Marea Neagră în Istorie

Prof. Padureanu Elena Sanda

Mai întâi a fost Marea Sarmatică

Aceasta s-a retras încet, pe măsură ce Munții Dobrogei , Carpații, Munții Caucaz au evoluat Urmele sale se regăsesc în calcarele Dobrogei, în Calcarele din diferite zone ale României, sub forma fosilelor încorporate de acestea, in urma retragerii apelor acestei mări.

Nimic nu e static . Totul suportă transformări, evoluție în timp și spațiu.
Marea Neagră a cunoscut o modificare semnificativă a țărmurilor și a suprafeței sale pe parcursul a peste 8 mii de ani

 Aproximativ în 5.000 î.Hr. dimensiunea sa era mult mai mică și era asemeni Mării Caspice și Lacului Aral, Fără legături cu altă mare – cu Marea Mediterană.
Potopul din Biblie poate fi legat de creșterea nivelului Mării Negre, de momentul realizării legăturii între Marea Neagră și Marea Mediterană prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, Marea Marmara.

                                                                 Numele mării.

Numele a evoluat, de la un popor la altul – popoare ce au locuit pe malurile sale, sau s-au aventurat pe apele sale cu diverse activități (pescuit, navigație comercială sau militară, piraterie, cercetare)

Cimerienii și sciții o numeau Axaina (albastru închis)

Grecii, în marea colonizare greacă impun numele de Pontos Euxeinos (marea primitoare).

Romanii preiau numele grecesc și îl transcriu - Pontus Euxinus – dar folosesc și numele de Mare Scythicum (Marea sciților).
Imperiul Bizantin(602-1453) impune numele de Μεγάλη Θάλασσα (Megali thalassa) tradus în românește ca Marea cea Mare
Mircea cel Bătrân în documente o numește Marea cea Mare.
Bizantinii au mai folosit numele de Kαικίας Θάλασσα ("Chechias thalassa“ - "marea crivățului"

Bulgarii i-au zis море Сесил - "marea oarbă" sau "închisă".

Lumea Occidentului preia denumiri impuse în zonă și le traduce.
Genovezii în secolele al XIV-lea – al XV-lea în documente îi spun Mare maggiore.

Hărțile venețiene, cronicile lui Wavrin și Villehardoin folosesc Mare Magiore, sau denumirile de Marea închisă, Marea Crivățului.

Dezvoltarea Imperiului Otoman face ca în turcă să i se spună Kara Deniz – Marea cea Neagră (Marea Neagră). Se pare că turcii sunt cei care impun numele pe care îl folosim astăzi, el fiind preluat și de ruși și apoi generalizat.

                           Popoare antice pe malurile Mării

Pseudo-Scymnos, “…oraşul Callatis a fost o colonie a heracleoţilor, ce a apărut la porunca dată de un oracol; heracleoţii au întemeiat-o pe vremea când Amyntas a preluat conducerea peste macedoneni” .

Doi tineri au fost dăruiţi cu privilegii pentru a anunţa în noua cetate pontică “serbările delphice Pythia şi Sontina”. Oraşul Callatis – Mangalia de astăzi - poate fi socotit cel mai vechi oraş atestat din ţara noastră, deoarece Histria, primul oraş întemeiat, nu mai este astăzi o administraţie de sine stătătoare. El este doar un sit arheologic.

Numele orașului nostru a evoluat în timp :

Cervatis sau Acerbatis – probabil nume local de tradiție getică 

Callatis – nume în perioada greco-elenistică și romană, romană târzie 

Pangala, Pangoala, Pankalia – nume în perioada bizantină târzie, folosit de genovezi si venețieni 

Mankala, Mankalia, Mangalia – impus de stăpânirea otomană, păstrat și astăzi.

În antichitate este menţionaztă „la gurile Dunării” o insulă numită de către greci Λευκός (Leucos: „insula Albă”), denumire care apare pentru întâia oară în secolul VI înainte de Hristos. După mitologia greacă, zeiţa Thetis s-a rugat de Poseidon (zeul mărilor) să scoată din adâncul mării o insulă pentru fiul ei Ahile, erou al Iliadei. Potrivit versiunei lui Arctinos din Milet a Iliadei, rămăşiţele pământeşti ale lui Achile şi Patrocle au fost aduse în insula Leucos sau Leuke de către zeiţa Thetis, pentru a fi păstrate într-un mausoleu. Nu putem fi absolut siguri că Leucos este chiar insula Şerpilor, dar există indicii concordante.

În anul 1823, căpitanul rus Kriţki descoperă aici ruinele antice ale unui templu şi alte vestigii, ruine ulterior descrise de către germanul Köhler. Câteva bazoreliefuri găsite pe insulă sunt expuse la Muzeul arheologic din Odesa. Toate sunt din antichitatea clasică, şi nu există nici-o rămăşiţă „ciclopeană” mai veche, cum s-a scris uneori fără dovezi.

Printre inscripţiile antice de pe insulă, un decret olbiopolitan (din cetatea Olbia de la gurile Niprului) datând din secolul al IV-lea înainte de Hristos, le cere Olbienilor să-i alunge pe piraţii care „se adăposteau pe insula sacră”, ori poetul roman Ovidiu (exilat la Tomis), geograful grec Ptolomeu, istoricul grec Strabon şi învăţatul grec Megalos din Tir (care a trăit în secolul al II-lea după Hristos) menţionează cu toţii „templul sacru, închinat lui Ahile, din insula Leucos”.

Tot în antichitate apare în scrierile grecilor ideea unei posibile existenţe a unui templu dedicat venerării lui Apollo. După ultimele cercetări este posibil să fie vorba de aceeaşi construcţie cu mausoleul lui Achile, care a fost transformat în templu. Mai târziu acelaşi templu păgân va apărea în folclorul românesc sub numele de „Biserica cu 9 altare”.

______________________________

Bibliografie :

1. http://www.alternativaonline.ca/StudiiPontice1108.html
2. http://www.litoralsud.ro/mangalia/divertisment/muzeul_de_arheologie_callatis.php