Prof.
Pădureanu Elena Sanda
În secolul al XVI-lea se vorbise la nivelul marii diplomații europene,
în mai multe rânduri de reconstituirea vechii Dacii.
Abraham
Ortelius la 1595, în contextul declanșării actiunilor antiotomane ale lui Mihai,
realizează o hartă a Daciei.20
DACIA -
Abraham Ortelius (Ortel, Hortels); Daciarum, Moesiarumque,
Vetus
Descriptio, 1595; Este una din cele 70 de harti în 53 de planșe
ale atlasului
intitulat "Theatrum Orbis Terrarum")
Sigismund Bathory, în primăvara anului
1595 dorea să devină un rege al Daciei. Acționase în acest scop mai ales
diplomatic. Rudolf al II-lea al Austriei, împărat al Imperiului Romano-German,
din Casa de Habsburg, dorea să încorporeze cele trei Țări Române, Austriei.
Polonia dorea pentru ea doar Moldova și Țara Românească.21
De la conceptul politic de inspirație umanistă, se ajunge la
dezlănțuirea oarbă a patimilor. În momentul în care ideea se transformă în
realitate prin brațul lui Mihai, acestuia, ca român, i se părea firească unirea
celor trei țări sub stăpânirea lui, din rațiuni de ordin strategic-militar dar
și pentru că răspundea unei chemări adânci, cu rădăcini în tradițiile și aspirațiile unui neam întreg.21 Ca
om al locurilor simțea că numai așa acest popor, această nație poate rezista,
poate opune o eficientă rezistență și poate exista: tot spațiul
carpato-danubiano-pontic sub un singur sceptru. Mihai era văzut ca un
“restitutor Daciae”. Unii contemporani, austriecii în mod deosebit, îl numeau “malus Dacus” - dacul cel rău.22 Popoarele din
Balcani, greci, bulgari, sârbi gravitau către el.
Împăratul Austriei, regele polon se opun acestei relizări românești. Ar
fi vrut o refacere Daciei sub proprie coroană, din interese externe comunității
românești.
Sultanul, preocupat să înfrângă răscoale ce
izbucniseră la sud de Dunăre aștepta ca răfuielile dintre creștini să demoleze
proiectul dacic, înfăptuit de Mihai. După campania antiotomană susținută de
Mihai Viteazul (1595-1597), Imperiul Otoman înfiinţează în 1599 elayetul
Silistra, ce cuprindea Dobrogea (toată), Bugeacul şi Edisanul.23
Tările
Române la 1600, Unirea realizată de Mihai Viteazul. Nordul Dobrogei probabil ramas sub
autoritatea lui Mihai
Încorsetată între provincii turcești, Dobrogea va fi puternic marcată de
administrația, cultura și civilizația specifice Imperiului Otoman, mai ales în
partea de răsărit și de sud-est.
Malurile Dunării vor rămâne cu o masivă populație românească, ortodoxă.
Vistiernicul Stavrinos nota în cronica sa
că, după victoria de la GurăsIău(1601), MihaiViteazul intenţiona să descindă în
Ţara Românească şi apoi să treacă în Turcia unde, printre alte teritorii, dorea
să includă şi Dobricia (Dobrogea) sub autoritatea sa. Această afirmaţie a lui
Stravinos este expresia unei năzuinţe, a unei dorinţe generată de cunoașterea
realităților dintre Dunăre și Mare, a realităților sud-dunărene, de tendinţa
firească de recompunere a unui organism etnic despărţit în mod arbitrar şi
brutal, o dorinţă greu viabilă în conjunctura politică internaţională a
începutului de secol al XVII-lea, când jocul de interese al marilor state
vecine spațiului carpato-danubiano-pontic și balcanic nu putea îngădui
fiinţarea românilor în cadrul unui stat unitar şi în limitele fireşti ale
hotarelor lor, ce aveau în mare parte delimitări naturale.24
Vor mai trece alte secole de luptă până
când se vor înfăptui practic și de durată năzuințele politice ale lui Mihai
Viteazul, pe care la cumpăna secolelor al XVI-lea și al-XVII-lea, Europa a
refuzat să le accepte. Europa va accepta idealurile politice ale lui Mihai
Viteazul, abia la 1878 când va admite reintegrarea Dobrogei puterii statale
românești şi apoi la 1918, când s-a realizat Marea Unire şi s-a reîntregit
neamul românesc, fapt ce-l va recunoaște prin tratate de pace (1919-1920) după
terminarea primului război mondial.25
Dacă ar fi să îl ascultăm pe Adrian
Bucurescu, ce se implică în
traducerea tăbliţelor de la Sinaia – în modul său specific și controversat - şirul
acestor tăbliţe s-ar opri la domnia lui Mihai Viteazul. Se pare că au existat
persoane iniţiate în perpetuarea acestei cronici geto-dacice şi în epoca
medievală. Dacă îl credităm pe Adrian Bucurescu, şi acceptăm ca fiind relativ
corecte ideile expuse, în cartea sa, atunci în rândul marii boierimi, a
familiilor care s-au apropiat de domnie, între logofeţi, logofeţii de taină,
s-au aflat oameni iniţiaţi în continuarea cronicii apocrife geto-dacice,
demonstrând astfel, continuitatea de gândire, mentalitate, continuitatea în a
fi oameni ai spaţiului carpato-danubiano-pontic. Se pare că la nivelul
boierimii care se considera legată de pământ şi ţară, de interesele acesteia,
se transmiteau din generaţie în generaţie, cu sfinţenie, informaţii despre
trecut, fapte de vitejie, despre legăturile dinastice şi nu numai; despre
legăturile cu lumea geto-dacică şi faptele marilor regi. Conform lui Adrian
Bucurescu, logofătul de taină/secretarul particular al domnitorului ar fi scris
în stilul celorlalte plăcuţe de la Sinaia, în vechea limbă geto-dacă. Trei
placuţe ar fi dedicate Viteazului Voievod. Se pare că au fost scrise după
moartea Domnitorului, la îndemnul lui
Dragomir din Cârţocleşti, fratele Doamnei Stanca, soţia lui Mihai. Probabil că
în Oltenia tradiţiile acestea ar fi fost mai intens prezente la începutul
secolului al XVI-lea (Toţi împăraţii regii şi voievozii pomeniţi în cronica de
pe tăbliţele de la Sinaia au domnit în,
sau şi
în Ţara Românească) Pe o tăbliţă – după Adrian Bucurescu – se face referire
la Mihai Viteazul şi la mama sa Teodora, la originea lui Mihai Viteazul ca
fecior născut la vărsarea Ialomiţei în Dunăre. O altă placă ar face referire - după
Adrian Bucurescu - la bătălia de la Călugăreni. Cea de a treia placă ce ar face
referire - după Adrian Bucurescu - la Mihai Viteazul ce a însistat pe preluarea
Ardealului/Artialo. Aceasta ar cuprinde şi numele lui Decebal şi al lui
Zalmoxes. Adrian Bucurescu insistă că
aceste tăbliţe de la Sinaia s-ar fi perpetuat şi păstrat peste timp până la
sfârşitul secolului al XIX- lea, datorită călugărilor isihaşti - Munţii Bucegi
au fost multă vreme, până la construirea mănăstiriirii Sinaia, vatră de
sihăstrie – şi datorită solomonarilor. Solomonarii ar fi fost cei care ar fi
menţinut vii tradiţiile geto-dacice nealterate, până în epoca medievală târzie,
paralel şi într-un mod ascuns faţă de ceea ce s-a impus oficial în Ţara
Românească. Se pare că la începutul
secolului al XVI-lea mai funcţionau încă reminiscenţe ale cultului zalmoxian, paralel
cu creştinismul ortodox ce se dezvolta oficial. Se pare că solomonarii erau cei
care încă ar mai fi ţinut vie prezenţa zamolxianismului. Cel ce scrie tăbliţa
îl numeşte împărat şi rege – ca pe un succesor al lui Decebal, probabil – care
a pohtit Ardealul, şi a realizat un stat mare, românesc peste Ţara Românească,
Ardeal, Moldova şi cu tendinţe şi asupra ţinuturilor de la Dunăre la Mare şi
spre sud, către Balcani. Poate că nu este
cea mai inspirată traducere. Dacă ţinem cont de ceea ce scrie Adrian
Bucurescu, Mihai este crai sau împărat sau rege pentru cei ce scriau cronici
ale vremurilor, nu atât sub influenţa ideilor renascentiste ce circulau şi erau
cunoscute de marii boieri şcoliţi în afara ţării - pe te miri unde – cât mai
ales în baza unor tradiţii care nu s-au pierdut, ce încă erau vii, chiar dacă
erau menţionate în texte păstrate cu sfinţenie ascunse – iar ideile nu erau
vânturate oricum, de oricine, oriunde. Miron Costin, în Letopiseţul Ţării
Moldovei îi spune lui Mihai - Crai. 26
Proiectul de eliberare față de dominația
otomană implică în acțiunile lui Mihai Viteazul un model de gândire ce a
acționat în importante momente anterioare: Burebista, Decebal, Mircea cel
Bătrân, Ioan Corvin, Vlad Țepeș - în mod vizibil, un fir roșu subtil,
conectează aceste domnii, peste veacuri și în epoci și conjuncturi diferite,
dar similare.
Poate că ar fi necesar să facem un echilibru între rațiune și
spiritualitate, să armonizăm cele două componente ale vieții individuale și
colective. Nu se poate ca occidentul renașcentist să creeze hărți prin care să
promoveze proiectul dacic, iar domnitorii români, habar să nu aivă, să fie
total pe din afară, aerieni – doar plătitori de bani grei pentru a se înscăuna.
Sigismund Bathory a acționat mai mult diplomatic, Mihai Viteazul,
politico-militar. Unul în folosul celor care conduceau Transilvania (maghiarii,
mai puțin sașii și secuii), celălalt în folosul românilor, comunitate etnică
dominantă în spațiul carpato-danubiano-pontic, chiar dacă românii transilvăneni
nu s-au simțit avantajați prea mult). Austriecii doreau aplicat proiectul dacic
în folosul lor. Toate se întâmplă la scurt timp după ce, un vicevoievod al
Transilvaniei a pus o lespede funerară ce se găsește în Biserica catolică din
Alba Iulia, care menționa că soția sa, Caterina, răpusă de ciumă era fiica
dacului din munți, pe la 1531.
Poate că ar fi
necesar să luăm în considerare ideea lui Lovinescu, lansată în Dacia
hiperboreană, în consonanţă cu scrierile
lui B.P. Hașdeu, Ovid Densuşianu şi René Guénon, conform căreia, marile proiecte ale neamului românesc –
întemeierea țărilor, acțiunile dintre 1593-1601, a
fost făcută de iniţiaţi în vechile mistere, moştenite de la daci, care şi ei
le-au căpătat anterior.27 Mulţi domni ai noştri, până la Mihai
Viteazul, au fost conştienţi de descendenţa lor, cu adânci rădăcini locale, nu
de proveniență străină, nomadă, de legăturile strânse, străvechi dintre
pământurile carpato-danubiano-pontice, chiar dacă acest aspect nu este
ostentativ reliefat..
Note:
2 Constantin
C. Giurescu si Dinu C. Giurescu „Istoria romanilor din cele mai vechi
timpuri pana astazi”
3 Dan Simonescu, Cronica lui Baltasar Walther
despre Mihai Viteazul în raport CII cronicile interne contemporane, SMIM,
1lI, 1959, Ed. Acad. R.P.R., p. 67.
4 Dan Simonescu, op. cit., p.73.
5 Letopisetul Cantacuzinesc,
p.68.
6 Vasile Cucu, Marian Ştefan, România.
Ghid
atlas al monumentelor istorice, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1979,
p.192.
7 Dan Simonescu, op. cit., p.68.
8
http://www.scritube.com/personalitati/MIHAI-VITEAZUL422361610.php
9
Nicolae Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul,
Ed. Militară, 1968, p.151.
10
Manole Neagoe, Mihai Viteazul, Editura
Scrisul Românesc, Craiova, 1976, p. 41-49.
11
Nicolae Iorga, Op. cit., p.143.
12
A.Rădulescu, LBitoleanu, Istoria românilor dintre Dunăre
şi Mare. Dobrogea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc.,1979,
p.219.
14
Letopisețul
Cantacuzinesc, p. 65.
15
Manole Neagoe, Op. cit., p.48.
16
Ibidem, p.102
17
Comelia Bodea, O tipăritură spaniolă din J 599
despre campaniile lui Mihai Viteazul la sudul Dunării, in Mihai
Viteazul. Culegere de studii, Buc. 1975, p. l88.
18 Cristian Crăciunoiu, Pseudo- istorie în idei principale,
în Marea Noastră, Revista Ligii Navale Române, anul XX, nr. 4(77), sept.-oct.
2010, p. 40-41, disponibil în http://www.lnr.ro/revista_76.pdf
19
Nicolae Iorga, op. cit., p. 143.
21
Manole Neagoe, Op. cit., p. 103-109.
22
Ibidem,
p. 197.
26
Andrei Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia,
Editura Arhetip, București, p.462-479.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu