Renașterea și Umanismul sunt manifestări cultural-stiințifice în secolele XIV-XVII care fac tranziția de la societatea feudală la cea modernă. Renașterea, deși apare mai întâi în Italia, se manifestă ca un fenomen istoric, artistic general european, care are trăsături deosebite de la o țară la alta, în funcţie de etapa istorică şi de situaţia specifică, de tradiţie. Mănăstirea Cozia cu pictura sa interioară se încadrează Renașterii din etapa sa de început.(1)
Domnia lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) este o domnie lungă - chiar dacă are probleme interne și externe în procesul de consolidare a statului și domniei; o domnie relativ stabilă, care impune stabilitate și dincolo de granițele țării; o domnie care permite prosperitate internă și afirmare regională, europeană a domniei, a țării. Domnia lui Mircea cel Bătrân permite consolidarea preocesului de restructurare a societății românești dintre Carpați și Dunăre și nu numai: ca herțegal Amlașului și Făgărașului,, ca singur stăpân al Durostorului și a toată Podunavia (azi, Dobrogea) până la Marea cea Mare, domn al Banatului de Severin, stăpân spre părțile tătărești, domnia lui Mircea cel Bătrân a administrat un spațiu mult mai amplu decât Muntenia și Oltenia(2)- un spațiu care îl aducea în relații tensionate atât cu Regatul Ungariei, cât și cu Imperiul Otoman, recent ajuns la Dunăre stăpânirea (un stat cu vise de expansiune mari, în zona nord-balcanică).
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/96/2006_0610CoziaExterior20565.JPG
Domnia lui Mircea este complexă. Ea se încadrează monarhiilor care au de partea lor biserica, armata, negustorimea, boierimea în marea ei majoritate, târgoveții, țărănimea liberă. Se încadrează monarhiilor care se confruntă cu probleme interne legate de luptele pentru tron: Mircea, membru al dinastiei Basarabe (nepot al lui Basarab I) se confruntă cu nepoții fratelui său Dan pentru tron. Luptele dintre Mircești și Dănești vor marca întreg secolul al XV-lea și vor slăbi autoritatea domnească, periclitând statutul Valahiei/Țării Românești în raport cu Imperiul Otoman vecin. Mircea în schimb, prin politica externă și internă dezvoltată, a impus respect și stabilitate. Țara s-a manifestat ca o entitate europeană prin care românii/vlahii se manifestau plenar, intern și extern, cunoscând o dezvoltare fără precedent la nivel cultural - o dezvoltare ce stabilea conexiuni cu lumea balcanică, cu lumea central și vest-europeană. Rutele comerciale care veneau din sud, de la Marea Neagră către Transilvania, Regatul Ungariei, către Moldova, Polonia, rutele comerciale de la Curtea de Argeș, Târgoviște către Banat, Ardeal sau Regatul Maghiar Apostolic erau stabile, intens circulate și profitabile. Din apele repezi de sub munte, în Muntenia, dar mai ales în Banatul de Severin, Oltenia, rudarii, băieșii spălau nisipurile pentru scoate aur, argint sau intrau în munte, în puțuri de mină. Boieri din zonă, casa domnească beneficiau de activitatea acestora organizați în breaslă condusă de un staroste. Astfel, Mircea cel Bătrân și-a permis să se comporte ca un adevărat monarh care bate suficientă monedă (ducatul de argint era moneda forte țării, alături de o monedă în serie redusă din aramă în amestec cu argint și de moneda măruntă de aramă numită ban) ca economia țării să înflorească pe baza circulației monetare - măcar la nivelul negustorilor. (3) Ocnele și minele de aramă erau importante pentru domnie.
Într-o țară prosperă, în care agricultura, turmele de vite, oi, porci, hergheliile jucau un rol deosebit, într-o țară în care rutele comerciale trebuiau să fie sigure, într-o țară care trebuia să fie oricând gata să facă față unor conflice violente interne sau externe - Mircea s-a preocupat intens de armată pe care a organizat-o, a dotat-o, a finanțat-o. A îngrijit de fortificațiile pe care le avea la dispoziție. Armata - oastea cea mică și oastea cea mare - era o oaste de țară, în care erau implicate toate grupurile sociale, fără a compune însă o armată de tip feudal de model occidental.(4) După model occidental, armata fusese modernizată încă de pe vremea lui Radu I. Acesta a avut la dispoziție 10.000 de cavaleri. Platoșele și zalele acestora fuseseră comandate și aduse de la Veneția.(5) legăturile cu Peninsula Italică pentru dotarea armatei cu platoșe și zale în sec. al XIV-lea presupune circulația oamenilor care negociază în numele unui domnitor, presupune circulația ideilor dintr-o parte în alta - în plină Renaștere la nivelul elitelor și a categoriilor de meșteri, negustori implicați. Legăturile lui Mircea cel Bătrân cu spațiul italian se pot citi în atenția care o acordă pictoru platoșelor și zalelor sfinților militari, decorului de pe platoșele acestora. Unele din acestea au decorații care amintesc de vestimentația militară romană imperială de altădată - într-o epocă în care s-a reactivat preocuparea pentru cultura greco-romană, mitologia greco-romană iar la noi răzbat preocupări pentru lumea getică, dacică.
Decorul platoșelor implică spirala spirala frunzelor crestate pe margini (arunze de acant, de păpădie), zvastica - un element care include vârtejul vieții, element care în spațiul carpato-danubiano-pontic are o tradiție foarte veche. Aici, situat cel mai adesea în patru poziții pe platoșă, probabil că încorporează rolul protector pentru viața celui ce poartă platoșa. Se prea poate ca, prezent acest semn pe platoșele mai multor sfinți, să implice și ideea de grup, de unitate, corp militar, rang similar (pentru epoca lui Mircea).
Legătura cu idei care circulau în epocă despre lumea greco-romano-dacică se află pe scuturi - Gorgona.
Mircea cel Bătrân a stăpânit și a integrat Țării Românești ceea ce în documentele emise de cancelaria sa se numea Podunavia (Dobrogea) iar elitele din jurul său, elitele militare și bisericești mai mult ca sigur că luaseră cunoștință cu ruinele de la ceea ce noi azi numim Adamclisi (după moștenirea otomană Adam Kilisi - Biserica lui Adam/a Omului sau din vremuri foarte îndepărtate) și reactivaseră idei, concepte din vremuri îndepărtate - concepte care puteau deveni suport pentru interesele lor.
Pentru Mircea, un rol împortant l-a avut și cavaleria - caii, hergheliile care erau la dispoziția cavalerilor, mai ales a cavalerilor în armuri. Caii asigurau mișcarea rapidă.
Mircea s-a preocupat să aibă la dispoziția armatei ambarcațiuni, vâslași pentru a putea trece apele.(6) Arcurile și săgețile, săgețile otrăvite, săbiile, lănciile, arbaletele, scuturile (din lemn acoperit cu piele, probabil). Armată călare, pedestră, armată pe apă - o armată complexă cu putere de deplasare multiplă - încă aducea aminte de vremea geților, dacilor, de lumea romană de altădată, prin complexitatea de acțiune pe care și-o asigura. Armele erau procurate în principal de la sașii din Ardeal, dar erau lucrate și în Țara Românească. Armele de foc - tunuri și bombarde, praful de pușcă - erau puține.(7) Cetățile, fortificațiile aparțineau domniei. Domnitorul se îngrijea ca acestea să fie funcționale: spre Moldova:Cetatea Crăciuna; spre Ardeal: Cetatea Dâmboviței, Cetatea de la Căpâțâneni; la Dunăre: Licostomo, Dârstor, Giurgiu, Turnu, și Severin; în Țara Făgărașului:Făgăraș, Breaza; în Țara Amlașului:Sibiel, Amlaș; în Dobrogea:Hârșova, Vicina și Enisala, Tirizis.
Alianțele realizate de domnitor pentru a putea proteja țara, ne arată o minte luminață, un Om înțelept: o strânsă relație cu Serbia moravă a despotului Lazăr (1329-1389) și a urmașilor acestuia. În casa domnitoare a Serbiei își mărită pe una din fete, căsătorie cu caracter politic, prin care se strâng relațiile într-o atitudine antiotomană. O astfel de căsătorie va încheia și cu unul din feciorii lui Baiazid Ildârâm/Fulgerul - cu Musa Celebi, care pentru un scurt timp devine sultan. Acestă căsătorie îi permite să tempereze apetitul expansionist otoman, pentru o vreme.Încă din 1389 a stabilit alianță cu voievodul Petru Mușat al Moldovei. În 1389 reușește să încheie - prin intermediul lui Petru Mușat - cu regele Vladislav al II-lea al Poloniei o alianță îndreptată împotriva lui Sigismund de Luxemburg, în cazul în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu una din cele două țări. Tratatul a fost înnoit în 1404, cu termeni mai puțini preciși. În 1395 încheie tratat cu Regatul Ungariei, cu regele Sigismund de Luxemburg, de pe poziții de egalitate, un tratat care îi recunoaște ducatele Făgăraș, Amlaș și Banatul de Severin;și îi acordă și castelul Bran și cetatea Bologa cu 18 sate (pentru a fixa astfel statutul de vasal al lui Mircea față de Sigismund, motiv pentru care țării i s-a spus în epocă Ungro-Vlahia - Valahia conectată la Ungaria, Valahia de lângă Ungaria). Pentru a contracara o eventuală campanie militară a regelui ungar, domnul muntean reînoiește în 1410 tratatul cu Polonia. Erau relativ recente momentele conflictelor cu Regii Ungariei dornici de a încălca vasalitatea, autonomia, independența. Bătălia de la Posada (1330) și apoi relațiile tensionate permanentizate nu au rămas departe, în timp. Mircea a intrat în conflict cu Imperiul Otoman datorită intervențiilor sale în sprijinul popoarelor creștine din sudul Dunării, cu sârbii, bulgarii (dar mai ales cu sârbii). Nu era indiferent față de vlahii aflați la sud de Dunăre. De la tensiuni diplomatice, la conflicte armate, la intervenție în problemele interne ale statului otoman după moartea Sultanului Baiazid, la căsătoria cu scop politico-diplomatic a fetei sale cu Musa Celebi care devine sultan cu sprijinul lui Mircea - raporturile dintre Țara Românească și Statul Otoman sunt complexe și complicate în același timp. Mircea se dovedește un abil diplomat, un comandant de oști deosebit. Bătălia de la Rovine (1395), cruciada de la Nicopole (1396) - implicat în calitate de vasal al Regelui Ungariei - sunt conflicte militare în care s-a făcut respectat pe câmpul de luptă.(8) Istoricul german Leunclavius îl consideră
„Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”.(9)
În acest context complex, legăturile spirituale, culturale ale țării sunt în mod deosebit cu Muntele Athos - unde continuă daniile făcute de înaintașii săi -, cu patriarhia de la Târnovo (azi în Bulgaria), aparținătoare de Țaratul, bulgar de Răsărit; cu Biserica ortodoxă din Țaratul bulgar de Vidin - de unde se aduc moaștele sf. Filofteia, după cucerirea acestuia de către turci. Moaștele au fost depuse la Biserica Domnească Sf. Nicolae din Argeș - la acea vreme. Patriarhul Eftimie de Târnova era privit ca o autoritate în materie dogmatică și liturgică. Reprezentanții Bisericii din Țara Românească apelau la el, la scrierile sale, ori de câte ori se iveau situații mai complicate.(10) Aceasta venea pe filiera faptului că Biserica din Târnovo cu centrul spiritual la Țereveț, fusese pe vremea Țaratului Vlaho-Bulgar (1185-1280) o autoritate de necontestat care a impus un al treilea pol de autoritate creștină - polul creștinismului de limbă slavonă și scriere chirilică - după cel de limbă și scriere greacă (Constantinolpol, muntele Athos) și cel de limbă și scriere latină (Roma). Târnovgrad fusese considerată a treia Romă. Legătura cu Biserica de la Târnovo, cu Patriarhul Eftimie este cu atât mai prețioasă cu cât mitropolitul Țării Românești urmărea menținerea preoților și călugărilor pe linia creștinismului ortodox și diminuarea influențelor ereziei bogomilice care încă era prezentă în statele slave din Pen. Balcanică, și nu numai.
De asemenea, legături strânse au fost dezvoltate în plan spiritual cu Serbia moravă (11) să nu uităm că Biserica Mănăstirii Cozia are decorații ale fațadelor cu rozete de piatră. Are de asemenea rânduri orizontale de cărămidă și piatră în stil bizantin și cadre verticale ale ferestrelor care sunt fără precedent în arhitectura muntenească Toate aceste elemente decorative sunt tipice pentru Școala Morava sârbească. Domnia, Mitropolitul s-au folosit de meșteri sârbi. (12) De altfel Biserica Mănăstirii Cozia e realizată după Biserica Lazarica din Krusevac, Serbia. (https://en.wikipedia.org/wiki/Lazarica_Church#/media/File:Lazarica_Church.jpg)
Cu mitropoliți înțelepți în preajmă, Mircea cel Bătrân continuă demersurile de ctitorire ale înaintașilor săi. Mănăstirea Cozia și Cotmeana sunt emblematice pentru domnia sa. De asemenea semnificative pentru domnia lui Mircea mai sunt: vechea construcție monahală de la Snagov (nu cea care se vede astăzi); cea de la Strugalea - neidentificată în teren -, biserica de la Brădet. Prin tradiție sunt atribuite domniei lui Mircea bisericile de la Scoreiu și Rășinari.(13) Menționarea într-un document a lui „Stanciul egumenul” În Țara Făgărașului, ne determină să presupunem că ar fi fost și aici o mănăstire.(14) Nu trebuie uitate Mănăstirile de la Tismana și Vodița - de tradiție mai veche. Mircea a ctitorit și biserica de la Mănăstirii Coroglași, în Timoc, la sud de Dunăre.
Am putea spune că în cadrul Bisericii Ortodoxe de rit slavon s-a conturat pentru vremea lui Mircea o unitate estetică arhitecturală: alternanța de cărămidă cu piatră în brâie orizontale, rozete traforate în piatră.
Dacă ne întoarcem la pictura interioară, la registrul sfinților militari, am putea vedea în modul lor de prezentare aspecte legate de poziția și dotarea armatei din vremea lui Mircea cel Bătrân. Sfinții militari și Arhanghelul Mihail sunt reprezentați precum cavalerii oastei cea mică a vremurilor sale: cu armuri, zale, arc și săgeată, sabie, scut și lance. Sunt reprezentați precum elita militară a țării. Prin faptul că sunt amplasați în cele două abside laterale, în imediata apropiere a altarului ni se sugerează rolul important al cavalerilor în armata țării, rolul deosebit în apărarea credinței creștin-ortodoxe de limbă și scriere slavonă în raport cu catolicismul, cu bogomilismul și cu islamul. Cele două țarate bulgare, Serbia și Țara Românească - în concepția spirituală a epocii erau percepute și pentru o vreme s-au și manifestat ca un conglomerat care trebuia să reziste pericolelor spirituale care le amenințau - un front comun care însă nu a rezistat, dar care a lăsat urme la nivel cultural, spiritual, lingvistic. Între tradiții și simboluri mai vechi sau mai apropiate de epocă și manifestările concrete ale epocii, acești Sfinți Militari reprezintă în biserica Mănăstirii Cozia Renașterea românească.
Note:
1. Bîtcă Ana, Renașterea și Umanismul, în chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/https://educatieonline.md/Files/Materials/10/iru-10-BîtcăAna-renasterea_si_umanismul__cl_10_corectat_final-ro.pdf,
2. https://infoazi.ro/titulatura-domnitorilor-romani-cateva-exemple/
3. Costin C. Kirițescu, Sistemul bănesc al leului și precursorii lui, vol. 1, București, 1997, p. 73
4. Panaitescu,Mircea cel Bătrân. Ediția a II-a, editura Corint,2000, p.161, ISBN 973-653-070-1
5. P. P. Panaitescu, op. cit, p.165
6. N. Stoicescu, Despre organizarea pazei hotarelor, p. 191-222
7. Chalkokondil, Cronica, ed. Bonn, p. 136
8. Stangaciu Ionut Ciprian, Mari voievozi ai României. Mircea cel Bătrân, în http://marivoievoziairomaniei.weebly.com/mircea-cel-b259tracircn.html
9. P. P. Panaitescu, op. cit, p.309,
10. Ibidem, p. 196
11. Idem, p. 189
12. Theodorescu, Răzvan (1974). Bizant, Balcani, Occident la inceputurile culturii medievaleromanesti (secolele X–XIV). București.
13. https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_cel_B%C4%83tr%C3%A2n
