CEALMAGEA-CĂCIULAȚI, Pperiegheză
prof. Pădureanu Elena Sanda
La Ceealmagea-Căciulați, oamenii locului continuă să păstorească oile. Vitele nu mai prea ajung aici. Doar oile și caprele continuă să fie rentabile. Păstoriicare însoțesc oile sunt foarte amabili atunci când intri în vorbă cu ei. Dacă îi întrebi unde se află Cealmagea, îți răspund cu promptitudine. Ridică mâna întinsă și îți indică locul: Acolo, sus pe dealîn stânga drumului, cum vi dinspre Viroaga.
Satul este amplasat pe panta unui deal. Nu prezintă sursă de apă decât în vale. Se pare că inițial așezarea a fost întemeiată pentru că valea prezenta apă. Când? Nu se știe - cu mult timp în urmă. De mult, de mult. Important este că s-a ajuns la situația din 1968 pentru că lipsea sursa suficientă de apă și astfel așezarea nu mai prezenta atractivitate; pentru că s-au modificat centrele majore de interes și așezarea se afla la capăt de lume, izolată, marginalizată. Locuitorii migraseră spre satele vecinesau mai departe, spre orașele mari ale județului.
Urmele de locuire musulmană evidențiază gospodării stabile cu case de piatră. Incinta gospodăriilor este marcată de gard de piatră sau de un mic val de pământ. Casele sunt foarte mici. Domină casele cu o singură încăpere de mici dimensiuni. Observând casele, poți spune că cea mai mare parte a activității se desfășura afară, sub cerul liber. O singură casă părea a fi avut beci, pivniță sub ea. Satul prezintă trei incinte mari - spații pentru cantonat animale Date fiind dimensiunile, este foarte probabilca inițial să fi fost o așezare care creștea cai. Structura satului sugerează o așezare în care ierarhiea socială prezenta un conducător stăpân, o familie bogată însoțită de alte familii subordonate într-o structură economică concentrat închegată. Urmele așezării sunt reduse la bază, la suprafața solului. Nici un zid nu mai este în picioare. Grosimea zidurilor era undeva la 30-40cm. Erau din piatră de forme neregulate, de mărimi relativ potrivite, ușor manevrabile, din piatra de calcar ce se putea scoate din dealurile învecinate, de la mică distanță. Urmele sugerează că atunci când așezarea musulmană a fost la maxima ei dimensiune, a avut un număr restrâns de locuitori - foarte probabil maxim 20-30 de familii.
Așezarea prezintă la periferie, pe panta lină a dealului și zone care par a fi fost amenajate pentru locuire temporară - locuire în corturi.
Cimitirul se află la răsărit de așezarea musulmană, în dreapta drumului asfaltat care duce de la Viroaga către Olteni. Este un cimitir mărginit de șanț, de dimensiuni relativ mari - fapt care atestă o lungă perioadă de funcționare a satului musulman. Cea mai mare parte a mormintelor sunt în stilul vechi de înmormântare musulmană: mosminte acoperite de pietre, rareori cu lespezi și stâlpi care să se afle la cap și la picioare. Un singur mormânt prezintă lespede funerară cu text scris cu caractere latine - foarte probabil ultumul înmormântat aici, în perioada României comuniste, atunci cârnd, comunitatea musulmană a adoptat generalizat acest mod de a marca trecerea în neființă.
Pe deal, dincolo de marile perimetre destinate creșterii animalelor de turmă, se află urme de locuire circulară. Ele par a fi ale unei viețuiri mult mai vechi decât cea musulmană.
Se pare că locuirea musulmană s-a produs la începuturi alături de această viețuire mai veche, locală - care între timp a fost abandonată, dar nu a fost estompată în teren de cea musulmană. Este o situație asemănătoare cu cea de la Vârtop, și foarte probabil și din alte părți ale Dobrogei, acolo unde locuirea musulmană și cea din etapa românească nu au distrus vechile forme antice, preistorice de locuire.
Dacă privim cu atenție relația dintre formele de locuire circulară și forma terenului, constatăm: Un bot de deal, o vale(foarte probabil ca inițial să fi fost cu apă permanentă care să asigure sursă de stabilitate a comunității și de protecție), o pantă abruptă a dealuluispre dreapta imaginii și o viroagă, o vale - foarte probabil cu un izvor cu apă curgătoare spre vale - la începuturi. Constatăm o așezare dezvoltată într-un spațiu care oferea surse de existență stabilă și protecție naturală modificată antropic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu