Prof. Pădureanu
Elena Sanda
În
Mangalia, turiștii pot găsi un valoros exemplar de arhitectura dobrogeană. Casa
este datată în secolul XVIII, dată
indicată în "Arhitectura R.P.R." nr.9 din 1956. Clădirea era
amplasată pe strada Vânători*, în fundul unei curți, cu fațada spre est.
Astăzi, după modificări ale străzilor și numelor de
străzi ce s-au realizat în perioada comunistă, strada se numește Delfinului. Clădirea se compune
din parter și etaj și este construită cu ziduri exterioare din piatră cioplită
și zidită cu pamânt galben, iar zidul interior și zidul exterior dinspre sud al
etajului este din paiantă. Un cerdac cu grilaj de șipci o desparte în două.
Deși nu are ornamente, aspectul general al clădirii este plăcut. In interior,
căminele cu coșurile lor sunt solidarizate cu zidul de piatră printr-o
legatură din același material. Planșeele au grinzi din lemn rotund,
tăvănite cu pante mici, streșini mari, învelitoare cu olane. Ferestrele mari și
foarte mari (specifice regiunii), în comparație cu mărimea încăperilor sunt
situate în majoritate spre sud. Pardoseala este din pământ și lemn.1
Sursa: Fotografie personală
Casa unui negustor
turc, sec. al XVIII-lea, asa cum arată
în secolul XXI.
Constantin C.
Giurescu și Dinu Giurescu prezintă această casă ca fiind a unui bogat negustor
Pe
aceeași stradă a Delfinului din Mangalia se află o altă casă deosebită, care
ilustrează tradiția în arhitectură în acest oraș - o tradiție care conectează
la lumea balcanică, dar și la cea
Sursa: Fotografie personală
Casă dobrogeană din prima jumătate a secolului al XX-lea, pe strada Delfinului, asa cum arată în secolul
al XXI-lea
Tipul acesta de casă cu prispă susținută de
stâlpi de lemn este prezent și în picturile interbelice ale marilor pictori
români care au poposit pe aici.** Este o
casă tipic dobrogeană, de oameni răsăriți, pentru perioada dintre cele două
războaie mondiale.
Case având o structură relativ similară au fost
ilustrate de pictorii români care şi-au exersat penelul în verile în verile
interbelice la Mangalia. Nicolae Tonitza a fost un obişnuit al Mangaliei
interbelice. A realizat multe schițe și tablouri aici, imortalizând și case
tradiționale, dispărute de mult, ca urmare a modificărilor urbanistice impuse
de epoca comunistă dar și de cea postcomunistă.
Nicolae N.
Tonitza (1886 – 1940) – Case tătărăști din Mangalia Ulei pe carton.3
Astăzi, casa de patrimoniu se află în proprietate particulară. Ea este
marcată de evoluția materială a proprietarilor, o familie musulmană, în
continuare. A suferit unele reparații care au permis locuirea dar au deteriorat
valoarea de patrimoniu. Poate că i-ar sta mult mai bine ca un muzeu, un muzeu
cu caracter etnografic (dedicat comunității musulmane din zonă), decât
închiriată unor locatari care nu acordă nici măcar un minim respect valorii de
patrimoniu. Cine știe cât va mai putea rezista în picioare această clădire în
condițiile în care proprietarii nu își pot permite întreținere de calitate; de
o restaurare care să pună în valoare caracteristicile pentru care a fost
încadrată la clădirile de patrimoniu, în Mangalia – nici nu poate fi vorba. Proprietarul
actual ar avea mai mult de câștigat dacă ar demola clădirea și ar construe una
nouă, decât să recondiționeze această clădire.
Cea
de a doua clădire menționată mai sus a suferit investiții pentru a fi
întreținută. Acestea au fost de o mai bună calitate din perspectiva
constructorului și a locatarului. Nu s-au respectat însă toate elementele
inițiale. Acoperișul de olană, atât de specific Mangaliei interbelice a
dispărut, înlocuit de creațiile tehnologice postcomuniste occidentale care au
invadat România.
Cele două clădiri continuă să fie o pată de culoare tradiționalistă în
peisajul urban al Mangaliei. Vă invităm să le vedeți pe strada Delfinului, nu
departe de Cercul Militar și de Portul turistic în Mangalia.
_______________________________
*. Casa continuă să
existe, strada poartă poartă astăzi numele de strada Delfinului,
întrucât vechea stradă a Vânători a fost fragmentată de modificările
urbanistice ale perioadei comuniste, iar această parte de stradă a fost
redenumită. Casa este într-un avansat
grad de degradare. S-a intervenit la interior și exterior. Reparațiile
executate nu sunt în concordață cu idea de a respecta caracteristicile
originale ale clădirii ca monument de arhitectură. Gardul de piatră, specific dobrogean, a fost
înlocuit cu un gard de sârmă, total inestetic.
2.
Constantin C. Giurescu, Dinu Giurescu, Istoria românilor din cele mai
vechi timpuri până astăzi,Eitura Albatros, București, p. 512.
** Proprietate
privată, casa a suferit reparații și s-a făcut schimbarea acoperișului, fără a
se mai respecta tradiția – specificul zonei pentru acoperiș era olana.
Cu unele modificări,
materialul a fost prezent în JURNAL. Mărturii și fotografii etnografice,
proiect înscris în C.A.E.N. 2014, poziția 21,
Domeniul Culturi și civilizații.
