Mănăstirea Cozia - Sfinții Militari (II) prof. Pădureanu Elena Sanda

        Mănăstirea Cozia este o ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418).Având hramul Sfânta Treime, aceasta a fost ridicată între 1387-1391, pe malul Oltului, pe ruta ce duce din Oltenia, Muntenia către Ardeal, la locul numit Călimănești, după cum atestă hrisovul din 18 mai 1388. Hrisovul notează sfințirea lăcașului la acea dată. Lăcașul a fost zidit pe pământul care anterior aparținuse boierului Nan Udobă.(1) A fost înălțat cu meșteri din Moravia, după modelul bisericii sârbești Lazarika, din Kruševac.(2) Deși construită sub influență sârbească, biserica de la Cozia se încadrează stilului muntenesc. Faptul atestă și pe această cale relațiile strânse dintre Mircea cel Bîtrân și despotul sârb, Mitropolia Argeșului și biserica sârbă, în epocă. Mănăstirea a cunoscut momente în care a fost reparată, renovată cu sprijinul conducătorilor de stat: Neagoe Basarab (1512-1521), Radu Paisie (1535-1545 cu numeroase întreruperi), Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Neagoe Basarab a refăcut în 1517 pictura și a lăsat la exterior, sub streașină o pisanie. Biserica prezintă în interior pisania care face vorbire despre împodobirea ei interioară de către Mircea cel Bătrân, despre faptul că, podoabele și pictura interioară deteriorându-se cu trecerea vremii, jupân Cantacuzino (Șerban Cantacuzino), bi vel păharnic, feciorul spătarului Drăghici s-a preocupat de zugrăvire leat 7213 (1705), în vremea Mitropolitului Teodosie, năstavnic Serafim Ieromonah iar ca zografi Ipisah Preda, Ianache Sima MIhăilă.(3) Pictura interioară a fost realizată inițial pe vremea lui Mircea cel Bătrân, cu o iconografie ce se încadra cețințelor teologice și domnești din acea epocă. La sfârșitul swcolului al XIV-lea, la nivell familiilor domnitoare europene circulau concepte renașcentiste, umaniste, deja; circulau concepte leagte de lumea greco-romană și nu numai - și concepte legate de lumea geto-dacică. Pictura nu a suferit renovări fundamentale, transformări substanțiale. În diferitele momente istorice când s-a refăcut această pictură, ea a fost - se pare - doar consolidată, ca suport, pentru a nu se dezlipi fresca de perete și astfel pictura și-a păstrat expresivitatea. Ceea ce menționează pisaniile din vremea brâncovenească despre pictură, este faptul că sponsorul a susținut financiar activitatea zugravilor care sub îndrumarea Ieromonahului, cu acordul Mitropolitului, au refăcut doar pictura, i-au redat culoarea, strălucirea estompate în timp. Spre deosebire de alte biserici, aici, în absidele laterale și nu numai, avem poziționați sfinți militari. Iconografia încorporează tema războiului. Știm că Mircea cel Bătrân a avut o domnie marcată atât ăntern, de luptele pentru tron, cât și extern, de alianțe pentru păstrarea suveranității, a independenței, dar și de războaie prin care și-a edificat poziția în raport cu puterile vecine ale vremii, și mai ales cu turcii otomani. Tema sfinților militari se pare că ar avea un filon intern, la nivelul societății dintre Carpați și Dunăre: altarul este al lui Dumnezeu, al Sfintei Treimi (sfintei Troițe); locul din fața catapetezmei, din abside este al militarilor - sfinții militari care înfrâng balauri și capete încoronate. Este locul boierilor cu rol militar înalt, din anturajul domnitorului. Puterea domnească se bazează pe de o parte pe mitropolit și pe ierarhii acestuia ( de la ei vine credința, învățătura, cunoașterea, se pare) dar și pe forța militară care se află alături de cei ce promovează credința. Galeria sfinților militari în imediata apropiere a altarului, a catapetezmei ne sugerează puternica împletire a interesului Mitropolitului cu cel al Domnitorului, strânsa colaborare întru același scop: binele țării în raport cu forțele externe ostile. Șirul sfinților militari este delimitat de celelalte teme iconografice de prezența arhanghelilor.

     (Imaginile sunt fotografii personale, motiv pentru care, nu prezintă cea mai grozavă calitate)

    

     Îmbrăcămintea sfinților militari ar trebui să o vedem în cheia militarismului bizantin aflat la apus, în condițiile în care statul otoman a ajuns cu proiectele de cucerire la Dunăre, iar Imperiul Bizantin era deja redus doar la dimensiunile Constantinopolului. De fapt această îmbrăcăminte a sfinților militari este mai degrabă în cheie romană (și nu numai): cămașă de pânză, peste care se află platoșă de protecție cu decorații, apărători de umeri, de gât, o mantie largă peste umeri și pe spate. Decorul platoșei de pe piept pare a reda fie zale, fie un decor cu o simbolistică, anume. Pe picioare sfinții militari poartă - ițari - pantaloni strâmți, fixați pe picior, peste care se află apărători metalice până la genunchi - apărători fixate cu fâșii de țesătură răsucită pe picior (obiele), pe deasupra. Apărătorile uneori sunt doar pentru genunchi.

    Interesantă este culoarea armurii acestor sfinți: galben - un galben care sugerează culoarea aurului - adică sunt personaje ale unei înalte clase, ale unei elite care susțin autoritatea domnească, regală, imperială (nu în sens expansiv), puterea supremă în stat. În bătaia Soarelui, ar fi strălucit în mod deosebit (comparabil cu tracii implicați în războiul Troiei, de altădată). Încălțările par a fi conduri, încălțări bizantine, cel mai adesea. Dar ele pot fi așezate și alături de încălțările de statui de daci de la Roma.

    Apărătorile de picior, cele care protejează până la genunchi ne duc mai degrabă cu gândul la anumite artefacte militare tracice, getice de secol II-I î.Hr. cnemidele de la Agighiol, cnemidele din Tumulul Golyamata Mogila, Zlatinitsa, Bulgaria. Originea unor astfel de apărători de picior se pare că se află într-o epocă mult mai veche.

    Felul în cre sunt poziționate apărătorile pe picior ne face să ne gândim că zugravii nu cunoșteau poziționarea corectă a acestor apărători, sau că ei au redat uneori neglijent poziția acestora pe picior. Se pare că au realizat o tematică la comandă, nefiind familiarizați întru totul cu ceea ce ei au trebuit să redea pe pereții bisericii. Calitatea picturii este însă, una deosebită (chiar dacă noi acum privim pictură recondiționată, ulterior). Armele pe care sfinții militari le dețin sunt sulița, sabia - în mod generalizat. La unul din personaje apare și arcul. cu săgețile. Unele personaje posedă coifuri - fără a le avea pe cap (doar ca un apanaj). Altele posedă scut - fie un scut dreptunghiular, fie unul circular. Pe scuturi dreptunghiulare apare un chip ca de...gorgonă (e sugerat acel chip de gorgonă care este prezent la Monumentul de la Adamclisi - să nu uităm că Mircea cel Bătrân a stăpânit Podunavia între 1389-1417 și probabil avea habar - el și anturajul său de ruinele cărora turcii mai târziu le-au spus Adam Kilisi). Poziția scutului nu pare nici ea a fi totdeauna, una eficientă. Unii sfinți militari sunt însoțiți de câte un simbol în zona umerilor - semn că ascund, încorporează altceva decât oferă dogma, teologia creștină, ceva ce ține de sincretism. Multe aspecte din acest registru iconografic sunt caracteristice doar acestei biserici. Arhanghelul Mihail și el se încadrează perfect caracteristicilor oferite de sfinții militari.Acesta este singurul care deține un mesaj scris în chirilice, scrierea epocii pentru Țara Românească. O iconografie îmbibată de seva Renașterii și Umanismului local. Țara Românească din vremea lui Mircea cel Bătrân nu era ruptă de circulația ideilor, valorilor Renascentiste și Umaniste.

Surse: 

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Cozia;

2. https://www.valceaturistica.ro/manastiri-valcea/manastirea-cozia/ 

3. https://pagini-de-istorie.blogspot.com/2023/