Monumentul de la Adamclisi – între geți și romani. Repere pentru o dezvoltare a opiniilor neoficiale.

Prof. Pădureanu Elena Sanda

Adamclisi este una din localitățile dobrogene care, prin Legea administrativă din 1925 a continuat să păstreze mai vechea denumire de origine turcească. Era o recunoaștere a faptului că, în așezare, comunitatea musulmană pe atunci era încă numeroasă, dominantă. Statul român, a înglobat Dobrogea granițelor sale și a adoptat legi prin care și-a impus specificul, făra a stârni disensiuni ireconciliabile cu comunitatea turco-tătară, destul de numeroasă și orientată în mare parte să rămână pe loc, cu tradițiile sale, aici în Dobrogea. Numele Adamclisi este forma românizată a denumirii turcești care în grafii mai vechi era Adamklissi sau Adam Klisi. Pentru lumea turcă ce a luat ținuturile dintre Dunăre și Mare sub autoritatea sa pe la 1417, de la Mircea cel Bătrân și le-au ținut până la 1878, la Tratatul  de la Berlin (1 iulie 1878), Adam Kilisse  reprezenta Casa lui Adam, interpretată ca fiind Biserica lui Adam sau Biserica Omului, sau Clisa -movila- lui Adam.  Atunci când s-au înstăpânit în zonă, conducătorii Imperiului Otoman au preluat de la localnici denumiri utilizate oficial și constant pentru elemente impunătoare în acel moment. Au găsit un monument afectat de trecerea timpului, a invaziilor, războaielor, a neputințelor oamenilor locului și l-au numit preluând idei mai vechi utilizate în spațiul local. Turcii au considerat impunătorul monument deteriorat și nefolosit, părăsit, drept biserică, lăcaş de cult, loc de comemorare. Ei au preluat mesajul denumirii locului de la populația autohtonă care perpetua măcar prin denumire tradiția și sensul locului și al monumentului, dacă nu prin manifestarea concretă, atunci când ei au preluat puterea în aceste locuri.

  Memoria colectivă este statornică. Ea transmite din generație în generație mesajele locurilor esențializate , mitizatee  dar fără greșală fundamentală. Este interesant că denumirea locului în turcește vorbește de o casă, biserică a Omului (a primului Om), nu a lui Dumnezeu sau Allah. Vorbește de Om și nu de oameni și faptele lor.

  OM, OMU, OUM, AUM – invocă sufletul lui Brahma în spiritualitatea indiană, la capătul celălalt al lumii indo-europene. În inițíerea brahmanică OMU, OUM, AUM înseamnă sufletul lui Dumnezeu, sau Dumnezeu spirit. Fiecare din aceste litere corespund la una din facultățile divine, popular vorbind, la una din persoanele trinității. Este foarte posibil să fie o strânsă relație spirituală de tradiție veche între Adamclisi, ca loc sacru pentru lumea getică, din spațiul dintre Dunăre și Mare - premergătoare stăpânirii romane - și Vârful Omu din Carpații Meridionali.

  Astăzi, cel ce ajunge la Adamclisi, cu o îndrumare corectă și atentă, poate să cunoască: un altar funerar, monumentul comemorativ triumfal/funerar, un mormânt tumular zis roman şi cetatea Tropaeum Traiani. Mai poate primi informații despre cariera de piatră de la Urluia. Dacă altarul funerar tinde a fi atribuit printr-o interpretare atentă și riguroasă a tuturor datelor legate de el, domniei lui Domițian, în strânsă relație cu lupte aprige desfășurate în această zonă,² monumentul triumfal sau funerar a permis lansarea mai multor ipoteze, îmbrățișate de grupuri disproporționate de cercetători.

  Monumentul circular are un diametru de 30 m şi o înălţime de 12 m iar trofeul (statuia) de deasupra, măsoară 10,75 m. Aceasta e compusă dintr-un trunchi de copac pe care se află depuse elemente de îmbrăcăminte militară: platoşă, coif, 4 scuturi, teacă de sabie și sabia în teacă. Aşa cum arată astăzi, în sud-vestul stepei dobrogene româneşti, monumentul a fost reconstituit pe baza cercetărilor arheologice, în 1977, într-o perioadă în care naţionalism-comunismul românesc al epocii Ceaușescu era la apogeu. Este interesant cum, o personalitate precum cea a lui Nicolae Ceaușescu fondatorul naționalism-comunismului românesc,  care a cochetat cu dacismul, cu Iosif Constantin Drăgan (cel care a promovat tracologia și dacismul în plan European și românesc) a sfârșit prin a admite restaurarea acestui monument și promovarea lui în numele romanității, romanizării și a lumii romane.

 Ipotezele pe care cercetătorii Regatului României, României Mari, a României comuniste și postcomuniste le-au formulat, s-ar grupa astfel:

1.       El este de factură şi decizie imperială, din timpul lui Traian – ridicat între 106-109 - aşezat la marginea Imperiului și încorporează prezenţa deliberată a artizanalului provincial ca transmiţător al mesajului Romei învingătoare.⁵ Cuceritul se exprimă pentru a proslăvi stăpânirea romană impusă lui cu forța, la foarte scurt timp după evenimentele brutale (?!).

2.       Acesta nu ar fi realizarea împăratului Traian (98-117), el fiind construit anterior epocii lui Traian, neavând mimic comun cu ceea ce era specific epocii lui Traian. S-a sugerat a fi înălțat pe vremea lui Octavian Augustus, din ordin imperial.

3.       Realizarea acestui monument în timpul lui Constantin cel Mare (306-337) – el a refăcut fortificaţiile de la Tropaeum Traiani - sau al lui Valens.

4.       Monumentul pare mai degrabă o confiscare a unui monument mai vechi, al localnicilor geţi, în interesul triumfalist şi comemorativ al Romei imperiale, specific împăratului Traian. 

5. Monumentul este o ralizare  a conducerii laice și spirituale locale getice – de tip mausoleu -  în două etape diferite, întrucât artistic se pot distinge două etape diferite, ca apoi să fie confiscat de împăratul Traian prin adausul pietrei cu inscripția latină.

Sursa:  http://lodans.wordpress.com/

6.       Monumentul la 1909.

   În Regatul României, Grigore Tocilescu (n. 26 octombrie 1850, Fefelei, Prahova - d. 18 septembrie 1909, București) a fost un istoric, arheolog, epigrafist și folclorist român, membru titular al Academiei Române (1890). El a pus bazele școlii de arheologie în statul român. Monumentul de la Adamclisi a fost un element de referință al preocupărilor sale, la începuturile arheologiei românești. Puterea lui de convingere a determinat punerea sub incidența primei legi de protecție a monumentelor istorice a ceea ce se afla la acea dată in picoare, la Adamclisi. La Adamclisi Gr. Tocilescu a impus crearea unei rezervații arheologice iar mai târziu, la 1891 a deschis un șantier arheologic în care se lucrează constant, vară de vară, cu unele întreruperi, de echipe de arheologi, până în zilele noastre.

  In preocupările sale, la nivelul cunoașterii istorice și arheologice de atunci, sub influența unui curent politico-ideologizant amplu, conform căruia în Europa totul își are rădăcinile în faptele Romei antice și în lumea Imperiului Roman (totul în Europa se trage de la ROMA), Grigore Tocilescu a cochetat cu două ipoteze în legătură cu acest monument. Mai întâi l-a considerat o realizare a Imperiului Roman din secolul al IV-lea, din timpul lui Constantin cel Mare. Ideea aceasta o avusese iniţial înainte de descoperirea fragmentelor de inscripţie cu numele împarătului Traian, luând ca argument stilul reliefurilor de pe monument. După descoperirea pietrei cu textul latin ce amintește de împăratul cuceritor al Daciei, a îmbrățișat ipoteza ca el este de factură şi decizie imperială romană, din timpul lui Traian și a impus în școala istorică românească această poziție. Tocilescu şi colaboratorii săi au acceptat ideea că metopele înfăţişează ambele războaie dacice. Cuvântul maestrului nici astăzi nu prea lasă oficial loc, chiar dacă există puternice argumente care vin și spun altceva.

                                                       

                                        în Kurt Hielscher,Abum foto din 1933, disponibil în
             http://www.infodobrogea.ro/arta-si-cultura/mozaic-cultural/kurt-hielscher-album-foto-1933/
                                                         Monumentul de la Adamclisi

   Monumentul se află pe deal - de fapt pe un bot de deal. El este într-o poziție deosebită, care nu are deloc de a face cu mentalitatea romană, cu modul roman de a menține monumentele în atenția publică. Pentru mentalitatea romană, monumentele erau legate de spațiul urban iar în spațiul urban acestea erau legate de locurile în care se adunau cât mai mulți oameni, cât mai frecvent. Cel puțin Columna este legată de acest mod de a gândi. Acest bot de deal este din perspectivă romană total în afara gândirii specific imperiale – doar dacă Troianus/Thrahianus/Thrachianus/Traianus împăratul nu a pus în funcțiune idea de întoarcere la rădăcini ancestrale regăsite aparent (prea puțin probabil și posibil). Poziția monumentului, circularitatea lui sunt similare însă unui mod de amplasare și realizare a unor construcții izolate sau în grup prezente între Dunăre și Mare și în alte puncte, ele aparținând unor etape istorice anterioare prezenței romane în zonă.

   La Seimeni, la Mireasa, între Vârtop și Albești, la sud de Albești, toate numai în județul Constanța, sunt urme umane circulare în grup mai mare și mai mic, sau izolat, majoritatea pe deal, pe boturi de deal în mod constant, mai mult sau mai puțin protejate natural de ape (existente acolo în acele timpuri îndepărtate, nu astăzi) sau de structura specifică a dealurilor. Ele sunt caracteristice unei arii largi de locuire getică și masagetică. Probabil că ele sunt mult mai multe și pe o arie mult mai amplă (Se regăsesc ușor prin arheologie aeriană pe internet, cu programul Google Earth). Monumentul de la Adamclisi se conectează mai degrabă la această mentalitate colectivă, străveche, legată de existență pe partea superioară a platoului dobrogean, decât de mentalul cuceritorului roman care și-a dezvoltat baza militară și apoi fortificația unui amplu centru urban pe o importantă rută strategică și comercială dobrogeană, în vale – Tropaeum Traiani.  Este ciudat că așezarea fortificată romană așezată în vale poartă numele de Tropaeum Traiani - trofeul lui Traian - și duce acest nume pe toată durata existenței sale. Nici o altă așezare creată de romani nu și-a luat numele de la un monument, fie el și creat de romani – dacă este el creat de romani. Dicționarele explicative dau pentru Antichitate faptul că trofeul reprezenta armura unui dușman învins, așezată de obicei pe un trunchi de copac, în semn de victorie; sau echipament al unui dușman învins, expus pe un trunchi de copac în semn de victorie;  sau un monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou, pe care se așezau de obicei armele învinsului; sau pradă de război luată de la un inamic; sau semn, amintire glorioasă: a te mîndri cu trofeĭele.  Ce reacție au avut geții cuceriți față de un astfel de nume al așezarii și al monumentului? Numele în sine încorporează mândira fără de margini a celor ce au învins pe aceste locuri și ocultează brutal ceea ce este getic în zonă. Acest nume de fapt induce în eroare.

   Foarte aproape de monument, la intersecția drumului național DN3 cu aleea spre monumentul triumfal (la sud față de monument), se află o necropolă de perioadă La Tene, datată secolele V-IV î.Hr. Este încadrată orizontului cultural geto-dacic din acea vreme.De obicei, descoperirile arheologice sunt prezentate și catalogate ca o realizare în sine, izolat. Corelarea cu alte descoperiri din zonă se pune în valoare mai greu.  Dacă s-ar fi ținut cont de prezența acestei necropole atât de aproape de monument, de relația dintre necropolă și monument, poate că s-ar fi impus o altă atitudine față de monument și tot complexul de monumente de pe deal, față de ruinele încă nedescoperite și nevalorificate. Se vorbește despre necropolă și se prezintă izolat, dar nimeni nu este preocupat de așezarea geto-dacică de care ea aparține – unde se află, cum arăta, cum s-a dezvoltat și a evoluat. Unde se afla așezarea getică în relație cu necropola și cu monumentul? – Se pare că ajungem pe acest fir la idea susținută de Vasile Rudan – aceea că este ocultată o așezare geto-dacică proto-urbană cu rol major în acest spațiu pe o perioadă destul de lungă de timp: secolele V î.Hr.- II d.Hr. Este greu să urmărești arheologic așezări care, probabil nu au folosit piatra ca meterial de construcție în mod dominant, ci lemnul, lipitura de pământ, chirpicul - piatra fiind destinată îngrăditurilor de teren, monumentelor și eventual fortificațiilor, construcțiilor regale. Este și mai greu, atunci când un tipar politico-ideologizant nefavorabil ipotezelor alternative, este rigid și blocant. Să nu uităm că secolele V-IV î.Hr. reprezintă o perioadă de dezvoltare a triburilor și uniunilor de triburi balcanice și dunărene, blocată doar de puterea Macedoniei lui Filip al II-lea și Alexandru cel Mare, care au impus Imperiul Macedonean pe spații vaste, pentru scurtă vreme. Autorități locale, marcate mai mult sau mai puțin de influența elenistică și-au continuat existența și manifestarea plenară pe aceleași locuri, după ce marele imperiu al lui Alexandru Macedon s-a destrămat. Și-au continuat existența și s-au manifestat în modul lor specific. Regatele elenistice, prezentate ca și continuatoare ale ideii imperiale și culturale macedonene (greco-macedonene) impusă de cei doi mari regi macedoneni sunt de fapt expresia lumii balcanice și dunărene, a triburilor și uniunilor de triburi de sorginte pelasgo- traco-getică. Însuși marele Imperiu Macedonean este de factură traco-pelasgică (conform cu Branislav-Ștefanovschi). Oricât de mult am recunoaște rolul lumii grecești antice de natură urbană, coloniilor grecești la Pontul Euxin, tot nu am putea pune în umbră realizările spațiului balcano-carpato-dunăreano-pontic. Nu se poate declina totul doar de la lumea greco-elenistică, fără să nu recunoaștem ceea ce aparține lumii traco-geto-dacice în contemporanitate cu elemente caracteristic greco-elenistice.

  Dacă urmărim cu atenție informațiile pe care anticii, mitologia greco-romană și balcano-dunăreană ni le pun la dispoziție, aflăm că la hiperboreo-pelasgi religia era prin excelență Apolinică. Apollo, divinitate prin excelență solară, era o zeitate cu legende, dogme, cu rituri ce căpătau o caracteristică națională, pelasgă, pe o arie foarte largă, balcano-dunăreană. Apolo era apărătorul păstorilor de vite și oi.  Homer, prin Iliada ne transmite faptul că Apollo și pelasgii au sprijinit Troia împotriva inamicilor acesteia și acest zeu a dorit ca victoria să fie de partea lor. Apollo a ajutat deseori pe Elena și pe Hector, iar acesta, pornit pe câmpul de luptă, a promis că dacă zeul Apollo îi va da gloria, ca să ucidă pe cel ce va ieși să lupte cu dânsul, atunci va aduce armele aceluia în Iliul (Troia) cel sfânt și le va suspenda ca trofee în templul lui Apollo departe-săgetătorul. (Homer, Iliada, VII, 452; XXI, 515; IV, 507, VII, 21;  V, 344; XV, 249, VII, 51, apud  Nicolae Densușianu, Dacia preistorică, București, 1913, p. 90.).  La o populație agro-pstorală tradițiile erau respectate cu o deosebită consecvență în timp. Peste secole, monumentul de la Adamclisi sugerează a se integra acestui mod de gândire, prin care, marile evenimente să fie comemorate printr-o ofrandă care să fie memorabilă pe altarul zeului adorat de comunitate (și nu o afirmare a unei victorii brutalea unui nou stăpân). Populația și conducătorii din spațiul sud-dunărean și dintre Dunăre și Mare au continuat să fie ancorați în aceste mentalități menționate de Homer, pe toată durata mileniului I î. Hr.

   După vechile dogme și manifestări religioase romane, sacrificiile de mulțumire pentru succesul fericit al armelor nu se puteau face decât zeilor principali ai religiei statului roman și în cazuri extraordinare sau de război, zeilor străini, sub a căror protecție se afla cetatea, țara și poporul inamic (Suidas, apud Nicolae Densușianu, Dacia preistorică, București, 1913, p.143) Placa ce amintește de Traian pe monumentul de la Adamclisi se incadrează mai degrabă acestui mod de gândire. Traian nu a construit monumentul. Doar l-a preluat, l-a sacrificat în numele învingătorului de pe câmpul de luptă.

 

  Strategic și probabil și administrativ, zona de la Adamclisi era una de importanţă majoră pentru spaţiul dintre Dunăre şi Mare, pentru că mai multe lupte s-au dat în timp pe aceleaşi locuri: 29-28 î.Hr.?, 85, 86, 101-102 şi probabil şi altele din secolul I î. Hr. şi din secolul II d.Hr. Dobrogea (sud-estul Dobrogei românești de astăzi) a fost, după cât se pare, teatru de război, pe o perioadă destul de mare de timp.

  O ipoteză promovează ideea că Monumentul de la Adamclisi este mai vechi decât Columna, cu o epocă istorică (cel puțin), cu un numar de ani suficient de mare, că pare a fi de origine getică. Însăşi forma monumentului nu are de a face cu formele specific romane ale monumentelor comemorative şi triumfaliste, cu atât mai puțin cu cele din epoca imperială. Compoziţia monumentului pare a fi opera unui iniţiat, probabil Marele Preot al dacilor, care impunea linia simbolisticii şi a formelor de manifestare sacralizată, sacralizatoare şi eroico-comemorativă. Marele Preot al dacilor cunoştea tainele Cerului şi ale Pamântului. Era iniţiat în ştiinţele spirituale ale vremii sale. Semnele geometrice şi vegetal-animaliere de pe Monument sunt simboluri, nu niște simple elemente decorative În limbajul iniţiatilor ele reprezintă forţe care îl sprijină pe om în demersul său, în devenirea sa.. Sunt reprezentări simbolice chemate să exprime, să protejeze. Pentru muritorul de rând, neiniţiat, ele sunt banale elemente decorative. Pentru romani nu erau caracteristice asemenea simboluri cu atât mai puțin pentru monumente comemorativ-triumfaliste. Metopele – cele ce s-au păstrat și cele dispărute – toate au semnificații precise și nimic de a face cu evenimentele din 101-102. Este monumentul iniţial realizat de localnicii geți, dar confiscat şi cu sensul deturnat de Traian?

   Este el un monument comemorativ pentru Burebista, sau pentru un alt conducător important comunităţii getice, dintr-o etapă istorică mai veche? Tudor Diaconu, Ilie Stancu, Virgiliu Oghina integrează prin studiile lor monumentul ca fiind getic, de natură sacral-funerară. Mai recent, Vasile Rudan, expert privind verificarea în teren a raportărilor făcute de către arheologi (expert şi în măsurători extrasenzoriale),  prezintă aspecte ale colaborării domniei sale cu Institutul de studii istorice şi social-politice de pe lângă C.C. al PCR, anii ’80-’89 ai epocii ceauşiste, în strânsă legătură cu monumentul de la Adamclisi. Ceea ce pune în lumină, este faptul că în secolele al XX-lea – al XXI-lea, Vaticanul continuă să blocheze informaţiile pe care le deţine legat de acest monument, rolul şi valoarea sa în istorie. Domnia sa evidenţiază că istoricii şi cercetătorii români cunoşteau acest aspect şi au lăsat ca lucrurile să continue pe acelaşi făgaş, implicând şi pe Nicolae Ceauşescu în restaurarea monumentului din replici, ca fiind ridicat de Traian, să comemoreze victoria repurtată asupra dacilor (Nicolae Ceauşecu îşi puse semnătura în cartea de onoare, prin care atestase că monumentul era roman). Ei au continuat să prezinte evenimentul din 101-102, monumentul din perspectiva cuceritorului venit pe aceste plaiuri și nu din perspectiva oamenilor, neamului locului. Solicitat să investigheze pluridisciplinar  monumentul, în 1982 a ajuns la concluzia că acesta aparţinea epocii bronzului şi ariei culturale carpato-danubiano-pontice şi balcanice; că textul latin prezent între piesele aflate în muzeu, aşa cum era formulat şi s-a  păstrat,  nu pomeneşte că Cetăţenii Romei să-i fi înălţat lui Traian vreun monument triumfal, cu atât mai puţin în Moesia Inferior, la fruntariile de răsărit ale imperiului; că pe componentele originale ale monumentului de la Adamclisi se disting două şcoli diferite de sculptură monumentală (alta decât cea romană din apoca traiană) din care reiese faptul că monumentul a fost construit şi  reconstruit în antichitate, într-o epocă anterioară războaielor daco-romane. A evidenţiat că argumentul adus de istorici cum că ar putea fi vorba de o şcoală sculpturală monumentală nepretenţioasă de la periferia imperiului roman, nu stă în picioare. Nu stă în picioare nici ipoteza că trofeul a fost realizat conform regulilor şcolii sculpturale clasice, înlocuind cu probabilitate o statuie sculptată cu aceeaşi temă dintr-o epocă anterioară. Nici una dintre metopele studiate în 1982 de Vasile Rudan, aşa cum le-a găsit în muzeu în acel moment, nu erau în concordanţă cu evenimentele din iarna anilor 101-102 şi că interpretarea care se dă oficial acestora este una greşită. Friza inferioară, prin elementele decorative simbolice, nu are

Fotografie personală

                        Elementele de bază ale uneia din frizele Monumentului de la Adamclisi:
                                       frunzele de acant în spirală, capul de lup și păsările

 cum să fie romană  - cap de lup stilizat, pornind din lujeri de acant, cu păsări.

    Vasile Rudan a pus în evidență și faptul că o metopă, ce astăzi nu mai există în muzeu, reprezenta o zeitate fără chip, îmbrăcată ca un războinic, pregătită de război, sau în actul de protejare a unui tânăr cu păr bogat, cârlionțat, cu căciulă specific geto-dacică, deseori socotită frigiană. 

Vasile Rudan a găsit metopa fragmentată în muzeul de la Adamclisi, unde se află originalele , dar ea nu se mai găsește astăzi acolo.

 Vasile Rudan mai vorbește de o metopă care ar fi avut pe ea un text scris întro altă limbă  decât latina și greaca, într-o altă scriere decât alfabetul grec sau latin și care nu mai există.  El incriminează neglijența și intenționalitatea romanilor dar și a românilor de a încadra acest monument programului lor ideologic, ideatic.

  Dar Vasile Rudan nu este o voce eminentă de arheolog sau de istoric. Nu face parte din castă. El vine dinspre sistemul de securitate al lui Nicolae Ceaușescu, un departament al acesteia, un departament special, care se ocupa cu ciudățenii – paranormalul. (!?...). El aparține unui departament care nu a putut să impună cele constatate în fața lui Nicolae Ceaușescu, pentru că lucrurile deja se întâmplau. Reconstituirea monumentului se realiza.

 Totul este nu pierdut, ci încifrat, esențializat, simbolizat și ocultat.

 Un spațiu larg cultural și de civilizațíe are elemente genelale comune dar diferențierile sunt legate de cele mai multe ori de semnificații și simboluri, de interpretările făcute în epocă și pe care noi, cei de astăzi nu le mai percepem corect. Cel mai adesea avem tendința de a impune valori care ne convin nouă, spațiului ideatic și ideologic ce ține de epoca noastră. Empatia noastră, a celor de peste veacuri, funcționează de cele mai multe ori la cote de avarie, la dimensiuni minimale și atunci intrpretarea noastră nu mai este identică pe deplin cu mesajul imagistic, de formă și reprezentare dorit de realizator.

  Istorici români şi străini au decis, împotriva tuturor evindenţelor, că monumentul de la Adamclisi este triumfal roman. Nu au ţinut cont de simbolurile funerare existente (așa numitele gorgone, leii funerari). Despre vegetaţia cu specific subtropical figurată pe metope şi creneluri, istoricii români au dat o explicaţie cel puţin ciudată. După părerea lor este semnătura realizatorului monumentului, care provenea dintr-o zonă geografică cu climă subtropicală. Nicăieri în Imperiul Roman, nu s-a ridicat un monument ale cărui reprezăntări decorative să nu se lege direct, simbolic sau narativ de evenimentul căruia i-a fost dedicat și de simbolistica specifică a statului triumfător, imperialismului roman. De ce ar fi acest monument de o asemenea anvergură, prima și singura excepție? De ce artistul s-a abătut de la linia oficială – doar pentru că venea dintr-o zonă geografică cu climă subtropicală? L-ar fi lăsat oficialii care i-au comandat lucrarea, fără să-l pedepsească? (Și astfel să fie cunoscut? Pentru Columnă este un nume căruia i se atribuie lucrarea – Apolodor din Damasc - pentru acesta, nu. Apolodor din Damasc a realizat Columna fără să o amprenteze cu elemente specifice locului său de origine, a fost fidel programului imperial, un fidel al autorității romane). De ce la Roma, Columna a putut reda fidel evenimentele şi locurile şi acest monument care era dedicat unui moment decisiv în proiectul de cucerire a lumii dacice, nu?

  În interiorul nucleului original, Vasile Rudan a constatat că se detectează două camere suprapuse şi o cameră mortuară sub nivelul solului. Prin detecţie au fost localizate ziduri ce pornesc radial de la nucleul monumetului, temple şi alte vestigii de clădiri. Aşezarea de tip protourban din jurul monumentului a fost fortificată cu două ziduri relativ concentrice și la distanțe apreciabile între ele. Zidul de apărare exterior traversează canalul de irigaţii din apropire. Toate acestea sunt reduse sub suprafața solului, adesea sub culturile agricole și recent invadate de dezvoltarea postcomunistă a așezării Adamclisi, ce se extinde în această zonă din preajma monumentului.

  Unica „dovadă” adusă de istorici că monumentul de la Adamclisi ar fi fost înălţat de Traian, este doar lespedea găsită printre componentele ruinelor monumentului original, cu titlurile lui Traian săpate în piatră. Însă pe lespede nu figurează verbul prin care să susţină Traian că monumentul ar fi fost înălţat de dânsul. Fiul adoptiv al lui Nerva şi-a mai scris numele şi funcţiile şi pe alte ziduri. El nu a îndrăzit să pretindă vreodată că acele ziduri ar fi fost ridicate de dânsul. Pentru acest obicei a fost apostrofat mai târziu de către împăratul Constantin cel Mare, care îl poreclise herba parietaria, iarba zidurilor. Nu ar fi prima dată când romanii au distrus sau au încorporat realizări ale cuceriţilor, ştergând urmele cultural-religioase ale acestora, impunând idea că ei sunt cei mai mari constructori şi artişti şcoliţi de greci.

   Vasile Rudan a evidenţiat şi deteriorarea sau ştergerea unor elemente inconografice de pe motopele de la Adamclisi, ştergerea unui cartuş cu text scris într-un alfabet necunoscut, „pelucrarea” acestui monument s-a făcut într-o epocă tărzie şi poate să dateze din epoca romană, dar este posibil să fi intervenit asupra informaţiilor iconografice originale chiar arhelogii care au făcut  cercetări, pentru a le face accesibile ipotezei originii traiane a monumentului.

  În Bulgaria, în perioada ultimilor 160 de ani s-au făcut descoperiri multiple ale unor morminte complexe, încorporate în movile de proporții colosale. Și Dobrogea este plină de movile ce ascund morminte complexe și variate.  Necropolele tumulare, ridicate de-a lungul unui interval semnificativ de timp, au caracteristici diverse, atât din punctul de vedere al particularităţilor tehnice, cât şi din punctul de vedere al vestigiilor descoperite. Printre construcţiile tumulare ariei balcano-danubiano-pontice se disting cele ce conţin elemente din piatră, iar din rândul lor se evidenţiază în mod deosebit mormintele circulare cu cupolă sau cu boltă semicirculară și cu dromos. Granițele lumii moderne și contemporane, ideologiile vremurilor noastre, interesele național-statale, își pun amprenta pe modul nostru de a raționa și a vedea lucrurile. Cele mai multe necropolele care au fost studiate în Bulgaria, se află în Regiunile (oblast) Stara Zagora (12), Plovdiv (6), Pasardzhik (4) dar se regăsesc asemenea  morminte și la Dobrich, Silistra. Prea puține asemenea morminte tumulare se regăsesc la la sud de regiunile montane ale Bulgariei de astăzi. Ele se regăsesc și în regiuni apropiate de Dobrogea românească de astăzi, în regiunile Dobrich și Kavarna (parte altădată a Cadrilaterului românesc, în județele Caliacra și Durostor – 1913-1940). Între ele se impun în mod deosebit cele de la Kazanlâk și Shvesthari. De altfel, ele sunt și cele mai mediatizate de bulgari, de internet, dar și la noi. Aceste morminte au dezvoltat un adevărat curent ideatic, tematic în formele arhitecturale, de pictură și scuptură funerare care a fost cel mai adesea încorporat lumii greco-elenistice și apoi tracice de către cercetătorii lumii contemporane.

  Sfârșitul secolului al VI-lea - secolul al V-ea î. Hr. este perioada în care Grecia se confruntă cu războaiele greco-persane (501-449 î.Hr.) și apoi cu războiul peloponesiac (431-404 î.Hr.). Dintr-o altă perspectivă în lumea polisurilor grecești, la Atena, și mai puțin în cetățile componente ale Ligii de la Delos, se dezvoltă democrația specifică lumii sclavagiste sud-balcanice, preponderent urbană, meșteșugărească, comercială, maritimă. Pe măsură ce Grecia antică își căuta calea între mărire și decădere în același timp,  în nordul lumii grecești, păstorii de vite, oi, porci și cai, cei ce controlau minele de aur și argint, aurul și argintul din nisipurile apelor curgătoare de munte, deveneau o forță (tribală sau a uniunilor de triburi, a micilor regate) cu tendințe de impunere deosebită, în aceeași perioadă a sfârșitului de secol VI – dar până în prima jumătate a secolului al IV-lea, la ridicarea Macedoniei. Grecii îi cunosc direct pe traci, pe odrișii care îl au în frunte pe Teres (moare în 424 î.Hr.) și pe urmașii acestuia - contemporan cu războiul peloponesiac și cu democrașia ateniană. Filip al II-lea (359 î.Hr.–336 î.Hr) și apoi Alexandru cel Mare (20 iulie 356 î.Hr. – d. 10 iunie 323 î.Hr.) vor face din Macedonia o forță politico-militară mai mare decât a tracior, a odrișilor. Vor acționa ca să stăpânească, să controleze valorile materiale de care beneficiau regii locali și aristocrații lor de la nord de Munții Haemus, geții pe care grecii au ajuns să și-i reprezinte pe vase ca om cu trup de cal, ființă pe care o desemnau GETOS.

https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2015/05/08/tracia-si-anatolia-tinuturi-vechi-getice/

Reprezentarea geților pe un vas grecesc

ΓETOϟ/GETOS

  Această lume de la nord de Munții Haemus, lume socotită academic unilateral, tracică, dominată de triburi getice, și-a dezvoltat aristocrația, familiile regale locale în strânsă relație cu animalele – vite, cai, oi, capre -, cu arta războiului – o dovedesc tezaurele descoperite în Bulgaria și România –, cu vânătoarea – imagistica obiectelor din tezaurele numeroase punctează aceste activități -, cu controlul rutelor comerciale și de deplasare a turmelor, a rutelor de migrație; cu viața spirituală – zeitățile, muzica, dansul, poezia, cunoașterea. De asemenea ei sunt în strânsă relație cu muntele, cu resursele sale.  Regele-Mare Preot-Zeitate, Regele care își împletește faptele vieții cu îndrumările primite pe diferite căi de la zei, prin intermediul Marelui Preot, își primește respectul după moarte de la comunitatea pe care a condus-o, prin mormântul care îi este destinat, prin ritualul de înmormântare, prin ofrandele materiale, umane, animaliere care îl însoțesc în lumea de dincolo, prin ceremoniile care se îndeplineau de-a lungul timpului, de către familia regală prin urmași și prin atenția acordată de Marii Preoți în vremea imediat următoare la mormântul-mausoleu, periodic, ritualic. Cine nu își cinstește înaintașii pentru serviciile aduse neamului său, își pierde rădăcinile, uită de ce există pe acest pământ, face ca neamul său să intre pe coordonate care devin nocive în viitor.  Anticii sunt unanimi în a recunoaște că Marele Preot la geți, la geto-daci era un inițiat în tainele ceului și ale pământului, un inițiat în zona vieții spirituale.

   Getii sau dacii sunt frecvent socotiți ramura nordică a tracilor, în baza unor texte grecești, puține la număr. La nord, grecii se învecinau direct cu tracii iar atunci când s-au întâlnit cu geții, în traseele negustorești sau ale marii colonizări grecești, datorită asemănărilor din limbă și obiceiuri au văzut în aceștia un trib al tracilor.  Tracii, care întotdeauna au fost numiți astfel, au locuit un teritoriu delimitat de râul Vardar, Munții Balcani, Marea Egee, Marea Marmara, și Marea Neagră, fiind vecinii sudici ai

geților, ai geto-dacilor.

  Există la cercetătorii bulgari de astăzi, tentația de a amplifica peste măsură rolul tracilor și în același timp, de a percepe ca tracic (traco-elenistic) tot ceea ce este pe întreg spațiul balcanic din perioada epocii fierului, premergător stăpânirii romane, fără a face distincție între ceea ce aparținea Traciei elenistice, Traciei propriu-zise, Regatului Odrișilor pe de o parte, și zonei peste care Romanii vor crea Moesia, Moesia Inferior, Moesia Superior, iar mai târziu Moesia Prima, Moesia Secunda, Dacia Ripensis, Dacia Mediteranea, unde geții erau populație relativ dominantă. Se impune în acest fel un curent ideologizant. În statul vecin se neglijează – intenționat sau nu – faptul menționat de Herodot în ale sale Istorii: „Tracii au mai multe nume, după regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleaşi la toţi, în afară de geţi, trauşi şi de acei care locuiesc la nord de crestonai.”   La începutul acestei perioade La Tene, la sfârșitul secolului al V-lea î.Hr., moment în care își elaborează lucrarea, Herodot îi identifică în mod foarte clar pe geţi ca fiind populaţia majoritară şi dominantă în, şi, între Munţii Balcanici şi Dunăre, avându-i ca vecini pe scirmiazi şi nipseeni (localnici în oraşele Apolonia şi Mesembria) şi la mare distanţă, spre sud-est, pe TRACI, a căror capitală era la Salmydesos.

  Și această situație etnică este dominantă și caracteristică spațiului de la Istros și până la Munții Haemus, pentru toată perioada La Tene, secolele V-I î. Hr.

  Geţii ocupau și dominau – conviețuind și cu alte populații, alte triburi - un imens spaţiu de la Munţii Balcanici, până la Dunăre şi până în nordul Carpaţilor (actuala Ucraină), din Pannonia şi până la Marea Neagră şi Nistru. În alte izvoare istorice, geții sud-dunăreni încorporează moezii, misii, besii, crobyzi, tribali, tirizi, ș.a. Bessii iniţial ocupau întinse teritorii în Munţii Rodopi, după care au emigrat pe rând în Dobrogea şi ulterior în Moldova şi Munţii Apuseni, in timpul cuceririi romane a teritoriilor de la sud de Dunăre. Sunt probabil un grup (care a acceptat promisiunile stăpânului) folosit de romani pentru a exploata resursele miniere aurifere în Dacia romană, pe măsură ce autoritatea imperială s-a așezat.

  Dacă geții se întindeau până la/şi în Munţii Balcanici (Stara Planina) cum se face că toate descoperirile făcute în aceasta zonă (cetăţi, fortificaţii, sanctuare, așezări, morminte) sunt atribuite TRACILOR ???

  La Kazanlâk a fost construit un mormânt la sfârșitul secolului al IV-lea î. Hr., sau către începutul sec. al III-lea î. Hr. El are trei elemente:  o antecameră rectangulară, un pasaj de trecere – dromos – care duce la camera mortuară propriu-zisă. Aceasta este rotundă. Se termină cu o cupolă acoperită de picturi. Pictura se desfășoară pe două registre pline de mișcare și sugerează un vârtej în culori vii, element de credință al geților despre ieșirea din lumea aceasta pământeană. Calul joacă un rol foarte important în tematica celor două registre. Centrul cupolei este nepictat – loc de înălțare spre ceruri. Pe pereții pasajului de trecere sunt

http://www.turistik.ro/bulgaria/veliko-turnovo/muzeul-de-arheologie-kazanlak-mormantul-tracic-sectiune-0c27236

Muzeul de arheologie de la Kazanlâk, machetă, secțiune a mormântului

scene de bătălie redate pictural. Mormântul se află aproape de Seuthopolis, mai mult o cetate decât o așezare urbană, o așezare care a avut  funcție duală – de venerare a zeilor cabiri, asociați cu focul și metalurgia. În același timp a fost un centru administrativ cu clădiri oficiale, locuințe construite în afara zidurilor cetății. Acest mormânt face parte dintre mormintele tumulare ale unei elite, aristocrații puternic implicată spiritual și războinic, războinicii fiind îngropați cu caii, în timp ce supușii, oamenii de rând erau incinerați, cenușa depusă în urne, lângă care se depuneau ofrande.

  Mormântul de la Kazanlâk a fost socotit, de către cercetătorii şi istoricii bulgari ca locul de veci al regelui Seuthes al III-lea care a domnit între anii 331 – 300 i.Chr. Munții Stara Gora (unde este situată şi localitatea Kazanlak) reprezentau un puternic avanpost  strategic getic în faţa expansiunii macedoniene, care mai mult ca sigur nu-l puteau ceda nici chiar unui aliat. Odrișii, de neam tracic, se aflau sub controlul macedonienilor în acel moment al realizării monumentului. Cum putea un popor subordonat, precum odrişii, aflaţi sub controlul macedonienilor să realizeze un monument funerar atât de artistic din punct de vedere arhitectural si pictografic (care a durat ca lucru un mare numar de ani), şi care să nu fi fost jefuit şi distrus de macedonieni?  Mormântul se afla în teritoriul controlat de geţi. Este cel mai posibil ca acest mormânt să fi fost al unui comandant militar, mare aristocrat cu importante conexiuni la casa regală sau un conducător local asociat, care l-a sprijinit pe regele Dromichetes în infrângerea mecedonienilor. La fel de bine poate fi socotit un mormânt al unei personalități marcante, importante din conducerea alianței de forțe ridicată sub conducerea lui Dromichaites. Din registrele picturii reiese rolul important al cailor și rolul militar deosebit jucat de cel căruia îi aparținea monumentul funerar.

  Privite cu atenție, anumite elemente decorative, cu sens simbolic stimulează la a face analogii cu elemente decorative de pe  Monumentul de la Adamclisi, cu lementele arheologice originale depuse în muzeu și reproduse pe fațada reconstituită din timpul lui Nicolae Ceaușescu.

  Originea simbolurilor care în secolele V-I î.Hr. au alunecat într-un relativ plan secund, se pierde în negura timpului și în pământul acesta, prin nepăsarea fiilor neamului, prin interesele diferite ale acestora, față de cele ale strămoșilor.

  Între cele două registre de pictură cu figuri umane, de pe cupola mormântului de la Kazanlâk se pot vedea trei registre circulare decorative, delimitative în care succesiv, de sus în jos se află funia răsucită, în două culori, roșu și alb. Se mai poate observa sub aceasta, pătratul sau cubul. Sub acesta se observă o alternanță hexagon sau romb cu petală (poate fi interpretată și ca dinte). Pe cele trei nivele ale sapțiului de delimitare a registrelor cu figuri umane se regăsesc dominante trei culori, de sus în jos: roșu, galben, albastru. Deasupra funiei răsucite se află o alternanță de medalioane circulare și probabil frunze de acant, unde imaginea este mai ștearsă de timp, dar culoarea dominantă este albastru. Medalioanele sugerează un chip 

Capul de bour  (bucraniu) și floarea cu patru petale (trifoiul cu patru foi - ?), in două culori, roșu și albastru; centrul florii este galben iar în partea dreaptăfloarea este mărginită de frunze galbene ce pot fi confundare de o semilună. Cpetele de bour și florile însoțite de frunze sunt așezate pe un registru cu trei funii și ele galbene Capul de bour ete împodobit cu o ghirlandă roșie.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mormântul_tracic_de_la_Kazanlăk#/media/File:Reproduction_of_Thracian_tomb_1.jpg

Pictura cupolei mormântului de la Shvesthary, Bulgaria

uman  tânăr, cu păr buclat și blond, auriu. Poate că nu toate culorile și nuanțele s-au păstrat corect, până la noi. Acest brâu delimitativ, cu patru registre tematice diferite este mărginit atât superior cât și inferior de dungi de grosimi diferite, roșii. Registrul este încărcat de mesaj simbolic dar ne conectează la cultul lui Apollo – tânărul blond - la cultul fertilității – frunzele de acant – manifestări spirituale pe care, noi cei de astăzi le-am pierdut în negura timpului și a istoriei. Funia răsucită în roșu și alb ne conectează la un obicei primăvăratec, pe care îl regăsim și astăzi în zona largă, carpato-danubiano-pontică, Mărțișorul - șnurul alb-roșu protector față de tot ce poate fi rău, dăunător. Simbolistica celorlalte doua nivele ale acestui registru, s-a pierdut și ea în negura timpului, dar ne duce cu gândul la spațiul rural unde

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Mormântul_tracic_de_la_Kazanlăk#/media/File:Reproduction_of_Thracian_tomb_1.jpg

Fragment din pictura cupolei mormântului de la Kazanlâk

 decorațiile geomorfe în lemn sau din broderia vestimentației tradiționale continuă să aducă aminte de  ele. 

   Dar, dintre elementele acestea pe toate le regăsim reprezentate și pe Monumentul de la Adamclisi. Regăsim frunza de acant pe același registru cu capul de lup și cu reprezentarea unor păsări, pe friza  amplasată inferior pe reconstituirea din epoca ceaușistă. Regăsim pătratul. Avem octogonul. Avem dese reprezentări associate de cercetătorii contemporani cu gorgonele. Dar la fel de bine pot fi associate aceste reprezentări de pe scuturi și alte elemente ale Monumentului, cu Apollo, zeu specific lumii pelasgo-traco-getice.

   În partea inferioară a cupolei  mormântului de la Kazanlâk, registrele cu figuri umane sunt delimitate de o friză circulară în care este prezent capul de bour împodobit cu ghirlandă, ce alternează cu un medalion ce incorporează o floare cu patru petale. Floarea este dublată în partea dreaptă de un element care poate fi interpretat ca fiind luna sau umbra. În medalion se regăsesc roșu galben și albastru.  Cele două elemente alternate ale frizei se află așezate peste trei funii răsucite.

  Se poate remarca existența unor elemente simbolice prezente atât pictural cât și sculptural – pătratul, funia răsucită, frunza de acant, hexagonal și octogonul, dintele (dintele de lup). Pentru a folosi asemenea  simboluri ideologige pe un spațiu atât de larg și pe o verticală cronologică de cateva sute de ani, înseamnă că a existat o mare stabilitate a puterii, strâns legat de grupul etnic, casa domnitoare, elementele spirituale dominante transmise din generație în generație, chiar dacă peste ele s-au suprapus violent alte autorități străine. Floarea cu patru petale (foarte posibil trifoiul cu patru foi, și asăzi, simbol al norocului), prezentă în 

Fotografie personală

Elementele originale ale Monumentului de la Adamclisi prezente în Muzeul de la Adamclisi

friză la Kazanlâk, Bulgaria, o regăsim și pe Columna lui Traian, la Roma, într-o scenă în care este prezent Decebal în luptă, protejat de mai multe scuturi. Floarea aceasta era un simbol regal. Ea a fost folosită cu acest mesaj, până în secolul al XVIII-lea de către meșterii cioplitori în piatră și în lemn din spațiul românesc și deseori au scris sub ea “rex”.

Fragment de pe Columna lui Traian

Scuturile transmit un mesaj spiritual important pentru spiritualitatea geto-dacică

Muzeul din Adamclisi (România) a fost construit ca un Lapidarium  pentru a adăposti originalele elementelor arheologice aflate în zona marelui Monument. Aici se află și originalul statuii – trofeu, simbolul acestui spațiu dintre Dunăre și Mare. Se află metopele – atâtea câte s-au mai păstrat, se află elemente  ce sugerează frizele decorative circulare ale monumentului. Se află de asemenea și alte câteva elemente cu caracter decorativ funerar, descoperite în preajma monumentului.

  La Adamclisi în muzeu se află o piatră funerară caracteristică perioadei de stăpânire romană dar care nu prezintă nici un text – așa cum ar fi fost caracteristic roman. Ca exponat al muzeului nu are nici o referință.  În spațiul pentru bazorelief se află floarea cu patru petale. Este probabil o piatră funerară a unui localnic cu legături genealogice în familia regală de sorginte locală. Este un aspect al felului în care aristocrația locală s-a adaptat stăpânirii străine.

  Privind atent ceea ce noi numim statuia trofeului, aceasta cuprinde un trunchi de copac pe care se află depuse o platoșă de piele pentru apărarea trupului, scuturi, arme. Acest element al monumentului este fragmentat și incomplete, de proporții colosale ca greutate și mărime. El prezintă și elemente simbolice care nu au nimic comun cu mentalitatea romanilor. Platoșa

Fotografie personală

Piatră funerară dn Muzeul de la Adamclisi

Piatră funerară cu caracteristici romane în formă, fără text. În spațiul destinat unui bazorelief ilustrativ este prezentă floarea cu patru petale. În colțurile superioare piatra avea frunzele dispuse în evantai, care sunt prezente și pe friza monumentului de la Adamclisi. Se poate interpreta ca piatră de mormânt a unui localnic cu înrudire cu familia regală getică.

așezată pe stâlp are sub subțioara dreaptă imaginea unui get ce stă liniștit, așezat, fiind protejat de Divinitatea aflată la partea superioară, reprezentată pe scut (Apollo?). Cu mâna dreaptă ridicată, getul parcă închină o cupă (rhiton) zeului ce-l protejează. Acest dac  nu mai apare pe statuia reconstituită a monumentului refăcut în 1977 (necunoașterea corectă și deplină a imagisticii, a simbolurilor nevalorizarea lor în contemporaneitatea noastră reproducătoare de replici) .

Fotografie personală

Elementul central al monumentului de la Adamclisi

   Spatele acestui get relaxat pare a fi protejat de un scut, iar partea de jos, pe care stă este plină de simbolul regal geto-dac al florii cu patru petale sau Trifoiul cu patru foi, alăturat frunzelor pe o crenguță, simbolului Pomul Vieții. Acestea sunt reprezentate alternativ pe componentele platoșei care acopereau șoldurile – semnificativ, zona fertilității masculine, important în perpetuarea etnică prin generațiile următoare. În față, pe platoșă în partea ce

http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/06/19/un-simbol-ancestral-geto-dac-trifoiul-cu-patru-foi/

Dacul reprezentat pe statuia originală a Monumentului de la Adamclisi (în stânga imaginii) „stă” (sau este susținut de...) pe mai multe simboluri de Trifoiuri cu patru foi, dar și pe simbolul Pomului Vieții

proteja abdomenul și pieptul sunt reprezentate frunzele de acant iar deasuppra lor un călăreț în goana calului, ca și cum ar fi în lupă, în deplasare spre dreapta. Deasupra lui se desfășoară frunze de acant în vârtej, în spirală, la fel ca la friza în care se împletesc frunzele de acant, capul de lup și păsările împrejurul monumentului. Aici, între frunzele de acant se află o floare cu cinci petale. Teaca sabiei prezintă spirale, atât de specifice geților (geto-dacilor), spațiului carpato-danubiano-pontic de la lumea Cucutenienilor încoace. Pe cureaua ce susține teaca sabiei se află reprezentate cercuri în cerc. Le mai regăsim și pe tăblițele de la Sinaia, pe tăblița a 42-a (cf. Dan Romalo), unde acestea se află ca décor marginal. Deasupra acestei curele este redată o pasăre – probabil un vultur, un șoim (frecvent folosit la vânătoare, în lupte).Teaca sabiei se află între scena cu dacul liniștit și cel în goanna calului. Călărețul danubian reprezentat deseori pe piatră nu are nimic de a face cu simbolistica imperială romană. Chipul de pe scut este mai degrabă chipul apollinic decât chipul gorgonelor.  

  Erau romanii interesați ca, pe un monument triumfalist să redea echipamentul militar geto-dacic cu toată simbolistica spiritual-religioasă caracteristică înfrânților? Era necesar să dovedească o atât de profundă cunoaștere a adâncimilor credințelor și manifestărilor imagistice, iconografice și simbolice ale celor pe care i-au cucerit? Aveau ei, cuceritorii instalați nu demult în noile pământuri cunoștințe atât de aprofundate despre toată această simbolistică? Au preluat în cultura romană, esența lumii getice cucerite?

  Este interesant că în timpul împăratului Constantin cel Mare, la terminarea fortificațiilor făcute de acesta la Tropaeum Traiani, devenită între timp colonia - așezare urbană cu cel mai mare rang administrativ în ținuturile dintre Dunăre și Mare, în Scytia Minor, recent creată de Dioclețian, înaintașul – s-a pus o replică a trofeului în cetate, o replică de mult mai mici dimensiuni. S-a spus despre Constantin cel Mare că este un produs al ținuturilor dintre Balcani și Dunăre, iar atitudinea lui față de Traian nu a fost una de apreciere totală, necondiționată.  Se știe că l-a apreciat pe acesta ca fiind iarba zidurilor și că a deturnat multe monumente de la sensul lor de bază. Putem spune că monumentul a intrat în conștiința noii etape de stăpânire romană.  Dar replica pusă în spațiul urban a fost realizată fără simbolistica decorațiilor, spoliat de încărcătura spirituală atribuită de lumea getică. Putem spune că imperialismul roman a banalizat, a trecut în planul materialului, al prăzilor de război acest monument, cu inscripția pe care Traian a pus-o și prin care îl dedica lui Marte Ultor, Marte Răzbunătorul. Lipsa decorurilor simbolistice caracteristice marelui monument de pe acest monument sugerează că pentru romani ele nu aveau nici o relevanță (cel puțin de la o epoca la alta – oare atât de mult să se fi schimbat propaganda imperial romană, chiar dacă cei doi împărați aveau viziuni relative diferite?), că Marele trofeu era  o creație geto-dacică. Decorațiile prezente pe această replică nu mai au nimic comun cu cele de pe marele monument – nici pe platoșă, nici pe apărătorile de picioare, genunchi, nici pe stâlpul de susținere. Din acest punct de vedere replica arată o involuție ideatică și spiritual față de marele monument de pe deal. (Sugerează că, împăratul Constantin îi acceptă în secolul IV pe geto-daci în cetate, dar că aceștia nu mai sunt ceea ce au fost altădată, nici în plan fizic, nici în plan spiritual, în acest spațiu?) Pe stâlp, ceea ce pe marele monument au fost chipuri ale lui Apollo și Artemis au devenit niște ovoide fără valoare. Pe genunchi, chipurile protectoare u devenit niște elemente floral-vegetale. Decorația tecii pentru sabie este o decorație oarecare, departe de simbolistica spiralei prezente pe marele monument.

   La Silistra s-a descoperit un mormânt din secolul al IV-lea d. Hr., care este atribuit unui personaj necreștin, de rang aristocratic. El prezintă o cameră mortuară cu boltă semicirculară și picturi bogate, viu colorate. Acestea sugerează continuitatea gândirii spirituale, adaptată unei noi epoci, aceea a Imperiului Roman, stăpân în zonă. Amprenta cultural-spirituală a unei epoci premergătoare etapei romane nu a dispărut, s-a adaptat. Elementele decorative, în variante, sunt prezente și aici: dreptunghi, octogon, pătratul sau reprezentarea picturală stilizată sau nu a grinzii de lemn sau piatră, păsările. Reprezentările umane poartă amprenta epocii în care sunt realizate. Simbolistica elementelor decorative încorporază sugestii ale unei epoci anterioare. 

Între Balcani și Dunăre, în regiunea Razgrad în Bulgaria se află Daosdava. Vestigiile acestui oraș neobișnuit de mare, întins pe 140 coline, au fost descoperite în apropiere de Isperich și 40 km nord-est de Razgrad. Săpăturile arheologice în incinta sa au scos la lumina zilei monumente megalitice și vestigiile unei așezări inițial deschise, care a fost apoi fortificată și a cunoscut perioade de înflorire în a doua jumătate a mileniului I î.Hr. și în mod deosebit în decursul secolelor al IV-lea și al III-lea î.Hr, înainte și după stăpânirea macedoneană. Pe vremea când era probabil capitala statului get, purta numele de Daosdava (daòi este denumirea de origine traco-frigiană pentru „lupi”). Complexul de sanctuare de aici, Daosdava-Cetatea Lupilor și resedința regilor sunt inconjurate de 150 de morminte tumulare, situate între satele Zlatinita si Malomirovo. Rezervația arheologică Sborianovo este unică în felul ei, din punct de vedere al păstrării datinilor și simbolurilor sacre getice, geto-dace din primul mileniu î.Hr. Este o zonă în care s-au găsit numeroase urme ale câinilor, lupilor, prezenți în viața comunității – ca aimale utilizate frecvent, intens în lupte, la vânătoare. În inconsecvența celor care crează un tipar de interpretare care să se muleze pe interesele contemporane, bulgarii au interpretat aceste urme arheologice cu inconsecvență, fie ca Daosdava, fie ca Helis, cetatea lui Dromichete (sf. Sec. IV Î.Hr.).

                                                    Decorația de  de-asupra intrării în mormântul de la Shvesthari

                                http://www.dozadebine.ro/wp-content/uploads/2015/03/mormantul-de-la-Svestari-02.jpg

Mormântul de la Shveshtary reproducere în Muzeul din Bulgaria

Bucraniul, ghirlanda, flori cu opt și șapte petale, cercul sunt elemente simbolice cu încărcătură deosebită

 Nu departe de Daosdava, la Shveshtary, s-a descoperit un mormânt complex, ce se încadrează perfect mormintelor regale, dinastice din spațiul dintre Dunăre și Balcani. Este atribuit sfârșitului de secol Ivî. Hr.-începutului de secol III î. Hr. Vecinii bulgari, inițial l-au socotit ca fiind tracic, ca apoi să îl atribuie lui Dromichete (fără o dovadă reală, concretă), regele get care s-a impus în istorie prin opoziția față de Lisymachos, regele Traciei elenistice, cu dorințe de expansiune și control în lumea getică.Este un morm\nt care se impune datorită sculpturii prezente, nu picturii interioare. În acest mormânt tumular intens cercetat și mult mediatizat de vecinii noștri bulgari, intrarea este flancată de două coloane dreptunghiulare (antae), deasupra cărora se află o arhitravă cu o friză dorică în relief, formată din capete stilizate de bovine (cape de bovideu sau bucranii), rozete și ghirlande. Zece statui adosate zidului – de fapt un alto-relief, mai degrabă – înfățișează femei cu mâinile ridicate ca niște cariatide, în poziție de rugăciune, de invocare. Siluetele, cu înălțimi de aproximativ 1,20 m sunt prezentate frontal. Ele poartă rochii lungi fără mâneci (chitoane) legate cu o cingătoare subțire sub sâni. În partea inferioară straiele sunt redate asemeni unei flori, cu petalele larg desfăcute. Partea mediană a rochiei se răsfrânge în spirale așezate simetric, la nivelul genunchilor. În față se desfășoară asemenea unei petale sau frunze. Spiralele capătă vizual un rol dominant, simetric. Picioarele femeilor, deși sunt la vedere, sunt acoperite de o țesătură care sugerează mai degrabă pantaloni decât rochia. Chipul acestor femei nu este identic, chiar dacă este ușor hieratic. Aceste zece femei par a fi consacrate înfățișării celor zece trepte ale drumului spre nemurire, conform orfismului. Ele sunt organizate într-un grup de patru, și două grupuri de câte trei, care „susțin” tavanul și împodobesc laturile încăperii principale, celelalte trei, nu latura cu intrarea. Cariatidele acestea susțin o arhitrava dorică și sunt separate câte două de câte o coloană dorică, dreptunghiulară, adosată zidului, la fel ca și cariatidele.  La îmbinarea de la colțuri, sub arhitrava dorică, între cariatide, se află o pasăre cu aripile desfăcute, gata să își ia zborul – un vultur sau un șoim.  În camera centrală se află două paturi funerare. La deschiderea mormântului s-au găsit oase umane și ofrande. Situată în fața unui mare amplasament mortuar, o capelă de mici dimensiuni (aedicula) izolează mormântul conducătorului divinizat, cea mai sacră parte a criptei. Mormântul îmbină elementele decorative sculpturale cu cele picturale. Întregul mormânt a fost  de fapt pictat în culori vii. Pictura, aparent pare a fi în plan secund, astăzi. Ea este prezentă într-un registru superior, sub acoperișil în formă de boltă semicirculară. Ea pare a nu fi fost terminată și în același timp pare a fi suferit din cauza trecerii timpului peste ea – se poate interpreta că s-a șters de-a lungul timpului, datorită unei formule instabile a vopselelor utilizate. În centrul compoziției, o zeiță oferă o ghirlandă de aur conducătorului călăreț. De ambele părți, au loc procesiuni de slujitori și purtători de armuri cu diverse daruri în mâini. Desupra intrării în mormânt se află o friză cu capere de bour cu o țintă în frunte ce alternează cu câte o floare și o ghirlandă ce șerpuiește sinusoidal. Sunt trei flori. Cele două flori marginale au câte opt petale și prezintă un al doilea rând de opt petale. Floarea prezentă central are șapte petale și este încadrată într-un cerc. Stâlpii pe care se află așezată piatră cu această friză sunt pătrați și au capitele care prezintă elemente decorative ce au fost pictate. Roșul continuă să se vadă pregnant. Este un mormânt în care se poate spune că pictura  nu a rezistat timpului. Cultul morţilor şi al fertilităţii, cu statuetele feminine (asimilarea femeie-glie-plantă) şi ale zeităţii cu caracter patern (taurul ceresc, cu epifaniile sale – bucraniul, coarnele cu simbolistică falică) constituie speranţa unei postexistenţe, o cosmogonie comportând simbolismul unui «centru al lumii» şi spaţiul locuit ca un «imago mundi».

  Acest aspect al cariatidelor cu rochia ca o floare deschisă și cu spirale face parte dintr-un tezaur ideatic important spiritual pe ambele maluri ale Dunării și larg folosit pe un mare interval de timp. În județul Dolj, la 20 de kilometri de malul Dunării, la Plenița s-a descoperit

o fibulă de bronz care ne arată că această reprezentare jumătate zeiță, jumătate pom sub forma palmetei s-a utilizat în spațiul danubian și încă se mai utiliza după mai bine de o mie de ani.Fibula din bronz este executată în mod similar cariatidelor de la Sveshtari. Placa superioară semicirculară este prevăzută cu șapte brațe iar cea inferioară se termină cu un chip uman, o mască. Motivele decorative sunt geometrizate. Ea aparține secolului al VII-lea.  Fibule de același tip au fost descoperite și la Enisala, în Dobrogea, județul Tulcea, 7 kilometri de Sarichioi. De asemenea s-a descoperit o fibulă de același tip și în județul Neamț, pe teritoriul vestiților carpi, care în secolele II-III au dat mult de furcă Imperiului roman. Fibule cu tematică identică, cu decorație simplificată, se regăsesc și în cultura Cândești și merge geografic până în Ucraina. Această tematică pe fibule este prezentă până în secolul al VII-lea. Ea va migra spre lumea nordică slavă și germanică în epoca medievală timpurie.

Înteriorul sălii principale a mormântului de la Shveshthary

Mormânutl central, coloane, cariatide, arhitravă, pictura, bolta semicirculară

Cariatide din mormântul de la Shveshtary

Detaliu

Dumitru Berciu, Arheologia preistorică a Olteniei, în Arhivele Olteniei, nr 101-102, și 103-104, ianuarie-august 1939, în https://www.scribd.com/doc/219286047/Arheologia-preistorică-a-Olteniei-Dumitru-Berciu#logout

Fibulă descoperită la Plenița, jud. Dolj

Arhitravă cu cap de bovideu, floare cu patru petale, ghirlandă, în Muzeul de la Adamclisi

Bovideul are o țintă în frunte. Bovideul este aproape natural.

Cele două elemente decorative din partea inferioară dar și cel din partea superioară sunt prezente pe monument dar și în mormintele tumulare atribuite tracilor, în Bulgaria

Mormintele tracice-getice și monumentele dintre Balcani și Dunăre sugerează discrepanţa sensibilă între aristocraţia tribală a formaţiunilor etnice prestatale (conduse de către un rege a cărui succesiune era asigurată fie prin descendenţa masculină directă, fie prin filiera agnaţilor şi sistemul democratic de eligibilitate a deţinătorilor puterii politice, legislative, militare şi judecătoreşti caracteristică polis-urilor greceşti din preajmă, sistem caracterizat prin pluralismul conducerii şi limitarea temporară a exercitării puterii. Odată cu dispariţia democraţiei cetăţii-stat în Grecia şi formarea regatelor elenisticede după marele Imperiu Macedonean, transformări politice şi sociale s-au produs.. S-a estompat disparitatea politică funciară şi odată cu ea s-a dizolvat şi mentalitatea asupra superiorităţii democraţiei prin comparaţie cu regalitatea. Promotorii „noii ordini“ a lumii balcanice, macedonenii, pelasgo-traci triburile nord-balcanice, getice, marcați și educați de cultura și civilizația greacă, au amprentat lumea de la nord de Balcani Au induc schimbări vizibile. Regi elenistici,  regii locali modelați într-un fel sau altul de puterea macedoneană – supunere, integrare sau nesupunere, creație – se vor manifesta și ceea ce clasic noi numim manifestări elenistice în lumea balcanică, în proporție maximă, le aparține. Teoretic, conform istoriografiei devenită clasică, în secolele al XIX_lea și până în secolul al XXI-lea această epocă elenistică încorporează ultima etapă de manifestare a civilizației grecești, în spațiul balcano-oriental (după moartea lui Alexandru Macedon și până la 31 î.Hr, moment al încheierii procesului de transformare al Mării Mediterane într-un lac roman, și respectiv 29/28 î.Hr, moment în care romanii își impun autoritatea  la Dunăre, la gurile Dunării, după ce îl înfrâng pe Dapix. Cu puțină atenție, se poate evidenția ceea ce este al balcano-carpato-dunărenilor în acest context generos numit elenistic.

  Frize de marmură sau calcar sunt cu sau fără figuraţie antropomorfă, decorate cu capete de bovideu și bucranii, ghirlande, patere, rozete de mai multe tipuri (unele adevărate flori) sunt clasic și stereotip socotite parte a culturii elenistice, dându-se grecilor și macedonenilor integrați lumii grecești toate atuurile creatorului artistic și menținând în zona impotenței creatoare și de exprimare artistică a lumii barbare, pelasgo-traco-getică, în istoriografia română, europeană, mondială.

  Motivul decorativ al bovideului și al bucraniului este foarte răspîndit, mai ales în vremea elenistică. De la friza de piatră de la intrare în mormântul de la Shveshtary și friza inferioară a frescei mormîntului de la Kazanlîk pînă la ofrandele de plumb de diverse forme şi mărimi, descoperite pînă acum în număr mare la Olbia şi în împrejurimi, dar şi cîteva exemplare la Apollonia, bovideul, bucraniul sunt prezente cu numeroase elemente caracteristice, distince față de spațiul efectiv de manifestare greacă.

  Capul de bovideu este poate cel mai vechi simbol al puterii. Acest motiv simbolic, plin de semnificații deosebite pentru puterea statală din spațiul carpato-danubiano-pontic și balcanic, se regăsește și în muzeul de la Adamclisi, pe arhitrave ce aparținuseră spațiului adiacent Monumentului, unor construcțiile mortuare ce însoțeau monumentul. Una dintre arhitrave este însoțită de text în limba latină iar textul atribuie acest element decorativ unui legionar roman. La fel de bine poate fi un material mai vechi pe care a fost pus textul latin. E adevărat, că și în lumea romană, bucraniul este prezent și el impresionează atât de mult, încât este reluat în epoca Renașterii.

Muzeul păstrează și o coloană pe patru laturi, nu circulară, care prezintă la partea superioară capul de bovideu, cu păr bogat între coarne, cu țintă sau stea în frunte, cu ghirlandă sau funie alături de un chip uman, înconjurat de o aură formată din raze și o fundă cu două bucle sub bărbie – un chip apollinic probabil. Sugerează chipul de pe scutul trofeului, dar de o altă calitate. Sculptura de pe coloană are aparența unei școli inferioare de sculptură.

Fotografie personală
Capitel al unei coloane pătrate
cu cap de bovideu cu țintă în frunte (sau păr abundent, mare), ghirlandă și un cap uman masculin înconjurat de raze, cu fundă sub barbă, cu două bucle.

  Bucraniul este prezent și în cetatea Callatis. Muzeul de Arheologie Callatis din Mangalia pune în evidență acest fapt. Ele este asociat ca fiind prezent pe fațadă, împreună cu o arhitravă dorică, similară cu cea din mormântul de la Shveshtary. În anticul Callatis, floarea are mai multe petale, nu doar patru, și apare ca și cum ideea de floare se suprapune cu cea de soare. Acest element decorativ este incadrat într-un cerc. Poate că ar trebui să fim ceva mai atenți

atunci când atribuim în mod absolutist cetățile grecești din vestul Pontului doar culturii și civilizației de factură greacă, greco-elenistice.

  Craniul animalului reprezintă  forța naturală, depășită de spirit, părăsită de suflet. Craniul animalului este un suport preferențial al transferului magic, de la forța naturală la jocurile simbolurilor.  Bucraniul traversează timpurile, nu atât datorită inerției imagistice, cât mai ales convergenței metafizice.

  Se crede că la Shveshtary este mormântul renumitului rege get Dromihete, cel care i-a dat o lecție de „strategie” trufașului Lisimah. Acest mormânt este impresionant prin dimensiunile la care a fost realizat: cripta are o înălțime de 4,45 m și o lungime de 3,92 m. Este singurul mormânt în legătură cu care vecinii bulgari folosesc termenul de get.

                                                  
                                                                     Fotografie personală
          Sugestie de reconstituire a unei fațade de clădire din anticul Callatis, în Muzeul de Arheologie                                           Callatis, din Mangalia. Aici vorbim de un craniu efectiv.

   Dacă se privesc cu atenție reprezentările de bovideu de pe monumentele luate în discuție, se poate constata că există o diferență în ceea ce înseamnă reprezentarea capului – mai realist sau mai sintetizat – calitatea cioplirii. Se poate sugera chiar și prezența unor capete de animale diferite – bovideu și ovine și chiar caprine, cervidee. Capetele de la Kazanlâk par mai degrabă de ovine sau caprine, decât de vite, de bovideu. Se poate observa și maniera diferită de reprezentare: o reprezentare realistă, de animal viu și o reprezentare realistă de craniu. Reprezentarea de craniu de bovideu este cel mai evidentă și cel mai fidel realizată pe arhitrava de la Muzeul de Arheologie Callatis. Superioare ca tehnică de redare sunt frizele de la Kazanlâk și de la Callatis. Cele de la Adamclisi par mai dgrabă rezultatul unei școli decadente, neoficiale, care continuă să se exprime, făcând să supraviețuiască valori pe care puterea oficială nu le mai susține. Bovideul țintat, cu stea în frunte se regăsește la Kazanlâk și la Adamclisi atât pe o arhitravă cât și pe coloana pătrată.

  Craniul animalului reprezentând „forța naturală”, depășită de „spirit”, într-o relație care urma să se mențină de-a lungul întregii istorii a omenirii: „Suport preferențial al transferului magic, de la forța naturală la jocurile simbolurilor, bucraniul traversează toate timpurile, nu atât datorită inerției istorice, cât mai ales convergenței metafizice”.

Într-o lume în care păstoritul vitelor, oilor, caprelor era esențial, reprezentări ale capului de bovideu sunt în spațiul balcanic și egeean și în lumea cretană, minoică, greacă urbană, în lumea micro-asiatică, sub diverse forme. De altfel, cei ce citesc și interpretează reprezentările de capete de acest fel, sub denumirea de bucraniu pierd din vedere reprezentările de oi și capre. De la legenda Minotaurului încoace, cel mai adesea în aceste spații culturale și ideatice apare ca bovideu pe sigilii și apoi pe monede. Monedele care prezintă efigia bovideului sub diferite forme, inclusiv aceea de bucraniu, sunt frecvente pentru perioada La Tene, pentru perioada greco-elenistică în arealul sud-balcanic și micro-asiatic. Reprezentarea bovideului pe o față a monedei este asociată pe cealaltă față a monedei cu elemente simbolice, cu chipul stilizat al unor animale, al unor regi sau al unor zeități.

Arhitravă de la Adamclisi

                                                                            Coloana pătrată din Muzeul de la Adamclisi

                             

                                                   Intrarea în mormântul de la Kazanlâk

                                                                                        Muzeul de arheologie Callatis

                

                                                       Friză la Amphipolis, Macedonia, Grecia

Așa se pot exemplifica monede din secolul al VI-lea î. Hr. și până la mijlocul secolului al IV-lea î. Hr.   care sunt asociate animale, sau zeități, sau chipuri de regi, la Phocis. Monede de la Phocis sunt asociate cu capul de lup cu părul zburlit pe spate, cu botul fioros, gata să sfâșie - și picioarele din față cu copite, ale calului în goană. Aceeași reprezentare poate fi o interpretare a jumătății din față a mistrețului în goană. Monedele descoperite la Phocis sunt numeroase. Unele sunt specifice doar pentru Phocis, altele, prin reprezentările pe care le încorporează sugerează că sunt federative, ale unor asociații de forțe politice, ale unor federații.  Pe acestea se constată consecvența reprezentării bovideului în numeroase forme, asociat de-a lungul timpului cu: lupul, mistrețul – perioada de început –, cu frunze de laur în coroniță, cu Apollo (cu sau fără coroniță pe cap), Hermes, Artemis (cu sau fără curuniță pe cap).

https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/3-3-1-similitudini-in-civilizatia-minoica-si-miceniana

                                                   Reprezentări ale bucraniului pe sigilii cretane: 

                                                     http://www.wildwinds.com/coins/greece/phokis/BMC_56.jpg
                              Monedă de la Phocis cu caracter federal, 510-478 î. Hr., 0,87 gr.

http://www.wildwinds.com/coins/greece/phokis/BMC_34ff.jpg sau

http://www.ancientimports.com/cgi-bin/lotinfo.pl?id=32372

480-421 î. Hr.

http://www.ancientimports.com/cgi-bin/lotinfo.pl?id=32372

Monede descoperite la Phocis, sec. V. Î. Hr.

http://www.wildwinds.com/coins/greece/phokis/BMC_49ff.jpg

http://www.wildwinds.com/coins/greece/phokis/SNGCop_129.jpg

http://www.wildwinds.com/coins/greece/phokis/i.html

Monedă de la Phocis,

cu bovideu asciat cu reprezentarea arhaică zeiței Artemis,orientată spre dreapta pe cealaltă. 470 î.Hr.

http://www.wildwinds.com/coins/greece/phokis/i.html

Phocis. Bovideu asociat cu Apollo, cu lauri, orientat spre dreapta. 480-421 î. Hr.

 Pentru sescolul al V-lea î. Hr., cele mai dese asocieri sunt cu ceea ce poate fi interpretat ca mistreț orientat fie spre dreapta, fie spre stânga. De asemenea asocierea cu Artemis este frecventă. Acolo unde este reprezentat Apollo, uneori apare și lira. Monedele acestea sunt emise de la sfârșitul secolului al VI-lea î. Hr. și până în pragul cuceririlor realizate de Philip al II-lea la Macedoniei. Reprezentările bovideului sunt cel mai adesea frontale, și destul de aproape de redarea realistă a animalului cu un păr lung și bogat între coarne. Pentru secolul al IV-lea î. Hr. apar și monede în care bovideul este asociat cu ghirladă care îl împodobește, atârnându-i de coarne, pe dreapta și pe stânga. Pentru secolul al V-le și secolul al IV-lea î. Hr., dominantă se impune asocierea cu zeul Apollo, cu sau fără liră.

  Pentru secolele al V-lea – al III-lea î.Hr., Bovideul este prezent pe monedele din Assos, asociat cu zeița Athena cu sau fără coiful atic. Această asociere se regăsește în secolul III î. Hr pe o arie mai largă. Pentru secolele II Î.Hr I îHr. Bovideul este asociat cu Mithridate. 

http://www.wildwinds.com/coins/greece/phokis/i.html

Monedă

cu bovideu asociat cu Mithridate, cu diademă, orientat spre stânga

123-88 î. Hr., 1,72gr,

  Pentru sfârșitul de secol I î. Hr, bovideul este asociat cu Octavian Augustus (DIVVS AVGVSTVS PATER). Reprezentarea bovideului este deja cu totul alta: este aceea a doi boi care trag la plug. Se poate constata o migrare și o diversificare a temei bovideului, sociat însemne totemice, cu zeitățile și cu puterea regală, impeială romană. Asta înseamnă că ideile fundamentale asociate puterii în stat, circulă și puterile contemporane se contaminează, și duc mai departe ceea ce le este necesar, important din etapa anterioară, din relația cu puterile vecine. Se produce o încorporare creatoare.

http://www.ancientimports.com/cgi-bin/category.pl?id=35

Monedă din Imperiul Roman, asociată cu Octavian Augustus

 Bucraniul se va regăsi inclusiv într-o etapă târzie imperială, pe monede din vremea lui Caracala asociat cu ghirlande, cu obiectele necesare libației.

http://dbpedia.org/page/Bucranium

Dinar din timpul lui Caracalla

  Bovideul la Adamclisi este reprezentat în strânsă conexiune ideatică cu cel de la Kazanlâk și Shveshtary. El are stea în frunte, este țintat și este însoțit de floarea cu patru petale (trifoiul cu patru foi?) și cu ceea ce se găsește în spațiul nord dunărean, până la Olbia.

https://www.youtube.com/watch?v=hc7xwXZyf2Q

Cucuteni, Iasi, contemporan cu Dromichete

Gorgonele (în limba greacă veche  Γοργόνες/Gorgónes sau Γοργοῖ/Gorgoĩ, la singular Γοργώ/Gorgố) erau în mitologia greacă creaturi feminine amenințătoare. Numele derivă de la cuvântul grec gorgos, care înseamnă „groaznic”. Gorgonele erau trei surori care avea părul din șerpi vii și veninoși și o privire îngrozitoare care îi transforma în stane de piatră pe cei ce le priveau. Două gorgone, Stheno și Euryale erau nemuritoare. Cea de a treia, Medusa nu era, și a fost ucisă de semizeul Perseu, ajutat de Hermes. Legendele o descriu cel mai adesea pe Medusa ca avand dinti de mistret, o limba neagra mult prea mare pentru gura ei, maini transformate in gheare si par format serpi. Toate trei, frumoase la început, și-au pierdut frumusețea, a devenit oribile, privirea lor transformand oamenii in stane de piatra.

  Gorgonele, alături de  Erinii, Harpii, Sfinx reprezintă aberații ale formei pământești, factori de tulburare a echilibrului universal (împotriva cărora vor lupta eroi civilizatori ca Heracles sau Hermes). Poziția lor este marginală în ansamblul mitico-religios; fiind divinități htoniene, fiice ale Nopții, locuitoare ale tărâmurilor de întuneric, mai mult sau mai puțin identice cu forțele naturii, lor le lipsește antropomorfismul caracteristic în general zeilor greci.

Gorgonele simbolizează organele genitale feminine, sexualitatea feminină exacerbată și frica barbaților în fața energiilor sexuale demonice ale femeilor. Nu cred că romanii lui Traian ar fi vrut să transmită un astfel de mesaj, dacă ar fi înălțat Monumentul de la Adamclisi, pe care se află reprezentate numeroase chipuri pe care unii cercetători le asociază cu gorgonele. Nu cred că romanii ar fi acceptat o astfel de reprezentare simbolică cu ajutorul căreia să țină sub control țara cucerită și supusă cu mare greutate. Oricât de sincretiști și lejeri în utilizarea elementelor simbolice ale culturilor încorporate lumii romane (sincretismul greco-roman este impunător, celebru, fundamental pentru gândirea europeană de la Renaștere la secolul al XXI-lea) ar fi fost cei din anturajul puterii imperiale, care proiectau monumente triumfalist-comemorative, nu cred că ar fi apelat la gorgone pentru a proteja autoritatea imperială, aici, la marginea imperiului. Și apoi gorgonele aparțin mitologiei grecești. Herodot le menționează în Iliada, atunci când ne vorbește despre războiul Troian. Am fi putut interpreta astfel de imagini drept gorgone în spațiul unei colonii grecești, al unei cetăți greco-locale de la țărm de mare, dar nu în sud-vestul ținuturilor dintre Dunăre și Mare, la un Monument de asemenea proporții, cu conotații spirituale și militare, oricât de mult l-am considera pe conducătorul local întegrat lumii greco-elenistice. Conducătorii locali, în perioada prestatală, sub influența greco-elenistică au fost și ei sincretici, au preluat și ei elemente de cultură și civilizație greco-macedoneană, dar nu consider că au renunțat total la ceea ce era specific al lor. Chiar dacă această specificitate nu diferă radical în reprezentări, ea diferă în simbolistică și încărcătură spirituală. Spațiul dintre Blcani Dunăre Carpați și Marea Neagră a avut formele sale proprii de manifestare, pe care cercetătorii lumii moderne și contemporane, cu ușurință le-a connfundat și le-a încorporat greco-elenismului, subminând potențialul proriu de manifestare spirituală și creatoare.

Muzeul de la Aadmclisi.

                Scutul așezat peste platoșa Monumentului de la Adamclisi

Muzeul de la Aadmclisi.

Stâlpul pe care se află platoșa Monumentului  de a  Adamclisi și o piatră alăturată

Piese din Muzeul de la Adamclisi

Muzeul de la Aadmclisi.

Decorația capitelului coloanei pătrate de la Adamclisi, din muzeu 

Friză de pe  cupola mormântului de la Kazanlâk

  Cu un păr așezat ca o funie răsucită, cu spirală dublă, simetrică în opoziție, cu spirale așezate de corativ de jur împrejurul unui chip seren, zâmbitor, plin de compasiune, aceste reprezentări așezate pe scuturi, pe apărătorile de picioare, nu au cum să fie gorgone din mitologia greacă, reprezentate la comandă romană. Ele fac parte din arsenalul spiritual traco-getic de tradiție mai veche, ce se încorporează până la noi în tradiția orală a locurilor, a vlahilor, aromânilor, meglenoromânilor, a noastră, a românilor, într-o formă sau alta, peste timp. Nu este ușor să faci distincție între elementele sincretice. Cine mai este dispus să se încummente la un asemenea efort? Este mult mai ușor să dai cuceritorului ceea ce el revendică, cu o acceptare mai mult sau mai puțin senină și fără urmări brutale, dar cu urmări concrete de durată și profunde - ștergerea, dispariția, moartea la nivelul memoriei colective. Este mult mai ușor să continui să repeți un neadevăr și să îl transmiți ca adevăr ce de fapt nu îți aparține, dar aparent te protejază de violențe, chiar dacă în suflet acumulezi resentimente neexprimate. Evoluția se produce oricum, într-un fel sau altul. Iar autoritatea învingătorului se exprimă mai puternic, în defavoarea învinsului.

  Dacă privim atent elementele care reprezintă ceea ce unii cercetători au numit gorgone și comparăm cu ceea ce se poate observa la Kazanlâk, atunci ar trebui să ne apropiem de interpretarea imaginii ca apollinică. Apollo sau Apolo sau Apollon (greacă veche: Ἀπόλλων, Apollōn; latină: Apollō) conform mitologiei grecești - zeul zămislit de Leto (la refuzul lui Hera) cu foarte mare greutate pe insula Delos, împreună cu sora geamănă. Zeița Artemis. Apolo, crescând foarte repede, a devenit temut, folosind arcul și săgeata. La scurt timp după naștere, temut ca vânător și războinic, a plecat pe insula Delphi și a  ucis șarpele Phiton – cel folosit de Hera pentru a o urmări pe Leto. Lui Apolo i se atribuie uciderea ciclopilor. Apolo își pierde fiul, pe Asclepios – cel care a fost inițiat în tainele medicinei, cel care  a depășit preocupările de vindecare și a început să învie pe cei morți – ucis de Zeus cel mâniat  de faptele acestuia. Îndurerat de pierderea lui și neputând să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit pentru moartea fiului său pe ciclopi, ucigându-i la rândul său, cu săgețile lui. Singura vină a acestora era faptul că făuriseră trăsnetul lui Zeus. Drept pedeapsă pentru actul său necugetat, Apolo a fost osândit de Zeus să slujească timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El și-a ispășit pedeapsa păzind turmele lui Admetus. Apollo a iubit numeroase nimfe și muritoare. Zeul Apolo era înfățișat ca un tânăr frumos și înalt, cu o statură zveltă și impunătoare. Apollo era considerat ca o divinitate temută, răzbunătoare, care, justificat sau nu, răspândea molimi sau pedepsea cu săgeți aducătoare de moarte pe oricine îi stătea împotrivă.

 Era socotit totodată zeu vindecător, priceput în arta lecuirii. Avea darul profeției, de care erau legate numeroasele lui oracole. a devenit zeul muzicii, al poeziei și al artelor frumoase. Apollo era zeul invocat în călătorii de cei care navigau pe mare, care proteja orașele și noile construcții. Era considerat ca zeu al luminii (de aici și epitetul de Phoebus) și era identificat adesea cu însuși Soarele.  

  Era reprezentat, uneori, cantând la liră. Atributele lui erau multiple – săgeata, lira, funzele de laur, coronița-diademă de frunze, razele solare. Erau stăruitoare și tradițiile totemice, aduse din fondul străvechi local  prin care Apollon era asociat cu lupul.

  Am putea vedea în referințele pe care le are această zeitate, elemente de realitate foarte veche, condensate: Apolo și Artemis importanți pentru lumea nord-balcanică și ponto-dunăreană cu legături prin migrare și transhumanță cu insulele Delos și Delphi, fapt punctat și de Nicolae Densușianu, studiind literatura antică și făcând conexiuni cu tradițiile populare românești, cu literatura populară română, foarte vii încă la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Aceste zeități, încorporate arborelui genealogic complex și stufos al mitologiei grecești, priviți din perspectivă greacă, au ocultat rolul lor major, premergător epocii greco-elenistice, pentru spațiul nord-balcanic. Rădăcinile au fost ocultate de supradimensionarea etapelor ulterioare istorice.

   Am putea vedea în Apolo, prin tot ceea ce i se atribuie de către mitologie, precursorul direct al lui Zamolxe pentru spațiul balcano-danubiano-pontic și carpatic, pentru lumea geto-dacică și tracică. Am putea vedea zeitatea al cărei chip este reprezentat și la Kazanlâk, și la Adamclisi. Să nu uităm,  avem atribuite topomime care amintesc de această zeitate: Apollonia (Bulgaria de azi), Apullon, Apullum (în Ardeal/Transilvania, România), Apullia (Italia). Au fost temple dedicate lui Apolo, pe insulele Delos și Delphi, devenite celebre. Celebru este și templul din insula numită astăzi Insula Șerpilor care a existat până la începutul secolului al XIX-lea și care a fost asociat prin tradiție cu locul de înmormântare a lui Ahile celebrul luptător din Iliada - Ilion-Cetatea Sarelui și ea legată de lumea nord-balcanică, prin luptătorii care au sprijinit-o, prin zeul care i s-a alăturat.

Un alt mormânt dintre Dunăre și Balcani, cel de la Zhaba (datat seolele V-IV î.Hr.), la câțiva kilometri de Strelcha ne pune în evidență elemente decorative lucrate în piatră pe care le regăsim și la Shveshtary, la Alexandrovo, la Kazanlâk și la Adamclisi, la pierele originale:

http://www.bulgariainside.eu/en/articles/Zhaba-Mogila-Tomb/395/6/index.html#gallery

Piatra de la intrare în mormântul de la Zhaba

Antae la intrarea în mormântul de la Shveshtary

Kazanlâk

Alexandrovska

De la Amhipolis, Macedonia, (Grecia), mormântul din movila Casta (315-300 î.Hr.),

pe care grecii epocii contemporane l-au atribuit lui Alexamdru cel Mare, apoi unuia dintre marii săi generali, succesori

Arhitrava de la intrare, Mormântul din Zhaba, Bulgaria

Amphipolis, Piese decorative ale sicriului descoperit în mormânt( aprox. 325-300î.Hr.

Decor pe un vas de argint aurit din tezaurele descoperite în Bulgaria, în mormintele zise poate cu prea mare ușurință tracice.

Adamclisi, pe arhitrave, 

În mormântul de la Amphipolis, Kasta, Macedonia, Grecia

B.

Alexandrovo

Zhaba

Kazanlâk

Pe metopa dispărută la Adamclisi, dar cunoscută și fotografiată de V. Rudan

C.

Adamclisi între piesele originale ale Monumentului

Silistra

http://www.chs-fellows.org/2013/12/23/the-tomb-below-the-ostrusha-mound-and-the-painted-prosopa-within-the-central-boxes-of-the-ceiling-proposal-for-a-new-reading/

Tavanul mormântului de la Ostrusha, Bulgaria.Pătratele toate au incorporat teme diferite, pictate.

Kazanlâk

Alexandrovska

Silistra

E.

Funia pe coloana pătrată din Muzeul de la Adamclisi

Funia pe frizele Monumentului de la Adamclisi

F.  Apărătorile de picioare și coiful de la Agighiol

Apărătoarea de lângă stâlpul cu platoșă, în Muzeul de la Adamclisi

Apărători de picioare  în Muzeul de la Adamclisi

https://www.youtube.com/watch?v=HrrzcFLzvJ0

Pe genunchiere din mormintele din Bulgaria

https://www.youtube.com/watch?v=hc7xwXZyf2Q

Deasupra ușii mormântului de la Shveshtary

Pe scutul de pe platoșa Monumentului de la Adamclisi

Obiect de aur din tezaurele numite tracice din Bulgaria

frunze în evantai și spirale, pe obiecte de aur

Panaghiurishte

spirala, frunzele în evantai pe un coif din tezaurele socotite tracice.

Vas socotit tracic

Decorații pe vase socotite tracice

Friza de  pe

Monumentul de la

Adamclisi

Elemente decorative comune prezente pictural și sculptural, uneori cu rol dominant, alteori cu rol secundar

Spirala pe teaca sabiei de pe platoșa Monumentului, ăn Muzeul de la Adamclisi

https://www.youtube.com/watch?v=wGyfu2rZ5uo

Decorații pe obiect de aur, la Verghina, în mormântul socotit a fi al lui Filip II

Elemente decorative comune prezente pictural și sculptural, uneori cu rol dominant, alteori cu rol secundar

  Interesant este și un alt aspect. În spațiul balcano-dunăreano-carpato-pontic s-au descoperit tezaure de argint și aur atribuite aristocrației și caselor regale ce s-au impus în secolele V-I î.Hr. Cu o fină observație se poate constata că aparent, anumite obiecte respectă specificul ceramicii de tip grecesc, cu registre ce prezintă scene umane, mitologice, inițieri, zități, animale și păsări cu un anumit scop, bine definit în epocă. De asemenea obiectele mai prezintă și elemente decorative nonfigurative care se încadrează într-o tradiție aulică specifică spațiului balcano-carpato-danubiano-pontic: spirala, pătratul, floarea cu patru, cinci, șase, opt petale, frunzele așezate în evantai, funia răsucită, octogonul,  chipuri de zeități, arborele vieții. Este o școală a decorativului care îmbină tradiții foarte vecchi, locale cu influențele greco-elenistice și orientale într-un mod original, autentic, care nu se izolează de ceea ce este specific arhitecturii, picturii și sculpturii ce se împletesc pe tărâmul funerar traco-getic.

Tezaurul de la Mogilanska Mogila, Mulgaria

Elemente decorative floarea cu petale, simplă și dublă Friza în spirală dublă pajura cu aripile desfăcute

 Cifra nouă – nouă flori simple, cu un rând de petale

Vasul Tezaurului  de la Mogilanska Mogila, Bulgaria

Gura vasului  Tezaurului  de la Mogilanska Mogila, Bulgaria

Vas din tezaurul de la Rogozen

pe vas 

pe rhiton

pe vas

----------------------------

Pe piesele tezaurului de la Panaghiurishte

Sursa imaginilor de mai sus: http://www.omda.bg/public/engl/history/svetitsata_treasure.htm

https://www.youtube.com/watch?v=wGyfu2rZ5uo

Decorații pe obiect de aur, la Verghina, în mormântul socotit a fi al lui Filip II

  Funia răsucită, șarpele și arborele vieții  sunt elementele care conferă protecție și suport pentru cei care, între război și cei rămași acasă, se pot întoarce pe scut, și li se vor oferi ofrande în locul ritualic pentru cei morți – acele animale care sunt și suportul vieții, peștele,

Aurora Mutar, în Vezi: http://www.slideshare.net/msandrei/arta-crestina-1

Tăbliță din tezaurele socotite ale tracilor, în Bulgaria

vitele, oile, păsările, obiectele – sau sunt primiți ca învingători și sărbătoriți la sanctuar, prin consum de vin din rhiton, alături fiind zeitățile neamului, Soarele, Luna, Stelele, Artemis și Apollo. Cunoașterea (șerpii) și Marele zeu stau deasupra lumii pământești a oamenilor muritori, care evoluează între viață și moarte. Multe din simbolurile și ideile acestei plăci din tezaurul de aur argint și bronz al traco-geților de la sudul Dunării au pătruns mai târziu în mitologia populară românească, ele pornind din arta aulică a secolelor V-I î.Hr. Și ea, ca și alte plăci ale lumii traco-geto-dacice a fost realizată pentru a fi expusă, privită.

 În spațiul istoriografiei românești, Dan Romalo a adus în discuție tăblițele de la Sinaia, pe care cercetătorii continuă să le privească cu o brutală circumspecție și reticență. Acestea, așa cum le-a tradus Dan Romalo, vin să completeze din perspectiva geto-dacică anumite informații pe care le-am preluat de la scritorii lumii greco-elenistice.

  Tăblițele, atâtea câte mai sunt, în cea mai mare parte a lor au fost concepute să fie văzute, să fie cunoscute, să transmită informația prin text și bazorelieful pe care îl încorporau. Ele fac parte dintr-o școală de gândire ce promovează ideea unui centru de putere al lumii geto-dacice la sud dar și la nord de Dunăre (Istru). Centrul de putere din dreapta Dunării, continuă să fie pus sub semnul întrebării, ca poziție, aspect. Arheologii sunt în mod deosebit antrenați în a valorifica urmele prezenței romane între Dunăre și Mare, și mai puțin cele de factură getică. Un centru de putere getic în dreapta Dunării, nici până astăzi nu poate fi nominalizat concret, deși aici, măcar pe durata secolului I î. Hr. au fost frecvente luptele Romei, prin guvernatorii din provincia Macedonia, pentru a-și impune autoritatea. El nu poate fi nominalizat concret. Tăblițele de la Sinaia – în traducerea lui Dan Romalo - fac referire în dreapta Dunării la Genucla – tăblițele 1, 11, 52, 62, 79, 80, 94,120, 126. Sugestiile tăblițelor trimit la așezarea acesteia undeva aproape de Dunăre. Ea este prezentată în diferite momene temporale, ca o cetate cu turn de observare, cu templu/sanctuar important, ca centru important (tăblița nr. 1), loc în care funcționează un oracol, promovat dintre femeile nobile ale cetății, loc în care se produc ceremonii importante politic intern și extern, cetate cu val de apărare, subordonată Sarmizegetusei/Sarmigietuzei (tăblița 11). Este o cetate importantă menționată în legătură cu Zalmoxe (tăblița nr. 1) cu Scadiun, Egeriu, conducători locali, cu Dapiegi (Dapix?), fiul acestuia, Oroles (Rholes?), implicați în revolta care îl elimină pe Burebista de la conducerea marelui stat geto-dac împreună cu alte patru personalități nominalizate de text (tăblița 62). Pe tăblița 126 Genucla este prezentată ca loc strategic în luptele de anvergură purtate de Burebista (82-44î.Hr.). Pe tăblița 52 Genucla este asociată cu un mare port înapoia dealului, înapoia viilor. Genucla (Vârful înalt al Genuclei) este asociată cu marii înmormântați (sub Burebista, Ceneu-Deceneu și Iurase).

Tăblița 120 prezintă informații de interes legate de teritoriul stăpânit de Burebista, legate de cetățile împortante ale spațiului geto-dacic, comandanții militari, căpeteniile locale împuternicite militar și administrativ cu rol de guvernatori locali.Pentru spațiul din dreapta Dunării,  Genucla este asociată cu Dapiegi iar Carsium/Carsiu (anticul Carsium, azi Hârșova) cu Oroles. La Dinogeția este menționat Zapiuoeu, la Noviodunum este menționat Gieiuzo.

Tăblița 129

  Tăblița 80 menționează Genucla în relație cu Cieneu (Deceneu) care sprijină amenajarea unui port, în relație de subordonare față de geții orășteni (ai Sarmizegetusei/Sarmigietuzei) și de întărire a tradițiiolor legate de Zeul strămoșilor.

 Tăblița 94 prezintă Genucla ca centru al unei armate (cei 1000 din Genucla) de luptători cu buzdugane, ce avea un rege și în același timp un Mare Preot, subordonat lui Decebal.

Conform cu lucrarea lui Dan Romalo, Tăblița 23 face referire la pierderile umane suferite de Lisimah, în confruntare cu Dromichetes. Cercul  - în interiorul căruia sunt câteva semne grafice (ΈΛΙX/ELIH) iar pe cerc, în partea de jos, un M care suprapune un T, sugerând

http://trezirealarealitate.ro/tag/tablitele-de-la-sinaia/#

Tăblița 23

   peobabil o prescurtare pentru MATO – marele conducător. Să fie vorba de Helis, numele cetății asociată cu reședința lui Dromichete? Reprezentarea de sub cele patru litere subliniate poate fi un însemn al autorității supreme urmat de o reprezentare a unei imagini cu caracter mai mult sau mai puțin heraldic (foarte probabil un cap de bour, sau altceva). Posibil ca reprezentarea circulară să sugereze emiterea la Helis/Elih de către Mato, conducătorul cel mare.

  Același nume, într-un cerc, asemeni unui sigiliu al autorității celui care își asumă documentul pe plumb, mai apare și pe tăblița 7, pe care cercul încadrează ΈΛYX/EΛYA (Helis?) pe o jumătate de cerc, pe cealaltă fiind alte semne grafice Pe cerc, aici sunt semne grafice ce așteaptă a fi descifrate. Acest document face vorbire, se pare, despre o întemeiere de așezare getică cu activități complexe, pe însăși pământurile lui Filip al II-lea al Macedoniei.

 Dacă rememorăm, Homer îi spunea Ilion, epopeea numindu-se Iliada. Ilion ca nume este asociat cu soarele – Helios. Cu Soarele asocierea se face în sensul de centru de putere supraordonat pe o arie mai mare, pentru că acolo se concentrează comerțul, mărfurile, atracția materială și spirituală. Helis, pentru cetatea lui Dromichete poate fi un supranume, o metaforă care punctează de ce era atractivă –spiritual și material.

 În tăblițele de la Sinaia, la un momentdat Elia/Helis este asociat cu Carsium/Carseu.

http://www.ariminia.ro/ro/tablitele-de-la-sinaia-sectiunea-2/

Tablița 111

 Faptele relatate de Tăblița 111 sunt în concordanță cu evenimentele consemnate de Strabon și Diodor din Sicilia, referitor la faptele lui Lisimah în lumea balcano-dunăreană. Textul tăbliței sugerează o acțiune de capturare a trupelor lui Lisimah prin surprindere, ceea ce ar duce la o reinterpretare a evenimentului, a strategiei implicate, dacă s-ar lua drept foarte corectă traducerea. În zona centrală se află sugerată o întâlnire: cel ce primește, probabil Dromichete, în dreapta, șade cu fața spre stânga, păzit de un buzdugănar în picioare, așezat ceva mai în față și ușor în poziție superioară, în planul al doilea. Cei primiți vin din stânga. Sub imagine se află patru sau cinci semne complexe încadrate de câte două cercuri cu cerc în interior. Semnele pot fi acordul (sigiliul, ștampila sau însemnul heraldic) în cadrul unei alianțe militare sub conducerea lui Dromichetes. Cercuri cu cerc în interior se repetă pe marginile plăcii, la colțuri și median, ca un decor delimitativ ce se desfășoară în alternanță cu x-uri. Aceleași elemente de mărginire se regăsesc și în jurul microreliefului descriptiv.

  Tăblița 42 prezintă în traducerea lui Dan Romalo cum se anunță încetarea războiului la Sirmium, cum Dromichete rănit, își vindecă rana pe care i-a făcut-o o săgeată în luptele de pe Jiu. Imaginea care însoțește textul este una complexă. În partea superioară, capul central, cu un bour afrontat pe căciulă, probabil îl reprezintă pe Dromichetes având pe dreapta și pe stânga câte un triunghi, fiecare sugerând simbolic, heraldic, forțe militare, statale, totemice

http://www.dacia.org/daciarevival/forum/4-dacia- revival/112-limba-dacica

Tablita 42

alăturate lui. Foarte posibil să reprezinte triburi getice, pontice, deoarece triunghiurile încorporează șarpele și calul. Șarpele este foarte probabil să îi reprezinte pe geții din jurul Genuclei. Imaginea sugerează o așezare complexă. Aceasta ar putea fi o sugestie a așezării getice de la Adamclisi de pe deal, din jurul Monumentului - reconstituit în timpul lui Nicolae Ceaușescu și atribuit brutal lui Traian - dacă luăm în considerare ceea ce noi astăzi numim statuie în partea superioară a monumentului, dar și cele spuse de Vasile Rudan, că în Monument se detectează încăperi – 2 încăperi. Cele două încăperi ar fi sugerate de reprezentarea centrală, unde în imagine apare câte un vas (ambele pot fi interpretate ca vase diferite) în fiecare incintă de pe verticală – incinte și vase de o altă formă. Reprezentările umanoide – cinci la număr, însoțite de o altă literă fiecare, ar putea fi  reprezentarea celor

cărora le este dedicat monumentul, din aceeași epocă, sau din epoci istorice diferite. Conform traducerii lui Dan Romalo, prin textul din partea inferioară, se sugerează că această tăbliță a fost expusă spre a fi văzută public, la Sarmizegetusa. Este singura tăbliță care este în două

exemplare, între cele care au mai rămas, fapt ce sugerează că a fost depusă și în locul de origine, unde a fost realizată – în dreapta Dunării. Marginile laterale sugerează că placa - sau originalul, dacă aceasta este o copie -, a fost expusă pe un perete sau stâlp, spre a fi privită, citită. Expunerea publică a unor texte, în același timp în locuri diferite, la fel de importante, nu era ceva nou. Aparținea antichității, aparținea și ținuturilor dintre Dunăre și Mare, cetăților pe care noi le numim irevocabil grecești – Probabil că ea a fost emisă într-un centru de putere getică din dreapta Dunării, care era în alianță cu Sarmizegetusa, în subordonare față de aceasta. Probabil că reprezentarea în microrelief reproduce reședința regală sud-dunăreană, cu construcția cu destinație spirituală în jurul căreia se aflau construcții, forțificațiile, cetatea. Dacă asociem imaginea de pe plăcuța de la Sinaia nr. 42 cu constatările făcute de Vasile

Rudan, se poate ajunge la ideea că la Adamclisi a funcționat un imortant centru getic, cu valențe regale si spirituale deosebite pe o perioadă importantă de timp – cel puțin sec. V-I î. Hr. Dacă acceptăm această corelare de informații ca reală, atunci ar trebui să avem în atenție că monumentul ar fi mai vechi decât domnia lui Dromichete, sau că tăblița 42 a fost ralizată după finalizarea monumentului, un monument spiritual și comemorativ.

  Sibolistica puterii pe tăblițele de la Sinaia folosește capul de bovideu, șarpele, lupul ca stindard asociat cu trupul de șarpe (dragonul dacic).

    

  Aria balcano-dunăreană pentru secolele V-Iî.Hr. include și mormântul tumular de la Amphipolis, Movila Kasta (Grecia), care a fost pus arheologic în evidență în 1956.La fel ca și monumentul de la Adamclisi, este controversat, suscită mai multe ipoteze, se mediatizeazăconform anumitor interese, o anumită ipoteză. Săpături de amploare deosebită au fost făcute în 2014, când s-a aflat cu exactitate ce se afla sub acel tumul imens de pământ galben, de lut. Arheologii greci au vorbit inițial de un mormânt al lui Alexandru cel Mare, ca apoi, în 2014, când in interior s-au găsit osemintele a cinci persoane, să ia în considerare și altă ipoteză, în plan secund, chiar dacă medierea pe toate căile informatice s-a făcut în sensul că mormântul este dedicat lui Alexandru cel Mare.

  Descoperirile sugerează că mormântul a fost realizat pentru a fi văzut și cunoscut de departe. Cu leul așezat pe soclu, în vârful tumulului, construcția funerară atinge 38,40m, cu un diametru de 158,4m. Movila în sine atinge 23m. Movila, circular este delimitată de un zid de marmură fasonată. Monumentul prezintă doi sfincși la intrare și două cariatide în interior, flancând și protejând o intrare într-o altă încăpere.

  La intrare prezintă antae cu decorații pictate ce se regăsesc și la Adamclisi. Antae-le au același decor ca și la Shvesthatary, ca și la Adamclisi.

http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2986097/Amphipolis-tomb-mystery-deepens-Burial-chamber-T-belong-Alexander-Great-built-death-expert-claims.html

Mormântul tumular de la Amphipolis, Kasta

Amphipolis Tomb Documentary 1956-2014 - Fully Extended, in https://www.youtube.com/watch?v=wGyfu2rZ5uo

Mormântul amenajat după cercetările arheologice de amploare, cu leul pe soclu, un leu și un soclu colosale

Amphipolis Tomb Documentary 1956-2014 - Fully Extended, in https://www.youtube.com/watch?v=wGyfu2rZ5uo

Doi sfincși de mari dimensiuni și greutate la intrare

Amphipolis Tomb Documentary 1956-2014 - Fully Extended, in https://www.youtube.com/watch?v=wGyfu2rZ5uo

Structura movilei Kasta și poziția mormântului

Amphipolis Tomb Documentary 1956-2014 - Fully Extended, in https://www.youtube.com/watch?v=wGyfu2rZ5uo

Schiță ce sugerează metoda de protecție în fața jefuitorilor, prin umplere a spațiilor

mormântului complex cu pământ (Influență, inspirație egipteană)

https://en.wikipedia.org/wiki/Kasta_Tomb

Structura mormântului, la Amphipolous, Kasta, Macedonia

 

  Pe pereți sunt prezente rozete - flori cu petale. Aici florile au câte două rânduri de câte opt petale, așezate în frize.

  Mormânt destinat lui Alexandru cel Mare sau nu, mormânt al unor victime din familia regală, sau nu, mormânt al generalului ce i-a urmat lui Alexandru cel Mare, sau nu, acesta a fost protejat de uitare, tradiții, legendepână în 1956-2014. Controversele iscate sunt promovate de interese naționaliste, de interesul de a nu fi nevoit să retractezi și să te faci de rușine ca cercetător care ai intrat triumfalist în spațiul mass-mediei, chiar dacă ideea promovată nu este cea mai corectă.

  Dacă privim aacest monument din Macedonia încorporată Greciei, astăzi, interesele zilelor noastre care se învârt în jurul banilor, de la cercetare, la promovare, la dezvoltarea turismului în jurul monumentului, poate duce la mascarea adevărului propriu-zis de un neadevăr prea mult și prea intens mediatizat.

  În armatele lui Alexandru Macedon, cu siguranță au fost și fii de regi, aristocrați, fii ai acestora, în calitate de militari în serviciul regelui ce stăpânea până la Dunăre și la gurile acesteia. Probabil că cei de la nord de munții Haemus, dornici de libertate, de putere, dornici a controla drumul sării, aurului, argintului, transhumanța, au reacțivat vechi obiceiuri războinice și vechi forme de manifestare spirituală, dar le-au adăugat și unele noutăți. La întoarcerea acestora, programul artistic, arhitectural, sculptural, pictural s-a îmbogățit, după cum ne sugerează mormântul de la Amphipolis, Kasta. Probabil că într-un astfel de context, leii au ajuns să figureze la Adamclisi, într-un spațiu în care leii nu erau o caracteristică faunistică, ci un simbol legat de putere, de protecția celui dus, față de cei rămași.

 În toată zona de la Balcani la Dunăre, în manifestările funerare aulice, aristocratice, se observă împletirea arhitecturii care încorporează diferite soluții tehnice, cu sculptura și mai ales cu pictura, o pictură viu colorată. Este foarte probabil ca și Monumentul de la Adamclisi să fi fost unul viu colorat. Metopele se pot socoti apropiate ca tehnică și de piesele din tezaurul de la Letnitsa, Loukovit  (Bulgaria) și să reprezinte un program inițiatic (fără a impli-

http://www.omda.bg/public/images_more/letnitza_treasure.jpg

http://www.omda.bg/public/images_more/letnitza_treasure.jpg

http://www.omda.bg/public/images_more/letnitza_treasure.jpg

Tezaurul de la Letnitza, Bulgaria

ca vietăți cu aparență fantastică). Metopele pot percepute a fi apropiate de Tăblițele de la Sinaia, ca program încorporat – acela de a informa și de a nu lăsa uitarea să își facă jocul – cu deosebirea că nu au text alături de bazorelief (și dacă facem abstracție de cele spuse de Vasile Rudan, că una din Metopele dispărute sau distruse reprezenta un text scris, într-o limbă, alta decât cea latină sau greacă)

  Metopele reprezintă un program educațional, așa cum peste milenii, vom regăsi și la bisericile Moldovei din timpul lui Petru Rareș, pictate în exterior – unde Judecata de Apoi încorporează programul luptei antiotomane, iar în Ardeal, Biserici de piatră la Rășinari, Ocna Sibiului dar și biserici de lemn în Maramureș - ridicate mai ales în vremea împărătesei dinastiei de Habsburg, Maria Terezia (1740-1780) și al lui Iosif al II-lea (1780-1790), monarhii luminați ai Austriei – biserici care foloseau pictura exterioară pentru a reprezenta Roata Vieții iar pe cercul acesteia, să sugereze evoluția faptelor și judecata lor de către Dumnezeu.

  Ideile și formele de manifestare nu mor odată cu epoca. Ele revin, funcție de diferite conjuncturi ulterioare, când spiritul caută sprijin în trecut. Ele revin la alte dimensiuni.

  S-ar putea ca, un neadevăr impus ca idee fundamentală pentru Monumentul de la Adamclisi, să protejeze somnul de veci al celui care nu-și socotește urmașii demni de a ști cine este El. Urmașii nedemni de înaintașul lor, porniți pe căi deviante, nu vor putea niciodată să aprecieze corect rădăcinile neamului. Atâta timp cât în România monumentele arheologice se jefuiesc constant și continuu, poate că este mai bine așa. Poate că atâta timp cât banii de proiecte europene destinate protejării și promovării monumentelor istorice se se scurg printre degete și lasă urme efemere în plan virtual în mod deosebit, iar în plan material deteriorează și ceea ce mai este, poate că este mai bine să lăsăm minciuna să lucreze. Minciuna stă cu împăratul la masă. Legendele continuă să existe și să își realizeze programul – într-un alt ritm, cu o altă viteză decât viață turbată de fiecare zi -, chiar dacă tinerele generații își văd de drumul lor, căutând tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte pe alte meleaguri, în lumea largă.

 

Bibliografie:

1.       Αμφίπολη, Τύμβος Καστά - Amphipolis, Kasta Tomb,  în https://www.youtube.com/watch?v=Kgm9yxJQDTw

2.       Amphipolis Tomb Documentary 1956-2014 - Fully Extended, in https://www.youtube.com/watch?v=wGyfu2rZ5uo

3.       Atlasz Jerjy, Octavian Munteanu, Mormintele cu cupolă în Tracia, 160 de ani de cercetare

4.       Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero, București, 1992, ISBN 973-9004-09-2

5.       Berciu Dumitru, Arheologia preistorică a Olteniei, în Arhivele Olteniei, nr 101-102, și 103-104, ianuarie-august 1939, în https://www.scribd.com/doc/219286047/Arheologia-preistorică-a-Olteniei-Dumitru-Berciu#logout

6.       Bogdan Cătăniciu Ioana, Grigore Tocilescu, întemeietor al Școlii de arheologie românească, Ephemeris Napocensis, I, 1991, p. 189-195.

7.       Nicolae Densușianu, Dacia preistorică, București, 1913, p. 90.

8.       George V. Gr., Un simbol ancestral geto-dac: Trifoiul cu patru foi, în

http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/06/19/un-simbol-ancestral-geto-dac-trifoiul-cu-patru-foi/

9.       Gostar Nicolae, Marele monument funerar roman de la Adamclisi, (teza de doctorat susţinută la Universitatea Bucureşti în 28 martie 1978), Editura Demiurg, 2008, Iași; 

10.    Gramatopol Mihai, Arta imperială a epocii lui Traian, Editura Meridiane, București, 1984, p.114-116.;

11.    Gramatopol M., Civilizaţia elenistică, Bucureşti, 1974, pp. 7-92

12.    Homer, Iliada, VII, 452; XXI, 515; IV, 507, VII, 21; V, 344; XV, 249, VII, 51,

         13.    Iliescu Gabriel, Arta și mitologia preistoriei și istoriei Daciei, în Noi, Tracii, nr. 210, Anul 21, Aprilie 1992,

14.    Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989

15.    Mellaart  James, Dorothy Cameron, and Beyond Interpreting the Bucrania of Çatalhöyük in http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.2752/089279307X245455#.VbtiNtCrNv8

16.    Mutar Adina, Codul getic de pe statuia de la Adamclisi, în http://www.enational.ro/dezvaluiri/romania-mea/codul-getic-de-pe-statuia-de-la-adamclisi-91292.html/#ixzz3hkyaxvaD

17.    Pop Saveta-Florica, Pictura murală a bisericii lui Mihai Viteazul de la Ocna Sibiului în http://www.doctorate-posdru.ulbsibiu.ro/media/phd/file_31b_bdi_journal_contents_000078.pdf

18.    Romalo Dan, Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb?, București, 2005, p. 78-79, 93-95, 142-143.

19.    Adina Mutar, Ritualul de nemurire al „lupilor” daci, în http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro/2011/09/ritualul-de-nemurire-al-lupilor-geto.html

20.    Otte Marcel , La Préhistoire, De Boeck, Bruxelles, (ediția a III-a) 2009, p. 123 (fig. 123).

21.    Valeva Julia, Emil Nankov and Denver Graninger A Companion to Ancient Thrace, 2015, John Wiley and Sons, Inc., ISBN  978-1-4443-5104-0(cloth)

22.    Zaïtseva K. I., Olbiiskie kultovîe svinţovîe izdelia, în Kultura i iskusstvo anticinovo mira, Leningrad, 1971, pp. 84—106. I

Diferite site-uri:

23.    http://arkaim.co/gallery/category/37-fibuly/

24.    http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro/2011/04/insula-serpilor-insula-lui.html.

25.    http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro/2011/09/ritualul-de-nemurire-al-lupilor-geto.html

26.    https://en.wikipedia.org/wiki/Kasta_Tomb

27.    https://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2012/05/26/aurul-dacilorintre-mit-si-realitate-intre-imbogatire-si-blestem/

28.    http://florin-blog-flo.blogspot.ro/2015/03/ritualul-de-nemurire-al-lupilor-geto.html

29.    http://istorie-furata.blogspot.ro/2013/06/valea-regilor-traci-sau-valearegilor.html

30.    http://romaniamegalitica.blogspot.ro/2011_02_01_archive.html

31.    http://secretele-mele.board-idea.com/t233-creaturi-mitice-mitologia-greaca

32.    https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/3-1-1-pomul-vietii-din-neolitic-pana-in-prezent

33.    http://ziduldacic.3x.ro/pagini/arhitectura/ist_arh/thrac.htm

34.    http://pagini-de-istorie.blogspot.ro/2014/05/adamclisi-partea-i.html

35.    http://pagini-de-istorie.blogspot.ro/2014/05/adamclisi-partea-ii-a.html

36.    http://pagini-de-istorie.blogspot.ro/2014/05/adamclisi-parta-iii-a.html

37.    http://ro.wikipedia.org/wiki/Adamclisi,_Constan%C8%9Ba

38.    https://ro.wikipedia.org/wiki/Apollo_(mitologie)

39.    http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucraniu

40.    https://ro.wikipedia.org/wiki/Mitologia_greac%C4%83

41.    https://ro.wikipedia.org/wiki/Orfeu

42.    https://ro.wikipedia.org/wiki/Rășinari,_Sibiu

43.    http://www.academia.edu/2550188/The_rock-cut_monuments_of_Phrygia_Paphlagonia_and_Thrace

44.  http://www.bulgarianembassy-london.org/index.php?option=com_content&task=view&id=21&Itemid=89

45.    http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2986097/Amphipolis-tomb-mystery-deepens-Burial-chamber-T-belong-Alexander-Great-built-death-expert-claims.html

46.    http://www.omda.bg/public/engl/history/svetitsata_treasure.htm

47.    http://www.cimec.ro/Arheologie/tropaeum/cetatea/index.html;

48.    http://www.hetel.ro/index.php/2013/05/7433/

49.    http://www.hetel.ro/index.php/2015/03/8064/

50.    http://www.romania-actualitati.ro/scrierea-samanica-i---crucea-54710

51.    http://www.slideshare.net/msandrei/arta-crestina-1

52.    http://www.turistinfo.ro/rasinari/obiectiv-turistic-biserica_sfanta_paraschiva-i2129.html

53.    http://www.vatra-daciei.ro/wp-content/uploads/2014/01/artefact-tracic.jpg

54.    http://www.wildwinds.com/coins/greece/phokis/i.html

55.    https://www.youtube.com/watch?v=wGyfu2rZ5uo

56.    https://www.youtube.com/watch?v=dOgjywE9oDY

57.    https://www.youtube.com/watch?v=wxjwMKqkeAM