Elevii
clasei a XII-a D, a Liceului Teoretic Callatis Mangalia, sub îndrumarea doamnei Pădureanu Elena Sanda
(dirigintă a clasei), au desfășurat activitatea Să ne cunoaștem artiștii la ei acasă, vineri, 28 noiembrie 2014
- în cadrul Festivalului Național al Șanselor Tale, ediția a XV-a. În felul acesta, împreună am căutat să
descoperim soluții pentru a reuși în viață, îmbinând munca cu pasiunea, cu
plăcutul si... culoarea.
Prin această activitate au răspuns invitației pictoriței mangaliene Luiza
Cala, Asociației LAMAJISANA, Asociației Rotary Internațional, Mangalia și
astfel au vizitat Tabăra de pictură „Fără frontiere”, aflată la prima
ediție și Galeria de pictură „Cala”. Elevii callatieni s-au
întâlnit cu pictori din Bulgaria și Rusia. Au avut ocazia să îi vadă pe pictorii
aflați în tabără, în plină activitate creatoare.
Doamna
Luiza Cala, gazda acestei întâlniri a împărtășit cu bucurie și deosebită plăcere
din experiența sa artistică și creatoare. Elevii au trăit o experiență inedită
în care s-a împletit armonios și incitant lumina, culoarea în acțiune,
experiența artistică, sunetul și dorința de cunoaștere.
Impresii
Am rămas
uimită de tot ce am putut vedea în tabăra de pictură. Mi-a plăcut enorm
atmosfera din acea casă deosebit de primitoare și caldă.Toate tablourile mă
inspirau și îmi transmiteau o emoție. A fost o mare onoare să o întâlnim pe
doamna Luiza. Am ascultat cu luare aminte tot ce dânsa ne-a prezentat și multe
lucruri mi-au ajuns la inimă. Mi-ar plăcea să o reântâlnesc. să continue să ne împărtășească din
experiența dumneaei.
Vă mulțumesc că ne-ați prezentat un
asemenea loc și eveniment minunat.
Mihăilescu
Andreea
Am rămas cu a amintire plăcută, cu o
experiență memorabilă și am acumulat noi cunoștințe într-un domeniu care mă
pasionează – pictura. Într-un timp scurt am văzut picturi cu adevărat
fascinante. Într-adevăr a fost vorba de calitate și nu de cantitate. Încă odată
calitatea experienței trăite a învins cantitatea de timp (scurt) petrecută în
tabăra de pictură organizată de doamna Luiza Cala. Am fost foarte impresionată,
motiv pentru care am vizitat pe 1 Decembrie 2014 și expoziția organizată în
foaierul Centrului Cultural din
Mangalia. Am trăit o experiență nouă,
inedită, într-o atmosferă plăcută.
Crăciun Daniela
Mi s-a părut o oportunitate deosebită și educativă
în același timp, această posibilitate de a privi cum artiștii creează miraje de
culoare pe pânză și de a-i putea asculta împărtășind din experiența lor. Mi-a
făcut o deosebită plăcere să privesc și să admir acele picturi și să fiu
oaspete într-o asemenea casă – atelier de pictură.
A fost o
experiență plăcută.
Manea Ștefan
Mi-a plăcut foarte mult vizită făcută la
tabăra de pictură. Mi-a plăcut foarte mult dedicația cu care s-a implicat
doamna Luiza Cala, abnegația cu care lucrează și atmosfera creativă a
atelierului de creație artistică. Am admirat cu bucurie ambianța de lucru.
Cocu Cosmina
Am rămas
plăcut impresionată de experiența acestei vizite. Am întâlnit oameni calzi,
generoși, pasionați, pe care îmi doresc să îi revăd. Poveștile lor m-au
ajutat să-i folosesc
drept exemplu pentru că ei chiar sunt un exemplu demn de urmat. Ei ne-au demonstrat
că visele pot deveni realitate.
Mi-aș dori să putem repeta această
experiență.
Apetroae Florinela
Vizita la tabăra
de pictură a ost pentru mine o acțiune foarte interesantă. M-au impresionat
picturile. M-a impresionat atmosfera, căldura pe care o degaja spațiul interior
primitor. Aș fi bucuros dacă aș mai trăi asemenea experiențe plăcute împreună cu
colegii mei. Cred că avem multe de învățat.
Postu Bogdan
A fost o experiență deosebită. A fost
foarte interesant. Am învățat lucruri noi. Mă bucur din suflet că am vizitat tabăra
de pictură și Galeria Luiza Cala. Părerea mea este că acești pictori merită tot
respectul.
Brânză Andrei
Vizita
făcută vineri la tabăra de pictură Fără frontiere a fost deosebită și interesantă.
Picturile văzute și atmosfera de lucru au fost extraordinare.
Cristian Tudor Andrei
În Mangalia, oanenii de suflet susțin arta și împărtășesc cu drag
tinerei generații experiența proprie și modele de urmat.
Să fiți creativi, să fiți mai buni, voi,
schimbul nostru de mâine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu