Căciulați-Cealmagea (periegheză - 1)
prof. Elena Sanda Pădureanu
Observațiile Google Earth este necesar a fi combinate cu atentul studiu din teren, atunci când se urmărește un demers arheologic. Mi-a făcut plăcere să urmăresc pe aplicația Google Earth situația de la Căciulați-Cealmagea, comuna Cerchezu, județul Constanța. Felul în care m-am raportat în urma unor atente observări, m-au adus în situația de a contura o schiță cu următoarele sugestii:
Observațiile Google Earth este necesar a fi combinate cu atentul studiu din teren, atunci când se urmărește un demers arheologic. Mi-a făcut plăcere să urmăresc pe aplicația Google Earth situația de la Căciulați-Cealmagea, comuna Cerchezu, județul Constanța. Felul în care m-am raportat în urma unor atente observări, m-au adus în situația de a contura o schiță cu următoarele sugestii:
In teren sunt foarte interesante punctele de exploatare a pietrei (pe schiță, numerotate cu 1, 2, 3, 4). Aparent, la o primă vedere superficială se poate afirma că sunt situații geologice diferite strâns legate de situația calcarelor din zonă. La o mai atentă privire se poate spune că se constată intervenția umană, în tehnici diferite de exploatare a calcarului, la suprafața solului, în versantul unui deal nu foarte înalt. în zonele în care nu s-a intervenit pentru exploatarea calcarului sau pentru odelarea solului din interese diverse, panta dealului este omogenă lină sau abruptă natural, acoperită de vegetație spontană, caracteristică stepei dobrogene. Acolo unde este intervenție umană, calcarul se află la suprafață, sub diferite forme. În apropiere se pot observa urme de prelucrare de piatră - fărâmături, pietre mărunte, rămase pe teren.
Aspect de la punctul nr. 1 de exploatare a pietrei (fotografie personală)
Se pot ssiza liniile drepte ce sugerează decuparea paralelipipedică, de anumite dimensiuni, a pietrei de calcar. Spațiul de decupare a pietrei este invadat de smochini crescuți natural, fără intervenția omului. În fundal se vede punctulnr. 2 de exploatare a pietrei.
Distanța dintre cele două puncte de exploatare a pietrei este mică. Nivelul de scoatere a pietrei se află în amândouă situațiile undeva spre jumâtatea înălțimii dealului. Se sugerează în acest fel de către situația din teren că la bază, în vale, atunci când s-a produs extragerea pietrei s-ar fi aflat apă - utilizată la decupare, în asociere cu substanțe acide sau nu; utilizată la îndepărtarea prafului de calcar din zona de tăiere; utilizată la deplasarea pietrelor decupate și fasonate. Vegetația în vale continuă să fie abundentă, deoarece solul - pământ galben, loess - permite ca apa ploilor să băltescă mai multă vreme la suprafață.
În punctul nr. 2 de pe schiță suprafața decupată este mai mare.
Aspectul punctului nr.2 prin aplicația Google Earth.
Dacă se ia în calcul ideea de exploatare de piatră, se pot considera trei trepte de decupare a pietrei iar în partea superioară ideea de platformă. În partea inferioară, linia dreaptă pare a fi fost un șanț însoțit de un mic val de pământ Astăzi, zona este folosită ca drumeag
Punctul nr.2 de pe schița inițială, cu vedere spre DNJ391
Sub zona de decupare a pietrei se pot vedea resturi de carieră (piatră fărâmată) invadate de vegetație ce crește pe calcare. În fundal se văd dealurile cu versant relativ abrupt spre valea ce prezintă vegetație abundentă. Fotografie personală, vara.
În partea superioară a zonei din care s-a desprins piatra, la punctul nr. 2 s-a dezvoltat o platformă relativ orizontală. Parțial este acoperită de vegetație, parțial piatra este golașă. Piatra în ansamblul său arată a fi de multă vreme la dispoziția vremurilor, a vremii. Aici se pot observa în rând, în linie relativ dreaptă găuri circulare de aproximativ aceeași dimensiune (15-20cm în diametru). Este foarte probabil să fi esistat o construcție de lemn amplasată acolo? Să fie găurile doar creația naturii și a animalelor ce pasc prin zonă?
În partea superioară a punctelor nr.1 și nr. 2 se află o structută în linie dreptă ce pare a fi un val de pământ ce însoțește un șanț nu foarte adânc. Astăzi aproape că se pierde în vegetație. Pe această linie dreaptă din teren, pe micul val de pământ, cresc alte plante decât pe întreg versantul dealului. Plantele, prin caracteristicile lor (pelinița în mod deosebit) accentuează ideea de linie dreaptă din teren. Dacă la valul de pământ din partea superioară pelinița se impune ca plantă dominantă, nu același fapt se evidențiază la la cel din partea inferioară.
Valul de pământ pe care se dezvoltă pelinița (în partea superioară a dealului de la punctul nr. 1 la punctul nr. 2). Fotografie personală, vara.
Valurile ce însoțesc șanțuri aproape dispărute se duc până către punctul nr. 3, care este mult mai mare și mai complex.
Punctul nr. 3 prin aplicația Google Earth
În mijlocul unui deal, de pe platoul căruia sunt culese apele torențiale ale ploilor prin două puncte, se dezvoltă o vale adâncă cu versanți perpendiculari din calcar. la ieșire, panta devine lină, în trepte care sugerează decupări paralelipipedice. Sus pe platoul dealului, de o parte și de alta a văii sunt sunt împrăștiate petre de calcar sfărâmate, mărunte. calcarul de pe versanții văii are o consistenșă deosebită, dată de șiroirea apelor pe verticală. pe versantul din stânga văii, aproape de bază se află structuri cavernoase în dosul unor stâlpi calcaroși.
Intrarea în punctul nr.3. Fotografie personală.
Intrarea în vale. Versantul din dreapta, când stai cu fața spre vale.
Fotografie personală, vara. Poate fi interpretat ca loc de scoatere a pietrei și urmele locului de fărâmături-deșeuri de carieră.
Versantul din stângă
(dacă privești dinspre dinspre intrareîn vale) văzut de sus, dinspre punctul de colectare a apei.
Același versant stâng. (Fotografie personală.)
Valea prezintă în centru un ogaș de scurgere a apelor provenite din ploi. Versantul este vertical. La bază prezintă urme de căzături calcaroase, acoperite de vegetație.
Același versant din stânga, privit de pe partea superioară a versantului drept, de la intrare.Fotografie personală.
Versantul cu zona cavernoasă și stâlpi (fotografie personală)
fotografie personală
În partea centrală a versantului stâng se află stâlpi ce susțin o zonă cavernoasă. Stâlpii par a fi modelați nu atât de vreme, cât de mâna omului, pentru a avea un adăpost de soare și de ploi. Adăpostul cavernos permite supravegherea în interior, unde se află o sursă de apă (astăzi acumulată din intemperii și protejată de umbra pe care o aruncă asupra ei versanții calcaroși înalți) și intrarea în valea abruptă, între cei doi versanți înalți, calcaroși. Sursa de apă este astăzi constant folosită de amimalele ce pasc pe valea din zonă. Deasupra acestei zone cavernoase se află un orificiu ce dă în platoul dealului. Dimensiunea acestui orificiu circular este semnificativă - aproximativ 50 cm în diametru.
Orificiul de deasupra zonei cavernoase (Fotografie personală)
La capătul din interior, acolo unde persistă sursa de apă din ploi torențiale, versantul este vertical, modelat de scurgerea apelor torențiale. Există urme naturale ale două scurgeri de ape ce veneau din extreme, dintre pantele dealurilor. Probabil că, în epoci trecute au existat două izvoare ce își vărsau apele aici. Se pare că aceste izvoare aveau un debit mic, după urmele terestre ce se observă.
Extremitatea internă în teren. (Fotografie personală)
fotografie personală
Și pe aplicația Google Earth
Ideea de a fi existat o cavernă prin care să se fi scurs apa și al cărei tavan să se fi prăbușit în timp, nustă în picioare, chiar dacă există pietre foarte mari prăbușite în teren. Ele sunt desprinse și prăbușite din versanții laterali de-a lungul timpului și mai ales în timpuri relativ recente.
înălțimea versanților de aici este de aproximativ 8-10m.
Privire spre ieșire. (Fotografie personală)
Pentru ca această structură ccomplexă să fie realizată doar de ape, într-o etapă străveche aici trebuie să fi fost ape mari care să fi ocupat valea. Izvoarele de apă, așa cum sugerează terenul, nu erau suficiente pentru a crea o asemenea structură. Este foarte probabil ca, pe o structură naturală ce a evidențiat calcare, omul să fi intervenit pentru a folosi piatra și locul în interese proprii. Cele mai apropiate urme de activitate umană au fost evidențiate la Negru Vodă s-au evidențiat arheologic activități umane din epoca romană și medievală timpurie, până în secolul al X-lea.La Chirnogeni s-a descoperit arheologic activitate umană din epoca bronzului, secolele XIII-XI î.Hr.). La Plopeni s-au evidențiat arheologic o fortificație din epoca romano-bizantină, secolele IV-VI și activitate umană ce merge până în secolul al X-lea. S-a evidențiat și existența unui drum roman. La Negrești s-au evidențiat activități umane ce aparțin eneoliticului, epocii romane, epocii medievale. La Fântâna Mare sunt urme arheologice din eneolitic, epoca bronzului, La Tene, epoca romană. Sunt cele mai apropiate situri arheologice studiate mai mult sau mai puțin aprofundat de către arheologi, față de Căciulați-Cealmagea, față de structurile ce sugerează exploatarea pietrei, nu numai o structură calcaroasă naturală.
Harta siturilor arheologice apropiate de Căciulați-Cealmagea (conform http://map.cimec.ro/Mapserver/?layer=ran&cod=61247.01)
Exista sugestii ca această structură din teren, de la Căciulați-Cealmagea să fie comparată cu ceva asemănător, dar de dimensiuni mult mai mari ce poate fi observată pe valea dintre Vârtop și Cotu Vaii, comuna Albești. Aici, între Cotu Văii și Vârtop dimensiunile sunt mult mai mari. Versanții ajung undeva la aproximativ 40 m înălțime. Lungimea și ea este undeva la 60 m. Și aici la extremitatea interioară se observă două surse de apă ce se scurgeau în acestă srtucură complexă.
Sugestie de exploatare de calcare, undeva în dreapta drumului asfaltat, între Cotu Văii și Vârtop. (Fotografie personală) Sugerează o structură similară cu cea ade la Cealmagea(punctul nr. 2)
În jurul acestei structuri dintre Cotu Văii și Vârtop sunt evidențiate arheologic în poziții foarte apropiate: situl de la Vârtop - morminte tumulare socotite de epocă romană, siturile de la Albești - fortificația elenistică de la Albești, Dealul Albești, La Tene (sec. IV î.Hr. - I î.Hr.); La Cetate, 2 km SV de Albești - o cetate (40-pe 60m) și o așezare pe adiacentă ce se întinde pe 12 ha.; tumulii de epocă La Tene (sec. IV-IIî.Hr.), undeva la nord de Albești, în perimetrul agricol.
Spre nord, la pas, pe platoul vestic de la Căciulați-Cealmagea, sau pe vale se ajunge la punctul nr. 3 ce sugerează o situație geologică ce expunea calcarele la suprafață și care într-un trecut îndepărtat au fost folosite de om. Este de foarte mari dimensiuni, situată pe versanții unei văi, la intrarea în vale (două boturi de deal, față în față).
Punctul nr. 3 de la Căciulați-Cealmagea
Drumul regal - Comuna Cerchezu, județul Constanța
prof. Elena Sanda Pădureanu
Comuna Cerchezu se situează la granița cu Bulgaria. Este una din comunele mărginașe, influențată masiv de poziția pe care o are, la apus față de Negru Vodă, cel mai apropiat orășel cu activitate dominant agrară. Astăzi mai prezintă doar patru sate: Cechezu (reședința de comună care dă și numele comunei), Căscioarele, Viroaga și Măgura.
Dacă Cerchezu, Căscioarele, Viroaga se află la DJ391, Măgura est lateral, spre sud-est față de acest drum, o așezare afectată negativ de această poziție.
Populația în zonă este reprezentată de urmași ai procesului de colonizare masivă, românească, realizat în perioada imediat următoare războiului ruso-româno-turc sau războiul de cucerire a independenței de stat a României(1877-1878). Colonizarea s-a desfășurat între 1880-1911. În 1911 a fost momentul în care Dobrogea a intrat în drepturi politice depline. Elementul musulman turco-tătar nu mai este prezent în spațiul comunei.
Prin anii '80, satele Măgura și Viroaga păstrau în memoria colectivă un sentiment de mândrie și de superioritate față de Cerchezu, centrul comunei. Continuau să afișeze sentimentul că erau mai buni, mai muncitori, mai harnici, cu o administrare mai bună la nivelul comunității satului. Tinerii din acei ani - urmași direcți ai procesului de colonizare românească, aflați deja la a treia sau a patra generație - au beneficiat de o îndrumare și o educație deosebită, întrucât unii din ei, prin efortul familiilor modeste din sat, au ajuns la studii universitare. Unii din ei au devenit învățători, profesori, profesori universitari, ingineri - mândria familiei și a satului. Unii din ei au profesat chiar în sat. Această generație de tineri educați, intelectuali, a menținut vie în memoria colectivă ideea unui drum regal la Viroaga.
Ideea de drum regal la Viroaga era legată de numele regelui Carol.
Se știe că granița româno-bulgară la 1878 a fost stabilită și trasată de o comisie care a împărțit Dobrogea istorică între statul român - două treimi - și statul bulgar - o treime. Datorită acestei trasări arbitrare a graniței, s-au perpetuat tensiuni, conflicte în care România și Bulgaria au avut mereu de rezolvat problema unor pretenții teritoriale. Granița impusă în 1878 a acordat Bulgariei un ascendent strategic prin faptul că i-au revenit în preajma graniței puncte de relief mai înalt decât în zona românească de graniță. Strategic, teritorial, s-au perpetuat nemulțumiri ale statului român până la al doilea război balcanic (1913). Prin Pacea de la București(1913), României i-a revenit Cadrilaterul - județele Caliacra și Durostor. Întreaga Dobroge istorică a intrat în granițele României, pentru o bucată de vreme: 1913-1940.
Se știe că în timpul regelui Carol I (1866-1914), după războiul pentru obținerea independenței de stat (1877-1878), s-a acordat atenție protecției granițelor țării, asigurării drumurilor importante din Dobrogea cu o structură care să permită deplasarea rapidă a trupelor militare române spre puncte de graniță. În acea epocă, modernizarea drumurilor însemna pietruirea durabilă a acestora. Cu puțină atenție la memoria colectivă, la informațiile sporadice transmise, se poate evidenția că traseele rutiere asfaltate de astăzi nu sunt în totalitate identice cu arterele rutiere importante în acea perioadă a Vechiului Regat al României. Drumul asfaltat care leagă Negru Vodă de Cerchezu, Căscioarele, Viroaga și merge mai departe prin spațiul fostului sat Căciulați, către Olteni a fost finalizat în 1982.
Eu am ajuns prin repartiție guvernamentală la un an după finalizarea acestui drum astăzi DJ391, într-un moment în care funcționa deja o rețea de autobuze ce asigurau legătura între sate pe acest drum asfaltat, autobuze ce veneau de la Constanța la Negru Vodă, pentru a merge apoi până la Tufani.
Ceea ce local se mai menționează a fi drumul regal, este un drum pietruit, și astăzi bun, utilizat pentru activitățile agricole, un drum ce merge în linii drepte, venind de la Independența - un punct între Independența și Movila Verde - trece la vest de Viroaga - între Viroaga și fostul sat Căciulați, pentru a se duce până la Măgura. Strâns legat de acest drum se afla o porțiune care ducea din partea de nord-vest a satului Viroaga către Chirnogeni. În perioada Regatului României, datorită acestui drum, satele Viroaga, Măgura avuseseră o poziție ascendentă față de Cerchezu. Măgura a avut o semnificație deosebită la graniță, până la 1913, la Pacea de la București., când Cadrilaterul a revenit României. Datorită acestui drum, legătura spre Cernavodă, Băneasa, Cobadin pe ruta spre Independența, sau legătura spre Constanța, prin Chirnogeni - se făceau evitând Cerchezu, Negru Vodă. Prin acest drum, Viroaga era legată la zona centrală a Podișului Dobrogei de Sud. Drumul pietruit a fost foarte bine întreținut. Satele comunei Cerchezu au fost cunoscute până în 1925, sub denumirea pe care au avut-o în cadrul Imperiului Otoman - Cerchezchioi (Cerchezu), Docuzaci (Măgura), Mamuslia (Căscioarele), Calfachioi (Viroaga), Amurtlia (Periș), Cealmagea (Căciulați). Ultimele două au involuat vertiginos, devenind simple cătune. Numele românești s-au impus abia prin Legea administrativă din 1925. În perioada interbelică, populația musulmană, turco-tătară a părăsit zona, retrăgându-se în așezări cu o poziție mai avantajoasă, așezări cu o comunitate musulmană mai mare.
O a doua etapă în care s-a acordat atenție rețelei rutiere a fost în vremea lui Carol II. Doar că în vremea sa a predominat interesul economic, nu interesul strategic pentru acest spațiu. Integrarea Cadrilaterului la România a făcut ca Măgura să nu mai beneficieze de interes de graniță. Rolul Viroagăi și al Măgurii s-au modificat la 1913.
Drumul regal la Viroaga, Măgura (culoarea roșie)
Organizarea Regiunilor în perioada 1948-1968, dar mai ales reforma teritorial-administrativă din 1968 face ca interesul pentru anumite așezări și anumite trasee rutiere să crească. Este contextul în care în timpul lui Nicolae Ceaușescu se dezvoltă artera rutieră din sudul județului Constanța, drum care astăzi pe hărțile rutiere poartă numele DJ391/DJ391A Drumul regal de la Viroaga la punctul de joncțiune dintre Independența și Movila Verde poartă numele 391(socotit vadiantă a DJ391). Drumul Regal între Viroaga și Măgura este notat 18 iar între Viroaga și Chirnogeni este notat 17. Chiar dacă acest drum regal a trecut la est de Căciulați (Cealmagea), această așezare a continuat să decadă, iar atunci când se realizează DJ391, acesta trece prin spațiul său, în condițiile în care în vatra satului mai trăia cu încăpățânare doar o familie care nu s-a supus ideii de comasare din 1968. Între timp, vatra acestui sat a devenit loc de pășunat și de cultură agricolă.
DJ391/DJ391A este un drum care asigură legătura între localități sudice în județul Constanța: Negru Vodă, Cerchezu, Căscioarele, Viroaga, fostul Căciulați, Olteni, Furnica, Tufani, Șipotele, Văleni, Dobromir, Băneasa, Răzoarele, Oltina. Este și el un drum al localităților de graniță, dar într-o altă manieră, o altă viziune.
Spațiul comunei Cerchezu este un spațiu parcă uitat de lume, la capăt de lume. Doar minisilozurile postcomuniste și eolienele dinspre Chirnogeni par a racorda acest colț al județului Constanța la contemporaneitate. Turmele de capre și de oi te duc cu gândul la lumi demult apuse.
Căciulați(Cealmagea) (Periegheză - Urme arheologice între Viroaga și Olteni, pe DJ391, județul Constanța)
prof. Pădureanu Elena Sanda
Am căutat informații pe serverul cartografic pentru patrimoniul cultural național, la Repertoriul Arheologic Național (http://ran.cimec.ro) și pentru acest spațiu nu am găsit nici o referire. Am căutat în Lista monumentelor istorice din Constanța și nu există nici o referire la urme arheologice în acest spațiu. De altfel serverul http://map.cimec.ro/Mapserver/ prezintă o situație ciudată, conform căreia Căciulați-Cealmagea este în centrul unui areal fără urme arheologice:
Comuna Cerchezu se află în sudul județului Constanța, la granița României cu Bulgaria. pe raza acestei comune se află astăzi câteva sate: Cerchezu (reședința de comună), Căscioarele, Viroaga și Măgura. Prin 1983, an în care am ajuns prin repartiție guvernamentală la Școala generală din Viroaga, sătenii mai vorbeau de Periș și de Căciulați.
1. Prin traddiție, aceste sate au o denumire ce astăzi mai este utilizată oral - o denumire care provine din perioada de stăpânire otomană. Astfel numele otomane care se perpetuează oral, utilizate mai ales de comunitatea turco-tătară sunt Cerchezu-Cerchezchioi, Căscioarele-Mamuslia, Viroaga-Calfachioi, Măgura-Docuzaci, Periș-Armutlia, Căciulați-Cealmagea. Aceste sate, sub denumirea otomană, au făcut parte din Plasa Mangaliei, între 1878-1925. O împărțire teritorial-administrativă din 1925 (care consolida Marea Unire), a dat acestor sate numele românești care se folosesc și astăzi, în administrația românească. Numele românești s-au impus ca o necesitate a modificărilor etnice petrecute prin colonizările, împroprietăririle succesive făcute de statul român între 1880-1914. Acolo unde domina comunitatea românescă s-a impus un nume românesc. Acolo unde a rămas dominantă populația musulmană, acolo s-a păstrat numele de tradiție otomană. În 1930, a avut loc o împărțire teritorial-administrativă la începutul domniei autoritare a lui Carol al II-lea (Va rămâne în vigoare până în 1948-1950, când se impune o nouă împărțire teritorial-administrativă, după model sovietic). Județul Constanța era împărțit în 1930 în plasele Mangalia, Negru Vodă, Traian, Medgidia, Cernavodă, Dunărea, Ferdinand I. În acest context, Plasa Mangaliei și-a sporit atribuțiile litorale și astfel a fost redimensionată de-a lungul litoralului, de la sud de Vama Vecche-Ilanlâc, până în zonele sudice Constanței. Plasa Negru Vodă a încorporat Cerchezu-Cerchezchioi, Căscioarele-Mamuslia, Viroaga-Calfachioi, Măgura-Docuzaci. Periș-Armutlia și Căciulați-Cealmagea au fost încorporate Plasei Plopeni.
În 1983, populația era total românească. Nu se mai vorbea nimic de tradițiile musulmane, de eventuale geamii, cimitire musulmane în zonă. Se mai păstra în memoria colectivă rivalitatea dintre satele Cerchezu și Viroaga, ca sate mari, puternice economic. Se mai păstra amintirea faptului că Măgura a fost o așezare puternică, prosperă, înfloritoare. Despre Periș se vorbea ca despre o așezare la margine de lume, părăsită de locuitori, pentru o viață mai bună la Constanța, sau prin centrul de comună, sau în satele de la drumul județean care străbătea comuna, trecând prin Cerchezu, Căscioarele, Viroaga. În plină epocă comunistă, ceaușistă, Periș și Măgura erau în afara drumului județean din sudul județului Constanța. Dincolo de Viroaga, aproximativ la jumătatea drumului între Viroaga și Olteni, Căciulați-Cealmagea, deși se afla pe traseul drumului județean ce a cunoscut asfaltul abia în 1982, la momentul amenajării și asfaltării rutiere acest sat mai avea doar o gospodărie funcțională. Satul s-a dezintegrat prin comasarea impusă cu satul Viroaga, în 1968, în urma aplicării sistematizarii rurale impusă de regimul Ceaușescu.
Astăzi, acolo unde s-a aflat Căciulați-Cealmagea nu se mai află nici urmă de ruine, aparent ca și când nu a viețuit nici un om pe acolo, ca și când nu a existat nici o gospodărie, nici o așezare. Spațiul este folosit pentru pășunat, astăzi. Turmele de capre și oi pot fi zărite în acest spațiu. Uneori, vara se stabilește și o stână în zonă.
Și totuși.... urmele se pot citi. Urmele sunt chiar ofertante....
Aplicația Google Earth evidențiază în zona Căciulați-Cealmagea, lucruri foarte interesante din punct de vedere arheologic, din punct de vedere al urmelor de locuire umană. Aplicația permite vizualizarea aeriană a spațiului terestru de la diferite înălțimi și astfel pot fi observate modificările realizate antropic, pot fi observate mult mai bine aspectele geografice din teren.
2 Pentru zona sudică a județului Constanța se poate observa o distribuție a terenului de o asemenea factură încât se poate puncta o cumpănă de ape la nivelul Podișului Negru Vodă, conform căreia, canaralele și văile sugerează existența unor cursuri de apă meandrate, cu numeroși afluenți - în trecutul nu foarte îndepărtat - unele captate pentru a se vărsa în Mare, altele pentru a se vărsa în Dunăre.
Sudul Județului Constanța
Linia și săgețile roz sugerează culmea de ape a Podișului Negru Vodă, direcția de curgere a apelor. Punctul roșu prezintă poziția fostei așezări Căciulați-Cealmagea
Linia și săgețile roz sugerează culmea de ape a Podișului Negru Vodă, direcția de curgere a apelor. Punctul roșu prezintă poziția fostei așezări Căciulați-Cealmagea
Sugestie personală
La vest de Negru Vodă, văile și canaralele sugerează cursuri de apă (astăzi dispărute) ale căror izvoare s-au aflat în sud, mult spre sud, pe teritoriul Bulgariei de astăzi, a căror confluență se realiza undeva în preajma localității Dumbrăveni. Aceste cursuri de apă au lăsat în urmă văi semnificative care trec prin așezări astăzi bulgărești dar și prin Cerchezu, Căscioarele, Viroaga, Căciulați Olteni -unul - iar altul prin Măgura, Olteni. Cel de-al treilea curs de apă, venind din sud trece prin satele bulgărești Krasen Rosen, Kraiște și apoi, fostul sat românesc Periș-Amurtlia.
Pe aplicația Google Earth, văile și canaralele sugerează cursuri de apă - astăzi fără apă. Cerchezu, Căscioarele, Viroaga, Căciulați-Cealmagea se află pe cursul aceleiași văi meandrate ce vine din spațiul Bulgariei, pentru a se uni dincolo de Olteni, cu alte două cursuri de apă, pentru a merge să se verse în Dunăre.Sugestie personală
Urmele antropice (nu ruine) ce pot fi constatate la nivelul solului dar și prin aplicația Google Earth se evidențiază de o parte și de alta a drumului județean DJ391, atât pe zonele ridicate ale văii, cât și în zona de vale - pe un spațiu amplu, de o parte și de alta a drumului.
Linia roșie marchează spațiul pe care se află urme antropice vizibile încă.
Sugestie personală
3. Interesant este că urmele antropice se grupează astfel încât pun în evidență trei tipuri diferite de locuire, trei etape distincte de evoluție a societății omenești, a mentalului colectiv, al viețuirii. Dacă o luăm dinspre prezent spre trecut, urmele așezării de epocă musulmană și românească - Cealmagea-Căciulați - se află de o parte și de alta a drumului județean, pe o pantă lină, cel mai aproape de Viroaga.
Urme de gospodării de musulmane și românești, de secole XIX-XX,
în zona Căciulați-Cealmagea sesizabile la suprafața pământului, în teren și vizibile pe aplicația Google Earth. Sugestie personală
Este foarte probabil ca aceasta să fie zona de colonizare românească, după 1880. Locuirea musulmană propriu-zisă este foarte probabil să se afle la poalele canaralei, de o parte și de alta a DJ 391, acolo unde vegetația sugerează prezența ruinelor, a activității umane în forme mai haotice.
4. Elementele vizibile se pot compara cu ceea ce se poate observa și în zona Vârtop, acolo unde se află urmele Vârtopului Vechi, musulman, la ieșirea spre Albești.
Linia roșie sugerează urme de locuire ce ar putea corespunde cu vatra musulmană propriu-zisă
Sugestie personală pe hartă
Vârtop. Locuire și urme de locuire. Hartă modificată personal.
La Vârtop (ceva mai la răsărit față de Căciulați-Cealmagea), în zona delimitată pe hartă cu maro, acolo unde astăzi se pot vedea urmele locuirii musulmane suprapunând o așezare foarte veche, la imagini Google Earth de rezoluție foarte bună se pot observa două forme de locuire circulare. Suprapunerea de locuiri diferite se află pe o pantă lină. Urmele circulare se regăsesc într-o zonă mediană a pantei, în raport cu zona cea mai joasă a văii. Locuirea cu urme circulare sugerează existența unei ape, la vremea respectivă. Formele de locuire ce se suprapun, cuprind și zona cea mai joasă a văii.
Vârtop. Forme de locuire foarte vechi, încă sesizabile prin apicația Google Earth (https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/4-alte-ipoteze-2010-2014?tmpl=%2Fsystem%2Fapp%2Ftemplates%2Fprint%2F&showPrintDialog=1)
5. O altă formă de locuire prezentă la Căciulați-Cealmagea se regăsește pe zona de platou, spre nord. Este o formă de locuire care implică surse de exploatare a pietrei, ziduri, urme de valuri d epământ, căi de acces și un spațiu rectangular - nucleu protejat de fortificațiile complexe.
Zona de deal pe care se regăsesc urme de activitate umană care a folosit fortificații.
Sugestie personală pe baza cercetării din teren și a aplicației Google Earth
Sursele de exploatare a pietrei sunt mari. Sugerează o exploatare a pietrei de calcare de mare anvergură, organizat, masiv, de lungă durată. Sunt cariere de piatră ce sugerează exploatarea sistematică, în tehnici de exploatare caracteristice unor epoci vechi.
Urme de locuire cu fortificații. Intervenție personală pe aplicația Google Earth
Structura fortificației, așa cum o percepe aplicația Google Earth
Fragment de hartă (http://map.cimec.ro/Mapserver/)
Linia roșie limitează un spațiu pe care nu sunt menționate urme arheologice cunoscute la nivel național. Bulinele roșii și verzi, pătratele și cercurile albastre indică sit-uri arheologice de diferite tipuri
Și trebuie să spunem că granița convențională dintre România și Bulgaria nu este decât o barieră mentală (din perspectiva cercetării), pentru a încurca modul de a privi situații caracteristice altor vremi îndepărtate, ce nu cunoșteau această limitare administrativ-teritorială și statală de astăzi.
6. Există însă http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2011/05/fortificatiile-tracilor-din.htm, pe internet unde este prezentată activitatea inginerului Cristian Pintilie, brașovean, care a studiat Dobrogea cu aplicația Google Earth și a constatat o rețea de fortificații care străbat acest pământ astăzi românesc și despre care nu fac referire documentele oficiale, patronate de Ministerul Culturii, nu sunt menționate în tratatele de istorie. Fortificațiile evidențiate de acesta se plasează pe muchia dealurilor, a unor canarale, de la Histria la Tulcea, la nord de Arganum,
Conform activității lui Cristian Pintilie, Dobrogea este străbătută de o vastă tețea de astfel de fortificații. Fortificațiile evidențiate sunt din piatră de calcar, late de circa doi metri - comparabile cu zidurile troiene, opinează acesta. Forma fortificației este una complexă, de mare anvergură, greu de realizat într-un timp scurt.
Fortificații descoperite cu aplicația Google Earth, pe dealurile de la Histria la Tulcea de către ing. Cristian Popescu (http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2011/05/fortificatiile-tracilor-din.htm)
Dacă aici fortificațiile urmează forma dealurilor și sunt deschise, concepute să fie obstacol, nu o incintă care să apere in interiorul ei o comunitate, un centru de putere, ceva similar se regăsește și la Căciulați-Cealmagea, doar că acolo apare și o incintă patrulateră, în spatele fortificației care urmează muchia dealului și implică in sistemul de apărare și punctele de exploatare a pietrei pentru fortificație.
La Căciulați-Cealmagea fortificația prezintă un aspect ușor diferit:
Din loc în loc, la distanțe egale, fortificația la Căciulați-Cealmagea prezintă structuri dreptunghiulare, sugestive turnurilor, pe când la fortificațiile din nordul Dobrogei aceste forme gen turn nu apar la toate urmele. La nivelul solului nu se află ruine care să sugereze prezența amplelor fortificații, ceea ce înseamnă că așezarea otomană și apoi românească de aici, că locuitorii din Căciulați-Cealmagea și apoi cei din Viroaga și din Olteni au utilizat intens piatra, atunci când ea a fost parte a ruinelor de suprafață, pentru a construi în gospodării. La fel ca și fortificațiile descoperite de Cristian Pintilie, în nordul Dobrogei, urmele de fortificații urmează muchia dealului și asigură protecție la nivelul platoului față de vale. Și aici, ca și la fortificațiile de același gen prezente între Histria și Tulcea, structura fortificației este una deschisă. Aici, la Căciulați-Cealmagea este un rând de fortificații. Asemenea urme de fortificație cu aspect de lanț se pot observa aerian și pe câmpurile și dealurile de la Parcheș, Câslița, Mineri, Malcoci, Piatra, Palazu Mic, Babadag-Mihai Bravu, Nicolae Bălcescu.
Ipoteza propusă pentru aceste fortificații este aceea că ar fi structuri defensive realizate de stăpânirea romană între Dunăre și Mare sau ar fi dintr-o epocă mult mai veche, aceea a troienilor - secolul XIIIî.Hr (Halstatt).
Aici la Căciulați-Cealmagea apare și o structură rectangulară, incintă ce protejează o locuire centrală probabil cu 2 trasee de acces spre construcția centrală ce nu poate fi detectată ca fosrmă, concret, aerian. La baza dealului apare și sugestia unui șanț și a unui val de pământ de mici dimensiuni. Pe teren seamănă mai degrabă cu un drum.
7.Dincolo de drumul județean DJ391, spre sud-vestul zonei studiate, se poate vorbi de suprapunere de locuire din perspectiva a două epoci diferite. Lăsând la o parte urmele de oierit postcomunist în acest spațiu, una, din urmele de locuire, în partea cea mai de jos a văii, este probabil o locuire ce aparține epocii musulmane de stăpânire a zonei. În partea superioară a pantei line, până în cultura agricolă se pot observa urme de locuire circulară însoțite de urme de delimitare a spațiului adiacent acestor locuiri circulare. Ele se pot compara cu ceea ce se află la Seimeni, Mireasa, Vârtop, între Vârtop și Albești, la Albești. Se încadrează aceluiași mod de exprimare a mentalului colectiv, aceluiași mod de funcționare a comunității umane, ca și în celelalte puncte dobrogene menționate.
Structuri circulare la Căciulați-Cealmagea (modelare personală a reprezentării Google Earth)
Aceste elemente din teren sunt comparabile cu ceea ce se află la Seimeni, Mireasa, Albești, între Albești și Vârtop, la Vârtop.
Structuri circulare în jumătatea sudică a Dobrogei românești
În concluzie, în opinia mea, aici la Căciulați (Cealmagea) au fost momente de locuire sedentară urmate de înstăpânirea violentă sau pașnică a unor forțe politico-militare și administrative, economico-sociale diferite. Modul în care sunt distribuite în teren formele diferite de supraviețuire sugerează că noii stăpâni s-au așezat de fiecare dată alături de mai vechii locuitori sedentari, pe care i-au folosit, cu care au conviețuit, ca apoi să se impună și să estompeze mai vechile forme de manifestare comunitară, mentală culturală. Este foarte posibil să fi existat și hiatusuri de viețuire. Prezența apei aici, în vremuri mai îndepărtate este sugerată de evoluția geologico-geografică. Apa prezentă în zonă a făcut ca locul să fie căutat și utilizat în epoci diferite cu forme diferite de manifestare a viețuirii umane sedentare .
În epoca comunistă, prin comasarea satului Căciulați(Cealmagea) cu Viroaga - într-o vreme când apa devenise neîndestulătoare în zonă, când legăturile cu centre importante erau minimale, aproape deloc - s-a întrerupt prezența viețuirii umane într-un spațiu în care Omul a desfășurat activități din epoci foarte îndepărtate - foarte probabil din neolitic. Datorită deciziilor adoptate în 1968 spațiul a devenit treptat bun pentru cultivare și pentru pășunatul oilor, caprelor, vitelor. Prea puține amintiri mai vorbesc despre acest spațiu ca despre unul locuit.
Stepa învelește locul în tăcere, în liniște, în uitare...Centrul urban, care atrage interesele oamenilor este departe...Curiozitatea, interesul pentru aceste locuri de margine - uitate de Dumnezeu - sunt minimale, aproape de zero. Localnicii care mai știu câte ceva, se duc... Tinerii...cu ale lor, pentru supraviețuire, pentru bunăstarea vieții de zi cu zi...
În epoca comunistă, prin comasarea satului Căciulați(Cealmagea) cu Viroaga - într-o vreme când apa devenise neîndestulătoare în zonă, când legăturile cu centre importante erau minimale, aproape deloc - s-a întrerupt prezența viețuirii umane într-un spațiu în care Omul a desfășurat activități din epoci foarte îndepărtate - foarte probabil din neolitic. Datorită deciziilor adoptate în 1968 spațiul a devenit treptat bun pentru cultivare și pentru pășunatul oilor, caprelor, vitelor. Prea puține amintiri mai vorbesc despre acest spațiu ca despre unul locuit.
Stepa învelește locul în tăcere, în liniște, în uitare...Centrul urban, care atrage interesele oamenilor este departe...Curiozitatea, interesul pentru aceste locuri de margine - uitate de Dumnezeu - sunt minimale, aproape de zero. Localnicii care mai știu câte ceva, se duc... Tinerii...cu ale lor, pentru supraviețuire, pentru bunăstarea vieții de zi cu zi...
Locuirea cu structuri circulare urmată de locuirea cu fortificații și exploatările de piatră de calcar, urmată de locuirea din vale (locuire ce estompează parțial mai vechea locuire cu structuri circulare), la rândul ei urmată de locuirea care parțial acoperă locuirea fortificată, dar care se dezvoltă mai ales pe versantul opus fortificațiilor, pe o pantă lină - o succesiune de locuiri, de mentalități care mi se pare una corect observabilă în aplicația Google Earth.
Astăzi? Câte un șofer călător către interiorul țării, fascinat de canaralele ce se observă de pe șosea, de la volan, mai face câte un scurt popas pentru a observa urmele vechilor cariere părăsite, marcate puternic de vreme și de vremuri. Acesta și însoțitorii săi se lasă impresionați și încântați de peisaj. Se mai oprește câte un nostalgic, așa ca mine, care simte nevoia să mai treacă pe acolo pe unde câțiva ani din viață a predat elevilor de la Viroaga istorie, geografie, engleză (dar nimic din trecutul locului, pentru că oficial, așa ceva nu se reda, se transmitea doar prin viu grai, de la o generație la alta, dacă era interes) - și vrea să mai observe odată locurile acelea, locuri în care oamenii au fost calzi și primitori, îngăduitori cu profesorii nou repartizați (așa, ca în filmul "Buletin de București"), înțelegători cu ei atunci când dorința de mai bine îi mâna spre urbile județului Constanța, sau spre locurile prin care își aveau rădăcinile.
Astăzi? Câte un șofer călător către interiorul țării, fascinat de canaralele ce se observă de pe șosea, de la volan, mai face câte un scurt popas pentru a observa urmele vechilor cariere părăsite, marcate puternic de vreme și de vremuri. Acesta și însoțitorii săi se lasă impresionați și încântați de peisaj. Se mai oprește câte un nostalgic, așa ca mine, care simte nevoia să mai treacă pe acolo pe unde câțiva ani din viață a predat elevilor de la Viroaga istorie, geografie, engleză (dar nimic din trecutul locului, pentru că oficial, așa ceva nu se reda, se transmitea doar prin viu grai, de la o generație la alta, dacă era interes) - și vrea să mai observe odată locurile acelea, locuri în care oamenii au fost calzi și primitori, îngăduitori cu profesorii nou repartizați (așa, ca în filmul "Buletin de București"), înțelegători cu ei atunci când dorința de mai bine îi mâna spre urbile județului Constanța, sau spre locurile prin care își aveau rădăcinile.
Surse:
1.Hărți prin aplicația Google Earth, cu modelare grafică personală.
2.http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=2571
3.http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2011/05/fortificatiile-tracilor-din.html
4.http://ran.cimec.ro
5.https://get.google.com/albumarchive/115159445994018458475/album/AF1QipOgqLYkOuw9LZZrEmfq2by3I6TXLNMiCYFWio4U?authKey=CMa5xv2Yif_saA
6.https://sites.google.com/site/descopeririarheologice2010/constructii-spectaculoase
7.https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_monumentelor_istorice_din_județul_Constanța
8.https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/1-1-4-vartop-albesti---similitudini
9.https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/4-alte-ipoteze-2010-2014?
tmpl=%2Fsystem%2Fapp%2Ftemplates%2Fprint%2F&showPrintDialog=1
10.https://get.google.com/albumarchive/115159445994018458475/album/AF1QipOgqLYkOuw9LZZrEmfq2by3I6TXLNMiCYFWio4U?authKey=CMa5xv2Yif_saA
Dionysos - zeu callatian important
prof. Pădureanu Elena Sanda
Orice referire la Dionysos începe cu ideea că el aparține mitologiei grecești. Poate că ar trebui început cu faptul că cele mai vechi referiri la acest zeu se află în textele scrise cu caractere liniar B, în prima jumătate a mileniului al II-lea, î. Hr. În acea perioadă în care, grecii nu se detașaseră deplin și definitiv de lumea pelasgo-tracică. În perioada aceea, triburi nordice, zise grecești (ahei, ionieni, eolieni, dorieni) coborau spre spațiul intelectualist și naționalist definit ca fiind grecesc-elen. Este foarte probabil ca aceste triburi să îl fi preluat de la comunitățile pe care le-au luat în stăpânire. la fel de bine, este probabilă și varianta de a-l fi adus cu ele din spațiile de care s-au desprins.
Pentru acea perioadă, în jurul acestei zeități - probabil s-a dezvoltat un sincretism pe care grecii și l-au asumat, dându-i anumite atribute, asociindu-l cu anumite aspecte, simboluri, acțiuni, domenii de venerație și de manifestare. De altfel, sub aspectul grecesc al acestui zeu, se pierd numeroase caracteristici specifice unor zeități ale triburilor tracice.
La Homer, în Iliada și Odiseea, sunt referiri la Dionysos, dar nu ca un zeu superior. Este menționat thirsul sub forma ta thysthla. Iliada menționează un cult al misterelor lui Dionysos și practicile acestuia. Iliada menționează faptul că este zeul care îi învață pe oameni cum să facă vinul. Îl caracterizează ca Dionysos cel beat, cel cuprins de beție furioasă - Dionysos mainoumenos.
Dionysos este socotit ca unul din cele mai importante zeități ale antichității balcanice și sud-europene. Originea sa este una pelasgo-tracică.
Ca zeitate greacă - pentru perioada de migrație a triburilor elene (ahei, ionieni, eolieni, dorieni) și a perioadei de dezvoltare a polisurilor grecești, a marii colonizări grecești, până la marele stat și imperiu macedonean - apare ca un zeu al vegetației, pomiculturii, al viței de vie, un zeu al extazului și al fertilității. Dintre toate aceste atribute, cele de zeu al viței de vie și al extazului care decurge din consumul de vin (zeu în cinstea căruia se dezvoltau ceremonii publice zgomotoase și private - misterii) sunt atributele care de departe îl consacră și îl trec în planul mitologiei romane, ca Bacchus. Din această perspectivă, a fost un zeu atotputernic în antichitate, pretutindeni, acolo unde vița de vie a fost la ea acasă, pretutindeni în Europa, în Asia Mică, în Orientul Apropiat, unde vița de vie se cultivă și astăzi. În spațiul carpato-danubiano-pontic, vița-de-vie se cultivă până în zilele noastre până la paralela 48, care străbate acest spațiu prin județele Botoșani, Suceava, Maramureș, Satu Mare, județe ale României zilelor noastre.
Reprezentări artistice ale lui Dionysos apar din secolul al VI-lea î.Hr., în pictura vaselor ceramice, în sculptură. Dionysos apare pe monede, acolo unde așezarea bate monedă, acolo unde în așezare Dionysos joacă un rol central, dominant.
În epoca greacă clasică, până la mijlocul secolului al V-lea î.Hr., Dionysos era reprezentat cu barbă, cu haine lungi, acoperindu-i corpul. Chipul său ușor orientalizant sugerează apartenența la o lume mai degrabă barbară, decât civilizată, greacă. La mijlocul secolului al V-lea î.Hr., imaginea zeului devine cea a unui tânăr adolescentin, însoțit de un kantharos, un carnasier (panteră, ni se spune cel mai adesea, în condițiile în care pantera nu este caracteristică sud-estului european și nici Europei, în ansamblul ei. Mult mai probabil cred că ar trebui să ne referim la râs sau Linx) și un șarpe.
În reprezentările ceramice, sculpturale, monetare, Dionysos este reprezentat cu coroană din frunze de iederă sau de viță de vie. De asemenea zeul ține în mână un thirs (toiag) care, în partea superioară poate avea un mănunchi de frunze de viță de vie, de iederă sau un con de brad sau de pin. Zeul apare cel mai adesea îmbrăcat sau parțial îmbrăcat. Imaginea lui Dionysos apare și sub forma unui tânăr cu coarne de ovine sau bovine - o imagine mai apropiată de cea a lui Heracles, care prezintă o blană de leu pe cap, cel mai adesea.
Maxima extindere a ariei de închinare la această zeitate se dezvoltă de la Alexandru Macedon, datorită căruia, prin Imperiul Macedonean, cultul său este cunoscut până în vestul Indiei, și până la sfârșitul epocii imperiale romane, la împăratul Theodosius, care declanșează prigoana cultelor politeiste. În epoca elenistică și romană, Dionysos era printre cei mai populari zei. Romanii l-au numit Dionis, dar și Liber. L-au venerat și ca Bacchus.
La traci, Dionysos era privit ca "Eliberatorul" - eliberator din strânsoarea vremii reci, caracteristică iernii. El este Sabasios, fiul zeiței Bendis. Eliberator al vieții, eliberator de vremea rece a iernii, Dionysos este asociat cu ideea de reîncarnare, de ciclicitate, coborâre în infern. Dionysos - eliberator. Bețiile ce caracterizau sărbătorile sale eliberau pe moment de problemele vieții de zi cu zi.
Zeul avea consacrat un calendar, cu sărbători bine fixate de-a lungul anului și în strânsă legătură cu momentele de cultivare și întreținere a viței-de vie, cu renașterea naturii.
Serbările dedicate zeului Dionysos - dionysia, leneele, Anthesteriile - jucau un rol important din punct de vedere al cultului, al comunității, al manifestărilor ritualice, al implicațiilor artistice, publice și private (misterii). Pentru misteriile lui Dionysos se presupune că se organizau în cadrul asociațiilor caracteristice de inițiați, a unor serbări cu caracter orgiastic și mistic.
Pe țărmul vestic al Pontului Euxin, Dionysos este o zeitate foarte bine reprezentată. Olbia, Tyras, Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis, Odessos, Apollonia Pontica - toate sunt așezări de mare anvergură în lumea antică, vest-pontică, la țărm de mare, din care ne parvin informații complexe despre Dionysos, ca zeu important aici. Faptul că există o așezare portuară cu numele de Dionysopolis ridică un anumit tip de întrebări. Așezarea, la venirea grecilor prin colonizare, a fost închinată lui Dionysos? Dionysos juca un rol major în așezare la venirea grecilor? Era cel mai important centru din vestul Pontului Euxin pentru cultul lui Dionysos?...
În epoca elenistică, Dionysos era zeul ce patrona tragediile. Sărbătorile dionysiace erau însoțite de spectacole: procesiuni, muzică vocală, instrumentală, dans, drame, comedii, tragedii ce se petreceau în spațiul teatrului, cu un public numeros.
Procesiuni stradale, zgomotoase aveau loc cu prilejul sărbătorilor dedicate lui Dionysos. În umbra manifestărilor publice stradale foarte zgomotoase datorită consumului de vin, cu prilejul manifestărilor dionysiace aveau frecvent loc crime pasionale sau cu caracter politic. După ce Roma s-a impus în Peninsula Balcanică, creând provinciile Ahaia și Macedonia la mijlocul secolului al II-lea î.Hr., Senatul Roman, consulii au impus desființarea manifestărilor stradale și foarte zgomotoase. Foarte probabil că, pentru a elimina anumite forme de manifestare caracteristice adoratorilor lui Dionysos, pentru a accentua supunerea față de porunci, în lumea geto-dacică a lui Burebista și a Marelui Preot zalmoxian, Deceneu, se ia măsura de a se desființa viile(sec. I î.Hr.)
Pentru Callatis, descoperirile și informațiile complexe ce decurg din ele, pun în evidență rolul deosebit de important al acestui zeu, pe o perioadă însemnată de timp: undeva din secolul al IV-lea î.Hr. și până către secolul al IV-lea d.Hr. Sub stăpânire romană, cultul lui Dionysos, asociat și cu Bacchus a intrat într-un relativ declin.
La nord de zidul cetății Callatis, astăzi în incinta spațiului folosit ca lapidariu de Muzeul de Arheologie Callatis din Mangalia, imediat la sud față de tumulul mormântului cu papirus - ce a fost încorporat muzeului ca o încăpere conică - se află urmele la suprafața solului ale unui templu despre care se vorbește a fi fost închinat lui Dionysos. Faptul că a fost descoperit în preajma tumulului ce adăpostea mormântul cu papirus, în plin spațiu de înmormântări elenistice și nu departe de zidurile cetății, la exterior, ridică o întrebare: este acesta un templu dedicat zeului Dionysos cu conotații funerare? (Să nu uităm că până la impunerea regulilor societății moderne și bisericile aveau cimitire în jurul lor, cimitire care ulterior au fost detașate de biserici și situate în afara așezărilor). Este un templu care permitea ceremonii publice de tip pelerinaj, cu depuneri de ofrande pentru morții așezării? Templul este unul de mici dimensiuni, cu coloane la exterior - din ceea ce mai sugerează situl arheologic, așa cum este el întreținut astăzi.
In partea de vest a Mangaliei, dincolo de strada Portului (traseul unui val de pământ ce apăra cetatea Callatis), în spațiul de înmormântări din perioada romano-bizantină, s-au descoperit morminte construite cu resturi din structura unui templu din perioada elenistică (sec. IV-I î.Hr.). Mormântul a folosit drept capac o friză dorică sincopată, caseton ce a aparținut unui templu din perioada elenistică. Foarte probabil că mormintele au fost realizate în perioada imediat următoare momentului în care, în Imperiul Roman, Imperiul Roman de Răsărit, templele au fost închise, abandonate, ruinate, în urma deciziei ca religia creștină să devină religie de stat, oficială (394), iar cultele politeiste - printre ele și cultul lui Dionysos-Dionis-Bacchus - prigonite, desființate (sec. IV-VI). Arheologii Mangaliei au descoperit componente ale aceluiași templu și în alte puncte cercetate, semn că edificiile părăsite, ruinate erau folosite ca și materiale de construcții pentru lucrări de tip mortuar sau pentru alte clădiri.
Inscripții ce ne arată decrete ale Thiasos-ului, descoperite la Mangalia, la începutul secolului XX, menționează ideea de grotă sau criptă, legată de manifestările misterice ale cultului dionysiac ce a jucat un rol important la Callatis, atât în perioada elenistică, cât și în cea romană, până în secolul al IV-lea. Sugerează că templul dionysiac avea o anumită structură caracteristică, în care erau spații cu destinație precisă. Unul din aceste spații este grota sau cripta destinată intâlnirilor inițiaților, misteriilor.
Un alt decret vorbește despre faptul că un templu al lui Dionysos s-a realizat prin subscripție publică, bani dăruiți de oameni ai așezării callatiene (sec. III î.Hr.), iar aceștia urmau să fie pomeniți cu prilejul diferitelor manifestări publice.
Un text epigrafic pe un bloc masiv de marmură, descoperit în 1954, care permite o citire cvasicorectă, datorită distrugerilor de text suferite, permite cunoașterea faptului că aici, la Callatis, în perioada elenistică cu ocazia Dionysiilor, sărbătoare importantă în cetate, se făceau aprecieri publice pentru diferite servicii aduse comunității, în secolul al III-lea î.Hr. La Callatis, în perioada elenistică se sărbătoreau Lupii sau Hienele Dionysiene în luna lupilor sau hienelor (?). Calendaristic, în luna Agryanios sau Dionysos (?) se sărbătoreau Marile Dionysii. Dionysos era celebrat și în celelalte cetăți vest-pontice (cele ce în timpul stăpânirii romane formează Heptapolis-ul). La Marile Dionysii se recunoșteau public meritele unor personalități ce erau încoronate cu coronițe de aur în ceremonii publice.
În epoca elenistică, Dionysiile erau principalele ocazii solemne, publice, în care se emiteau decrete de recunoștință publică, emise de Sfatul și de Adunarea Poporului din așezare. Aceste decrete, amplasate vizibil în spațiul public, erau cotidian în atenția publică iar actul de recunoștință se fixa în memoria colectivă.
Pentru întâmpinarea zeului Dionysos, ceremoniile publice se desfășurau în teatrul închinat zeului. Sunt informații despre teatrul lui Dionysos dar nu se știe unde era. Meritele binefăcătorilor, recunoscute prin punerea cununei de aur pe cap în public, se făcea în Teatrul lui Dionysos, cu mulțimea prezentă.
Sărbătorile dedicate lui Dionysos implicau ceremonii publice care implicau întreaga așezare dar și ceremonii private, misterii, în care trebuia să fie o inițiere.
Sărbători specifice unor asociații dionysiace de inițiați sunt atestate epigrafic și literar la Callatis. Aici există un thiasos foarte activ, cu un pronunțat caracter public - lucru foarte rar întâlnit în epoca elenistică. Acest Thiasos callatian a emis numeroase decrete cu caracter public din secolul III î.Hr. prin care acordă onoruri binefăcătorilor cetății. Unele din aceste decrete, mai mult sau mai puțin fragmentate au ajuns până la noi și se află în muzeele din Mangalia și Constanța.
Thiasosul callatian era implicat în organizarea sărbătorilor cu caracter public, dar și în cele cu caracter privat. O astfel de asociație de inițiați dionysiaci callatieni a emis un regulament sacru în sec. II î.Hr., regulament care menționează detalii privind sacrificiile și contextul în care aceste sacrificii se făceau cu prilejul sărbătorilor dionysiace. Dacă pentru sărbătorile dionysiace publice locul central îl reprezenta teatrul, pentru ceremoniile private ale misteriilor locul de desfășurare era fie în afara cetății, fie în interiorul sanctuarelor care imitau în mod intenționat grota mitică. Inscripțiile callatiene susțin aceste idei.
Un decret al thiasos-ului callatian menționează pentru sec III î.Hr. un templu ridicat prin subscripție publică, a cărui incintă a fost realizată abia în timpul împăratului roman Tiberius și astfel a devenit sanctuar. Aici erau păstrate decretele thiasos-ului. Este foarte probabil ca sanctuarul să fi încorporat o grotă sau o criptă dionysiacă pentru a putea adăposti aceste misterii caracteristic dionysiace.
Cetatea Callatis elenistică emite monedă, semn al puterii sale economice, al autonomiei sale, al rolului jucat pe rutele comerciale maritime și de uscat, a rolului politic pe care l-a avut. Primele emisiuni monetare sunt drahme de argint în sistemul ponderal monetar caracteristic Aeginei, folosit și în Heracleea Pontică, Bysantion, Sinope. Sunt emise la sfârșitul secolului al IV-leaî.Hr. Se emit și hemidrahme de argint la Callatis, cu chipul aceleiași zeități. Iconografia monedelor de argint callatiene este influențată de emisiunile monetare macedonene din vremea lui Alexandru Macedon și din perioada imediat următoare marelui imperiu macedonean - monedele cu Herakles marchează influența directă a statului macedonean. Aceste monede au fost emise se pare între 330-313 î.Hr. și au avut o arie relativ restrânsă de circulație. Pentru secolul al III-lea î.Hr., mai ales pentru sfârșitul secolului al III-lea î.Hr., sunt frecvente monedele de bronz callatiene, monede pe care apar mai multe zeități, între care Dionysos este la loc de cinste. Pe revers sunt atributele specifice divinității, alături de numele orașului, împreună cu o mare varietate de sigle și abrevieri de magistrați monetari sau caracteristice monetăriei. Dionysos este o zeitate frecvent prezentă pe monedele callatiene de bronz. Este reprezentat în profil sau semiprofil spre dreapta. Cel mai adesea, zeul este reprezentat cu coroană din frunze de iederă. Alte zeități sunt Apollo, Herakles, Demetra, Artemis, Athena. Ca atribute dionysiene prezente pe revers sunt carnasierul, thirsul, frunzele de iederă. Este prezent și spicul de grâu ce reprezintă cetatea callatiană. Monedele care îl reprezintă pe Dionysos sunt datate în prima jumătate a secolului al III-lea î.Hr. Se poate interpreta ca o manifestare a autonomiei locale, strâns legat de rolul jucat de cultul Dionysiac, imediat după eliminarea influenței directe și puternice macedonene, tracice.
Monedele callatiene s-au emis cu aproximație între 281î.Hr. și mijlocul sec. I î.Hr. Baterea monedelor callatiene s-a reluat între începutul sec. II - mijlocul sec. III d. Hr. În timpul lui Filip Arabul(244-249) monetăria callatiană încetează definitiv să mai emită monedă.
Est e foarte posibil și probabil ca unele specte ale manifestărilor legate de utilizarea câinilor, hienelor în război să aibă anumite forme sincretice care se conectează la misteriile dionysiace, atâta timp cât calendarul sărbătorilor dionysiace face referire și la lupi/câini/hiene. Caracteristica getică legată de lup, ca animal războinic și apărător nu este izolată din acest punct de vedere, atâta timp cât Dionysos este perceput ca Eliberatorul (din strânsoarea vremii reci). Este cultul zalmoxian, conectat într-un fel sau altul la cultul Dionysiac? Marile atacuri din secolele I î.Hr.-I d.Hr. sunt legate de iarnă, de eliberarea prin acțiuni desfășurate în condițiile iernii - eliberarea de romani vine sub semnul iernii.
La Callatis există numeroase reprezentări funerare, comemorative a cavalerului trac sau danubian care se conectează la ideea de eliberare. De asemenea, în epoca romană se pare că la cultul dionysiac-bacchic, prin sincretism se racordează și cultul mithraic, ideea de peșteră pentru banchetul inițiatic, pentru misterii, fiind un element comun.
Se pare că în arc peste timp, în manifestările de carnaval stradal în care sunt implicate complexe forme de organizare și mase mari de oameni, fie că sunt ele laice sau religioase, toate par a ascunde reminiscențe dionysiace publice.
Datorită inscripțiilor descoperite la Callatis (în secolul al XX-lea), se poate susține faptul că Cultul lui Dionysos a jucat un rol important aici, până la încadrarea oficială a cetății, puterii imperiale romane, pe la mijlocul secolului I d. Hr., subordonare care determină promovarea unei sărbători anuale dedicată împăratului ce domnea în acel moment - sărbători coordonate din metropolă.
La Homer, în Iliada și Odiseea, sunt referiri la Dionysos, dar nu ca un zeu superior. Este menționat thirsul sub forma ta thysthla. Iliada menționează un cult al misterelor lui Dionysos și practicile acestuia. Iliada menționează faptul că este zeul care îi învață pe oameni cum să facă vinul. Îl caracterizează ca Dionysos cel beat, cel cuprins de beție furioasă - Dionysos mainoumenos.
Dionysos este socotit ca unul din cele mai importante zeități ale antichității balcanice și sud-europene. Originea sa este una pelasgo-tracică.
Ca zeitate greacă - pentru perioada de migrație a triburilor elene (ahei, ionieni, eolieni, dorieni) și a perioadei de dezvoltare a polisurilor grecești, a marii colonizări grecești, până la marele stat și imperiu macedonean - apare ca un zeu al vegetației, pomiculturii, al viței de vie, un zeu al extazului și al fertilității. Dintre toate aceste atribute, cele de zeu al viței de vie și al extazului care decurge din consumul de vin (zeu în cinstea căruia se dezvoltau ceremonii publice zgomotoase și private - misterii) sunt atributele care de departe îl consacră și îl trec în planul mitologiei romane, ca Bacchus. Din această perspectivă, a fost un zeu atotputernic în antichitate, pretutindeni, acolo unde vița de vie a fost la ea acasă, pretutindeni în Europa, în Asia Mică, în Orientul Apropiat, unde vița de vie se cultivă și astăzi. În spațiul carpato-danubiano-pontic, vița-de-vie se cultivă până în zilele noastre până la paralela 48, care străbate acest spațiu prin județele Botoșani, Suceava, Maramureș, Satu Mare, județe ale României zilelor noastre.
Reprezentări artistice ale lui Dionysos apar din secolul al VI-lea î.Hr., în pictura vaselor ceramice, în sculptură. Dionysos apare pe monede, acolo unde așezarea bate monedă, acolo unde în așezare Dionysos joacă un rol central, dominant.
În epoca greacă clasică, până la mijlocul secolului al V-lea î.Hr., Dionysos era reprezentat cu barbă, cu haine lungi, acoperindu-i corpul. Chipul său ușor orientalizant sugerează apartenența la o lume mai degrabă barbară, decât civilizată, greacă. La mijlocul secolului al V-lea î.Hr., imaginea zeului devine cea a unui tânăr adolescentin, însoțit de un kantharos, un carnasier (panteră, ni se spune cel mai adesea, în condițiile în care pantera nu este caracteristică sud-estului european și nici Europei, în ansamblul ei. Mult mai probabil cred că ar trebui să ne referim la râs sau Linx) și un șarpe.
În reprezentările ceramice, sculpturale, monetare, Dionysos este reprezentat cu coroană din frunze de iederă sau de viță de vie. De asemenea zeul ține în mână un thirs (toiag) care, în partea superioară poate avea un mănunchi de frunze de viță de vie, de iederă sau un con de brad sau de pin. Zeul apare cel mai adesea îmbrăcat sau parțial îmbrăcat. Imaginea lui Dionysos apare și sub forma unui tânăr cu coarne de ovine sau bovine - o imagine mai apropiată de cea a lui Heracles, care prezintă o blană de leu pe cap, cel mai adesea.
Maxima extindere a ariei de închinare la această zeitate se dezvoltă de la Alexandru Macedon, datorită căruia, prin Imperiul Macedonean, cultul său este cunoscut până în vestul Indiei, și până la sfârșitul epocii imperiale romane, la împăratul Theodosius, care declanșează prigoana cultelor politeiste. În epoca elenistică și romană, Dionysos era printre cei mai populari zei. Romanii l-au numit Dionis, dar și Liber. L-au venerat și ca Bacchus.
La traci, Dionysos era privit ca "Eliberatorul" - eliberator din strânsoarea vremii reci, caracteristică iernii. El este Sabasios, fiul zeiței Bendis. Eliberator al vieții, eliberator de vremea rece a iernii, Dionysos este asociat cu ideea de reîncarnare, de ciclicitate, coborâre în infern. Dionysos - eliberator. Bețiile ce caracterizau sărbătorile sale eliberau pe moment de problemele vieții de zi cu zi.
Zeul avea consacrat un calendar, cu sărbători bine fixate de-a lungul anului și în strânsă legătură cu momentele de cultivare și întreținere a viței-de vie, cu renașterea naturii.
Serbările dedicate zeului Dionysos - dionysia, leneele, Anthesteriile - jucau un rol important din punct de vedere al cultului, al comunității, al manifestărilor ritualice, al implicațiilor artistice, publice și private (misterii). Pentru misteriile lui Dionysos se presupune că se organizau în cadrul asociațiilor caracteristice de inițiați, a unor serbări cu caracter orgiastic și mistic.
Pe țărmul vestic al Pontului Euxin, Dionysos este o zeitate foarte bine reprezentată. Olbia, Tyras, Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis, Odessos, Apollonia Pontica - toate sunt așezări de mare anvergură în lumea antică, vest-pontică, la țărm de mare, din care ne parvin informații complexe despre Dionysos, ca zeu important aici. Faptul că există o așezare portuară cu numele de Dionysopolis ridică un anumit tip de întrebări. Așezarea, la venirea grecilor prin colonizare, a fost închinată lui Dionysos? Dionysos juca un rol major în așezare la venirea grecilor? Era cel mai important centru din vestul Pontului Euxin pentru cultul lui Dionysos?...
În epoca elenistică, Dionysos era zeul ce patrona tragediile. Sărbătorile dionysiace erau însoțite de spectacole: procesiuni, muzică vocală, instrumentală, dans, drame, comedii, tragedii ce se petreceau în spațiul teatrului, cu un public numeros.
Procesiuni stradale, zgomotoase aveau loc cu prilejul sărbătorilor dedicate lui Dionysos. În umbra manifestărilor publice stradale foarte zgomotoase datorită consumului de vin, cu prilejul manifestărilor dionysiace aveau frecvent loc crime pasionale sau cu caracter politic. După ce Roma s-a impus în Peninsula Balcanică, creând provinciile Ahaia și Macedonia la mijlocul secolului al II-lea î.Hr., Senatul Roman, consulii au impus desființarea manifestărilor stradale și foarte zgomotoase. Foarte probabil că, pentru a elimina anumite forme de manifestare caracteristice adoratorilor lui Dionysos, pentru a accentua supunerea față de porunci, în lumea geto-dacică a lui Burebista și a Marelui Preot zalmoxian, Deceneu, se ia măsura de a se desființa viile(sec. I î.Hr.)
Pentru Callatis, descoperirile și informațiile complexe ce decurg din ele, pun în evidență rolul deosebit de important al acestui zeu, pe o perioadă însemnată de timp: undeva din secolul al IV-lea î.Hr. și până către secolul al IV-lea d.Hr. Sub stăpânire romană, cultul lui Dionysos, asociat și cu Bacchus a intrat într-un relativ declin.
La nord de zidul cetății Callatis, astăzi în incinta spațiului folosit ca lapidariu de Muzeul de Arheologie Callatis din Mangalia, imediat la sud față de tumulul mormântului cu papirus - ce a fost încorporat muzeului ca o încăpere conică - se află urmele la suprafața solului ale unui templu despre care se vorbește a fi fost închinat lui Dionysos. Faptul că a fost descoperit în preajma tumulului ce adăpostea mormântul cu papirus, în plin spațiu de înmormântări elenistice și nu departe de zidurile cetății, la exterior, ridică o întrebare: este acesta un templu dedicat zeului Dionysos cu conotații funerare? (Să nu uităm că până la impunerea regulilor societății moderne și bisericile aveau cimitire în jurul lor, cimitire care ulterior au fost detașate de biserici și situate în afara așezărilor). Este un templu care permitea ceremonii publice de tip pelerinaj, cu depuneri de ofrande pentru morții așezării? Templul este unul de mici dimensiuni, cu coloane la exterior - din ceea ce mai sugerează situl arheologic, așa cum este el întreținut astăzi.
Inscripții ce ne arată decrete ale Thiasos-ului, descoperite la Mangalia, la începutul secolului XX, menționează ideea de grotă sau criptă, legată de manifestările misterice ale cultului dionysiac ce a jucat un rol important la Callatis, atât în perioada elenistică, cât și în cea romană, până în secolul al IV-lea. Sugerează că templul dionysiac avea o anumită structură caracteristică, în care erau spații cu destinație precisă. Unul din aceste spații este grota sau cripta destinată intâlnirilor inițiaților, misteriilor.
Un alt decret vorbește despre faptul că un templu al lui Dionysos s-a realizat prin subscripție publică, bani dăruiți de oameni ai așezării callatiene (sec. III î.Hr.), iar aceștia urmau să fie pomeniți cu prilejul diferitelor manifestări publice.
Un text epigrafic pe un bloc masiv de marmură, descoperit în 1954, care permite o citire cvasicorectă, datorită distrugerilor de text suferite, permite cunoașterea faptului că aici, la Callatis, în perioada elenistică cu ocazia Dionysiilor, sărbătoare importantă în cetate, se făceau aprecieri publice pentru diferite servicii aduse comunității, în secolul al III-lea î.Hr. La Callatis, în perioada elenistică se sărbătoreau Lupii sau Hienele Dionysiene în luna lupilor sau hienelor (?). Calendaristic, în luna Agryanios sau Dionysos (?) se sărbătoreau Marile Dionysii. Dionysos era celebrat și în celelalte cetăți vest-pontice (cele ce în timpul stăpânirii romane formează Heptapolis-ul). La Marile Dionysii se recunoșteau public meritele unor personalități ce erau încoronate cu coronițe de aur în ceremonii publice.
În epoca elenistică, Dionysiile erau principalele ocazii solemne, publice, în care se emiteau decrete de recunoștință publică, emise de Sfatul și de Adunarea Poporului din așezare. Aceste decrete, amplasate vizibil în spațiul public, erau cotidian în atenția publică iar actul de recunoștință se fixa în memoria colectivă.
Pentru întâmpinarea zeului Dionysos, ceremoniile publice se desfășurau în teatrul închinat zeului. Sunt informații despre teatrul lui Dionysos dar nu se știe unde era. Meritele binefăcătorilor, recunoscute prin punerea cununei de aur pe cap în public, se făcea în Teatrul lui Dionysos, cu mulțimea prezentă.
Sărbătorile dedicate lui Dionysos implicau ceremonii publice care implicau întreaga așezare dar și ceremonii private, misterii, în care trebuia să fie o inițiere.
Sărbători specifice unor asociații dionysiace de inițiați sunt atestate epigrafic și literar la Callatis. Aici există un thiasos foarte activ, cu un pronunțat caracter public - lucru foarte rar întâlnit în epoca elenistică. Acest Thiasos callatian a emis numeroase decrete cu caracter public din secolul III î.Hr. prin care acordă onoruri binefăcătorilor cetății. Unele din aceste decrete, mai mult sau mai puțin fragmentate au ajuns până la noi și se află în muzeele din Mangalia și Constanța.
Thiasosul callatian era implicat în organizarea sărbătorilor cu caracter public, dar și în cele cu caracter privat. O astfel de asociație de inițiați dionysiaci callatieni a emis un regulament sacru în sec. II î.Hr., regulament care menționează detalii privind sacrificiile și contextul în care aceste sacrificii se făceau cu prilejul sărbătorilor dionysiace. Dacă pentru sărbătorile dionysiace publice locul central îl reprezenta teatrul, pentru ceremoniile private ale misteriilor locul de desfășurare era fie în afara cetății, fie în interiorul sanctuarelor care imitau în mod intenționat grota mitică. Inscripțiile callatiene susțin aceste idei.
Un decret al thiasos-ului callatian menționează pentru sec III î.Hr. un templu ridicat prin subscripție publică, a cărui incintă a fost realizată abia în timpul împăratului roman Tiberius și astfel a devenit sanctuar. Aici erau păstrate decretele thiasos-ului. Este foarte probabil ca sanctuarul să fi încorporat o grotă sau o criptă dionysiacă pentru a putea adăposti aceste misterii caracteristic dionysiace.
Epigrafic și literar, la Callatis sunt menționate Șărbătorile de întâmpinare a lui Dionysos, Anthesteriile, Marile Dionysii.
La Callatis, Dionysos este menționat și în varianta Dasyllios(Δασύλλεῖον).
Cetatea Callatis elenistică emite monedă, semn al puterii sale economice, al autonomiei sale, al rolului jucat pe rutele comerciale maritime și de uscat, a rolului politic pe care l-a avut. Primele emisiuni monetare sunt drahme de argint în sistemul ponderal monetar caracteristic Aeginei, folosit și în Heracleea Pontică, Bysantion, Sinope. Sunt emise la sfârșitul secolului al IV-leaî.Hr. Se emit și hemidrahme de argint la Callatis, cu chipul aceleiași zeități. Iconografia monedelor de argint callatiene este influențată de emisiunile monetare macedonene din vremea lui Alexandru Macedon și din perioada imediat următoare marelui imperiu macedonean - monedele cu Herakles marchează influența directă a statului macedonean. Aceste monede au fost emise se pare între 330-313 î.Hr. și au avut o arie relativ restrânsă de circulație. Pentru secolul al III-lea î.Hr., mai ales pentru sfârșitul secolului al III-lea î.Hr., sunt frecvente monedele de bronz callatiene, monede pe care apar mai multe zeități, între care Dionysos este la loc de cinste. Pe revers sunt atributele specifice divinității, alături de numele orașului, împreună cu o mare varietate de sigle și abrevieri de magistrați monetari sau caracteristice monetăriei. Dionysos este o zeitate frecvent prezentă pe monedele callatiene de bronz. Este reprezentat în profil sau semiprofil spre dreapta. Cel mai adesea, zeul este reprezentat cu coroană din frunze de iederă. Alte zeități sunt Apollo, Herakles, Demetra, Artemis, Athena. Ca atribute dionysiene prezente pe revers sunt carnasierul, thirsul, frunzele de iederă. Este prezent și spicul de grâu ce reprezintă cetatea callatiană. Monedele care îl reprezintă pe Dionysos sunt datate în prima jumătate a secolului al III-lea î.Hr. Se poate interpreta ca o manifestare a autonomiei locale, strâns legat de rolul jucat de cultul Dionysiac, imediat după eliminarea influenței directe și puternice macedonene, tracice.
Monedele callatiene s-au emis cu aproximație între 281î.Hr. și mijlocul sec. I î.Hr. Baterea monedelor callatiene s-a reluat între începutul sec. II - mijlocul sec. III d. Hr. În timpul lui Filip Arabul(244-249) monetăria callatiană încetează definitiv să mai emită monedă.
Est e foarte posibil și probabil ca unele specte ale manifestărilor legate de utilizarea câinilor, hienelor în război să aibă anumite forme sincretice care se conectează la misteriile dionysiace, atâta timp cât calendarul sărbătorilor dionysiace face referire și la lupi/câini/hiene. Caracteristica getică legată de lup, ca animal războinic și apărător nu este izolată din acest punct de vedere, atâta timp cât Dionysos este perceput ca Eliberatorul (din strânsoarea vremii reci). Este cultul zalmoxian, conectat într-un fel sau altul la cultul Dionysiac? Marile atacuri din secolele I î.Hr.-I d.Hr. sunt legate de iarnă, de eliberarea prin acțiuni desfășurate în condițiile iernii - eliberarea de romani vine sub semnul iernii.
La Callatis există numeroase reprezentări funerare, comemorative a cavalerului trac sau danubian care se conectează la ideea de eliberare. De asemenea, în epoca romană se pare că la cultul dionysiac-bacchic, prin sincretism se racordează și cultul mithraic, ideea de peșteră pentru banchetul inițiatic, pentru misterii, fiind un element comun.
Se pare că în arc peste timp, în manifestările de carnaval stradal în care sunt implicate complexe forme de organizare și mase mari de oameni, fie că sunt ele laice sau religioase, toate par a ascunde reminiscențe dionysiace publice.
Datorită inscripțiilor descoperite la Callatis (în secolul al XX-lea), se poate susține faptul că Cultul lui Dionysos a jucat un rol important aici, până la încadrarea oficială a cetății, puterii imperiale romane, pe la mijlocul secolului I d. Hr., subordonare care determină promovarea unei sărbători anuale dedicată împăratului ce domnea în acel moment - sărbători coordonate din metropolă.
Bibliografie:
1.Alexandru Avram, Maria Bărbulescu, Inscripții inedite la Callatis, aflate în colecțiile Muzeului de Arheologie din Constanța, în Pontica,
2. Remus Mihai Feraru, Sărbători dionysiace în cetățile grecești din pontul stâng, în Pontica, 37-38, 2004-2005, p.239-253, și în http://www.laurlucus.ro/bibliotheca-lucus/reconstructe-istorice/dacia-magna-pana-sec-i-dhr/sarbatori-dionysiace-cetatile
3.http://adevarul.ro/locale/constanta/foto-templul-grecesc-callatis-iese-iveala-sapaturile-arheologice-scot-lumina-vestigii-cetatii-antice-1_55840b6ecfbe376e3572d11c/index.html
4.http://archaeoheritage.ro/2015/07/templul-grecesc-de-la-callatis-iese-la-iveala-sapaturile-arheologice-scot-la-lumina-vestigii-ale-cetatii-antice/
5. http://chaerephon.e-monsite.com/medias/files/dionysos.html
6.http://crispedia.ro/viata-culturala-si-religioasa-orasele-grecesti-din-dobrogea-epoca-elenistica/
7.http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=3430
7.http://istoria.md/articol/118/Callatis
8.http://metrolinks.ro/sarbatorile-in-dobrogea-romana/
9.http://www.ziarulnatiunea.ro/2017/06/13/cetatea-callatis-si-monedele-sale-antice/
10..https://audiotravelguide.ro/situl-arheologic-statia-de-biogaz-mangalia/
11.https://hartacomorii.blogspot.com/2011/08/8-kilometri-de-comori-in-callatis.html
12.https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/3-1-7-dionysos-si-planta-vietii---vita-de-vie
13.https://istoriesinumismatica.wordpress.com/category/b-numismatica/
14.http://www.e-antropolog.ro/2011/12/mangalia-de-a-lungul-veacurilor/
15.https://www.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-mormintele-callatis-ului-arheologii-au-elucidat-misterul-259625
16.https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-ne-au-vorbit-vechii-greci-scrierea-liniar-b
17.https://www.persee.fr/doc/bch_0007-4217_1964_num_88_1_2270
2. Remus Mihai Feraru, Sărbători dionysiace în cetățile grecești din pontul stâng, în Pontica, 37-38, 2004-2005, p.239-253, și în http://www.laurlucus.ro/bibliotheca-lucus/reconstructe-istorice/dacia-magna-pana-sec-i-dhr/sarbatori-dionysiace-cetatile
3.http://adevarul.ro/locale/constanta/foto-templul-grecesc-callatis-iese-iveala-sapaturile-arheologice-scot-lumina-vestigii-cetatii-antice-1_55840b6ecfbe376e3572d11c/index.html
4.http://archaeoheritage.ro/2015/07/templul-grecesc-de-la-callatis-iese-la-iveala-sapaturile-arheologice-scot-la-lumina-vestigii-ale-cetatii-antice/
5. http://chaerephon.e-monsite.com/medias/files/dionysos.html
6.http://crispedia.ro/viata-culturala-si-religioasa-orasele-grecesti-din-dobrogea-epoca-elenistica/
7.http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=3430
7.http://istoria.md/articol/118/Callatis
8.http://metrolinks.ro/sarbatorile-in-dobrogea-romana/
9.http://www.ziarulnatiunea.ro/2017/06/13/cetatea-callatis-si-monedele-sale-antice/
10..https://audiotravelguide.ro/situl-arheologic-statia-de-biogaz-mangalia/
11.https://hartacomorii.blogspot.com/2011/08/8-kilometri-de-comori-in-callatis.html
12.https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/3-1-7-dionysos-si-planta-vietii---vita-de-vie
13.https://istoriesinumismatica.wordpress.com/category/b-numismatica/
14.http://www.e-antropolog.ro/2011/12/mangalia-de-a-lungul-veacurilor/
15.https://www.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-mormintele-callatis-ului-arheologii-au-elucidat-misterul-259625
16.https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-ne-au-vorbit-vechii-greci-scrierea-liniar-b
17.https://www.persee.fr/doc/bch_0007-4217_1964_num_88_1_2270
Abonați-vă la:
Postări (Atom)