. Peste secole, monumentul de la
Adamclisi sugerează a se integra acestui mod de gândire, prin care, marile
evenimente să fie comemorate printr-o ofrandă care să fie memorabilă pe altarul
zeului adorat de comunitate (și nu o afirmare a unei victorii brutalea unui nou
stăpân). Populația și conducătorii din spațiul sud-dunărean și dintre Dunăre și
Mare au continuat să fie ancorați în aceste mentalități menționate de Homer, pe
toată durata mileniului I î. Hr.
După vechile
dogme și manifestări religioase romane, sacrificiile de mulțumire pentru
succesul fericit al armelor nu se puteau face decât zeilor principali ai
religiei statului roman și în cazuri extraordinare sau de război, zeilor
străini, sub a căror protecție se afla cetatea, țara și poporul inamic (Suidas,
apud Nicolae Densușianu, Dacia preistorică, București, 1913, p.143) Placa ce
amintește de Traian pe monumentul de la Adamclisi se incadrează mai degrabă
acestui mod de gândire. Traian nu a construit monumentul. Doar l-a preluat, l-a
sacrificat în numele învingătorului de pe câmpul de luptă.
Strategic și
probabil și administrativ, zona de la Adamclisi era una de importanţă majoră
pentru spaţiul dintre Dunăre şi Mare, pentru că mai multe lupte s-au dat în
timp pe aceleaşi locuri: 29-28 î.Hr.?, 85, 86, 101-102 şi probabil şi altele
din secolul I î. Hr. şi din secolul II d.Hr. Dobrogea (sud-estul
Dobrogei românești de astăzi) a fost, după cât se pare, teatru de război, pe o
perioadă destul de mare de timp.
O ipoteză
promovează ideea că
Monumentul de la Adamclisi este mai vechi decât Columna, cu o epocă istorică
(cel puțin), cu un numar de ani suficient de mare, că pare a fi de origine
getică. Însăşi forma monumentului nu are de a face cu formele specific romane
ale monumentelor comemorative şi triumfaliste, cu atât mai puțin cu cele din
epoca imperială. Compoziţia monumentului pare a fi opera unui iniţiat, probabil
Marele Preot al dacilor, care impunea linia simbolisticii şi a formelor de
manifestare sacralizată, sacralizatoare şi eroico-comemorativă. Marele Preot al
dacilor cunoştea tainele Cerului şi ale Pamântului. Era iniţiat în ştiinţele
spirituale ale vremii sale. Semnele geometrice şi vegetal-animaliere de pe
Monument sunt simboluri, nu niște simple elemente decorative În limbajul
iniţiatilor ele reprezintă forţe care îl sprijină pe om în demersul său, în
devenirea sa.. Sunt reprezentări simbolice chemate să exprime, să protejeze. Pentru
muritorul de rând, neiniţiat, ele sunt banale elemente decorative. Pentru
romani nu erau caracteristice asemenea simboluri cu atât mai puțin pentru
monumente comemorativ-triumfaliste. Metopele – cele ce s-au păstrat și cele
dispărute – toate au semnificații precise și nimic de a face cu evenimentele
din 101-102. Este monumentul iniţial realizat de localnicii geți, dar confiscat
şi cu sensul deturnat de Traian?
Este el un monument comemorativ
pentru Burebista, sau pentru un alt conducător important comunităţii getice,
dintr-o etapă istorică mai veche? Tudor Diaconu, Ilie Stancu, Virgiliu Oghina integrează prin studiile lor
monumentul ca fiind getic, de natură sacral-funerară. Mai recent, Vasile Rudan, expert privind verificarea în teren a raportărilor făcute
de către arheologi (expert şi în măsurători extrasenzoriale), prezintă aspecte ale colaborării domniei sale
cu Institutul de studii istorice şi social-politice de pe lângă C.C. al PCR,
anii ’80-’89 ai epocii ceauşiste, în strânsă legătură cu monumentul de la
Adamclisi. Ceea ce pune în lumină, este faptul că în secolele al XX-lea – al XXI-lea,
Vaticanul continuă să blocheze informaţiile pe care le deţine legat de acest
monument, rolul şi valoarea sa în istorie. Domnia sa evidenţiază că istoricii
şi cercetătorii români cunoşteau acest aspect şi au lăsat ca lucrurile să
continue pe acelaşi făgaş, implicând şi pe Nicolae Ceauşescu în restaurarea
monumentului din replici, ca fiind ridicat de Traian, să comemoreze victoria
repurtată asupra dacilor (Nicolae Ceauşecu îşi puse semnătura în cartea de
onoare, prin care atestase că monumentul era roman). Ei au continuat să
prezinte evenimentul din 101-102, monumentul din perspectiva cuceritorului
venit pe aceste plaiuri și nu din perspectiva oamenilor, neamului locului.
Solicitat să investigheze pluridisciplinar
monumentul, în 1982 a ajuns la concluzia că acesta aparţinea epocii
bronzului şi ariei culturale carpato-danubiano-pontice şi balcanice; că textul
latin prezent între piesele aflate în muzeu, aşa cum era formulat şi s-a păstrat,
nu
pomeneşte că Cetăţenii Romei să-i fi înălţat lui Traian vreun monument
triumfal, cu atât mai puţin în Moesia Inferior, la fruntariile de răsărit ale
imperiului; că pe componentele originale ale monumentului de la
Adamclisi se disting două şcoli diferite de sculptură monumentală (alta decât
cea romană din apoca traiană) din care reiese faptul că monumentul a fost
construit şi reconstruit în antichitate,
într-o epocă anterioară războaielor daco-romane. A evidenţiat că argumentul
adus de istorici cum că ar putea fi vorba de o şcoală sculpturală monumentală
nepretenţioasă de la periferia imperiului roman, nu stă în picioare. Nu
stă în picioare nici ipoteza că trofeul a fost realizat conform regulilor
şcolii sculpturale clasice, înlocuind cu probabilitate o statuie sculptată cu
aceeaşi temă dintr-o epocă anterioară. Nici una
dintre metopele studiate în 1982 de Vasile Rudan, aşa cum le-a găsit în muzeu
în acel moment, nu erau în concordanţă cu evenimentele din iarna anilor 101-102
şi că interpretarea care se dă oficial acestora este una greşită. Friza
inferioară, prin elementele decorative simbolice, nu are
Fotografie personală
Elementele de bază ale uneia din frizele Monumentului de la Adamclisi:frunzele de acant în spirală, capul de lup și păsările
cum să fie
romană - cap de lup stilizat, pornind
din lujeri de acant, cu păsări.
Vasile Rudan
a pus în evidență și faptul că o metopă, ce astăzi nu mai există în muzeu,
reprezenta o zeitate fără chip, îmbrăcată ca un războinic, pregătită de război,
sau în actul de protejare a unui tânăr cu păr bogat, cârlionțat, cu căciulă
specific geto-dacică, deseori socotită frigiană.
Vasile Rudan a găsit metopa fragmentată în muzeul de
la Adamclisi, unde se află originalele , dar ea nu se mai găsește astăzi acolo.
Vasile Rudan
mai vorbește de o metopă care ar fi avut pe ea un text scris întro altă
limbă decât latina și greaca, într-o
altă scriere decât alfabetul grec sau latin și care nu mai există. El incriminează neglijența și
intenționalitatea romanilor dar și a românilor de a încadra acest monument
programului lor ideologic, ideatic.
Dar Vasile
Rudan nu este o voce eminentă de arheolog sau de istoric. Nu face parte din
castă. El vine dinspre sistemul de securitate al lui Nicolae Ceaușescu, un
departament al acesteia, un departament special, care se ocupa cu ciudățenii –
paranormalul. (!?...). El aparține unui departament care nu a putut să impună
cele constatate în fața lui Nicolae Ceaușescu, pentru că lucrurile deja se
întâmplau. Reconstituirea monumentului se realiza.
Totul este nu
pierdut, ci încifrat, esențializat, simbolizat și ocultat.
Un spațiu larg
cultural și de civilizațíe are elemente genelale comune dar diferențierile sunt
legate de cele mai multe ori de semnificații și simboluri, de interpretările
făcute în epocă și pe care noi, cei de astăzi nu le mai percepem corect. Cel
mai adesea avem tendința de a impune valori care ne convin nouă, spațiului
ideatic și ideologic ce ține de epoca noastră. Empatia noastră, a celor de
peste veacuri, funcționează de cele mai multe ori la cote de avarie, la
dimensiuni minimale și atunci intrpretarea noastră nu mai este identică pe
deplin cu mesajul imagistic, de formă și reprezentare dorit de realizator.
Istorici
români şi străini au decis, împotriva tuturor evindenţelor, că monumentul de la
Adamclisi este triumfal roman. Nu au ţinut cont de simbolurile funerare
existente (așa numitele gorgone, leii funerari). Despre vegetaţia cu specific
subtropical figurată pe metope şi creneluri, istoricii români au dat o
explicaţie cel puţin ciudată. După părerea lor este semnătura realizatorului monumentului, care provenea dintr-o zonă
geografică cu climă subtropicală. Nicăieri în Imperiul Roman, nu s-a
ridicat un monument ale cărui reprezăntări decorative să nu se lege direct,
simbolic sau narativ de evenimentul căruia i-a fost dedicat și de simbolistica
specifică a statului triumfător, imperialismului roman. De ce ar fi acest
monument de o asemenea anvergură, prima și singura excepție? De ce artistul s-a
abătut de la linia oficială – doar pentru că venea dintr-o zonă geografică cu
climă subtropicală? L-ar fi lăsat oficialii care i-au comandat lucrarea, fără
să-l pedepsească? (Și astfel să fie cunoscut? Pentru Columnă este un nume
căruia i se atribuie lucrarea – Apolodor din Damasc - pentru acesta, nu. Apolodor
din Damasc a realizat Columna fără să o amprenteze cu elemente specifice
locului său de origine, a fost fidel programului imperial, un fidel al
autorității romane). De ce la Roma, Columna a putut reda fidel evenimentele şi
locurile şi acest monument care era dedicat unui moment decisiv în proiectul de
cucerire a lumii dacice, nu?
În
interiorul nucleului original, Vasile Rudan a constatat că se detectează două
camere suprapuse şi o cameră mortuară sub nivelul solului. Prin detecţie au
fost localizate ziduri ce pornesc radial de la nucleul monumetului, temple şi
alte vestigii de clădiri. Aşezarea de tip protourban din jurul monumentului a
fost fortificată cu două ziduri relativ concentrice și la distanțe apreciabile
între ele. Zidul de apărare exterior traversează canalul de irigaţii din
apropire. Toate
acestea sunt reduse sub suprafața solului, adesea sub culturile agricole și
recent invadate de dezvoltarea postcomunistă a așezării Adamclisi, ce se
extinde în această zonă din preajma monumentului.
Unica
„dovadă” adusă de istorici că monumentul de la Adamclisi ar fi fost înălţat de
Traian, este doar lespedea găsită printre componentele ruinelor monumentului
original, cu titlurile lui Traian săpate în piatră. Însă pe lespede nu
figurează verbul prin care să susţină Traian că monumentul ar fi fost înălţat
de dânsul. Fiul adoptiv al lui Nerva şi-a mai scris numele şi funcţiile şi pe
alte ziduri. El nu a îndrăzit să pretindă vreodată că acele ziduri ar fi fost
ridicate de dânsul. Pentru acest obicei a fost apostrofat mai târziu de către
împăratul Constantin cel Mare, care îl poreclise herba parietaria,
iarba zidurilor. Nu ar fi prima dată când romanii au distrus sau
au încorporat realizări ale cuceriţilor, ştergând urmele cultural-religioase
ale acestora, impunând idea că ei sunt cei mai mari constructori şi artişti
şcoliţi de greci.
Vasile
Rudan a evidenţiat şi deteriorarea sau ştergerea
unor elemente inconografice de pe motopele de la Adamclisi, ştergerea unui
cartuş cu text scris într-un alfabet necunoscut, „pelucrarea” acestui monument
s-a făcut într-o epocă tărzie şi poate să dateze din epoca romană, dar este
posibil să fi intervenit asupra informaţiilor iconografice originale chiar
arhelogii care au făcut cercetări,
pentru a le face accesibile ipotezei originii traiane a monumentului.
În
Bulgaria, în perioada ultimilor 160 de ani s-au făcut descoperiri multiple ale
unor morminte complexe, încorporate în movile de proporții colosale. Și
Dobrogea este plină de movile ce ascund morminte complexe și variate. Necropolele tumulare, ridicate de-a lungul
unui interval semnificativ de timp, au caracteristici diverse, atât din punctul
de vedere al particularităţilor tehnice, cât şi din punctul de vedere al
vestigiilor descoperite. Printre construcţiile tumulare ariei
balcano-danubiano-pontice se disting cele ce conţin elemente din piatră, iar
din rândul lor se evidenţiază în mod deosebit mormintele circulare cu cupolă sau cu boltă semicirculară și cu dromos.
Granițele lumii moderne și contemporane, ideologiile vremurilor noastre,
interesele național-statale, își pun amprenta pe modul nostru de a raționa și a
vedea lucrurile. Cele mai multe necropolele care au fost studiate în Bulgaria,
se află în Regiunile (oblast) Stara Zagora (12), Plovdiv (6), Pasardzhik (4) dar
se regăsesc asemenea morminte și la
Dobrich, Silistra. Prea puține asemenea morminte tumulare se regăsesc la la sud
de regiunile montane ale Bulgariei de astăzi. Ele se regăsesc și în regiuni
apropiate de Dobrogea românească de astăzi, în regiunile Dobrich și Kavarna
(parte altădată a Cadrilaterului românesc, în județele Caliacra și Durostor –
1913-1940). Între ele se impun în mod deosebit cele de la Kazanlâk și
Shvesthari. De altfel, ele sunt și cele mai mediatizate de bulgari, de
internet, dar și la noi. Aceste morminte au dezvoltat un adevărat curent
ideatic, tematic în formele arhitecturale, de pictură și scuptură funerare care
a fost cel mai adesea încorporat lumii greco-elenistice și apoi tracice de
către cercetătorii lumii contemporane.
Sfârșitul secolului al VI-lea - secolul al V-ea î. Hr. este perioada în
care Grecia se confruntă cu războaiele greco-persane (501-449 î.Hr.) și apoi cu
războiul peloponesiac (431-404 î.Hr.). Dintr-o altă perspectivă în lumea
polisurilor grecești, la Atena, și mai puțin în cetățile componente ale Ligii
de la Delos, se dezvoltă democrația specifică lumii sclavagiste sud-balcanice,
preponderent urbană, meșteșugărească, comercială, maritimă. Pe măsură ce Grecia
antică își căuta calea între mărire și decădere în același timp, în nordul lumii grecești, păstorii de vite,
oi, porci și cai, cei ce controlau minele de aur și argint, aurul și argintul
din nisipurile apelor curgătoare de munte, deveneau o forță (tribală sau a
uniunilor de triburi, a micilor regate) cu tendințe de impunere deosebită, în
aceeași perioadă a sfârșitului de secol VI – dar până în prima jumătate a
secolului al IV-lea, la ridicarea Macedoniei. Grecii îi cunosc direct pe traci,
pe odrișii care îl au în frunte pe Teres (moare în 424 î.Hr.) și pe urmașii
acestuia - contemporan cu războiul peloponesiac și cu democrașia ateniană.
Filip al II-lea (359 î.Hr.–336 î.Hr) și
apoi Alexandru cel Mare (20 iulie 356 î.Hr. –
d. 10 iunie 323 î.Hr.) vor face din Macedonia o forță politico-militară
mai mare decât a tracior, a odrișilor. Vor acționa ca să stăpânească, să
controleze valorile materiale de care beneficiau regii locali și aristocrații
lor de la nord de Munții Haemus, geții pe care grecii au ajuns să și-i
reprezinte pe vase ca om cu trup de cal, ființă pe care o desemnau GETOS.
Reprezentarea
geților pe un vas grecesc
ΓETOϟ/GETOS
Această lume de la nord de Munții Haemus, lume socotită academic unilateral,
tracică, dominată de triburi getice, și-a dezvoltat aristocrația, familiile
regale locale în strânsă relație cu animalele
– vite, cai, oi, capre -, cu arta
războiului – o dovedesc tezaurele descoperite în Bulgaria și România –, cu vânătoarea – imagistica obiectelor
din tezaurele numeroase punctează aceste activități -, cu controlul rutelor comerciale și de deplasare a turmelor, a rutelor
de migrație; cu viața spirituală
– zeitățile, muzica, dansul, poezia, cunoașterea. De asemenea ei sunt în
strânsă relație cu muntele, cu resursele sale. Regele-Mare Preot-Zeitate, Regele care își
împletește faptele vieții cu îndrumările primite pe diferite căi de la zei,
prin intermediul Marelui Preot, își primește respectul după moarte de la
comunitatea pe care a condus-o, prin mormântul care îi este destinat, prin
ritualul de înmormântare, prin ofrandele materiale, umane, animaliere care îl însoțesc
în lumea de dincolo, prin ceremoniile care se îndeplineau de-a lungul timpului,
de către familia regală prin urmași și prin atenția acordată de Marii Preoți în
vremea imediat următoare la mormântul-mausoleu, periodic, ritualic. Cine nu își
cinstește înaintașii pentru serviciile aduse neamului său, își pierde
rădăcinile, uită de ce există pe acest pământ, face ca neamul său să intre pe
coordonate care devin nocive în viitor. Anticii
sunt unanimi în a recunoaște că Marele Preot la geți, la geto-daci era un
inițiat în tainele ceului și ale pământului, un inițiat în zona vieții
spirituale.
Getii
sau dacii sunt frecvent socotiți ramura nordică a tracilor, în baza unor texte
grecești, puține la număr. La nord, grecii se învecinau direct cu tracii iar
atunci când s-au întâlnit cu geții, în traseele negustorești sau ale marii
colonizări grecești, datorită asemănărilor din limbă și obiceiuri au văzut în
aceștia un trib al tracilor. Tracii,
care întotdeauna au fost numiți astfel, au locuit un teritoriu delimitat de
râul Vardar, Munții Balcani, Marea Egee, Marea Marmara, și Marea Neagră, fiind
vecinii sudici ai
geților, ai geto-dacilor.
Există la cercetătorii bulgari de astăzi,
tentația de a amplifica peste măsură rolul tracilor și în același timp, de a
percepe ca tracic (traco-elenistic) tot ceea ce este pe întreg spațiul balcanic
din perioada epocii fierului, premergător stăpânirii romane, fără a face
distincție între ceea ce aparținea Traciei elenistice, Traciei propriu-zise,
Regatului Odrișilor pe de o parte, și zonei peste care Romanii vor crea Moesia,
Moesia Inferior, Moesia Superior, iar mai târziu Moesia Prima, Moesia Secunda,
Dacia Ripensis, Dacia Mediteranea, unde geții erau populație relativ dominantă.
Se impune în acest fel un curent ideologizant. În statul vecin se neglijează –
intenționat sau nu – faptul menționat de Herodot în ale sale Istorii: „Tracii au mai multe nume, după
regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleaşi la toţi, în afară de geţi, trauşi şi
de acei care locuiesc la nord de crestonai.”
La începutul acestei perioade La Tene, la sfârșitul secolului al V-lea
î.Hr., moment în care își elaborează lucrarea, Herodot
îi identifică în mod foarte clar pe geţi ca fiind populaţia majoritară şi
dominantă în, şi, între Munţii Balcanici şi Dunăre, avându-i ca vecini pe
scirmiazi şi nipseeni (localnici în oraşele Apolonia şi Mesembria) şi la mare
distanţă, spre sud-est, pe TRACI, a căror capitală era la Salmydesos.
Și această situație etnică este dominantă
și caracteristică spațiului de la Istros și până la Munții Haemus, pentru toată
perioada La Tene, secolele V-I î. Hr.
Geţii ocupau și dominau – conviețuind și cu alte populații,
alte triburi - un imens spaţiu de la Munţii Balcanici, până la Dunăre şi până
în nordul Carpaţilor (actuala Ucraină), din Pannonia şi până la Marea Neagră şi
Nistru. În alte izvoare istorice, geții sud-dunăreni încorporează moezii,
misii, besii, crobyzi, tribali, tirizi, ș.a. Bessii iniţial ocupau întinse
teritorii în Munţii Rodopi, după care au emigrat pe rând în Dobrogea şi
ulterior în Moldova şi Munţii Apuseni, in timpul cuceririi romane a
teritoriilor de la sud de Dunăre. Sunt probabil un grup (care a acceptat
promisiunile stăpânului) folosit de romani pentru a exploata resursele miniere
aurifere în Dacia romană, pe măsură ce autoritatea imperială s-a așezat.
Dacă
geții se întindeau până la/şi în Munţii Balcanici (Stara Planina) cum se face
că toate descoperirile făcute în aceasta zonă (cetăţi, fortificaţii, sanctuare,
așezări, morminte) sunt atribuite TRACILOR ???
La
Kazanlâk a fost construit un mormânt la sfârșitul secolului al IV-lea î. Hr., sau
către începutul sec. al III-lea î. Hr. El are trei elemente: o antecameră rectangulară, un pasaj de
trecere – dromos – care duce la camera mortuară propriu-zisă. Aceasta este
rotundă. Se termină cu o cupolă acoperită de picturi. Pictura se desfășoară pe
două registre pline de mișcare și sugerează un vârtej în culori vii, element de
credință al geților despre ieșirea din lumea aceasta pământeană. Calul joacă un
rol foarte important în tematica celor două registre. Centrul cupolei este
nepictat – loc de înălțare spre ceruri. Pe pereții pasajului de trecere sunt
http://www.turistik.ro/bulgaria/veliko-turnovo/muzeul-de-arheologie-kazanlak-mormantul-tracic-sectiune-0c27236
Muzeul de arheologie de la Kazanlâk, machetă, secțiune a mormântului
scene de bătălie redate pictural. Mormântul
se află aproape de Seuthopolis, mai mult o cetate decât o așezare urbană, o
așezare care a avut funcție duală – de
venerare a zeilor cabiri, asociați cu focul și metalurgia. În același timp a
fost un centru administrativ cu clădiri oficiale, locuințe construite în afara
zidurilor cetății. Acest mormânt face parte dintre mormintele tumulare ale unei
elite, aristocrații puternic implicată spiritual și războinic, războinicii
fiind îngropați cu caii, în timp ce supușii, oamenii de rând erau incinerați,
cenușa depusă în urne, lângă care se depuneau ofrande.
Mormântul de la Kazanlâk a fost socotit, de către cercetătorii şi
istoricii bulgari ca locul de veci al regelui Seuthes al III-lea care a domnit
între anii 331 – 300 i.Chr. Munții Stara Gora (unde este situată şi
localitatea Kazanlak) reprezentau un puternic avanpost strategic getic în
faţa expansiunii macedoniene, care mai mult ca sigur nu-l puteau ceda nici
chiar unui aliat. Odrișii, de neam tracic, se aflau sub controlul
macedonienilor în acel moment al realizării monumentului. Cum putea un popor
subordonat, precum odrişii, aflaţi sub controlul macedonienilor să realizeze un
monument funerar atât de artistic din punct de vedere arhitectural si
pictografic (care a durat ca lucru un mare numar de ani), şi care să nu fi fost
jefuit şi distrus de macedonieni? Mormântul
se afla în teritoriul controlat de geţi. Este cel mai posibil ca acest mormânt
să fi fost al unui comandant militar, mare aristocrat cu importante conexiuni
la casa regală sau un conducător local asociat, care l-a sprijinit pe regele
Dromichetes în infrângerea mecedonienilor. La fel de bine poate fi socotit un
mormânt al unei personalități marcante, importante din conducerea alianței de
forțe ridicată sub conducerea lui Dromichaites. Din registrele picturii
reiese rolul important al cailor și rolul militar deosebit jucat de cel căruia
îi aparținea monumentul funerar.
Privite cu atenție, anumite elemente decorative, cu sens simbolic
stimulează la a face analogii cu elemente decorative de pe Monumentul de la Adamclisi, cu lementele
arheologice originale depuse în muzeu și reproduse pe fațada reconstituită din
timpul lui Nicolae Ceaușescu.
Originea
simbolurilor care în secolele V-I î.Hr. au alunecat într-un relativ plan
secund, se pierde în negura timpului și în pământul acesta, prin nepăsarea
fiilor neamului, prin interesele diferite ale acestora, față de cele ale
strămoșilor.
Între cele două registre de pictură cu figuri
umane, de pe cupola mormântului de la Kazanlâk se pot vedea trei registre
circulare decorative, delimitative în care succesiv, de sus în jos se află
funia răsucită, în două culori, roșu și alb. Se mai poate observa sub aceasta,
pătratul sau cubul. Sub acesta se observă o alternanță hexagon sau romb cu
petală (poate fi interpretată și ca dinte). Pe cele trei nivele ale sapțiului
de delimitare a registrelor cu figuri umane se regăsesc dominante trei culori,
de sus în jos: roșu, galben, albastru. Deasupra funiei răsucite se află o
alternanță de medalioane circulare și probabil frunze de acant, unde imaginea
este mai ștearsă de timp, dar culoarea dominantă este albastru. Medalioanele
sugerează un chip
Capul de bour (bucraniu) și floarea
cu patru petale (trifoiul cu patru foi - ?), in două culori, roșu și albastru;
centrul florii este galben iar în partea dreaptăfloarea este mărginită de
frunze galbene ce pot fi confundare de o semilună. Cpetele de bour și florile
însoțite de frunze sunt așezate pe un registru cu trei funii și ele galbene Capul
de bour ete împodobit cu o ghirlandă roșie.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mormântul_tracic_de_la_Kazanlăk#/media/File:Reproduction_of_Thracian_tomb_1.jpg
Pictura cupolei mormântului de la Shvesthary, Bulgaria
uman
tânăr, cu păr buclat și blond, auriu. Poate că nu toate culorile și
nuanțele s-au păstrat corect, până la noi. Acest brâu delimitativ, cu patru
registre tematice diferite este mărginit atât superior cât și inferior de dungi
de grosimi diferite, roșii. Registrul este încărcat de mesaj simbolic dar ne conectează
la cultul lui Apollo – tânărul blond - la cultul fertilității – frunzele de
acant – manifestări spirituale pe care, noi cei de astăzi le-am pierdut în
negura timpului și a istoriei. Funia răsucită în roșu și alb ne conectează la
un obicei primăvăratec, pe care îl regăsim și astăzi în zona largă,
carpato-danubiano-pontică, Mărțișorul - șnurul alb-roșu protector față de tot
ce poate fi rău, dăunător. Simbolistica celorlalte doua nivele ale acestui
registru, s-a pierdut și ea în negura timpului, dar ne duce cu gândul la
spațiul rural unde
Fragment din pictura cupolei mormântului de la Kazanlâk
decorațiile geomorfe în lemn sau din
broderia vestimentației tradiționale continuă să aducă aminte de ele.
Dar, dintre elementele acestea pe
toate le regăsim reprezentate și pe Monumentul de la Adamclisi. Regăsim frunza
de acant pe același registru cu capul de lup și cu reprezentarea unor păsări,
pe friza amplasată inferior pe
reconstituirea din epoca ceaușistă. Regăsim pătratul. Avem octogonul. Avem dese
reprezentări associate de cercetătorii contemporani cu gorgonele. Dar la fel de
bine pot fi associate aceste reprezentări de pe scuturi și alte elemente ale
Monumentului, cu Apollo, zeu specific lumii pelasgo-traco-getice.
În partea inferioară a cupolei mormântului de la Kazanlâk, registrele cu
figuri umane sunt delimitate de o friză circulară în care este prezent capul de
bour împodobit cu ghirlandă, ce alternează cu un medalion ce incorporează o
floare cu patru petale. Floarea este dublată în partea dreaptă de un element
care poate fi interpretat ca fiind luna sau umbra. În medalion se regăsesc roșu
galben și albastru. Cele două elemente
alternate ale frizei se află așezate peste trei funii răsucite.
Se poate
remarca existența unor elemente simbolice prezente atât pictural cât și
sculptural – pătratul, funia răsucită, frunza de acant, hexagonal și octogonul,
dintele (dintele de lup). Pentru a folosi asemenea simboluri ideologige pe un spațiu atât de
larg și pe o verticală cronologică de cateva sute de ani, înseamnă că a existat
o mare stabilitate a puterii, strâns legat de grupul etnic, casa domnitoare,
elementele spirituale dominante transmise din generație în generație, chiar
dacă peste ele s-au suprapus violent alte autorități străine. Floarea
cu patru petale (foarte posibil trifoiul cu patru foi, și asăzi, simbol al
norocului), prezentă în
Fotografie personală
Elementele originale ale Monumentului de la Adamclisi prezente
în Muzeul de la Adamclisi
friză la Kazanlâk, Bulgaria, o regăsim și pe Columna lui
Traian, la Roma, într-o scenă în care este prezent Decebal în luptă, protejat
de mai multe scuturi. Floarea aceasta era un simbol regal. Ea a fost folosită
cu acest mesaj, până în secolul al XVIII-lea de către meșterii cioplitori în
piatră și în lemn din spațiul românesc și deseori au scris sub ea “rex”.
Fragment de pe Columna lui Traian
Scuturile transmit
un mesaj spiritual important pentru spiritualitatea geto-dacică
Muzeul din Adamclisi (România) a fost construit ca un Lapidarium pentru a adăposti originalele
elementelor arheologice aflate în zona marelui Monument. Aici se află și
originalul statuii – trofeu, simbolul acestui spațiu dintre Dunăre și Mare. Se
află metopele – atâtea câte s-au mai păstrat, se află elemente ce sugerează frizele decorative circulare ale
monumentului. Se află de asemenea și alte câteva elemente cu caracter decorativ
funerar, descoperite în preajma monumentului.
La
Adamclisi în muzeu se află o piatră funerară caracteristică perioadei de
stăpânire romană dar care nu prezintă nici un text – așa cum ar fi fost
caracteristic roman. Ca exponat al muzeului nu are nici o referință. În spațiul pentru bazorelief se află floarea
cu patru petale. Este probabil o piatră funerară a unui localnic cu legături
genealogice în familia regală de sorginte locală. Este un aspect al felului în
care aristocrația locală s-a adaptat stăpânirii străine.
Privind atent ceea
ce noi numim statuia trofeului, aceasta cuprinde un trunchi de copac pe care se
află depuse o platoșă de piele pentru apărarea trupului, scuturi, arme. Acest
element al monumentului este fragmentat și incomplete, de proporții colosale ca
greutate și mărime. El prezintă și elemente simbolice care nu au nimic comun cu
mentalitatea romanilor. Platoșa
Fotografie personală
Piatră funerară dn Muzeul de la Adamclisi
Piatră funerară cu
caracteristici romane în formă, fără text. În spațiul destinat unui bazorelief
ilustrativ este prezentă floarea cu patru petale. În colțurile superioare
piatra avea frunzele dispuse în evantai, care sunt prezente și pe friza
monumentului de la Adamclisi. Se poate interpreta ca piatră de mormânt a unui
localnic cu înrudire cu familia regală getică.
așezată pe stâlp are sub subțioara dreaptă imaginea
unui get ce stă liniștit, așezat, fiind protejat de Divinitatea aflată la
partea superioară, reprezentată pe scut (Apollo?). Cu mâna dreaptă ridicată,
getul parcă închină o cupă (rhiton) zeului ce-l protejează. Acest dac nu mai apare pe statuia reconstituită a
monumentului refăcut în 1977 (necunoașterea corectă și deplină a imagisticii, a
simbolurilor nevalorizarea lor în contemporaneitatea noastră reproducătoare de
replici) .
Fotografie personală
Elementul central al monumentului de la Adamclisi
Spatele acestui get relaxat pare a fi protejat de un scut, iar partea de jos, pe care stă este plină de simbolul regal geto-dac al florii cu patru petale sau Trifoiul cu patru foi, alăturat frunzelor pe o crenguță, simbolului Pomul Vieții. Acestea sunt reprezentate alternativ pe componentele platoșei care acopereau șoldurile – semnificativ, zona fertilității masculine, important în perpetuarea etnică prin generațiile următoare. În față, pe platoșă în partea ce
http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/06/19/un-simbol-ancestral-geto-dac-trifoiul-cu-patru-foi/
Dacul reprezentat pe statuia originală a Monumentului de la
Adamclisi (în stânga imaginii) „stă” (sau este susținut de...) pe mai multe
simboluri de Trifoiuri cu patru foi, dar și pe simbolul Pomului Vieții
proteja abdomenul și pieptul sunt reprezentate
frunzele de acant iar deasuppra lor un călăreț în goana calului, ca și cum ar
fi în lupă, în deplasare spre dreapta. Deasupra lui se desfășoară frunze de
acant în vârtej, în spirală, la fel ca la friza în care se împletesc frunzele
de acant, capul de lup și păsările împrejurul monumentului. Aici, între
frunzele de acant se află o floare cu cinci petale. Teaca sabiei prezintă
spirale, atât de specifice geților (geto-dacilor), spațiului
carpato-danubiano-pontic de la lumea Cucutenienilor încoace. Pe cureaua ce
susține teaca sabiei se află reprezentate cercuri în cerc. Le mai regăsim și pe
tăblițele de la Sinaia, pe tăblița a 42-a (cf. Dan Romalo), unde acestea se
află ca décor marginal. Deasupra acestei curele este redată o pasăre – probabil
un vultur, un șoim (frecvent folosit la vânătoare, în lupte).Teaca sabiei se
află între scena cu dacul liniștit și cel în goanna calului. Călărețul danubian
reprezentat deseori pe piatră nu are nimic de a face cu simbolistica imperială
romană. Chipul de pe scut este mai degrabă chipul apollinic decât chipul
gorgonelor.
Erau romanii interesați ca, pe
un monument triumfalist să redea echipamentul militar geto-dacic cu toată
simbolistica spiritual-religioasă caracteristică înfrânților? Era necesar să
dovedească o atât de profundă cunoaștere a adâncimilor credințelor și
manifestărilor imagistice, iconografice și simbolice ale celor pe care i-au
cucerit? Aveau ei, cuceritorii instalați nu demult în noile pământuri
cunoștințe atât de aprofundate despre toată această simbolistică? Au preluat în
cultura romană, esența lumii getice cucerite?
Este
interesant că în timpul împăratului Constantin cel Mare, la terminarea
fortificațiilor făcute de acesta la Tropaeum Traiani, devenită între timp colonia - așezare urbană cu cel mai mare
rang administrativ în ținuturile dintre Dunăre și Mare, în Scytia Minor, recent
creată de Dioclețian, înaintașul – s-a pus o replică a trofeului în cetate, o
replică de mult mai mici dimensiuni. S-a spus despre Constantin cel Mare că
este un produs al ținuturilor dintre Balcani și Dunăre, iar atitudinea lui față
de Traian nu a fost una de apreciere totală, necondiționată. Se știe că l-a apreciat pe acesta ca fiind iarba zidurilor și că a deturnat multe
monumente de la sensul lor de bază. Putem spune că monumentul a intrat în
conștiința noii etape de stăpânire romană.
Dar replica pusă în spațiul urban a fost realizată fără simbolistica
decorațiilor, spoliat de încărcătura spirituală atribuită de lumea getică.
Putem spune că imperialismul roman a banalizat, a trecut în planul
materialului, al prăzilor de război acest monument, cu inscripția pe care
Traian a pus-o și prin care îl dedica lui Marte Ultor, Marte Răzbunătorul.
Lipsa decorurilor simbolistice caracteristice marelui monument de pe acest
monument sugerează că pentru romani ele nu aveau nici o relevanță (cel puțin de
la o epoca la alta – oare atât de mult să se fi schimbat propaganda imperial
romană, chiar dacă cei doi împărați aveau viziuni relative diferite?), că
Marele trofeu era o creație geto-dacică.
Decorațiile prezente pe această replică nu mai au nimic comun cu cele de pe
marele monument – nici pe platoșă, nici pe apărătorile de picioare, genunchi,
nici pe stâlpul de susținere. Din acest punct de vedere replica arată o
involuție ideatică și spiritual față de marele monument de pe deal. (Sugerează
că, împăratul Constantin îi acceptă în secolul IV pe geto-daci în cetate, dar că aceștia nu mai sunt ceea
ce au fost altădată, nici în plan fizic, nici în plan spiritual, în acest
spațiu?) Pe stâlp, ceea ce pe marele monument au fost chipuri ale lui Apollo și
Artemis au devenit niște ovoide fără valoare. Pe genunchi, chipurile
protectoare u devenit niște elemente floral-vegetale. Decorația tecii pentru
sabie este o decorație oarecare, departe de simbolistica spiralei prezente pe
marele monument.
La Silistra s-a descoperit un mormânt din
secolul al IV-lea d. Hr., care este atribuit unui personaj necreștin, de rang
aristocratic. El prezintă o cameră mortuară cu boltă semicirculară și picturi
bogate, viu colorate. Acestea sugerează continuitatea gândirii spirituale,
adaptată unei noi epoci, aceea a Imperiului Roman, stăpân în zonă. Amprenta
cultural-spirituală a unei epoci premergătoare etapei romane nu a dispărut, s-a
adaptat. Elementele decorative, în variante, sunt prezente și aici: dreptunghi,
octogon, pătratul sau reprezentarea picturală stilizată sau nu a grinzii de
lemn sau piatră, păsările. Reprezentările umane poartă amprenta epocii în care
sunt realizate. Simbolistica elementelor decorative încorporază sugestii ale
unei epoci anterioare.
Între Balcani și Dunăre, în regiunea
Razgrad în Bulgaria se află Daosdava. Vestigiile acestui oraș neobișnuit de
mare, întins pe 140 coline, au fost descoperite în apropiere de Isperich și 40
km nord-est de Razgrad. Săpăturile arheologice în incinta sa au scos la lumina
zilei monumente megalitice și vestigiile unei așezări inițial deschise, care a fost
apoi fortificată și a cunoscut perioade de înflorire în a doua jumătate a
mileniului I î.Hr. și în mod deosebit în decursul secolelor al IV-lea și al
III-lea î.Hr, înainte și după stăpânirea macedoneană. Pe vremea când era
probabil capitala statului get, purta numele de Daosdava (daòi este denumirea de origine
traco-frigiană pentru „lupi”). Complexul de sanctuare de aici, Daosdava-Cetatea
Lupilor și resedința regilor sunt inconjurate de 150 de morminte tumulare,
situate între satele Zlatinita si Malomirovo. Rezervația arheologică Sborianovo
este unică în felul ei, din punct de vedere al păstrării datinilor și
simbolurilor sacre getice, geto-dace din primul mileniu î.Hr. Este o zonă în
care s-au găsit numeroase urme ale câinilor, lupilor, prezenți în viața
comunității – ca aimale utilizate frecvent, intens în lupte, la vânătoare. În
inconsecvența celor care crează un tipar de interpretare care să se muleze pe
interesele contemporane, bulgarii au interpretat aceste urme arheologice cu
inconsecvență, fie ca Daosdava, fie ca Helis, cetatea lui Dromichete (sf. Sec.
IV Î.Hr.).
Decorația
de de-asupra intrării în mormântul de la
Shvesthari
Mormântul
de la Shveshtary reproducere în Muzeul din Bulgaria
Bucraniul, ghirlanda, flori cu opt și
șapte petale, cercul sunt elemente simbolice cu încărcătură deosebită
Nu departe de
Daosdava, la Shveshtary, s-a descoperit un mormânt complex, ce se încadrează
perfect mormintelor regale, dinastice din spațiul dintre Dunăre și Balcani.
Este atribuit sfârșitului de secol Ivî. Hr.-începutului de secol III î. Hr.
Vecinii bulgari, inițial l-au socotit ca fiind tracic, ca apoi să îl atribuie
lui Dromichete (fără o dovadă reală, concretă), regele get care s-a impus în
istorie prin opoziția față de Lisymachos, regele Traciei elenistice, cu dorințe
de expansiune și control în lumea getică.Este un morm\nt care se impune
datorită sculpturii prezente, nu picturii interioare. În acest mormânt tumular
intens cercetat și mult mediatizat de vecinii
noștri bulgari, intrarea este flancată de două coloane dreptunghiulare
(antae), deasupra cărora se află o arhitravă cu o friză dorică în relief,
formată din capete stilizate de bovine (cape de bovideu sau bucranii), rozete
și ghirlande. Zece statui adosate zidului – de fapt un alto-relief, mai degrabă
– înfățișează femei cu mâinile ridicate ca niște cariatide, în poziție de
rugăciune, de invocare. Siluetele, cu înălțimi de aproximativ 1,20 m sunt
prezentate frontal. Ele poartă rochii lungi fără mâneci (chitoane) legate cu o
cingătoare subțire sub sâni. În partea inferioară straiele sunt redate asemeni
unei flori, cu petalele larg desfăcute. Partea mediană a rochiei se răsfrânge
în spirale așezate simetric, la nivelul genunchilor. În față se desfășoară
asemenea unei petale sau frunze. Spiralele capătă vizual un rol dominant,
simetric. Picioarele femeilor, deși sunt la vedere, sunt acoperite de o
țesătură care sugerează mai degrabă pantaloni decât rochia. Chipul acestor femei nu este identic, chiar dacă este
ușor hieratic. Aceste zece
femei par a fi consacrate înfățișării celor zece trepte ale drumului spre
nemurire, conform orfismului. Ele sunt organizate într-un grup de patru, și două grupuri de
câte trei, care „susțin” tavanul și împodobesc laturile încăperii principale,
celelalte trei, nu latura cu intrarea. Cariatidele acestea susțin o
arhitrava dorică și sunt separate câte două de câte o coloană dorică,
dreptunghiulară, adosată zidului, la fel ca și cariatidele. La îmbinarea de la colțuri, sub arhitrava
dorică, între cariatide, se află o pasăre cu aripile desfăcute, gata să își ia
zborul – un vultur sau un șoim. În
camera centrală se află două paturi funerare. La deschiderea mormântului s-au
găsit oase umane și ofrande. Situată în fața unui mare amplasament mortuar, o
capelă de mici dimensiuni (aedicula) izolează mormântul conducătorului
divinizat, cea mai sacră parte a criptei. Mormântul îmbină elementele
decorative sculpturale cu cele picturale. Întregul mormânt a fost de fapt pictat în culori vii. Pictura, aparent
pare a fi în plan secund, astăzi. Ea este prezentă într-un registru superior, sub
acoperișil în formă de boltă semicirculară. Ea pare a nu fi fost terminată și
în același timp pare a fi suferit din cauza trecerii timpului peste ea – se
poate interpreta că s-a șters de-a lungul timpului, datorită unei formule
instabile a vopselelor utilizate. În centrul compoziției, o zeiță oferă o
ghirlandă de aur conducătorului călăreț. De ambele părți, au loc procesiuni de slujitori și purtători de armuri cu diverse daruri în
mâini. Desupra intrării în mormânt se află o friză cu capere de bour cu o țintă
în frunte ce alternează cu câte o floare și o ghirlandă ce șerpuiește
sinusoidal. Sunt trei flori. Cele două flori marginale au câte opt petale și prezintă
un al doilea rând de opt petale. Floarea prezentă central are șapte petale și
este încadrată într-un cerc. Stâlpii pe care se află așezată piatră cu această
friză sunt pătrați și au capitele care prezintă elemente decorative ce au fost
pictate. Roșul continuă să se vadă pregnant. Este un mormânt în care se poate
spune că pictura nu a rezistat timpului.
Cultul morţilor şi al fertilităţii, cu
statuetele feminine (asimilarea
femeie-glie-plantă) şi ale zeităţii cu caracter patern (taurul ceresc,
cu epifaniile sale – bucraniul, coarnele cu simbolistică falică) constituie
speranţa unei postexistenţe, o cosmogonie comportând simbolismul unui «centru
al lumii» şi spaţiul locuit ca un «imago mundi».
Acest aspect al cariatidelor cu rochia
ca o floare deschisă și cu spirale face parte dintr-un tezaur ideatic important
spiritual pe ambele maluri ale Dunării și larg folosit pe un mare interval de
timp. În județul Dolj, la 20 de kilometri de malul Dunării, la Plenița s-a
descoperit
o fibulă de bronz care ne arată că această
reprezentare jumătate zeiță, jumătate pom sub forma palmetei s-a utilizat în
spațiul danubian și încă se mai utiliza după mai bine de o mie de ani.Fibula din bronz este executată în mod similar cariatidelor
de la Sveshtari. Placa superioară semicirculară este prevăzută cu șapte
brațe iar cea inferioară se termină cu un chip uman, o mască. Motivele decorative
sunt geometrizate. Ea aparține secolului al VII-lea. Fibule de același tip au fost descoperite și
la Enisala, în Dobrogea, județul Tulcea, 7 kilometri de Sarichioi. De asemenea
s-a descoperit o fibulă de același tip și în județul Neamț, pe teritoriul
vestiților carpi, care în secolele II-III au dat mult de furcă Imperiului
roman. Fibule cu tematică identică, cu decorație simplificată, se regăsesc și
în cultura Cândești și merge geografic până în Ucraina. Această tematică pe
fibule este prezentă până în secolul al VII-lea. Ea va migra spre lumea nordică
slavă și germanică în epoca medievală timpurie.
Înteriorul sălii principale a mormântului de la
Shveshthary
Mormânutl
central, coloane, cariatide, arhitravă, pictura, bolta semicirculară
Cariatide
din mormântul de la Shveshtary
Detaliu
Dumitru Berciu, Arheologia preistorică a Olteniei,
în Arhivele Olteniei, nr 101-102, și 103-104, ianuarie-august 1939, în https://www.scribd.com/doc/219286047/Arheologia-preistorică-a-Olteniei-Dumitru-Berciu#logout
Fibulă
descoperită la Plenița, jud. Dolj
Arhitravă cu cap de bovideu, floare cu patru petale,
ghirlandă, în Muzeul de la Adamclisi
Bovideul are o țintă în
frunte. Bovideul este aproape natural.
Cele două elemente
decorative din partea inferioară dar și cel din partea superioară sunt prezente
pe monument dar și în mormintele tumulare atribuite tracilor, în Bulgaria
Mormintele
tracice-getice și monumentele dintre Balcani și Dunăre sugerează discrepanţa
sensibilă între aristocraţia tribală a formaţiunilor etnice prestatale (conduse
de către un rege a cărui succesiune era asigurată fie prin descendenţa
masculină directă, fie prin filiera agnaţilor şi sistemul democratic de
eligibilitate a deţinătorilor puterii politice, legislative, militare şi
judecătoreşti caracteristică polis-urilor greceşti din preajmă, sistem
caracterizat prin pluralismul conducerii şi limitarea temporară a exercitării
puterii. Odată cu dispariţia democraţiei cetăţii-stat în Grecia şi formarea
regatelor elenisticede după marele Imperiu Macedonean, transformări politice şi
sociale s-au produs.. S-a estompat disparitatea politică funciară şi odată cu
ea s-a dizolvat şi mentalitatea asupra superiorităţii democraţiei prin comparaţie
cu regalitatea.
Promotorii „noii ordini“ a lumii balcanice,
macedonenii, pelasgo-traci triburile nord-balcanice, getice, marcați și educați
de cultura și civilizația greacă, au amprentat lumea de la nord de Balcani Au
induc schimbări vizibile. Regi elenistici,
regii locali modelați într-un fel sau altul de puterea macedoneană –
supunere, integrare sau nesupunere, creație – se vor manifesta și ceea ce
clasic noi numim manifestări elenistice în lumea balcanică, în proporție
maximă, le aparține. Teoretic, conform istoriografiei devenită clasică, în
secolele al XIX_lea și până în secolul al XXI-lea această epocă elenistică
încorporează ultima etapă de manifestare a civilizației grecești, în spațiul
balcano-oriental (după moartea lui Alexandru Macedon și până la 31 î.Hr, moment
al încheierii procesului de transformare al Mării Mediterane într-un lac roman,
și respectiv 29/28 î.Hr, moment în care romanii își impun autoritatea la Dunăre, la gurile Dunării, după ce îl
înfrâng pe Dapix. Cu puțină atenție, se poate evidenția ceea ce este al
balcano-carpato-dunărenilor în acest context generos numit elenistic.
Frize de marmură sau calcar sunt cu sau fără
figuraţie antropomorfă, decorate cu capete de bovideu și bucranii, ghirlande,
patere, rozete de mai multe tipuri (unele adevărate flori) sunt clasic și
stereotip socotite parte a culturii elenistice, dându-se grecilor și
macedonenilor integrați lumii grecești toate atuurile creatorului artistic și
menținând în zona impotenței creatoare și de exprimare artistică a lumii
barbare, pelasgo-traco-getică, în istoriografia română, europeană, mondială.
Motivul
decorativ al bovideului și al bucraniului este foarte răspîndit, mai ales în
vremea elenistică. De la friza de piatră de la intrare în mormântul de la
Shveshtary și friza inferioară a frescei mormîntului de la Kazanlîk pînă la
ofrandele de plumb de diverse forme şi mărimi, descoperite pînă acum în număr
mare la Olbia şi în împrejurimi, dar şi cîteva exemplare la Apollonia,
bovideul, bucraniul sunt prezente cu numeroase elemente caracteristice,
distince față de spațiul efectiv de manifestare greacă.
Capul de bovideu este
poate cel mai vechi simbol al puterii. Acest motiv simbolic, plin de
semnificații deosebite pentru puterea statală din spațiul carpato-danubiano-pontic
și balcanic, se regăsește și în muzeul de la Adamclisi, pe arhitrave ce
aparținuseră spațiului adiacent Monumentului, unor construcțiile mortuare ce
însoțeau monumentul. Una dintre arhitrave este însoțită de text în limba latină
iar textul atribuie acest element decorativ unui legionar roman. La fel de bine
poate fi un material mai vechi pe care a fost pus textul latin. E adevărat, că
și în lumea romană, bucraniul este prezent și el impresionează atât de mult,
încât este reluat în epoca Renașterii.
Muzeul păstrează și o coloană pe patru laturi, nu circulară, care prezintă la partea superioară capul de bovideu, cu păr bogat între coarne, cu țintă sau stea în frunte, cu ghirlandă sau funie alături de un chip uman, înconjurat de o aură formată din raze și o fundă cu două bucle sub bărbie – un chip apollinic probabil. Sugerează chipul de pe scutul trofeului, dar de o altă calitate. Sculptura de pe coloană are aparența unei școli inferioare de sculptură.Fotografie personală
Capitel al unei coloane pătrate
cu cap de bovideu cu țintă în frunte (sau păr abundent, mare), ghirlandă și un cap uman masculin înconjurat de raze, cu fundă sub barbă, cu două bucle.
Bucraniul este prezent
și în cetatea Callatis. Muzeul de Arheologie Callatis din Mangalia pune în
evidență acest fapt. Ele este asociat ca fiind prezent pe fațadă, împreună cu o
arhitravă dorică, similară cu cea din mormântul de la Shveshtary. În anticul
Callatis, floarea are mai multe petale, nu doar patru, și apare ca și cum ideea
de floare se suprapune cu cea de soare. Acest element decorativ este incadrat
într-un cerc. Poate că ar trebui să fim ceva mai atenți
atunci când atribuim în mod
absolutist cetățile grecești din vestul Pontului doar culturii și civilizației
de factură greacă, greco-elenistice.
Craniul
animalului reprezintă forța naturală,
depășită de spirit, părăsită de suflet. Craniul animalului este un suport preferențial al transferului
magic, de la forța naturală la jocurile simbolurilor. Bucraniul traversează timpurile, nu atât
datorită inerției imagistice, cât mai ales convergenței metafizice.
Se crede că la Shveshtary este mormântul renumitului rege get Dromihete,
cel care i-a dat o lecție de „strategie” trufașului Lisimah. Acest mormânt este
impresionant prin dimensiunile la care a fost realizat: cripta are o înălțime
de 4,45 m și o lungime de 3,92 m. Este singurul mormânt în legătură cu care
vecinii bulgari folosesc termenul de get.
Fotografie personală
Sugestie de reconstituire a unei fațade de clădire din anticul Callatis, în Muzeul de Arheologie Callatis, din Mangalia. Aici vorbim de un craniu efectiv.
Dacă se
privesc cu atenție reprezentările de bovideu de pe monumentele luate în
discuție, se poate constata că există o diferență în ceea ce înseamnă
reprezentarea capului – mai realist sau mai sintetizat – calitatea cioplirii.
Se poate sugera chiar și prezența unor capete de animale diferite – bovideu și
ovine și chiar caprine, cervidee. Capetele de la Kazanlâk par mai degrabă de
ovine sau caprine, decât de vite, de bovideu. Se poate observa și maniera
diferită de reprezentare: o reprezentare realistă, de animal viu și o
reprezentare realistă de craniu. Reprezentarea de craniu de bovideu este cel
mai evidentă și cel mai fidel realizată pe arhitrava de la Muzeul de Arheologie
Callatis. Superioare ca tehnică de redare sunt frizele de la Kazanlâk și de la
Callatis. Cele de la Adamclisi par mai dgrabă rezultatul unei școli decadente,
neoficiale, care continuă să se exprime, făcând să supraviețuiască valori pe
care puterea oficială nu le mai susține. Bovideul țintat, cu stea în frunte se
regăsește la Kazanlâk și la Adamclisi atât pe o arhitravă cât și pe coloana
pătrată.
Craniul animalului reprezentând „forța naturală”,
depășită de „spirit”, într-o relație care urma să se mențină de-a lungul
întregii istorii a omenirii: „Suport preferențial al transferului
magic, de la forța naturală la jocurile simbolurilor, bucraniul traversează
toate timpurile, nu atât datorită inerției istorice, cât mai ales convergenței
metafizice”.
Într-o lume în care păstoritul vitelor, oilor, caprelor era esențial, reprezentări ale capului de bovideu sunt în spațiul balcanic și egeean și în lumea cretană, minoică, greacă urbană, în lumea micro-asiatică, sub diverse forme. De altfel, cei ce citesc și interpretează reprezentările de capete de acest fel, sub denumirea de bucraniu pierd din vedere reprezentările de oi și capre. De la legenda Minotaurului încoace, cel mai adesea în aceste spații culturale și ideatice apare ca bovideu pe sigilii și apoi pe monede. Monedele care prezintă efigia bovideului sub diferite forme, inclusiv aceea de bucraniu, sunt frecvente pentru perioada La Tene, pentru perioada greco-elenistică în arealul sud-balcanic și micro-asiatic. Reprezentarea bovideului pe o față a monedei este asociată pe cealaltă față a monedei cu elemente simbolice, cu chipul stilizat al unor animale, al unor regi sau al unor zeități.
Coloana
pătrată din Muzeul de la Adamclisi
Intrarea în mormântul de la Kazanlâk
Muzeul
de arheologie Callatis
Friză la
Amphipolis, Macedonia, Grecia
Așa se pot
exemplifica monede din secolul al VI-lea î. Hr. și până la mijlocul secolului
al IV-lea î. Hr. care sunt asociate
animale, sau zeități, sau chipuri de regi, la Phocis. Monede de la Phocis sunt
asociate cu capul de lup cu părul zburlit pe spate, cu botul fioros, gata să
sfâșie - și picioarele din față cu copite, ale calului în goană. Aceeași
reprezentare poate fi o interpretare a jumătății din față a mistrețului în goană.
Monedele descoperite la Phocis sunt numeroase. Unele sunt specifice doar pentru
Phocis, altele, prin reprezentările pe care le încorporează sugerează că sunt federative, ale unor asociații de forțe politice, ale unor federații. Pe acestea se constată consecvența reprezentării bovideului în numeroase forme, asociat de-a lungul timpului cu: lupul, mistrețul – perioada de început –, cu frunze de laur în coroniță, cu Apollo (cu sau fără coroniță pe cap), Hermes, Artemis (cu sau fără curuniță pe cap).
Reprezentări ale bucraniului pe sigilii
cretane:
http://www.wildwinds.com/coins/greece/phokis/BMC_56.jpg
Monedă de la Phocis cu caracter federal, 510-478 î. Hr., 0,87 gr.
480-421 î. Hr.
Monede
descoperite la Phocis, sec. V. Î. Hr.
http://www.wildwinds.com/coins/greece/phokis/BMC_49ff.jpg
http://www.wildwinds.com/coins/greece/phokis/SNGCop_129.jpg
Monedă de la
Phocis,
cu bovideu asciat cu reprezentarea arhaică zeiței
Artemis,orientată spre dreapta pe cealaltă. 470 î.Hr.
http://www.wildwinds.com/coins/greece/phokis/i.html
Phocis. Bovideu
asociat cu Apollo, cu lauri, orientat spre dreapta. 480-421 î. Hr.
Pentru sescolul al V-lea î. Hr.,
cele mai dese asocieri sunt cu ceea ce poate fi interpretat ca mistreț orientat
fie spre dreapta, fie spre stânga. De asemenea asocierea cu Artemis este
frecventă. Acolo unde este reprezentat Apollo, uneori apare și lira. Monedele
acestea sunt emise de la sfârșitul secolului al VI-lea î. Hr. și până în pragul
cuceririlor realizate de Philip al II-lea la Macedoniei. Reprezentările
bovideului sunt cel mai adesea frontale, și destul de aproape de redarea realistă
a animalului cu un păr lung și bogat între coarne. Pentru secolul al IV-lea î.
Hr. apar și monede în care bovideul este asociat cu ghirladă care îl
împodobește, atârnându-i de coarne, pe dreapta și pe stânga. Pentru secolul al
V-le și secolul al IV-lea î. Hr., dominantă se impune asocierea cu zeul Apollo,
cu sau fără liră.
Pentru secolele al V-lea – al
III-lea î.Hr., Bovideul este prezent pe monedele din Assos, asociat cu zeița
Athena cu sau fără coiful atic. Această asociere se regăsește în secolul III î.
Hr pe o arie mai largă. Pentru secolele II Î.Hr I îHr. Bovideul este asociat cu
Mithridate.
http://www.wildwinds.com/coins/greece/phokis/i.html
Monedă
cu bovideu
asociat cu Mithridate, cu diademă, orientat spre stânga
123-88 î.
Hr., 1,72gr,
Pentru sfârșitul de secol I î. Hr,
bovideul este asociat cu Octavian Augustus (DIVVS AVGVSTVS PATER). Reprezentarea bovideului este deja cu totul alta:
este aceea a doi boi care trag la plug. Se poate constata o migrare și o diversificare
a temei bovideului, sociat însemne totemice, cu zeitățile și cu puterea regală,
impeială romană. Asta înseamnă că ideile fundamentale asociate puterii în stat,
circulă și puterile contemporane se contaminează, și duc mai departe ceea ce le
este necesar, important din etapa anterioară, din relația cu puterile vecine.
Se produce o încorporare creatoare.
http://www.ancientimports.com/cgi-bin/category.pl?id=35
Monedă
din Imperiul Roman, asociată cu Octavian Augustus
Bucraniul se
va regăsi inclusiv într-o etapă târzie imperială, pe monede din vremea lui
Caracala asociat cu ghirlande, cu obiectele necesare libației.
http://dbpedia.org/page/Bucranium
Dinar
din timpul lui Caracalla
Bovideul la Adamclisi
este reprezentat în strânsă conexiune ideatică cu cel de la Kazanlâk și
Shveshtary. El are stea în frunte, este țintat și este însoțit de floarea cu
patru petale (trifoiul cu patru foi?) și cu ceea ce se găsește în spațiul nord
dunărean, până la Olbia.
https://www.youtube.com/watch?v=hc7xwXZyf2Q
Cucuteni,
Iasi, contemporan cu Dromichete
Gorgonele (în limba
greacă veche
Γοργόνες/Gorgónes sau Γοργοῖ/Gorgoĩ,
la singular Γοργώ/Gorgố) erau în mitologia
greacă creaturi feminine amenințătoare. Numele derivă de la cuvântul
grec gorgos, care înseamnă
„groaznic”. Gorgonele erau trei
surori care avea părul din șerpi vii și veninoși și o privire îngrozitoare care îi
transforma în stane de piatră pe cei ce le priveau. Două
gorgone, Stheno și Euryale erau nemuritoare. Cea de a treia, Medusa nu
era, și a fost ucisă de semizeul Perseu, ajutat de Hermes. Legendele
o descriu cel mai adesea pe Medusa ca avand dinti de mistret, o limba neagra
mult prea mare pentru gura ei, maini transformate in gheare si par format
serpi. Toate
trei, frumoase la început, și-au pierdut frumusețea, a devenit oribile,
privirea lor transformand oamenii in stane de piatra.
Gorgonele, alături de Erinii, Harpii, Sfinx reprezintă aberații ale
formei pământești, factori de tulburare a echilibrului universal (împotriva
cărora vor lupta eroi civilizatori ca Heracles sau Hermes). Poziția lor este
marginală în ansamblul mitico-religios; fiind divinități htoniene, fiice ale
Nopții, locuitoare ale tărâmurilor de întuneric, mai mult sau mai puțin
identice cu forțele naturii, lor le lipsește antropomorfismul caracteristic în
general zeilor greci.
Gorgonele simbolizează organele genitale feminine, sexualitatea feminină exacerbată și frica barbaților în fața energiilor sexuale demonice ale femeilor. Nu cred că romanii lui Traian ar fi vrut să transmită un astfel de mesaj, dacă ar fi înălțat Monumentul de la Adamclisi, pe care se află reprezentate numeroase chipuri pe care unii cercetători le asociază cu gorgonele. Nu cred că romanii ar fi acceptat o astfel de reprezentare simbolică cu ajutorul căreia să țină sub control țara cucerită și supusă cu mare greutate. Oricât de sincretiști și lejeri în utilizarea elementelor simbolice ale culturilor încorporate lumii romane (sincretismul greco-roman este impunător, celebru, fundamental pentru gândirea europeană de la Renaștere la secolul al XXI-lea) ar fi fost cei din anturajul puterii imperiale, care proiectau monumente triumfalist-comemorative, nu cred că ar fi apelat la gorgone pentru a proteja autoritatea imperială, aici, la marginea imperiului. Și apoi gorgonele aparțin mitologiei grecești. Herodot le menționează în Iliada, atunci când ne vorbește despre războiul Troian. Am fi putut interpreta astfel de imagini drept gorgone în spațiul unei colonii grecești, al unei cetăți greco-locale de la țărm de mare, dar nu în sud-vestul ținuturilor dintre Dunăre și Mare, la un Monument de asemenea proporții, cu conotații spirituale și militare, oricât de mult l-am considera pe conducătorul local întegrat lumii greco-elenistice. Conducătorii locali, în perioada prestatală, sub influența greco-elenistică au fost și ei sincretici, au preluat și ei elemente de cultură și civilizație greco-macedoneană, dar nu consider că au renunțat total la ceea ce era specific al lor. Chiar dacă această specificitate nu diferă radical în reprezentări, ea diferă în simbolistică și încărcătură spirituală. Spațiul dintre Blcani Dunăre Carpați și Marea Neagră a avut formele sale proprii de manifestare, pe care cercetătorii lumii moderne și contemporane, cu ușurință le-a connfundat și le-a încorporat greco-elenismului, subminând potențialul proriu de manifestare spirituală și creatoare.
Muzeul
de la Aadmclisi.
Scutul
așezat peste platoșa Monumentului de la Adamclisi
Muzeul
de la Aadmclisi.
Stâlpul pe care se află
platoșa Monumentului de a Adamclisi și o piatră alăturată
Piese
din Muzeul de la Adamclisi
Muzeul
de la Aadmclisi.
Decorația capitelului
coloanei pătrate de la Adamclisi, din muzeu
Friză de
pe cupola mormântului de la Kazanlâk
Cu un păr așezat ca o funie răsucită, cu spirală dublă,
simetrică în opoziție, cu spirale așezate de corativ de jur împrejurul unui
chip seren, zâmbitor, plin de compasiune, aceste reprezentări așezate pe
scuturi, pe apărătorile de picioare, nu au cum să fie gorgone din mitologia
greacă, reprezentate la comandă romană. Ele fac parte din arsenalul spiritual
traco-getic de tradiție mai veche, ce se încorporează până la noi în tradiția
orală a locurilor, a vlahilor, aromânilor, meglenoromânilor, a noastră, a
românilor, într-o formă sau alta, peste timp. Nu este ușor să faci distincție
între elementele sincretice. Cine mai este dispus să se încummente la un
asemenea efort? Este mult mai ușor să dai cuceritorului ceea ce el revendică,
cu o acceptare mai mult sau mai puțin senină și fără urmări brutale, dar cu
urmări concrete de durată și profunde - ștergerea, dispariția, moartea la
nivelul memoriei colective. Este mult mai ușor să continui să repeți un
neadevăr și să îl transmiți ca adevăr ce de fapt nu îți aparține, dar aparent
te protejază de violențe, chiar dacă în suflet acumulezi resentimente
neexprimate. Evoluția se produce oricum, într-un fel sau altul. Iar autoritatea
învingătorului se exprimă mai puternic, în defavoarea învinsului.
Dacă
privim atent elementele care reprezintă ceea ce unii cercetători au numit
gorgone și comparăm cu ceea ce se poate observa la Kazanlâk, atunci ar trebui
să ne apropiem de interpretarea imaginii ca apollinică. Apollo sau Apolo sau Apollon (greacă veche: Ἀπόλλων, Apollōn; latină: Apollō)
conform
mitologiei grecești - zeul zămislit de Leto (la refuzul lui Hera) cu foarte
mare greutate pe insula Delos, împreună cu sora geamănă. Zeița Artemis. Apolo,
crescând foarte repede, a devenit temut, folosind arcul și săgeata. La scurt
timp după naștere, temut ca vânător și războinic, a plecat pe insula Delphi și
a ucis șarpele Phiton – cel folosit de
Hera pentru a o urmări pe Leto. Lui Apolo i se atribuie uciderea ciclopilor.
Apolo își pierde fiul, pe Asclepios – cel care a fost inițiat în tainele
medicinei, cel care a depășit
preocupările de vindecare și a început să învie pe cei morți – ucis de Zeus cel
mâniat de faptele acestuia. Îndurerat
de pierderea lui și neputând să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit pentru
moartea fiului său pe ciclopi, ucigându-i la rândul său, cu săgețile lui.
Singura vină a acestora era faptul că făuriseră trăsnetul lui Zeus. Drept
pedeapsă pentru actul său necugetat, Apolo a fost osândit de Zeus să slujească
timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El și-a ispășit pedeapsa păzind turmele
lui Admetus. Apollo a iubit numeroase nimfe
și muritoare. Zeul Apolo era înfățișat ca un tânăr frumos și înalt, cu o
statură zveltă și impunătoare. Apollo era considerat ca o divinitate temută,
răzbunătoare, care, justificat sau nu, răspândea molimi sau pedepsea cu săgeți
aducătoare de moarte pe oricine îi stătea împotrivă.
Era socotit totodată zeu vindecător, priceput
în arta lecuirii. Avea darul profeției, de care erau legate numeroasele lui
oracole. a devenit zeul muzicii, al poeziei și al artelor frumoase. Apollo era zeul invocat în călătorii
de cei care navigau pe mare, care proteja orașele și noile construcții. Era considerat ca zeu al luminii (de
aici și epitetul de Phoebus) și era identificat adesea cu însuși Soarele.
Era reprezentat, uneori, cantând la liră.
Atributele lui erau multiple – săgeata, lira, funzele de laur, coronița-diademă
de frunze, razele solare. Erau
stăruitoare și tradițiile totemice, aduse din fondul
străvechi local prin care Apollon era
asociat cu lupul.
Am putea vedea în referințele pe care le are această zeitate, elemente
de realitate foarte veche, condensate: Apolo și Artemis importanți pentru lumea
nord-balcanică și ponto-dunăreană cu legături prin migrare și transhumanță cu
insulele Delos și Delphi, fapt punctat și de Nicolae Densușianu, studiind
literatura antică și făcând conexiuni cu tradițiile populare românești, cu
literatura populară română, foarte vii încă la sfârșitul secolului al XIX-lea
și începutul secolului al XX-lea. Aceste zeități, încorporate arborelui
genealogic complex și stufos al mitologiei grecești, priviți din perspectivă
greacă, au ocultat rolul lor major, premergător epocii greco-elenistice, pentru
spațiul nord-balcanic. Rădăcinile au fost ocultate de supradimensionarea
etapelor ulterioare istorice.
Am putea
vedea în Apolo, prin tot ceea ce i se atribuie de către mitologie, precursorul
direct al lui Zamolxe pentru spațiul balcano-danubiano-pontic și carpatic,
pentru lumea geto-dacică și tracică. Am putea vedea zeitatea al cărei chip este
reprezentat și la Kazanlâk, și la Adamclisi. Să nu uităm, avem atribuite topomime care amintesc de
această zeitate: Apollonia (Bulgaria de azi), Apullon, Apullum (în
Ardeal/Transilvania, România), Apullia (Italia). Au fost temple dedicate lui
Apolo, pe insulele Delos și Delphi, devenite celebre. Celebru este și templul
din insula numită astăzi Insula Șerpilor care a existat până la începutul secolului
al XIX-lea și care a fost asociat prin tradiție cu locul de înmormântare a lui
Ahile celebrul luptător din Iliada - Ilion-Cetatea Sarelui și ea legată de
lumea nord-balcanică, prin luptătorii care au sprijinit-o, prin zeul care i s-a
alăturat.
http://www.bulgariainside.eu/en/articles/Zhaba-Mogila-Tomb/395/6/index.html#gallery
Piatra de la intrare în mormântul de la Zhaba
Antae la intrarea în mormântul de la Shveshtary
Kazanlâk
Alexandrovska
De la Amhipolis,
Macedonia, (Grecia), mormântul din movila Casta (315-300 î.Hr.),
pe care grecii
epocii contemporane l-au atribuit lui Alexamdru cel Mare, apoi unuia dintre
marii săi generali, succesori
Arhitrava de la intrare,
Mormântul din Zhaba, Bulgaria
Amphipolis,
Piese decorative ale sicriului descoperit în mormânt( aprox. 325-300î.Hr.
Decor pe
un vas de argint aurit din tezaurele descoperite în Bulgaria, în mormintele
zise poate cu prea mare ușurință tracice.
Adamclisi,
pe arhitrave,
În mormântul de la Amphipolis, Kasta,
Macedonia, Grecia
B.
Alexandrovo
Zhaba
Kazanlâk
Pe metopa dispărută la Adamclisi, dar
cunoscută și fotografiată de V. Rudan
C.
Adamclisi între piesele originale ale
Monumentului
Silistra
http://www.chs-fellows.org/2013/12/23/the-tomb-below-the-ostrusha-mound-and-the-painted-prosopa-within-the-central-boxes-of-the-ceiling-proposal-for-a-new-reading/
Tavanul mormântului de
la Ostrusha, Bulgaria.Pătratele toate au incorporat teme diferite, pictate.
Kazanlâk
Alexandrovska
Silistra
E.
Funia pe
coloana pătrată din Muzeul de la Adamclisi
Funia pe
frizele Monumentului de la Adamclisi
Apărătoarea de lângă stâlpul cu platoșă,
în Muzeul de la Adamclisi
Apărători
de picioare în Muzeul de la Adamclisi
https://www.youtube.com/watch?v=HrrzcFLzvJ0
Pe
genunchiere din mormintele din Bulgaria
Deasupra
ușii mormântului de la Shveshtary
Pe
scutul de pe platoșa Monumentului de la Adamclisi
Obiect
de aur din tezaurele numite tracice din Bulgaria
frunze în
evantai și spirale, pe obiecte de aur
Panaghiurishte
spirala,
frunzele în evantai pe un coif din tezaurele socotite tracice.
Vas socotit
tracic
Decorații pe
vase socotite tracice
Friza
de pe
Monumentul
de la
Adamclisi
Elemente
decorative comune prezente pictural și sculptural, uneori cu rol dominant,
alteori cu rol secundar
Spirala pe teaca sabiei de pe platoșa Monumentului,
ăn Muzeul de la Adamclisi
Decorații
pe obiect de aur, la Verghina, în mormântul socotit a fi al lui Filip II
Elemente
decorative comune prezente pictural și sculptural, uneori cu rol dominant,
alteori cu rol secundar
Interesant este și un alt aspect. În spațiul
balcano-dunăreano-carpato-pontic s-au descoperit tezaure de argint și aur
atribuite aristocrației și caselor regale ce s-au impus în secolele V-I î.Hr.
Cu o fină observație se poate constata că aparent, anumite obiecte respectă
specificul ceramicii de tip grecesc, cu registre ce prezintă scene umane,
mitologice, inițieri, zități, animale și păsări cu un anumit scop, bine definit
în epocă. De asemenea obiectele mai prezintă și elemente decorative
nonfigurative care se încadrează într-o tradiție aulică specifică spațiului
balcano-carpato-danubiano-pontic: spirala, pătratul, floarea cu patru, cinci,
șase, opt petale, frunzele așezate în evantai, funia răsucită, octogonul, chipuri de zeități, arborele vieții. Este o
școală a decorativului care îmbină tradiții foarte vecchi, locale cu
influențele greco-elenistice și orientale într-un mod original, autentic, care
nu se izolează de ceea ce este specific arhitecturii, picturii și sculpturii ce
se împletesc pe tărâmul funerar traco-getic.
Tezaurul
de la Mogilanska Mogila, Mulgaria
Elemente decorative floarea cu petale,
simplă și dublă Friza în spirală dublă pajura cu aripile desfăcute
Cifra nouă – nouă flori simple, cu un rând de
petale
Vasul Tezaurului
de la Mogilanska Mogila, Bulgaria
Gura
vasului Tezaurului de la Mogilanska Mogila, Bulgaria
Vas din
tezaurul de la Rogozen
pe vas
pe rhiton
pe vas
----------------------------
Pe
piesele tezaurului de la Panaghiurishte
Decorații
pe obiect de aur, la Verghina, în mormântul socotit a fi al lui Filip II
Funia
răsucită, șarpele și arborele vieții
sunt elementele care conferă protecție și suport pentru cei care, între
război și cei rămași acasă, se pot întoarce pe scut, și li se vor oferi ofrande
în locul ritualic pentru cei morți – acele animale care sunt și suportul
vieții, peștele,
Aurora Mutar, în Vezi:
http://www.slideshare.net/msandrei/arta-crestina-1
Tăbliță
din tezaurele socotite ale tracilor, în Bulgaria
vitele, oile, păsările, obiectele – sau sunt primiți
ca învingători și sărbătoriți la sanctuar, prin consum de vin din rhiton,
alături fiind zeitățile neamului, Soarele, Luna, Stelele, Artemis și Apollo.
Cunoașterea (șerpii) și Marele zeu stau deasupra lumii pământești a oamenilor
muritori, care evoluează între viață și moarte. Multe din simbolurile și ideile
acestei plăci din tezaurul de aur argint și bronz al traco-geților de la sudul
Dunării au pătruns mai târziu în mitologia populară românească, ele pornind din
arta aulică a secolelor V-I î.Hr. Și ea, ca și alte plăci ale lumii
traco-geto-dacice a fost realizată pentru a fi expusă, privită.
În spațiul
istoriografiei românești, Dan Romalo a adus în discuție tăblițele de la Sinaia,
pe care cercetătorii continuă să le privească cu o brutală circumspecție și
reticență. Acestea, așa cum le-a tradus Dan Romalo, vin să completeze din
perspectiva geto-dacică anumite informații pe care le-am preluat de la
scritorii lumii greco-elenistice.
Tăblițele,
atâtea câte mai sunt, în cea mai mare parte a lor au fost concepute să fie
văzute, să fie cunoscute, să transmită informația prin text și bazorelieful pe
care îl încorporau. Ele fac parte dintr-o școală de gândire ce promovează ideea
unui centru de putere al lumii geto-dacice la sud dar și la nord de Dunăre
(Istru). Centrul de putere din dreapta Dunării, continuă să fie pus sub semnul
întrebării, ca poziție, aspect. Arheologii sunt în mod deosebit antrenați în a
valorifica urmele prezenței romane între Dunăre și Mare, și mai puțin cele de
factură getică. Un centru de putere getic în dreapta Dunării, nici până astăzi
nu poate fi nominalizat concret, deși aici, măcar pe durata secolului I î. Hr.
au fost frecvente luptele Romei, prin guvernatorii din provincia Macedonia,
pentru a-și impune autoritatea. El nu poate fi nominalizat concret. Tăblițele
de la Sinaia – în traducerea lui Dan Romalo - fac referire în dreapta Dunării
la Genucla – tăblițele 1, 11, 52, 62, 79, 80, 94,120, 126. Sugestiile
tăblițelor trimit la așezarea acesteia undeva aproape de Dunăre. Ea este
prezentată în diferite momene temporale, ca o cetate cu turn de observare, cu
templu/sanctuar important, ca centru important (tăblița nr. 1), loc în care
funcționează un oracol, promovat dintre femeile nobile ale cetății, loc în care
se produc ceremonii importante politic intern și extern, cetate cu val de
apărare, subordonată Sarmizegetusei/Sarmigietuzei (tăblița 11). Este o cetate
importantă menționată în legătură cu Zalmoxe (tăblița nr. 1) cu Scadiun,
Egeriu, conducători locali, cu Dapiegi (Dapix?), fiul acestuia, Oroles
(Rholes?), implicați în revolta care îl elimină pe Burebista de la conducerea
marelui stat geto-dac împreună cu alte patru personalități nominalizate de text
(tăblița 62). Pe tăblița 126 Genucla este prezentată ca loc strategic în
luptele de anvergură purtate de Burebista (82-44î.Hr.). Pe tăblița 52 Genucla
este asociată cu un mare port înapoia dealului, înapoia viilor. Genucla (Vârful
înalt al Genuclei) este asociată cu marii înmormântați (sub Burebista, Ceneu-Deceneu
și Iurase).
Tăblița 120 prezintă informații de interes legate de
teritoriul stăpânit de Burebista, legate de cetățile împortante ale spațiului
geto-dacic, comandanții militari, căpeteniile locale împuternicite militar și
administrativ cu rol de guvernatori locali.Pentru spațiul din dreapta Dunării, Genucla este asociată cu Dapiegi iar
Carsium/Carsiu (anticul Carsium, azi Hârșova) cu Oroles. La Dinogeția este menționat
Zapiuoeu, la Noviodunum este menționat Gieiuzo.
Tăblița 129
Tăblița 80
menționează Genucla în relație cu Cieneu (Deceneu) care sprijină amenajarea unui
port, în relație de subordonare față de geții orășteni (ai
Sarmizegetusei/Sarmigietuzei) și de întărire a tradițiiolor legate de Zeul
strămoșilor.
Tăblița 94
prezintă Genucla ca centru al unei armate (cei 1000 din Genucla) de luptători cu
buzdugane, ce avea un rege și în același timp un Mare Preot, subordonat lui
Decebal.
Conform cu lucrarea lui Dan Romalo, Tăblița 23 face referire la pierderile
umane suferite de Lisimah, în confruntare cu Dromichetes. Cercul - în interiorul căruia sunt câteva semne
grafice (ΈΛΙX/ELIH) iar pe cerc, în partea de jos, un M care suprapune un T,
sugerând
http://trezirealarealitate.ro/tag/tablitele-de-la-sinaia/#
Tăblița
23
peobabil o
prescurtare pentru MATO – marele conducător. Să fie vorba de Helis, numele
cetății asociată cu reședința lui Dromichete? Reprezentarea de sub cele patru
litere subliniate poate fi un însemn al autorității supreme urmat de o
reprezentare a unei imagini cu caracter mai mult sau mai puțin heraldic (foarte
probabil un cap de bour, sau altceva). Posibil ca reprezentarea circulară să
sugereze emiterea la Helis/Elih de către Mato, conducătorul cel mare.
Același
nume, într-un cerc, asemeni unui sigiliu al autorității celui care își asumă
documentul pe plumb, mai apare și pe tăblița 7, pe care cercul încadrează ΈΛYX/EΛYA
(Helis?) pe o jumătate de cerc, pe cealaltă fiind alte semne grafice Pe cerc,
aici sunt semne grafice ce așteaptă a fi descifrate. Acest document face
vorbire, se pare, despre o întemeiere de așezare getică cu activități complexe,
pe însăși pământurile lui Filip al II-lea al Macedoniei.
Dacă
rememorăm, Homer îi spunea Ilion, epopeea numindu-se Iliada. Ilion ca nume este
asociat cu soarele – Helios. Cu Soarele asocierea se face în sensul de centru
de putere supraordonat pe o arie mai mare, pentru că acolo se concentrează
comerțul, mărfurile, atracția materială și spirituală. Helis, pentru cetatea
lui Dromichete poate fi un supranume, o metaforă care punctează de ce era
atractivă –spiritual și material.
În tăblițele
de la Sinaia, la un momentdat Elia/Helis este asociat cu Carsium/Carseu.
http://www.ariminia.ro/ro/tablitele-de-la-sinaia-sectiunea-2/
Tablița 111
Faptele
relatate de Tăblița 111 sunt în
concordanță cu evenimentele consemnate de Strabon și Diodor din Sicilia,
referitor la faptele lui Lisimah în lumea balcano-dunăreană. Textul tăbliței
sugerează o acțiune de capturare a trupelor lui Lisimah prin surprindere, ceea
ce ar duce la o reinterpretare a evenimentului, a strategiei implicate, dacă
s-ar lua drept foarte corectă traducerea. În zona centrală se află sugerată o
întâlnire: cel ce primește, probabil Dromichete, în dreapta, șade cu fața spre
stânga, păzit de un buzdugănar în picioare, așezat ceva mai în față și ușor în
poziție superioară, în planul al doilea. Cei primiți vin din stânga. Sub
imagine se află patru sau cinci semne complexe încadrate de câte două cercuri
cu cerc în interior. Semnele pot fi acordul (sigiliul, ștampila sau însemnul
heraldic) în cadrul unei alianțe militare sub conducerea lui Dromichetes.
Cercuri cu cerc în interior se repetă pe marginile plăcii, la colțuri și
median, ca un decor delimitativ ce se desfășoară în alternanță cu x-uri.
Aceleași elemente de mărginire se regăsesc și în jurul microreliefului
descriptiv.
Tăblița 42 prezintă în
traducerea lui Dan Romalo cum se anunță încetarea războiului la Sirmium, cum
Dromichete rănit, își vindecă rana pe care i-a făcut-o o săgeată în luptele de
pe Jiu. Imaginea care însoțește textul este una complexă. În partea superioară,
capul central, cu un bour afrontat pe căciulă, probabil îl reprezintă pe
Dromichetes având pe dreapta și pe stânga câte un triunghi, fiecare sugerând
simbolic, heraldic, forțe militare, statale, totemice
http://www.dacia.org/daciarevival/forum/4-dacia-
revival/112-limba-dacica
Tablita 42
alăturate lui. Foarte posibil să reprezinte triburi
getice, pontice, deoarece triunghiurile încorporează șarpele și calul. Șarpele
este foarte probabil să îi reprezinte pe geții din jurul Genuclei. Imaginea
sugerează o așezare complexă. Aceasta ar putea fi o sugestie a așezării getice
de la Adamclisi de pe deal, din jurul Monumentului - reconstituit în timpul lui
Nicolae Ceaușescu și atribuit brutal lui Traian - dacă luăm în considerare ceea
ce noi astăzi numim statuie în partea superioară a monumentului, dar și cele
spuse de Vasile Rudan, că în Monument se detectează încăperi – 2 încăperi. Cele
două încăperi ar fi sugerate de reprezentarea centrală, unde în imagine apare
câte un vas (ambele pot fi interpretate ca vase diferite) în fiecare incintă de
pe verticală – incinte și vase de o altă formă. Reprezentările umanoide – cinci
la număr, însoțite de o altă literă fiecare, ar putea fi reprezentarea celor
cărora le este dedicat monumentul, din aceeași
epocă, sau din epoci istorice diferite. Conform traducerii lui Dan Romalo, prin
textul din partea inferioară, se sugerează că această tăbliță a fost expusă
spre a fi văzută public, la Sarmizegetusa. Este singura tăbliță care este în
două
exemplare, între cele care au mai rămas, fapt ce
sugerează că a fost depusă și în locul de origine, unde a fost realizată – în
dreapta Dunării. Marginile laterale sugerează că placa - sau originalul, dacă
aceasta este o copie -, a fost expusă pe un perete sau stâlp, spre a fi
privită, citită. Expunerea publică a unor texte, în același timp în locuri
diferite, la fel de importante, nu era ceva nou. Aparținea antichității, aparținea
și ținuturilor dintre Dunăre și Mare, cetăților pe care noi le numim irevocabil
grecești – Probabil că ea a fost emisă într-un centru de putere getică din
dreapta Dunării, care era în alianță cu Sarmizegetusa, în subordonare față de
aceasta. Probabil că reprezentarea în microrelief reproduce reședința regală
sud-dunăreană, cu construcția cu destinație spirituală în jurul căreia se aflau
construcții, forțificațiile, cetatea. Dacă asociem imaginea de pe plăcuța de la
Sinaia nr. 42 cu constatările făcute de Vasile
Rudan, se poate ajunge la ideea că la Adamclisi a
funcționat un imortant centru getic, cu valențe regale si spirituale deosebite
pe o perioadă importantă de timp – cel puțin sec. V-I î. Hr. Dacă acceptăm
această corelare de informații ca reală, atunci ar trebui să avem în atenție că
monumentul ar fi mai vechi decât domnia lui Dromichete, sau că tăblița 42 a
fost ralizată după finalizarea monumentului, un monument spiritual și
comemorativ.
Sibolistica puterii pe tăblițele de la Sinaia folosește capul de
bovideu, șarpele, lupul ca stindard asociat cu trupul de șarpe (dragonul dacic).
Aria balcano-dunăreană pentru secolele
V-Iî.Hr. include și mormântul tumular de la Amphipolis, Movila Kasta (Grecia),
care a fost pus arheologic în evidență în 1956.La fel ca și monumentul de la
Adamclisi, este controversat, suscită mai multe ipoteze, se mediatizeazăconform
anumitor interese, o anumită ipoteză. Săpături de amploare deosebită au fost
făcute în 2014, când s-a aflat cu exactitate ce se afla sub acel tumul imens de
pământ galben, de lut. Arheologii greci au vorbit inițial de un mormânt al lui
Alexandru cel Mare, ca apoi, în 2014, când in interior s-au găsit osemintele a
cinci persoane, să ia în considerare și altă ipoteză, în plan secund, chiar dacă
medierea pe toate căile informatice s-a făcut în sensul că mormântul este
dedicat lui Alexandru cel Mare.
Descoperirile sugerează că mormântul a fost
realizat pentru a fi văzut și cunoscut de departe. Cu leul așezat pe soclu, în
vârful tumulului, construcția funerară atinge 38,40m, cu un diametru de 158,4m.
Movila în sine atinge 23m. Movila, circular este delimitată de un zid de
marmură fasonată. Monumentul prezintă doi sfincși la intrare și două cariatide
în interior, flancând și protejând o intrare într-o altă încăpere.
La intrare
prezintă antae cu decorații pictate ce se regăsesc și la Adamclisi. Antae-le au
același decor ca și la Shvesthatary, ca și la Adamclisi.
http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2986097/Amphipolis-tomb-mystery-deepens-Burial-chamber-T-belong-Alexander-Great-built-death-expert-claims.html
Mormântul
tumular de la Amphipolis, Kasta
Amphipolis Tomb Documentary 1956-2014
- Fully Extended, in https://www.youtube.com/watch?v=wGyfu2rZ5uo
Mormântul amenajat după cercetările arheologice
de amploare, cu leul pe soclu, un leu și un soclu colosale
Amphipolis Tomb Documentary 1956-2014
- Fully Extended, in https://www.youtube.com/watch?v=wGyfu2rZ5uo
Doi
sfincși de mari dimensiuni și greutate la intrare
Amphipolis Tomb Documentary 1956-2014
- Fully Extended, in https://www.youtube.com/watch?v=wGyfu2rZ5uo
Structura
movilei Kasta și poziția mormântului
Amphipolis Tomb Documentary 1956-2014
- Fully Extended, in https://www.youtube.com/watch?v=wGyfu2rZ5uo
Schiță
ce sugerează metoda de protecție în fața jefuitorilor, prin umplere a spațiilor
mormântului
complex cu pământ (Influență, inspirație egipteană)
https://en.wikipedia.org/wiki/Kasta_Tomb
Structura
mormântului, la Amphipolous, Kasta, Macedonia
Pe pereți
sunt prezente rozete - flori cu petale. Aici florile au câte două rânduri de
câte opt petale, așezate în frize.
Mormânt
destinat lui Alexandru cel Mare sau nu, mormânt al unor victime din familia
regală, sau nu, mormânt al generalului ce i-a urmat lui Alexandru cel Mare, sau
nu, acesta a fost protejat de uitare, tradiții, legendepână în 1956-2014.
Controversele iscate sunt promovate de interese naționaliste, de interesul de a
nu fi nevoit să retractezi și să te faci de rușine ca cercetător care ai intrat
triumfalist în spațiul mass-mediei, chiar dacă ideea promovată nu este cea mai
corectă.
Dacă privim aacest monument din Macedonia
încorporată Greciei, astăzi, interesele zilelor noastre care se învârt în jurul
banilor, de la cercetare, la promovare, la dezvoltarea turismului în jurul
monumentului, poate duce la mascarea adevărului propriu-zis de un neadevăr prea
mult și prea intens mediatizat.
În armatele lui Alexandru Macedon, cu
siguranță au fost și fii de regi, aristocrați, fii ai acestora, în calitate de
militari în serviciul regelui ce stăpânea până la Dunăre și la gurile acesteia.
Probabil că cei de la nord de munții Haemus, dornici de libertate, de putere,
dornici a controla drumul sării, aurului, argintului, transhumanța, au
reacțivat vechi obiceiuri războinice și vechi forme de manifestare spirituală,
dar le-au adăugat și unele noutăți. La întoarcerea acestora, programul
artistic, arhitectural, sculptural, pictural s-a îmbogățit, după cum ne
sugerează mormântul de la Amphipolis, Kasta. Probabil că într-un astfel de
context, leii au ajuns să figureze la Adamclisi, într-un spațiu în care leii nu
erau o caracteristică faunistică, ci un simbol legat de putere, de protecția
celui dus, față de cei rămași.
În toată zona de la Balcani la Dunăre, în
manifestările funerare aulice, aristocratice, se observă împletirea
arhitecturii care încorporează diferite soluții tehnice, cu sculptura și mai
ales cu pictura, o pictură viu colorată. Este foarte probabil ca și Monumentul
de la Adamclisi să fi fost unul viu colorat. Metopele se pot socoti apropiate
ca tehnică și de piesele din tezaurul de la Letnitsa, Loukovit (Bulgaria) și să reprezinte un program
inițiatic (fără a impli-
http://www.omda.bg/public/images_more/letnitza_treasure.jpg
http://www.omda.bg/public/images_more/letnitza_treasure.jpg
http://www.omda.bg/public/images_more/letnitza_treasure.jpg
Tezaurul
de la Letnitza, Bulgaria
ca vietăți cu aparență fantastică). Metopele pot
percepute a fi apropiate de Tăblițele de la Sinaia, ca program încorporat –
acela de a informa și de a nu lăsa uitarea să își facă jocul – cu deosebirea că
nu au text alături de bazorelief (și dacă facem abstracție de cele spuse de
Vasile Rudan, că una din Metopele dispărute sau distruse reprezenta un text
scris, într-o limbă, alta decât cea latină sau greacă)
Metopele
reprezintă un program educațional, așa cum peste milenii, vom regăsi și la
bisericile Moldovei din timpul lui Petru Rareș, pictate în exterior – unde
Judecata de Apoi încorporează programul luptei antiotomane, iar în Ardeal,
Biserici de piatră la Rășinari, Ocna Sibiului dar și biserici de lemn în Maramureș
- ridicate mai ales în vremea împărătesei dinastiei de Habsburg, Maria Terezia
(1740-1780) și al lui Iosif al II-lea (1780-1790), monarhii luminați ai
Austriei – biserici care foloseau pictura exterioară pentru a reprezenta Roata
Vieții iar pe cercul acesteia, să sugereze evoluția faptelor și judecata lor de
către Dumnezeu.
Ideile și
formele de manifestare nu mor odată cu epoca. Ele revin, funcție de diferite
conjuncturi ulterioare, când spiritul caută sprijin în trecut. Ele revin la
alte dimensiuni.
S-ar putea
ca, un neadevăr impus ca idee fundamentală pentru Monumentul de la Adamclisi,
să protejeze somnul de veci al celui care nu-și socotește urmașii demni de a
ști cine este El. Urmașii nedemni de înaintașul lor, porniți pe căi deviante,
nu vor putea niciodată să aprecieze corect rădăcinile neamului. Atâta timp cât
în România monumentele arheologice se jefuiesc constant și continuu, poate că
este mai bine așa. Poate că atâta timp cât banii de proiecte europene destinate
protejării și promovării monumentelor istorice se se scurg printre degete și
lasă urme efemere în plan virtual în mod deosebit, iar în plan material
deteriorează și ceea ce mai este, poate că este mai bine să lăsăm minciuna să
lucreze. Minciuna stă cu împăratul la masă. Legendele continuă să existe și să
își realizeze programul – într-un alt ritm, cu o altă viteză decât viață
turbată de fiecare zi -, chiar dacă tinerele generații își văd de drumul lor,
căutând tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte pe alte meleaguri, în lumea
largă.
Bibliografie:
1. Αμφίπολη,
Τύμβος Καστά - Amphipolis, Kasta Tomb, în https://www.youtube.com/watch?v=Kgm9yxJQDTw
2. Amphipolis
Tomb Documentary 1956-2014 - Fully Extended, in https://www.youtube.com/watch?v=wGyfu2rZ5uo
3. Atlasz
Jerjy, Octavian Munteanu, Mormintele cu cupolă în Tracia, 160 de ani
de cercetare
4. Anca
Balaci, Mic dicționar de
mitologie greacă si romană, Editura Mondero, București, 1992, ISBN
973-9004-09-2
5. Berciu
Dumitru, Arheologia preistorică a Olteniei, în Arhivele Olteniei, nr
101-102, și 103-104, ianuarie-august 1939, în https://www.scribd.com/doc/219286047/Arheologia-preistorică-a-Olteniei-Dumitru-Berciu#logout
6. Bogdan
Cătăniciu Ioana, Grigore Tocilescu, întemeietor al Școlii de arheologie românească,
Ephemeris Napocensis, I, 1991, p. 189-195.
7. Nicolae
Densușianu, Dacia preistorică, București, 1913, p. 90.
8. Un simbol ancestral geto-dac: Trifoiul
cu patru foi, în
9. Gostar Nicolae,
Marele monument funerar roman de la Adamclisi, (teza de doctorat
susţinută la Universitatea Bucureşti în 28 martie 1978), Editura Demiurg, 2008,
Iași;
10. Gramatopol
Mihai, Arta imperială a epocii lui Traian,
Editura Meridiane, București, 1984, p.114-116.;
11. Gramatopol M., Civilizaţia
elenistică, Bucureşti,
1974, pp. 7-92
12. Homer, Iliada,
VII, 452; XXI, 515; IV, 507, VII, 21; V, 344; XV, 249, VII, 51,
13. Iliescu
Gabriel, Arta și mitologia preistoriei și istoriei Daciei, în Noi, Tracii, nr. 210, Anul 21, Aprilie 1992,
14.
Victor Kernbach, Dicționar
de mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică, București,
1989
15. Mellaart James, Dorothy Cameron, and Beyond Interpreting the Bucrania of Çatalhöyük in
http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.2752/089279307X245455#.VbtiNtCrNv8
16. Mutar Adina, Codul getic de pe statuia de la Adamclisi, în http://www.enational.ro/dezvaluiri/romania-mea/codul-getic-de-pe-statuia-de-la-adamclisi-91292.html/#ixzz3hkyaxvaD
17. Pop Saveta-Florica, Pictura
murală a bisericii lui Mihai Viteazul de la Ocna Sibiului în
http://www.doctorate-posdru.ulbsibiu.ro/media/phd/file_31b_bdi_journal_contents_000078.pdf
18. Romalo Dan,
Cronică
getă apocrifă pe plăci de plumb?, București, 2005, p. 78-79, 93-95,
142-143.
19. Adina
Mutar, Ritualul de nemurire al „lupilor” daci, în http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro/2011/09/ritualul-de-nemurire-al-lupilor-geto.html
20. Otte Marcel , La Préhistoire, De Boeck, Bruxelles, (ediția a III-a) 2009,
p. 123 (fig. 123).
21. Valeva Julia,
Emil Nankov and Denver Graninger A Companion to Ancient Thrace,
2015, John Wiley and Sons, Inc., ISBN
978-1-4443-5104-0(cloth)
22. Zaïtseva K. I., Olbiiskie
kultovîe svinţovîe izdelia, în Kultura i iskusstvo anticinovo
mira, Leningrad,
1971, pp. 84—106. I
Diferite
site-uri:
32. https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/3-1-1-pomul-vietii-din-neolitic-pana-in-prezent
35. http://pagini-de-istorie.blogspot.ro/2014/05/adamclisi-partea-ii-a.html
36. http://pagini-de-istorie.blogspot.ro/2014/05/adamclisi-parta-iii-a.html
42. https://ro.wikipedia.org/wiki/Rășinari,_Sibiu
44.
http://www.bulgarianembassy-london.org/index.php?option=com_content&task=view&id=21&Itemid=89
48. http://www.hetel.ro/index.php/2013/05/7433/
52. http://www.turistinfo.ro/rasinari/obiectiv-turistic-biserica_sfanta_paraschiva-i2129.html
55. https://www.youtube.com/watch?v=wGyfu2rZ5uo
Un comentariu:
Multe mulțumiri pentru munca dumneavoastra! Neadevarul si nedreptatea sunt frati gemeni si se vor impleti asa cum se împletește funia cu dubla spirala din marțisorul nostru stravechi...
Ma umple insa de uimire si indignare cum istoricii si arheologii noștri, oameni care se presupune ca si-au ales meseria din pasiune si dragoste față de adevarul trecutului, pot fi atat de superficiali si neprofesionisti. Mi se pare mai criminal decat greseala facuta de un mediic, care omoara singur un om, pentru ca o idee falsa sustinuta de unul sau mai multi istorici omoara istoria unui neam intreg....
Trimiteți un comentariu